Onestitate
Zilele trecute mi-am pierdut portmoneul. Eram in Scarborough. In el aveam toate cardurile si cam $50, asa credeam. Portmoneul nu era de regretat. Era cam “obosit” si se cerea schimbat, dar inca ma mai atragea forma lui. Pentru cei $50 imi parea rau. Cu inima indoita i-am pus la capitolul: ”pierderi neasteptate”. Cardurile ma mahneau mai mult, stiind cat e de umblate pentru refacerea lor. Dar supararea cea mai mare imi venea de la dojana pe care mi-o dadeam pentru lipsa de atentie. Mi se furisase gandul: “ nu cumva acesta este un clopotel care anunta semne evidente ale batranetii?”
Seara mi-am facut rugaciunea: “Puterea Ta, Doamne, e mare, te rog, fa sa cada acest portmoneu in mana unui om cu credinta si onestitate si sa mi-l restituie.” Si in sufletul meu s-a instalat nadejdea. M-am gandit apoi, ca dupa cum arata portmoneul, dupa numarul de bani, dupa fotografiile si data nasterii, gasitorul putea usor sa isi dea seama ca banii nu prea ma dadeau afara din casa si nici elanuri tineresti nu-mi dadeau tarcoale cam demultisor. Si mai contam pe ceva: stiam ca in Canada, oamenii sunt onesti. In tara din care am venit, greutatile materiale si, mai ales, conditiile regimului comunist imbranceau necontenit oamenii sa prinda fiecare de unde putea. Acolo ar fi fost mult mai probabil sa "sterpeleasca" portmoneul decat sa mi se inapoieze. Dar in Canada!?! Aici este cu totul altceva, desigur, fara sa omitem exceptiile.
A doua zi am tresarit la fiecare telefon. Si in ziua urmatoare, steagul nadejdei inca mai flutura in mine. Pe la ora 3 pm, am zarit oprindu-se in fata casei o masina a politiei. Am tresarit de bucurie: “mi-aduce portmoneul”.
La usa se prezinta un politist tanar: ”sunt Sgt. Lecours – 735”. Imi spune ca a primit un telefon de la politia din Scarborough ca sa ma identifice si sa ma anunte sa merg si sa ridic portmoneul care se gaseste la ei. Nepotica mi-a sarit in ajutor pe post de translator. Ii spun ca fiica mea se afla in Scarborough si ca se va prezenta ea sa il ridice. Politistul, vazand ca are de-a face cu un copil si cu o senioara cam incurcata intr-ale limbii, s-a oferit sa imi vina in ajutor in continuare si a dat telefon la liceul unde fiica mea avea ore. “Nu poate sa lase copiii singuri, i-a raspuns de la secretariat. Dupa ce termina ora de curs, va suna.” Politistul a mai stat cam 40 de minute pana a luat legatura cu fiica mea. L-am invitat sa vina in living si sa se aseze: ”Nu,va multumesc, mi-a spus, eu sunt in timpul serviciului. Sunt aici ca sa va ajut, nu sa ma odihnesc” si a continuat sa stea in picioare langa usa. Abia dupa ce i-a dat fiicei mele toate detaliile si a anuntat postul de politie ca se va prezenta ea, a plecat multumit, sigur ca totul este clar.
La politie, fiica mea a luat in primire portmoneul si a semnat un inventar cu tot ce se afla in interiorul lui. Pe inventar aparea ca erau $97,35. ”Dar mama mea avea doar $50. Persoana care a gasit portmoneul a gresit si a pus si banii lui aici, va rog sa ii inapoiati” – a replicat contrariata fiica mea. ”Sigur, toti banii sunt ai mamei, omul ne-a garantat asta, va rog sa semnati pentru toti si sa ii duceti mamei.” Dupa mai multe insistente, a luat totul asa cum i s-a dat si cand mi-a adus acasa portmoneul, mi-am amintit ca mai aveam intr-un compartiment si alti bani pe care ii credeam in alta parte.
Cu gand sa multumim pentru gestul omenos, am inceput sa cautam la telefon persoana care mi-a gasit portmoneul, Ki-Suk Kim. Nu l-am gasit acasa. Un colocatar ne-a spus ca e la lucru si ca munceste pana la ora 10 pm.” Nu-l veti gasi nici duminica, se duce la biserica, este un om foarte credincios, dar fiti siguri ca v-a dat tot ce a gasit”. Am dedus ca era un om cu existenta modesta, dar ca onestitatea ii era mai presus de orice.
Mi-am amintit de rugaciunile mele si de increderea pe care o am in onestitaea canadienilor. Si mi-am zis: ce bine ca pe lume sunt oameni care iti pot da incredere in semenii tai, care, de fapt, inseamna incredere in viata. Am motive ca sa ma bucur ca sunt cetatean al acestei tari, chiar daca in suflet, in carnea si in sangele meu port tara in care m-am nascut, chiar daca acolo sunt atatea neajunsuri. Canada, in schimb, este compensatorie, este partea cealalta a sufletului, acea parte cu mai mult noroc si cu mai multa lumina.
Dincolo de caldele mele multumiri pentru toti cei care au contribuit la regasirea portmoneului meu, se afla aprecierea mea pentru corectitudinea lor. ”Blanda si buna mea Canada, cum o dezmierd mereu, sunt mandra de tine”. Ii multumesc lui Dumnezeu si pentru acest insemnat dar din viata mea. Parca mi-a facut un semn aparent fara pretentii de grandoare, dar cu multe subantelesuri. Daca viata mea ar fi o carte, as pune intamplarea aceasta minora intre paginile ei, ca pe un semn de carte, care-mi arata unde am ramas cu cititul, sau, mai bine zis, cu traitul...sau sa-mi arate fragmentul asupra caruia sa mai revin cand am nevoie sa incarc bateriile sufletului cu increderea in oameni.
|
Elena Buica 5/13/2004 |
Contact: |
|
|