Friday, Jul 04, 2025
Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Limbajul narativ al unui slujitor al Bisericii



Scriam cu ceva ani în urmã, poate, un deceniu, la pagina rezervatã literaturii de cotidianul craiovean „Cuvântul Libertãþii”, cã prozele pãrintelui Mihalache Tudoricã au acea savoare inalterabilã a limbii vorbite în zona Olteniei. Formulãrile regionale ispitesc pe lingvisti, mai cu seamã pe dialectologi, care gãsesc în stilul naraþiunilor preotului Tudoricã grile pentru stiinþã, tot atât de importantã precum s-a dovedit literatura lui Ion Neculce, Creangã, mai puþin, Sadoveanu.

Întrebarea pe care ne-o punem acum, în plinã despletire postmodernistã, pornind de la volumul de prozã scurtã Mireasa desculþã (2003, 200 pagini), vizeazã gradul sau doza de autenticitate si de originalitate. Departe gândul de a pune un semn de egalitate între cele douã adjective, si ele pe cale de a se prevala de schimbarea valorii gramaticale. Oricum, primul nivel de lecturã îi pune în faþã oricãrui lector un fel de adevãr, o echivalenþã meritorie cu ceea ce se stie în mod obisnuit. Formele de receptare, în asemenea cazuri, se asumã pe cont propriu, fãcând sau nu reverberaþii (afective sau raþionale).

Deci, scriitorul Mihalache Tudoricã, slujitor al Bisericii Ortodoxe, în orasul Craiova, consunã stilistic printr-un remember, în care orizontul rural, cu pletora sa de evenimente, mai puþin sociale, dar permanent familiale si de obste, se suprapune în interludiile vieþii citadine ca un lãmpas de miner.

Zic asa, deoarece prozatorul foloseste cele mai diverse mijloace de exprimare – de la dialog, omniprezent, la dezbaterea de grup, pânã la solilocvii si punere în scena grupului din zonã a tot felul de subiecte si pãreri.

Asadar, preferinþa autorului merge spre subiectele de interes ale unei comunitãþi rurale, niciodatã linistitã sau limitatã într-o existenþã larvarã ori impusã de autoritãþi. Cele mai multe proze au în vedere tradiþia satului, din preajma orasului Filiasi (localitatea Bâlta, cu precãdere), privind moartea. Formele ciudate, intempestive sau asteptate, de producere a ei. Aleatorii, ar urma despãrþirile, un fel de divorþuri, neînþelegerile (ancestrale) între socrii si tineri, teme despre oamenii suciþi ori supusi viciilor (beþiei, erosului ascuns, pãgubitor) si parcã, peste toate, gândul olteanului din totdeauna de a se sti sef, un fel de cocos în casã.

Nu lipsesc visele, cosmarurile, interpretarea paradoxalã a lor, relaþiile cu natura, cu ploile si zãpezile, mai ales cu apele Jiului.

Obiceiurile de înmormântare, cele de la nunþi, botezuri, de la alte cumetrii sau sãrbãtori creºtineºti ºi-au gãsit în prozele pãrintelui Mihalache Tudoricã un autentic punct terminus. Adicã orice descriere (nu relatare !) fãcutã în stilul subgraiului oltenesc trebuie acceptatã ca atare, ea fiind, pentru folcloriºti (ºi nu numai !) un câmp bogat de interpretare ºi concluzii.

Satul ca termen generic nu este nici pe departe unul decorativ sau tranºat ca spaþiu pentru grupuri de interese, ci, dimpotrivã, o formã de convieþuire, rãmânând unitar, dincolo de toate frãmântãrile lui.

Am evidenþiat doar câteva elemente de fond ale actualei cãrþi propusã de Mihalache Tudoricã, venind acum si precizând ingeniozitatea limbajului, a stilului care, pus în formã de verset, stã de-a dreapta lui Marin Sorescu, cel din volumele La Lilieci. Pentru saga, sagacitatea rostirii oltenesti, îi poate surâde Amza Pellea. Numai cã binecunoscutul actor român realiza scheciuri, stârnind râsul pe loc, pe când multe proze ale lui Mihalache Tudoricã, prin tonalitatea enunþurilor, te urmãresc timp îndelungat, în reflecþii sau juisãri similare, dacã intrã în universul propus de autor.

Se va observa numaidecât, pentru cititorul versat, adicã pentru criticul literar, cã prozatorul prelungeste admirabil prezenþa persoanei a treia în povestire, dar nu în puþine situaþii, spiritul autoreferenþial se afiºeazã cu beneficii de cauzã.

Într-o posibilã antologie naþionalã – numele lui Mihalache Tudoricã trebuie reperat înaintea multor confraþi. De aceea, oferim orientativ, tematic, câteva titluri de proze (schiþe, nuvele : a) moartea : Pomina, Rada plânge si azi…,Pãcate grele, Mi-e frig si-n suflet, Prin sat, Nea Trandafir, Amãrâtul de suflet; b) tradiþia : Pe vremuri, Dairicu, Ponoasele, Confuzia, Praznicele, Vremuri, Viaþa, un vis urât, Vremuri pãlite; c) rãzboiul : Împacã-te cu gândul, Instrucþia, Taina lui Dinã; d) iubirea ca aventurã: Iote la el !, Cuib rãvãsit, Mãi rar, mãi nevastã, La lot, Gãina; e) anomalii, vicii : Hoþul de ruci, Dentistul, Ciungul, Muta, S-a întors lumea,..,Soimãnitul, Safta lui Jurebie; f) pãrinþi / copii : Pomanã, Ce mã fac, Doamne ! (un fel de Regele Lear), Viaþã de câine, Cât lingura erai, mã, culiþã !, Velica.

Multe alte proze au un tratament al hazului pe game stilistice de povestit în voie : Comorile lui Tãsâcã, La târg, Safta lui Jurebie, Printre uluci, Nastrafia.

În plan estetic, Mihalache Tudoricã a deprins nu numai tehnica realismului clasic, ci si modern, a fabulatorului oniric, a unui fantastic uºor controlat (de la E.A. Poe, la Hoffman, Galaction, Eliade etc.), a unui fantastic mitologic (vezi Boala, rechemând pe Márquez , din romanul Un veac de singurãtate).

De reþinut cã autorul, deºi a apelat exclusiv la o exprimare regionalã si popularã, a controlat admirabil exprimarea personajelor, pe care a epurat-o de o sintaxã încâlcitã ori ilogicã, a periat lexicul de stridenþe pleonastice, de ligamente neaose. Apelul la stilul indirect, nu în puþine cazuri, indirect – liber, mi-a dat garanþia unui prozator matur, cãrturar migãlos si atent la exprimarea…enoriasilor. Nu încape vorbã cã secretul unui stil uºor recognoscibil se bazeazã pe legãturile intrinseci ale autorului cu Biserica si afine cu slujitorii sãi.

În aceastã ordine de idei, se strecoarã, cu abilitate de mare cunoscãtor al sufletului omului de la sat, un fel de filozofie stenicã privind existenþa în univers si credinþa cã Dumnezeu este atotbiruitor. Un exemplu, auzindu-l pe Sadoveanu din Neamul ªoimãrestilor (si nu numai !) : „care nebunie n-a mai fost în satu’nostru, de când e el. Da sã stiþi cã mortu’acesta mai scoate el capu’, altfel nu sã poate. Bine cã cimitiru’e în curtea bisericii”.

Iatã un ecou sadovenian din Hanu Ancuþei, convertit genial în proza Mãrin al lu’Guºe : „Or mai fi oameni zgârciþi, s-or mai târgui ei, s-or mai pungui, da’ca Mãrin al lu’Guse n-am pomenit, n-am vãzut, n-am auzit, nu voi pomeni, nu voi vedea, nu voi auzi, de-as trãi cât nucul lu’Mitricã al lu ’Neacsu”.

Odatã cu personajele, autorul filosofeazã, nu departe de registrul stilistic al acestora :„Când s-a sãturat satul de plâns, de pomenit si cruci, la unele din familiile lovite de nenorocire, a venit nãdejdea, la altele, trecerea timpului, la altele, mila Domnului”.

Singurãtatea e plânsã si deplânsã într-o gamã joasã, prin vorbele lui Leandru, care, adresându-se soþiei, îsi doreste o pieire de cuplu, ca urmasul sã nu sufere: „Uite, mie, si nu glumesc, mi-ar plãcea sã ne îngroape de mânã. Noi ar fi bine sã ne plãtim jelitul pânã nu e prea târziu, cã, uite, sunt multe fomei în sat care stiu sã plângã frumos ; Mãria lu’Lache, Dora lu’Miricã, Petria lu ’Stan(…)”.

Autorul se strecoarã prin escorta cuvintelor si-l pune pe Leandru sã cugete :„A trecut vremea peste noi ca soarele. A venit si s-a dus. Dar ca tine mai rar sã se jeleascã cineva pe aici. Cã mi-era si drag. Când mergeam noi amândoi la câte un mort cu lumânare si începeai si plângea tot satu ? Cã prea plângeai frumos. Si bine le potriveai din glas si din vorbe. Dar bine ar fi dacã ne-am duce odatã amândoi, ca dupã aia sã se dea cu mãtura de tot si sã nu mai încurcãm pe alþii”.

Un tip de filozofie popularã gãsim în memorabila schiþã : Du-te,Ilie, vino Ilie („Cã zici sã asculþi de toatã lumea. Asculþi, dar trebuie sã te gândesti bine ce zice si lumea asta, cã nu toatã lumea e cuminte ”).

Implementarea noului în sat este luatã câte odatã în derâdere. Prezenþa unui televizor îi procurã mare îngrijorare lui mos Lisandru ãl bãtrân care nu poate concepe ca vecinii sã vinã la televizorul lui ginere-sãu sã nu fie bãrbieriþi, îmbrãcaþi „curat”, cãrora le interzice sã vorbeascã în timpul derulãrii programelor. Ei pot fi vãzuþi de cei „de acolo” si îsi formeazã o pãrere proastã despre ei. Ca si când, vezi Doamne, „acolo” ar fi camere de înregistrat…telespectatori !

Tot de acolo, au auzit expresia „am încheiat citatu”, care s-a rãspândit în tot satul, iar când unul vrea sã-l opreascã pe celãlalt, fie si când se ceartã, pac cu expresia amintitã !

Cunosc câteva studii de specialitate privind onomastica în alte literaturi, dar mi se pare cã poreclele românesti sunt geniale, dacã mai sunt si plasate în contexte narative reprezentative. De la cronicari (moldoveni sau munteni), apelativele rãmase în arhivele istoriei sau literaturii fac deliciul unor decodãri semantice dintre cele mai complexe. Reþin, la întâmplare, câteva din volumul Mireasa desculþã : Rinu lu’Cocoase, Ion Degeratu, Cicica, Sârbu lui Pleavã, Lipica lui Stoicea (personaj din Moara lui Cãlifar, de Galaction), Macarie Lungu, Pãloi, Frusâna lui Troace, Tâsâcã, Riþa lui Siniþã, Ilie Belican, Mariþa lu’Ciudel, Lache Guºter etc.

Din þesãtura epicã nu lipsesc vrãjitoriile, afuriseniile, blestemele, în primul rând: „Dã, Doamne, un potop, care sã le înece, sã le spele pe toate” !„ I-auzi, ce vorbã, cã sã rãcirã sarmalele”; „Alege-s-ar prafu’ de ai mei, cã ei m-au pus pe cãrbuni”; „Vedea-te-as tãmâiat cu colac de cearã pe burtã si cu sfesnic la cap”; „Daþ-ar oarba în ochi de punguitã”.

Douã texte … argheziene – Icoana (a la Mãria Nichifor) si Pãi, stãi o þârã (a la pamfletul Baroane) confirmã stilul cultivat al pãrintelui Mihalache Tudoricã.

Proza care dã titlul volumului surprinde drama unei tinere, proaspãt cununatã în Bisericã. Alaiul de nuntã se-ndreaptã spre casã, când deodatã, ginerele este omorât de o masinã micã. Autorul conchide si el trist :„Cu mâncarea pentru nuntã, au fãcut înmormântarea”.

Faptul în sine, pânã la urmã, ar fi …neliterar. Numai cã prozatorul intrã într-o atmosferã borgesianã, oricum specificã realismului magic, afirmat în spaþiul sud-american spre mijlocull secolului al XX-lea. Scriitorul noteazã sec : „La bisericã, pãrintele Alexandru nu putea vorbi de plâns. Valentina, îmbrãcatã tot mireasã, sta lângã capul lui si-i tot privea floarea de ginere pe piept. Când , asa, dintr-odatã, începu sã cânte. Începu sã si joace. De atunci nu si-a mai revenit. A rãmas mireasã pânã a murit.”

Pagini de literaturã veritabilã întâlnim si în textele care surprind satul în perioada convulsiilor politice si sociale. Desigur, drama þãranului român, dupã 1944, a fost a pãmântului, cerut de a fi trecut în gheaceuri, apoi în ceapeuri. Secvenþele propuse de scriitor au darul fluiditãþii cinematografice, unele, dacã ar fi dezvoltate, pot reprezenta puncte documentare deosebite.

Oricum, cele 191 de pagini ale cãrþii lui Mihalache Tudoricã sunt o încântare stilisticã, nu numai pentru astãzi, ci si peste timp. Ele fac dovada unui talent original care transformã o realitate trãitã sau bãnuitã a fi astfel într-un imaginar controlat estetic în mod virtuos.






Prof. Marian BARBU    7/27/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian