Misterioasa asezare rupestra de la Dumbraveni, judetul Constanta, este pazita de vulturi
“Canaraua Fetei”, biserica in care slujesc animalele pamantului
Am intrat in cel de-al treilea mileniu cu sentimentul ca timpul se comprima, ca tropaim ametitor spre un cetos “nustiuce”, indemnati parca de un scormonitor neastampar, orgoliosi si plini de noi, atotstiutori si neglijenti. Tragem de colturile zilelor, ca de niste piei de vite puse la argasit, usuratici si apatici, si numai uneori, uitandu-ne mai cu atentie in jur, descoperim cat de tristi si straini suntem. Cata bucurie am uitat si cata amagire inghitim, drept fericire. {i-n toata aceasta buimaca alergare, un semn din veacurile trecute, dezvaluit noua din intamplare, sau cine mai stie din ce motiv, ne pune pe ganduri, ne tulbura, aducandu-ne aminte ce inseamna eternitatea si cat de trecatori suntem. Un asemenea sentiment am trait cu cateva zile in urma, cand am vazut cu ochii nostri, in Dobrogea sfanta, complexul rupestru de la Dumbraveni. Asezare milenara, putin cunoscuta specialistilor si total necunoscuta publicului larg.
Prezentam, asadar, inedita descoperire, cu bucuria regasirii unui trecut glorios, de care noi, romanii, ar trebui sa fim mult mai interesati si mai grijulii, caci el reprezinta buletinul nostru de identitate in istorie.
Prin 1981, un taran din comuna Cerchezu, sesiza istoricii de la Constanta, in legatura cu ciudatele incaperi scobite in peretele cochilifer al unei terase, ce se deschide spre lunca Ceairului, de langa localitatea Dumbraveni. Locul este cunoscut sub numele de “Canaraua Fetei”. Cativa cercetatori s-au deplasat acolo si-au constatat ca este vorba despre un adevarat complex rupestru, asemanator celui de la Basarabi, de dimensiuni ceva mai reduse. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre acest loc.
|n drum spre misterioasele grote
|ntr-o zi incinsa de iulie, am pornit spre “Canaraua Fetei”, insotiti de fratele Gelu, de la Manastirea Dervent. Dupa aproximativ doua ore de drum, am ajuns in marginea Dumbravenului, unde, in aceasta primavara, s-au pus bazele unei manastirii, cu hramul “Acoperamantul Maicii Domnului”. |mpreuna cu cei doi parinti de aici, Antim si Teodor, am plecat mai departe, spre misterioasele grote din peretele de calcar. Dupa ce am strabatut vreo patru kilometri, printr-o zona aproape salbatica, acoperita de ierburi cu mirosuri amare, oprim masinile la poalele unui munte ros de soare si geruri. Undeva, in ochiul de cer ce se deschide deasupra lui, un vultur deseneaza cercuri largi, himnotice, incercand parca sa protejeze un loc anume. “Acolo sunt bisericutele rupestre”, ne-anunta parintele Antim, indicandu-ne cu mana chiar varful de munte desupra caruia plana maiestos pasarea.
Corul insectelor invizibile
|ncepem sa urcam pe o carare banuita, prin buruienile cat omul. Dupa cateva minute, ajungem la peretele stancos. Mergem unul in spatele celuilalt, cateva zeci de metri, pana ce ne trezim sub o bolta de piatra, ca o cupola de biserica. Aici este “Canaraua Fetei”. Cu multi ani in urma, nu se stie exact cand, chiar in acest loc, s-a desprins o bucata mare de stanca, dezvelind mai multe incaperi sapate in piatra, in vremuri de demult, dintre care, unele, partial suspendate.
|n acest loc, acum peste 20 de ani, Costel Chiriac, impreuna cu alti istorici de la Tomis, au gasit incaperi dispuse pe doua nivele: parter si etaj.
Din peretii innegriti de funingine strabate un zgomot straniu, ca un cor, ce vine din strafunduri, interpretat de mii si mii de insecte invizibile.
Bisericuta de la etaj
Din incaperile de jos, in care ne aflam, zarim partea superioara a monumentului, in care distingem cele trei incaperi ale unei biserici stravechi: pronaosul, naosul si altarul.
Improvizam o scara dintr-o ramura groasa de copac si, impreuna cu cei doi calugari, urcam cu greu la etaj. Apoi, pasim cu emotie in biserica. |n ceea ce a mai ramas din biserica. Peretii sunt arsi de un incendiu violent. Cu greu se mai poate distinge ceva, in afara de numele unor contemporani inconstienti care au tinut sa-si eternizeze nepretuita identitate, zgariind peretii afumati. Bisericuta are o lungime de aproximativ 7 metri. |n peretele de nord al altarului se afla o mica fereastra sapata in roca, avand deschiderea spre o galerie-culoar lunga de vreo 35 de metri. |naltimea altarului nu depasesete cu mult 2 metri, plafonul lui avand forma de semicalota sferica. |n naos, se mai pastreaza urma unei banchete sapate in piatra, iar in pronaos, accesul se face printr-o intrare boltita, sub forma de arc de cerc. Lungime a ceea ce a mai ramas din pronaos este de aproximativ 2,5 m. Pe axul bisericutie, la vest de pronaos, se afla un spatiu de acces dinspre exterior, sau poate chiar de la nivelul inferior al complexului.
Mormintele sfintilor din galerie
|n apropierea spatiului de acces se mai afla o incapere mica, in care a fost sapata o absida orientata spre vest (contraabsida), in care este practicata o firida cu mai multe nise pentru opaite. Aceasta incapere este situata in imediata vecinatate a mormintelor si servea, probabil, drept atrium sau in scopuri liturgice, dupa cum considera Costel Chiriac. Trebuie spus ca aici au fost identificate trei lacasuri de morminte, profanate in timp. Nu se stie cine au fost inmormantati aici, dar, cu siguranta, este vorba despre persoane importante, de vreme ce au fost inhumate in interiorul complexului. Poate chiar unii dintre monahii asezarii, sau trei dintre sutele de sfinti necunoscuti cu numele din Dobrogea. |n prezent, in lacasurile de piatra se afla numai pamant amestecat cu cenusa.
Din dreptul camerei cu contrabsida incepe catre est o galerie, un traseu partial paralel cu bisericuta, sapat mai in profunzimea terasei, pe o lungime de circa 35 de metri. |n doua locuri, in podeaua galeriei au fost facute gropi rectangulare, cu o latime de aproximativ 0,60 m, astupate cu piatra marunta sfaramata, provenind fie de la excavarea galeriei, si avand rolul de gropi de evacuare a pietrei, spre parter, fie de la niste posibile galerii de acces, de la nivelul superior la cel inferior, in caz de pericol. La 7 metri de la ultima groapa, spre est, galeria se infunda.
Scrieri nedescifrate si pietre fasonate
|ncercam, cu emotie, sa coboram in mileniul ce ne desparte de primii locuitori ai acestui complex. Este greu de crezut ca inainte de a-si face aici biserica crestinii, asezarea nu a mai fost locuita. Nu este exclus sa fi existat in aceste incaperi un altar al lui Zalmoxis, zeul venerat de stramosii nostri daci. Cele cateva inscriptii descoperite de ceretatori nu au fost decifrate, iar astazi, ele, practic, au disparut. Ce mister ascund literele trasate stangaci pe pereti ? Despre cine sau despre ce fapte vorbesc ? Pe celalalt mal al vaii, specialistii au descoperit, pe o lungime de vreo 10 metri, pietre mari fasonate, legate cu pamant, resturile unui posibil zid, care marca traseul incintei intregului complex, sau conturul unei locuinte. Lipsa unor sapaturi arheologice de amploare au facut ca misterul acestui loc sa ramana nedescifrat in continuare. Cele cateva fragmente ceramice atipice gasite aici nu spun mare lucru. Nici cele apartinand feudalismului timpuriu, de tip Dridu, gasite in albia vaii, nu dau prea multe informatii. Un lucru este evident: asezarea si-a gasit sfarsitul in urma unui violent incendiu.
Un sistem zonal de comunitati monahale
Tot specialistii spun ca intre complexul de la Dumbraveni si cel de la Basarabi exista numeroase similitudini, de unde s-ar putea trage concluzia ca ele ar fi contemporane, opera unor comunitati crestine, cu incepere din a doua jumatate a secolului X, durata lor de existenta fiind greu de apreciat. Cercetatorii fac analogii si comparatii cu alte descoperiri de acest gen, din aceeasi zona, dar pe teritoriul actual al Bulgariei-Silistra si valea raului Suha-Reko- unde au fost descoperite cinci bisericute sapate in stanca si opt chilii monahale datand, din secolele IX-X. Acestea insa nu au planul asemanator cu cele de la Dumbraveni si Basarabi, in schimb, sunt pline de reprezentari zoo si antropomorfe, inscriptii incizate, cruci, pentagrame, tintare etc.
Concluzia exprimata de unii cercetatori este ca toate aceste biserici rupestre, alaturi de cele de la Casian, judetul Constanta, fac parte dintr-un sistem zonal de comunitati monahale rupestre din Dobrogea. Ele dau o imagine destul de complexa evolutiei crestinismului intre Dunare si Marea Neagra, pe teritoriul fostei provincii bizantine Thema Paristrion, facand partedin fenomenul “monahismului popular bizantino-balcanic”, cum apreciaza profesorul Petre Diaconu. Fenomen care avea, in a doua jumatate a secolului X, cel putin la Basarabi, un caracter initiatic, ingloband si elemente de cult stravechi (de unde si ideea ca au fost ridicate pe locul fostelor altare precrestine n.n), ce definesc un moment important al sincretismului religios, ce a precedat intronarea fireasca a cultului crestin.
Cautand inscriptiile vechi
Coboram cu greu din “biserica de la etaj”, lasand animalele pamantului sa slujeasca mai departe taina in sfantul locas. Mai privim o data peretii afumati, stanca scobita, si parca auzim din maruntaiele pamantului un geamat sau un suspin. Sau poate este chiar vocea vreunui sfant uitat, care se pregateste sa ni se arate noua, celor pierduti in negura noului mileniu. Cautam sa descoperim in stanca scrijeliturile acelor monahi care s-au nevoit aici cu peste o mie de ani in urma, caci nu se poate sa fi disparut cu totul. Zarim niste semne, vagi, ce ar putea fi o scriere, dar nu le putem cerceta mai indeaproape.
Loc pangarit si aurul turcilor
|ntr-un sfarsit, ne despartim cu greu de aceste locuri, atat de stranii si necunoscute, si-o pornim catre sat, cu speranta ca memoria colectiva mai pastreaza ceva, in cotloanele ei, despre acele vremuri. Trecem mai intai prin cimitirul satului Dumbraveni, unde cei doi parinti ne arata niste cruci vechi, ciudate si ele ca forma. Cautam pe cineva care-si mai aminteste cate ceva despre “Canaraua Fetei”. Asa ajungem in curtea lui Vasile Roman, un batran de 85 de ani. El ne povesteste ca termenul de “canara” inseamna grota in stanca, loc de unde s-a scos piatra. “Cand eram copil, ne jucam pe acolo mai multi. Erau acolo jgheaburi in piatra, din care mancau caii. Erau si niste scari. Mi-aduc aminte ca pe pereti erau zgariate inscriptii, pe care nu le puteai citi. Era si cate o figura de om cioplita in piatra, iar sus se vedeau un fel de paturi sapate in stanca.”
“Acolo duceau turcii fecioare luate din sat si le pangareau”, completeaza informatiile mama Anica, sotia lui Vasile Roman, spunandu-ne ca locurile sunt pline de aur de pe vremea turcilor. {i chiar si astazi mai vin unii si cauta comorile ascunse in sat sau prin imprejurimi.
Pentru o clipa, contemporani cu eternitatea
Parasim Dumbraveni, cel mai vechi sat cu populatie colonizata din vechiul Regat, indreptandu-ne spre orasele noastre din beton, ceva mai uimiti, ceva mai tacuti, molesiti de ganduri si caldura. Lasam in urma un petic de eternitate caruia, pentru cateva clipe, am incercat sa-i fim contemporani. Ne-am smerit urcand spre acele bisericute din stanca, lasandu-ne trupurile impunse de spinii buruienilor, cu speranta ca, astfel, cei in drept se vor ocupa de acest document in piatra al istoriei noastre vechi, despre care, cu bucurie facem si noi marturie astazi.
|
Dumitru MANOLACHE 7/27/2004 |
Contact: |
|
|
