P E T E M E D E E D U C A T I E ( XXVII ) FAMILIA SI CULTIVAREA VIRTUTILOR LA COPII
Diferite ziare si alte publicatii din numeroase tari ale lumii publica frecvent, de cativa ani buni, materiale temeinic argumentate in sprijinul familiei traditionale, subliniind ideea ca orice act care vizeaza dezorganizarea sau constituirea falsa a familiei conduce la destramarea vietii umane insasi. Familia a fost, este si va trebui sa ramana cea dintai institutie a societatii, caracterizata prin sudura interioara, prin atasament emotional care-i uneste pe membrii sai, prin incredere si siguranta pentru toate varstele, o “scoala in care se invata limba, credinta, valorile umane, deschiderea fata de semeni, iubirea ca vocatie fundamental` a omului”, asa cum se arata intr-un recent articol editorial aparut in “Observatorul”. In familie, adultii – sot si sotie – asigura continuitatea vietii si impartasesc impreun` bucuriile si avatarurile traiului de zi cu zi, copiii sunt educati si se pot dezvolta armonios, iar batranii isi gasesc (sau ar trebui sa-si gaseasca) linistea sufleteasca, satisfactia pentru tot ce au realizat in viata. Prin familie, se primesc si se transmit din generatie in generatie cultura, civilizatia, valorile umane.
Parintii au o mare raspundere fata de mentinerea si intarirea familiei traditionale, prin educarea corecta a copiilor si cultivarea virtutilor morale la acestia. Sa tinem seama de faptul ca problemele varstei tinere au ramas, in decursul timpurilor, aceleasi in esenta, primind acum accente in sensul tendintelor de desacralizare a familiei
Cerinta de baza de la care incepe orice demers de acest fel este ca educatia in familie sa inceap` de la varsta cea mai frageda a copiilor, avand in vedere ca primii 5-6 ani ai acestora sunt hotaratori pentru toata viata. Unii parinti, orbiti de dragoste pentru copiii lor, nu tin seama nici de preceptele pedagogice, nici de ceea ce le spun altii, considerandu-i pe copii prea mici pentru a-i influenta educativ. Cand se lamuresc, constatand ca sunt multe lucruri de indreptat in comportamentul copiilor, este uneori prea tarziu. Copilul incepe sa vorbeasca, sa inteleaga unele lucruri, sa gandeasca elementar. Apare vointa, copilul cautand sa actioneze de la sine; incepe, de asemenea, sa constientizeze iubirea si antipatia, sa se rusineze, sa se mandreasca, sa faca diferenta intre bine si rau. In aceasta perioada, nu este suficient ca parintii sa-l mangaie, sa-l hraneasca, sa-l adoarma, sa-l pazeasca pe copil sa nu se imbolnaveasca, in rest lasandu-l sa se joace cum vrea, sa faca ce vrea. Ei trebuie sa urmareasca dezvoltarea morala a copilului, sa combata cu blandete, dar totodata cu fermitate, incapatanarea, neascultarea, capriciile copilului, situatiile in care acesta devine plangaret, nemultumit , rautacios, sa observe orice tendinta rea a copilului. O cerinta importanta in activitatea educativa a parintilor este sa fie constanti in atitudinea fata de copii, sa nu treaca de la o extrema la alta, de la dezmierdari la enervari si chiar la violente.
O prima virtute ce trebuie formata de mici la copii este ascultarea. Nu vom incuraja incapatanarea copilului si nu vom ceda la toate cererile lui. Daca cererile sunt justificate (ii este foame, ii trebuie ceva pentru gradinita, apoi pentru scoala etc.), desigur trebuie indeplinite, dar nu si capriciile lui. Sa manifestam rabdare in formarea vointei copilului pentru a face ceea ce i se cere. Conditia primordiala a ascultarii este respectul fata de parinti. De regula, copiii ii respecta pe parinti, dar ne intrebam – pe orice fel de parinti? Raspunsul pozitiv se refera la acei parinti care se respecta reciproc intre ei, care nu spun lucruri necuviincioase in fata copiilor, care nu se maimutaresc in fata lor, care nu-i cocolosesc, nu le tolereaza obrazniciile, care-i inconjoara cu o iubire inteleapta, ii trateaza cu sinceritate si incredere, nu se plang niciodata ca ei, copiii, ar constitui o greutate pentru familia lor, dar ii obisnuiesc cu retinerea si cumpatarea. Ascultarea de catre copii nu se realizeaza in familiile in care domina libertatea prost inteleasa, contestarea si nepasarea fata de orice regula, luarea in considerare doar a propriilor interese. Autoritatile care trebuie respectate in primul rand sunt Dumnezeu, statul si legile. In ceea ce priveste datoriile fata de stat, fata de lege, gresesc acei parinti care spun ca ei fac ce vor , ca sunt proprii lor stapani. Chiar daca nu este chiar asa, statul si legile prevazand si masuri coercitive, aceasta “grozavire” in fata copiilor are o influenta negativa asupra lor, nu-i formeaza ca viitori buni cetateni.
Putem considera ca frica de Dumnezeu, credinta si evlavia se constituie in cea mai importanta virtute care trebuie formata la copii. Credinta in Dumnezeu a fost inscrisa in stemele unor tari. “Nihil sine Deo” (“Nimic fara Dumnezeu”) se poate citi in stema Regatului Rom@niei, iar in cea a Marii Britanii – “Dieu et mon droit” (“Dumnezeu si dreptul meu”). Credinta in Dumnezeu nu este numai pentru femeile in varsta, cum cred unii, iar daca Dumnezeu nu este cinstit de parinti, copiii pot considera ca si datoriile lor fata de parinti sunt niste scorneli omenesti. Logic, nu? Unii adulti ii batjocoresc pe semenii lor care cred in Dumnezeu, iar parintii necredinciosi sau putin credinciosi creeaz` o situatie de duplicitate in educatia copiilor, or acestia trebuie sa auda aceleasi precepte, aceleasi indemnuri – atat la biserica, la scoala, cat si acasa. În educatia religioasa, un rol deosebit revine mamei – care le vorbeste copiilor despre principalele momente si fapte cuprinse in Biblie, despre sarbatori, despre datini, explicandu-le ce se sarbatoreste la Craciun, la Pasti, ii invata sa se roage dimineata, inainte si dupa mese, seara, sa-si faca semnul crucii, ii insoteste la biserica. Amintirea copilariei, a invatamintelor care le-au ramas de la mamele lor, i-a readus pe calea cea buna pe multi oameni maturi care au gresit cu ceva. Educatia religioasa are si mai multa eficienta daca se fac rugaciuni in familie (obicei care a inceput sa se piarda), daca parintii ofera exemplul lor si copiii ii vad rugandu-se.
Educarea in spiritul adevarului vizeaza o alta virtute pe care o avem in vedere. Sinceritatea parintilor fata de copii, increderea in ceea ce spun ei contribuie la combaterea minciunii. Daca au indoieli si-i descopera pe copii ca au mintit, trebuie ca parintii sa-i cheme, sa le vorbeasca serios, dar si cu afectiune, explicandu-le ca Dumnezeu uraste minciuna, ca ea dauneaza semenilor nostri si-i pune intr-o situatie neplacuta pe cei care mint. Copiilor trebuie sa li se intipareasca bine in minte ca acela care este necinstit in cuvant este necinstit si in fapte. Parintii vor fi directi, demni si credibili in ceea ce spun, vor fi exemplu pentru copii, nefolosindu-se niciodata de viclenii si ipocrizii in relatiile sociale. Nu mai vorbim despre gravitatea faptei acelor parinti care-i invata pe copii sa minta in anumite imprejurari. Greselile si minciunile copiilor vor fi pedepsite cu discernamant, parintii aplicand pedepse mai usoare pentru greselile recunoscute.
Educarea puritatii si combaterea placerilor trupesti nocive au o mare importanta in formarea conduitei morale a copiilor. Trupul trebuie sa asculte de suflet, de spirit, instinctele sa se supuna ratiunii, vointei. Dintre placerile trupesti, amintim trandavia, lenea, fuga de efort, apoi lacomia fata de mancare si bautura, precum si desfranarea, imoralitatea. Aceste trasaturi negative pot fi combatute prin obisnuirea copiilor cu munca, prin antrenarea in treburi gospodaresti dupa puterile lor, in tinerea in ordine a lucrurilor lor, la varsta scolara parintii supraveghindu-i sa-si faca temele constiincios si sa invete sistematic. Masa trebuie sa fie organizata si servita dupa regulile igienice, fara prea multe dulciuri, nefiind vorba de bauturi alcoolice in nici o imprejurare. Parintii vor fi atenti la ceea ce vorbesc si cum vorbesc in fata copiilor, nu vor avea la indemana copiilor carti, reviste, tablouri provocatoare. Atentie la anturajul copiilor; ei nu trebuie sa vina in contact cu persoane corupte, cu tineri dubiosi, sa nu se afle cu acestia in locuri izolate. De asemenea, parintii vor urmari daca personalul de serviciu, alte persoane care intra in casa nu au cumva o influenta rea asupra copiilor.
Modestia este una dintre cele mai importante virtuti care conditioneaza aprecierea de care un individ se bucura in societate. Ea se opune egoismului, trufiei, arogantei, laudaroseniei si inseamna totodata smerenie, iubire de aproapele nostru. Copiii, indiferent de starea materiala a parintilor, trebuie sa nu se comporte ca niste feciori de bani gata, sa nu se imbrace sfidator pentru cei din jur, sa-i respecte pe toti oamenii, nu in functie de pozitia lor sociala. Parintii ii vor indruma pe fiii si fiicele lor sa nu vorbeasca mult despre ei, sa nu se laude, sa nu contrazica pe cei mari.
Nu se poate trece cu vederea nici altruismul care, impreuna cu spiritul de buna convietuire si intelegere, se opune invidiei, trasatura negativa care-i macina pe unii oameni si nu se inlatura decat printr-un lucid proces de constiinta. Oferind un bun exemplu copiilor, parintii vor lasa judecarea altora pe seama divinitatii, iar acasa, in cazul familiilor cu mai multi copii, nu vor face apriori diferentieri intre frati.
Ni se pare potrivit, ca un corolar al temei noastre, ceea ce se spune intr-o rugaciune catre Atotputernicul: “Domnul si Dumnezeul meu, fa-ma supus fara impotrivire, sarac fara nemultumire, rabdator fara plangere, umil fara prefacatorie, voios fara zburdalnicie, trist fara deprimare, serios fara a fi respingtor, amabil fara a fi usuratic, temator fara disperare, drept fara ingamfare, fa sa-l indrept pe aproapele meu fara trufie, sa-l inalt cu vorba si cu fapte fara fatarnicie”.
|
Prof. Silvestru MORARU 7/8/2004 |
Contact: |
|
|
