Poezii din cartea " Balade pentru buni si rãi " ( apãrutã in 2015 )
Balade pentru buni si rãi
Motto:
Hotarul îngust dintre iubire si urã
trebuie neîncetat apãrat
atât cu armele compasiunii
fatã de oprimati,
cât si cu cele ale revoltei curajoase
împotriva oprimatorilor.
Prefatã
A noastrã limbã preacuratã
De suntem respectati în lume
ca vrednic si distinct popor,
strãbunei limbi sã-i multumim
cã ne-a hrãnit cu al sãu dor.
Un dor întins cât tara toatã
si mai departe mesager,
oriunde-n lume românismul
e dres cu sare si piper.
Doar graiul nostru românesc
- un grai de ceruri dãruit –
putea prin arta-nvesnicirii
sã facã d’or-ul aurit.
Si nu doar el. Atâtea vorbe
de-ntelepciune-ngreunate,
în alte limbi nu-si aflã sotii
si-atunci rãmân nemãritate.
Asa, de pildã, „Bunã ziua” -
salutul arhifolosit;
„Bunã sã-ti fie-a ta inimã”,
la noi rãspunsu-a fost proptit
în coasta negrului mileniu
când am tãcut cu-nversunare,
ca spiritul activ din obste
sã-si împlineasc-a lui lucrare.
Cum limba-i vie si-nsetatã,
fireste cã-ntr-un veac de veacuri
nu poate fi mereu aceeasi,
ci musai este fecundatã,
de alte limbi si alte graiuri
cu care-i sorã sau vecinã;
franceza-n ginta noastrã este
sora de frunte-ntru latinã.
(Procesul azi se-nvedereazã
prin siluiri îngrozitoare –
ba tigãnisme din manele,
ba anglicisme sfidãtoare.)
Nu de grefãri dupã ureche
în limba noastrã-i trebuintã,
cu-al ei belsug de sinonime
spre-o lesnicioasã folosintã,
ci de-un respect necontentit
prin studiu plin de pasiune,
ca în gândire si vorbire
sã nu dãm cinstea pe rusine.
Cãci un român ce nu-si iubeste
sau îsi poceste limba lui,
ridicol e si cam degeaba
umbrã-a fãcut pãmântului.
Profetul
(Balada timpului din urmã)
Prolog
„Un prooroc nu este dispretuit decât în patria Lui,
între rudele Lui si în casa Lui.” (Marcu 6/4)
În tineretea-mi fãrã patã
când spiritului rob eram,
s-ajung profet în tara mea
eu visu-n gând nu-l rumegam.
(N-o faci când esti convins cã lumea
ti se asterne la picioare –
aveam pe-atunci mii de proiecte
pentru a Terrei transformare...)
Dar timpul zelul mi-a tocit
si m-am convins de-un adevãr:
În jurul nostru tot se miscã
si-absoarbe sensul în rãspãr!
Cãci nevãzutul si vãzutul
- un fluviu cosmic necuprins –
nu-si stiu nici vârsta, nici sfârsitul
în goana pe-al eternului întins.
Nu stim ce suntem si ce-om fi
- nevrând sã stim de Cel ce este –
si omenirea se grãbeste
spre-al mortii univers de-aci...
Apoi, când anii se-nmultirã
si renuntãrile la fel,
întelepciunea mi-a servit
sã-l osebesc pe vrednic de misel.
Si nu-i usor în aste vremuri
doldora de ticãlosie,
pe oi de capre sã separi
în Noul Testament cum scrie!
Democratia – bat-o vina! –
atunci când e originalã,
la tanc pe hoti îi face stabi
cu diplome si fãrã scoalã,
ca sã sustinã un regim
cum n-a fãcut Fanaru-n veac –
atâta de corupt, încât
chiar si trãdarea-i doar un fleac.
Cu toate astea-i axiomã
cã dupã ploaie vine soare
si cã un rãu oricât de mare
ajunge-n timp lipsit de noimã.
Istoria le-a fãcut vânt
la toti tiranii câti au fost,
ca jertfa viului Mesia
sã fie-al omului prim rost.
Cu-atât mai mult pentru români
si tara lor ca o Grãdinã
de Maica Domnului vegheatã –
prin tot ce iese la luminã,
ea meritã sã redevinã
la starea ei de altãdatã.
.......................................
Postfatã
Divine înlesniri
„Nãstrusnicã fiintã-i omul!”,
Atotputernicu-Si spunea
dupã al lumii control fulger
ce armonia-mprospãta.
„L-am înzestrat cu cugetare
ca sã-i rodesc vremelnicia –
el îsi afirmã miselia
negându-Mã cu-nversunare...”
- Tu, Petre, zise-odatã Domnul
cãtre preabunul bãtrânel,
cunosti Pãmântul cel mai bine
si viul strâns la piept de el.
Cãci nu degeaba tot acusi
cu pãmântenii stai la sfat
si-apoi mã rogi sã peticesc
destinul lor întemnitat
în jignitoarea întâmplare
din a Edenului grãdinã.
As vrea, de-aceea, despre om
s-aud pãrerea ta deplinã,
ca sã schimbãm ce-i de schimbat
în toatã speta omeneascã,
iar nu sã tot surubãrim
unde-am decis stare fireascã.
Nu ti se pare cã-i firesc
ca omu-n drepturi decãzut
dupã pãcatul sãvârsit
cu suferinta sã-l unesc,
dar sã-i dau sansa ca prin luptã
cu eul lui înfumurat
sã redevinã nepãtat
într-o viatã nesfârsitã?
Rãspunse tulburat bãtrânul
la preailustra provocare:
- Nevrednic sunt, iubit Pãrinte,
sã Te privesc cu adorare!
Crezi drept aceea cã-i cuminte
din orbi sã-si facã soimul cãlãuze,
când judecata mi-i mult prea mioapã
sã-Ti preamãresc lucrarea muzã pentru muze?!
Pãrerea mea nescrisã-n gând
deja o stii,
pentru cã numai Tu
cunosti ce timpul n-a schitat
si-n cuget nu-i încã-ntrupat.
Da,
mult mi-as dori ca suferinta
sã fie mai din scurt tinutã
si-n alt chip distribuitã,
încât oricare
necuvântãtoare
- copil de tâtã, pasãre sau fiarã –
de ea sã nu se sinchiseascã
(fiind ei netovarãsi cu pãcatul)
chiar moartea de-ar trudi la coasã.
Nu-i cuserã nici prãvãlirea
perfidei avalanse de necazuri
taman pe capul celui oropsit,
când lumea-i plinã de boghete tinte
unde si rãu si bine-atâta s-au tocit,
c-o nouã încercare
divertisment doar pare
pentru fetizii lotusi rãstigniti
pe balta spleen-ului cu izuri de morminte.
Cunosc popoare strânse-n chingi
(românii-s fruntea între ele)
de-acele hoarde de haini,
ce geografia violeazã
si din istorii fac o varzã
cu rangul lor de-arhimisele.
Pentru acestia-i de dorit
o necesarã îndreptare
prin limbã, port, statornicie
si prin credinta neclintitã
c-au fost si sigur o sã fie.
*
Asa se face cã românii
au fost plasati sub scut divin,
ca Domnul sã-i îndestuleze
cu dãrnicia Lui din plin.
Iar El le-a dat o tarã bunã
si mirosind a pâine caldã
din holdele cu mult mai tari
decât deodatã turci si muscali.
Cãci ea-i câmpii, munti, vãi si ape,
bisericute-n lemn cioplit,
e fata-n ie ce zâmbeste
si-i doru-n doine cetluit.
Le-a dat apoi limba zemoasã
(alternativa la nectar),
mult gratioasa catedralã
cu turla-n ceruri împlântatã,
la a cãrei înãltare
atâtia mesteri mari,
calfe si zidari
spetitu-s-au pe rupte
împinsi din spate de legende,
de-ambitii voievodale
si trebuinte milenare,
asa c-al limbii patriarh
poeticeasca rugã sã-si rosteascã
în noul grai universal...
Dar nu le-a dat minte destulã
sã foloseascã ce-au primit,
fapt pentru care trag din greu
la jugul paradoxului
dintre Apus si Rãsãrit.
|
George Petrovai 1/2/2015 |
Contact: |
|
|
