Tara fara prieteni
Am purtat multa vreme în gand intentia de a scrie cîteva randuri despre ce cred eu ca înseamna pe lumea asta tara în care m-am nascut si oamenii care traiesc în ea.
Banuiesc ca orice om, sa-i zicem serios, poate intui cate capcane sunt presarate pe calea unei asemenea initiative si cat de incert poate aparea orice rezultat final.
In pofida acestei certitudini, m-am apucat de scris starnit probabil în cea mai mare masura de cateva articole pe care le-am citit în ziarele romanesti din ultima vreme.
Din nefericire, cred eu, destul de multi romani din Canada si-au construit sau si-au conservat o parere foarte rea despre Romania. Deci parerilor proaste nascute în mintea atat de multor straini ce au intrat cumva în contact cu realitatile romanesti, li se adauga parca cu si mai mare vehementa cele ale unora dintre noi.
Nu era parca destul ca în ziarele canadiene de mare tiraj au aparut doar stiri proaste, cam de felul ca în Romania un copil suge de la o catea, ca ni se aduc la cunostiinta si în ziarele romansti de aici alte si alte netrebnicii ale celor de acasa. Occidentalii ajunsi în Romania, scria cineva, se iau cu mainile de par si fug înapoi mancand pamantul, pentru ca romanul e mincinos, lenes si hot, gata sa faca pe doctorul, pe marinarul sau pe avocatul, doar ca sa-i ia banii si sa o stearga.
Desigur ca în Romania, dar nu doar acolo, se întampla si astfel de lucruri si ca ele nu trebuiesc trecute cu vederea. Poti fi escrocat însa cu aceiasi eleganta si eficienta si în Mexic si în Polonia si în Anglia. A aflat cineva vreun loc în care nu exista escroci?
Romania e saraca acum si populatia ei la fel. Economia nu reuseste sa se întremeze înca, legislatia e nelimpezita si viata politica este imatura. Saracia e sora geamana cu coruptia, iar ultima e plaga sociala cea mai rau mirositoare. Dar în orice apreciere facuta, mai ales din afara evenimentelor, trebuie pastrata o masura, trebuie trait un simt al proportiilor. }i chiar mai mult, trebuie înteleasa cauza si abia mai apoi blamat efectul.
Desi nu sînt istoric de profesie, cred ca ideea ca tara noastra este tara cu cei mai putini prieteni, nu este gresita.
Nici una din tarile cu care Romania poate fi comparata nu a fost privita si tratata în decursul istoriei ei cu indiferenta cu care a fost tratata tara noastra de origine.
Romanii sunt un neam latin în toata splendoarea si nimicnicia lui. Asezat între straini de neam si de interese, s-a comportat ca un copil orfan. Nu s-a comportat ca ungurii, un popor orgolios si pragmatic, pentru ca este alta samanta, asa precum sunt vaci pentru carne si vaci pentru lapte. Ungurii si-au facut din austrieci si nemti prieteni, uneori chiar fara ca acestia sa o doreasca. Bulgarii si sarbii au avut în toata istoria lor prietenia neconditionata a rusilor pe temeiul sangelui. Polonezii au avut tot timpul o mîna întinsa a Occidentului, pentru ca ei însisi au întins-o pe a lor dintr-o admiratie poate chiar exagerata si total nedisimulata.
Romanii si-au admirat dealurile si vaile si s-au admirat în oglinda ca adevarati latini. Un popor mioritic cum îl numea Blaga, cu dorul si cu constiinta nesansei sale, a acceptat tot felul de bruscari din jur, pîna cand acestea i-au produs deformari poate iremediabile. Eminescu, ramas doar în sufletele noastre genial, nu se plangea oare de aceleasi necazuri? Oamenii vremii lui si a vremurilor ce au urmat, au încercat uneori cu cea mai mare destoinicie sa aseze tara pe un loc mai bun, dar pare-se ca n-a fost chip. Pîna si în fratescul pact de la Varsovia, Romania era singularizata.
Sunt constient ca foarte multi din cei putini ce îsi vor arunca privirea pe randurile acestea vor zambi repetandu-si foarte cunoscuta vorba: romanii au ce merita. Desigur ca romanii sunt escroci, care sunt, dar de talie mica. Sunt mai mult pungasi. Marii escroci care învart treburile sunt în alta parte si acolo nu le e rusine ca sunt ce sunt. Intr-o polemica tinuta acum cativa ani în Romania, cineva spunea ca nu putem ajunge Occidentul daca ne place sa bem o cafea cu tuica si sa stam la barfa în vremea serviciului. Este un adevar incontestabil. Un om, o familie, o companie îti poate schimba conduita, dar un popor, mai greu.
Romania este tara lui Ilie Moromete si toti ce o iubesc o stiu. A ne dezice de ideea asta, înseamna a ne juca de-a nemtii. La caderea comunismului romanii s-au manifestat cel mai entuziast, dar asta n-a iscat decat cateva aplauze prin Franta. Restul lumii continua sa mimeze o nelamurire dupa care nu se stie daca nu cumva suntem romi. Si asta nu pentru ca n-am ajuns Occidentul, ci pentru ca avem aerul ca nu ne prea pasa de ce se întampla cu noi.
Ce e de facut? Eu ma opresc la primul raspuns: sa nu ne mai barfim, desi si obiceiul asta e morometian.
Sa nu ne mai isterizam ca în Romania sunt escroci, ca sunt prea multe telefoane celulare etc.
E constructiv sa ne criticam, dar e indecent sa ne punem poalele în cap.
Prin Ardeal e o vorba buna, cine stie de pe unde luata ca n-ar parea de origine romana:
ca sa te tie, trebuie sa te tii!
|
Viorel Neacsu, Toronto 6/25/2004 |
Contact: |
|
|
