Sublinieri - E toamnã iar
Pãi dacã e septembrie!
Vara a trecut fãrã sã lase cine stie ce urme cã s-a cam furisat ici-colo si asta doar asa ca sã ne dea iluzia cã mai existã.
Da’ce dacã, o sã-mi ziceti, n-a fãcut ravagii ca prin alte pãrti, dupã iarna pe care am avut-o s-a comportat chiat civilizat, fãrã surprize majore...astea ar cam fi urmele ei si oricum septembrie dã semnalul trecerii în anotimpul „umbrei”, calmeazã exaltarea estivalã, reaseazã în matca normalului toate acele alunecãri fantezice...cele care ne spun cã suntem tineri chiar si când nu mai suntem, cã suntem frumosi chiar si când oglinzile ne cutremurã, cã suntem destepti chiar si atunci când cãlcãm în strãchini.
Gata, ne întoarcem acasã, când la propriu când la figurat, dar acasã, scoatem mai toate confuziile la aerisit si mai târâs mai grãpis le redistribuim în ordinea fireascã a vietii de fiecare zi’
Ce mai, e toamnã!
O „luminã linã” se înscrie pe culorile usor alterate, soarele alunecã distantându-se prudent, aerul respirã calm, eliberat, cadentele crepusculare trimit în sfere ideatice si ne instalãm la portile toamnei nu cu stiintã trãirilor intense ci cu întelepciunea traducerii lor.
Prea idilic? Sigur cã-i prea idilic, nu se mai poatra astãzi umbletul ãsta bezmetic ( ar zice bunicu’) cãlcãtura directã si observatia frustã fiind singura sansã de a atrage atentia cuiva si de a te face cât de cât auzit.
Asa dar la treabã!
A început scoala - ãsta ar cam fi primul gest de trezire iremediabilã - cel putin pânã la vara viitoare - copiii îsi iau „backpacks”-urile cu tot cu „laptops” si „mobile phones” si fie cã sunt mici fie cã sunt mari intrã în ritmul impus pendulând între nerãbdarea schimbãrii si resemnarea renuntãrii...
Cât despre pãrinti, îi suspectez de oarecare liniste mentalã si ralaxare fizicã: scoala e de dimineatã pânã „late afternoon”, copiii sunt supravegheati, învatã chiar câte ceva si se si disciplineazã cumva.
Sigur, vremea scolii s-a depãrtat serios de mine, ce zic, ar fi foarte posibil sã fie la distanta aia la care n-as mai putea ajunge, dar nu e cazul, neamtul ãla mic, care ne ascunde ochelarii, domnu’ alzheimer, vorba bancului, hãlãduieste prin alte pãrti si atunci îmi permit o vizitã – ocazionalã, vezi bine - în memoria aia a seninãtãtii, a nevinovãtiei.
Ghiozdanul de piele – si nu-i o afirmatie gratuitã, pur si simplu adevãrul ambitiei tatei de a-mi inspira respect fatã de institutia de la care el astepta confirmarea nu numai a necesitãtii, dar mai ales, a calitãtii interpretative - era plin cu caiete dictando, cu pãtrãtele, cu maculatoare, cu penar si ãla burdusit cu creioane bine ascutite, echer, compas, gume, mã rog, toate instrumentele necesare sau nu, cu manuale (dacã erau!) cu pachetelul cu mâncare, un mãr si cu ce alte minuni or mai fi fost, îmi rupea mâinile si atunci îl tineam în brate ca pe un pachet valoros.
Cã respectivul ghiozdan servea si ca sanie, drumul spre casã având si mici denivelãri cu valoare de derdelus e altã poveste...si aia adevãratã, zãu!
Distantã nu glumã între ceea ce stiam noi si ce stiu copiii astãzi, între ritmicitatea dirijatã de naivitãti si cea dispersatã de deschideri informationale aproape incontrolabile, între buchiseala literei si comoditatea descifrãrii ei.
Care pe care se surclaseazã e în functie de intensitatea nostalgicã si luciditatea analiticã.
Punct.
Dar chiar dacã temporalitatea si-a schimbat ritmul, „rush” devenind emblematic astãzi, tot ne putem strecura o ptivire cãtre ceea ce stim (stiam?) cel mai bine: „Vreme trece vreme vine” dar adevãrurile profunde, imuabile sunt aici si n-avem decât sã le receptãm.
*„E vremea , Doamne ! Vara a fost lungã. (n-a fost, dar ce „stia” Poetul?)
Aruncã-ti umbrã peste cadranele solare
Si vânturile pe câmpii le-alungã.”
Toamna vine nu numai ca sã calmeze infierbântãrile vietii ( sic) ci si ca sã ne regrupeze fortele, un fel de început impus de vointe crepusculare, dar defapt reasezare în matca normalului ...plin.
„Dã fructelor din urmã porunci sã fie pline ;
mai dã-le douã zile de la sud,
îndeamnã-le s-ajungã coapte bine,
si toarnã dulce suc în vinul crud.” ...
Cam asa!
Ne sculãm de dimineatã, timpul probabil devine stirea zilei, uzualul CNN-ului cu inevitabilul „breaking news”ocupã timpul „breakfast”-ului, dusul, cafeaua, expedierea copiilor ori „loading”-ul lor în masinã ne impun o vitezã despre care nu ne prea mai aduceam aminte, dar odatã pusi în miscare ne regrupãm fortele, mental înainte de orice, asa ca sã putem functiona cum septembrie ne aduce aminte cã trebuie.
Ce zice Bacovia?
„Tãcere... e toamna în cetate...
Plouã... si numai ploaia dã cuvsnt-
E pace de plumb, e vânt si pe vânt
Grãbite trec frunze liberate.”?
Eh, nu tocmai chiar dacã iubim poezia lui.
Realul e mult mai simplu si poate mai putin dramatic:
Rutinã!
* Rilke : « HERBSTTAG »
(Zi de Toamna, trad. Al. Philippide)
Toronto / Sept 2014
|
Maria Cecilia Nicu 9/25/2014 |
Contact: |
|
|
