Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


MIRCEA ELIADE - (1907-1986)


La 22 Aprilie 2004., se împlinesc 18 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Mircea Eliade, romancier, eseist, filozof şi istoric al religiilor.
Mircea Eliade s-a născut la Bucureşti în 1907. După obţinerea licenţei în filozofie în 1928, discipolul lui Nae Ionescu decide să plece în India pentru a cunoaşte gândirea hindusă şi marile "sisteme filozofice" indiene. Ca ucenic al lui Dasgupta, studiază la Calcuta, între 1928 şi 1932, şi petrece şase luni în "ashram"-urile din Himalaia (locuri de retragere, n.n.), învăţând sanscrita. Călătoreşte în Birmania şi Ceylon.
În 1932, Eliade revine în ţară şi devine asistentul profesorului Nae Ionescu, la Universitatea din Bucureşti, unde-şi va da doctoratul cu tema "Yoga. Încercare asupra originilor misticii indiene", în 1936.
Publică la "Cuvântul", "Vremea" şi "Revista Fundaţiei Regale". Editorial, debutează cu romanul "Isabela şi apele diavolului" (1930), memorial al vieţii sale de student în India, urmat de "Solliloquii" (1932) şi "Maitreyi" (1933) - cel mai bun roman al sau - opera ce ne introduce într-un dublu mister: al eternului feminin şi al spiritualităţii hinduse, enigmatica eroină fiind un "amestec de straniu şi obişnuit, de elevată distincţie şi ingenuă frivolitate, de sobrietate dusă până la asceză şi de senzualitate frenetică" (D. Micu).
"Lumina se stinge" (1934) prezintă experienţe de tip special, esoteric, cu rădăcini în mistică orientală.
Cu "Întoarcerea din rai" (1934), Eliade se afirmă ca prozator realist, romanul introducându-ne în atmosfera anilor ‘30, continuat cu "Huliganii" (1935), despre tinerii care vor să modifice societatea şi să construiască viitorul prin acte care comportă riscuri.
Din 1936 scrie opere fantastice, ca : "Domnişoara Cristina" (1936) sau "Şarpele" (1937), explorând resurse de gândire magică din folclorul românesc. "Nuntă în cer" (1938) este o replică, de inspiraţie autohtona, iar nuvelele "Secretul Dr. Honigberger" şi "Nopţi la Singapore" (1940) înfaţisează practici Yoga, simboluri, semne şi ritualuri de iniţiere. George Călinescu scria că Mircea Eliade "a descoperit semnificaţia ontologică a naraţiunii".
Din 1935 începe să se intereseze de fenomenul religios, iar titlul revistei fondate la Bucureşti, "Zalmoxis. Revue des études religieuses" în 1938, indică orientarea sa spre cercetarea mitologiei comparate. În 1940 tânărul profesor devine ataşat cultural la Legaţia Română din Londra, iar în 1941 la cea din Lisabona, unde ramâne pâna în 1945.
Exilul
Ocuparea României de catre comunişti în 1944, îl determină să ia calea exilului. Vine la Paris, unde trăieşte din cursuri şi conferinţe în marile centre şi universităţi europene. Din 1945 predă la "Ecole des Hautes Etudes" de la Sorbona şi devine unul dintre cei mai importanţi istorici ai religiilor, cu precizarea că Mircea Eliade a fost mai mult un "comparatist" decât un "istoric" în sensul pur al cuvântului.
În numeroase articole, reluate apoi în volume, Eliade defineşte noţiunile de sacru, mit şi simbol, comparând manifestările religioase de la arborigenii australieni pâna la islam şi creştinism. Îi apar pe rând: "Technique du Yoga" (1948) ; "Le mythe de l’éternel retour" (1949) ; "Traité d’histoire des religions" (1949) ; "Le Yoga. Immortalité et liberté" (1951); "Images et symboles" (1952); "Le Chamanisme et les techniques archaiques de l’extrase" (1954); "Forgerons et alchimistes" (1956) etc.
Opera sa principala este "Traité d’histoire des religions", Payot, 1949, o prezentare fenomenologică a actului religios analizat prin semnele prin care aceasta se manifestă. Examinând simbolismul apelor, pietrelor sau al plantelor, Eliade evidenţiază ideologia proprie fiecarei religii şi, mai pe larg, a religiei ca atare, în opoziţie cu domeniul profanului. Lucrarea se situează la antipodul vechii ştiinţe a religiei, dominată de noţiunea de "mana" (forţa spirituală impersonală, n.n.), ducând la recunoaşterea, în gândirea mitică, a unei "filozofii" tot atât de importantă ca cele ce vor înflori în Grecia, India şi China. Pe drept cuvânt, Georges Demézil scria în "Prefata" lucrarii că, datorită lui Eliade, "astăzi cercetarea istoriei religiilor se plasează sub semnul Logosului, nu sub cel al manei ... Hierofaniile (apariţiile sacre, n.n.) cosmice, solare, luna, spaţiul, timpul nu sunt decât veşminte ale unui discurs profund ..."
În cercetarile sale, Eliade descoperă două categorii de oameni: homo religiosus (omul religios) cu universul său spiritual, care crede într-o realitate absolută - sacrul - şi-şi asumă în lume un mod de existenţă specific; şi homo areligiosus (omul nereligios), care refuză transcedentalul. Cercetarea gândirii omului religios îl face să se intereseze mai mult de popoarele fără scriere. Întâlneste pe C. G. Jung şi descoperă interpretări comune, fiind frapat de importanţa arhetipului. Se angajează pe o noua cale, aceea a identificării transcedentalului în conştiinţa umană, aceasta fiind orientarea decisivă spre studierea sacrului, simbolului şi mitului, fiind convins că numeroase fenomene istorico-religioase ale umanităţii nu sunt decât expresii variate ale câtorva experienţe religioase fundamentale.
Eliade în Statele Unite
În 1956, Mircea Eliade este chemat la Chicago să-i urmeze lui J. Wach la catedra de istoria religiilor. În cautarea unui nou umanism, începe - cu Ernest Junger - publicarea revistei "Antaios", în 1960 (12 volume pâna în 1971), care reprezinta o cercetare pluridisciplinară asupra mitului şi simbolului.
În 1961, împreună cu colegii J. M. Kitagawa şi Ch. M. Long, editează revista "History of Religions", periodic internaţional pentru studiul comparat al religiilor.
Din 1962 devine "Distinguished Service Profesor Emeritus" al Universităţii din Chicago.
Majoritatea lucrărilor în domeniul istoriei religiilor scrise în franceză au fost traduse şi publicate în engleză, spaniolă şi italiană, şi parţial în româna, portugheză, olandeză, daneză, suedeză, greacă şi poloneză, ceea ce-i sporeşte notoritatea.
Amintim câteva lucrări publicate dupa 1956 : Mythe, ręves et mystčres (1957) ; Naissances mystiques (1959) ; Méphistophélčs et l´Androgyne (1962) ; Aspects du Mythe (1963); Le sacré et le profan (1965); From Primitives to Zen (1967); De Zalmoxis ŕ Gengis Khan (1970); La nostalgie des origines (1972); Religions australiennes (1972); Occultisme, sorcellerie et modes culturelles (1978).
A continuat să scrie şi literatură. Amintim nuvelele: La ţigănci (1963), Pe strada Mântuleasa (1968), Ivan (1968), În curte la Dionis (1968), Uniforme de general (1973), precum şi romanul Noaptea de Sânziene (tr. Fôret interdite, 1955), amplă frescă a vieţii româneşti şi europene în primii ani ai celui de al II-lea Război mondial. Lucrarea prezintă un tip special de "fantastic", unic în literatura româna, derivat din concepţia că sacrul n-a disparut din lume, ci continuă să existe camuflat în profan. Amintim şi Les promesses de l´équinoxe (Memoire I, 1980) şi Fragments d´un journal, I-II, (1973-1981).
Ca istoric al religiilor, Eliade acordă acestei discipline un rol de prim-plan în viaţa culturală contemporană.
În viziunea sa, istoricul religiilor trebuie, mai întâi, să reconstituie istoria formelor religioase şi să degajeze, pentru fiecare din ele, contextul social, economic şi politic. Trebuie să urmărească rezultatele cercetărilor orientaliştilor şi etnografilor, deoarece marile religii asiatice sau cele ale popoarelor fără scriere reprezintă izvoare importante pentru cultura umanităţii.
În al doilea rând, istoricul religiilor trebuie să se intereseze de fenomenologia religioasă, înţeleasă în mentalitatea sa proprie, aceea a sacrului. Este vorba de extinderea domeniului de cercetare de la marile religii la cele arhaice. Eliade situează omul - subiectul experienţei religioase - în faţa obiectului acesteia, hierofania sau actul de manifestare a sacrului. Comportarea omului religios este punctul de referinţă şi locul întâlnirii cu sacrul.
În al treilea rând, istoricul religiilor trebuie să situeze fenomenul religios în ansamblul domeniului spiritual şi să descifreze ceea ce un act religios relevă ca trans-istoric; este cercetarea hermeneutică. O primă cale a ei constă în întelegerea mesajului de către omul religios care trăieşte experienţa hierofanică. A doua este aceea a mesajului pe care omul religios îl transmite lumii moderne. Hermeneutica trebuie să explice întâlnirile omului cu sacrul din preistorie până astăzi, fiind răspunsul la solicitările istoriei contemporane, la trezirea culturală şi spirituală a popoarelor din Asia, Africa si Australia. Dubla cale implică cercetarea comparată a fenomenului religios.
Întreaga operă ştiinţifică a lui Eliade s-a constituit pe această triplă cercetare: istorică, fenomenologică şi hermeneutică. În centrul cercetării sale stau două axe: sacrul şi simbolul. Din paleolitic pâna azi, omul religios a trăit dimensiunea sacrală a existenţei sale, iar simbolul i-a dat o deschidere spre o lume transistorică şi l-a pus în contact cu transcedentul. În plus, mitul este un fenomen universal care fondează structura realului, relevă existenţa fiinţelor supranaturale şi devine normativ pentru contemporanul omului.
Spre sfârşitul carierei sale, Eliade a publicat Histoire des croyances et des idées religieuses, 3 volume, Paris, 1976-1983, o vastă sinteza a principalelor manifestări ale omului religios din preistorie până azi. Analizând unitatea fundamentală a fenomenelor religioase, autorul subliniază inepuizabila unitate a expresiilor lor. Originalitatea lucrării constă în metoda şi perspectivele ei. Eliade introduce o optică nouă şi anume explicarea mesajului bazat pe sacru şi perceput prin simboluri şi mituri. Astfel, el ajunge la înţelegerea omului religios.
Recunoscându-i-se meritele, a devenit editorul şef al monumentalei Encyclopedia of Religions, 16 volume, publicată în 1987, după moartea sa.
A încetat din viaţa la 22 Aprilie 1986, istoria religiilor în special, şi cultura în general, pierzând pe unul din cei mai de seamă reprezentanţi. Acest lucru a fost reliefat şi la al XII-lea Congres al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe - care grupează elita intelectualităţii române din Exil - ţinut la Sorbona în 1987 şi dedicat memoriei lui Mircea Eliade.






Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu - Montreal    4/9/2004


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian