Dadica Melea,
Putem zice chiar si "in capul satului" sau "in marnea satului" ori "in gura vadului" unde-si avea gospodaria si tirla Alucirlan, un loc vraiste, al satului sau al nimanui, destul de intins, unde dimineata se minau vitele de prin gospodarii si se forma cireada satului ca dupa un timp, cind venea timpul, sa se dea drumul animalelor catre vale, catre locurile de pasune. Tatele sau copii erau cei care trebuiau sa mearga in urma vacilor sa le zoreasca sa "prinda" cireada, ca animalele nu puteau fi oprite mult timp pe locul asta, flaminde si insetate deveneau din ce in ce mai nerabdatoare sa ajunga prin lastarisuri si ierburile de pe malul Dunarii. Chiar in gura vadului era postat un vacar-doi de tinea cireada "in friu" ca de se intimpla sa scape din opreala un animal sau doua asta ar fi fost semnalul de plecare... toata cireada se lua dupa inaintas, cit ar fi incercat vacarii sa le stapineasca dupa aia, sa le intoarca, sa le mai tina locului, neam, intreaga cireada o pornea la vale si... "ce te faci, dada, citu-i ziulica de lunga cu vaca ramasa-n batatura, feri doamne!?" Minatul vacilor si caprelor catre cireada devenea o corvoada. Cind ti-era somnul mai dulce te trezeai ca se trage patura de pe tine si esti pus la coada vacii. "Pina te intorci strachina cu colarezi iti va fi pregatita, hai misca, vaca-i mulsa si asteapta, sa nu pierzi cireada ca stii ce te asteapta!?" Toata copilaria, prima copilarie de care-mi amintesc, mi-a fost tocata marunt de oful mamei de a avea macar o vaca buna de lapte in batatura sa poata avea lapte pentru copii dimineata in strachina de pe masa. Nu s-a nimerit. Asta pe care insfirsit o aveam acum, era una costeliva si batrina, nu mai da lapte, dar mama tot spera , "...poate la anu dragu mamei! O ingrijeam eu cum spunea mama si bunicu, o duceam de funie dupa ce ma intorceam de la scoala prin locuri ochite de mine cu fineata mai putin umblata, o adapam cu apa proaspata, o tesalam frumos si-i faceam rostul de graunte, degeaba, visul mamei s-a ruinat treptat treptat si bietul animal a disparut din curte. Ne-au ramas caprele, "Vaca saracului!" Chestiunea cu caprele si mieii ar merita un capitol intreg in economia cartii la care scriu, aici in aceasta fise doar notez citeva amintiri. Ajunsesem intr-un timp sa avem trei capre de lapte, plus doua ale bunicului, cinci si iezii lor plus citiva miei dela oile care erau date la cioban, uneori la tirla lu' Ion Rotea sau a lu' Meltiade. Erau date in grija ciobanilor pentruca paza lor se platea prin ele insele, adica din laptele lor Meltiade facea cas pe care il vindea la obor cu putina sau pe la bacani. Cind dadea zapada si oile reveneau in ograda gospodarului ajungea si o putinica de brinza, partea proprietarului, astfel oaia se platea singura. Daca aveai zece douazeci de oi aveai un profit, dar lumea, ca si noi, nu avea decit citeva. Ma minunam de fiecare data cum de Meltiade stia care-i oaia lu' cutare sau a lu' cutarica. In miezul verii cind mergeam cu bunicu sa ajutam la tunsul oilor si sa aducem valurile de lina acasa mi se parea ca toate oile sunt la fel, cu patru picioare, doua urechi si tot timpul umblind unele dupa altele cu capu-n jos virit la umbra lasata de cea din fata ei. "Ce toante sunt si oile astea", daca tin capul la un petecut de umbra ele cred ca sunt la adapost, dar spinarile lor ramineau fierbinti-fierbinti in bataia soarelui, de le dadeai undeva la umbra ele tot inghesuite unele intraltele ramineau si cu capetele plecate. Daca una se misca mai incolo cea din urma ei repede o urma sa nu-i piarda umbra. Da Meltiade si ciobanii lui stiau ca aia-i a lu', Vasile, alea doua de colo-s ale lu' Marita Broscoaica si asa mai departe. Dar caprele ramineau acasa mai ales in grija mea. Daca nu le duceam la pascut printre vii si pe dealuri trebuia sa ajung cumva pe malul Dunarii dupa lastari de salcie si plop, sa le fac maldar si cu circa sa le car pina acasa. "Tare obositor bre mama!" Caprele ne dadeau laptele zilnic toata vara, spre toamna incolo intercau erau date la pircit, venea iarna si in tarcul lor rumegau din gluga de coceni si parinca. Ma indragostisem de ele iar ele imi cautau prezenta, ma ascultau, simteau ca le caut locuri cu iarba neumblata si ma urmau cuminti si ascultatoare. Le placea frunza de salcim, se inaltau in doua picioare sa poata apuca ramurile de la poalele pomilor. Ma priveau asteptind sa le aplec crengile proaspete cu florile dulci si parfumate sau astptau sa ma catar eu in pom sa le trimit jos crengutele inflorite. Flori de salcim mestecam si noi copii, ba unele gospodine, cica, faceau un fel de placinta la cuptor cu floare de salcim. Desigur ca fiecare purta un nume si desigur fiecare se distingea de cealalta prin expresia si portretul ei unic, nu ca oile din turma lu' Meltiade. |ica era cea mai in virsta, alba complect, toate caprele mele erau albe, cea a bunicului tot alba putea fi dar citeva pete mari de negru o deosebeau de celelalte nepoate ale ei, Catica si Caticatica. Catica dadea cel mai mult lapte. {mi lua un timp si nu era chiar de gluma sa aduni laptele de la trei capre dimineata si seara. Cind le mulgeam capatau in troaca de dinainte ceva malai sau urluiala, stropita cu apa proaspata si amestecata cu ceva sare, astfel ii dadea un gust special si apa era mai cautata dupa aia. Astfel aveau o preocupare serioasa si stateau cuminti pina ce terminam eu treaba, era ca un cadou pentru faptul ca ne dadeau laptele. In zilele cind dadeau mai mult lapte o cana o puneam deoparte pentru |ila, fara stirea mamei. Sunt sigur ca nu m-ar fi pedepsit daca ar fi aflat, dar asta era secretul meu. |a Veta lu' Urluiala nu avea capre. Minam vaca sa prind cireada, trebuia sa ma intorc cit mai repede, sa-mi iau cartile si caietele si sa ajung in clasa. {n fata mea se profilau in contrjour prin praful ridicat de copitele vitelor doua siluiete de femee. Minau si ele vacile lor catre aceiasi cireada. Una din ele tot se cauta prin cap, parea ca gaseste ce cauta, tragea afara din par ce prinsese intre degete si arunca jos. "Ce dracu, zic, asta are asa de multi paduchi ca-i culege din par pa neve?" Trec pe linga ele si aud: "Firar a dracului de tolica! Ce se intimplase? Trecea pragul dinspre bucataria de vara in odae sa-i aduca strachina cu lapte si mamaliga barbatului care astepta la masa gata pregatit sa plece la santier. Femeea da sa treaca pragul dar se impiedica de toala din fata usii. Se repede cazind in fata, strachina ajunge ea pe masa dar laptele cu mamaliga stropeste totul din jur, o parte din el ajunge pa hainele barbatului si pe mutra lui. Prima reactie a mahalagiului este nu sa intrebe nevasta daca s-a lovit sau sa o ajute sa se ridice din cazatura ci sa injure de mama si sa toarne in capul nevesti ce a mai ramas in strachina. Acum in urma vacii catre cireada femeea isi culegea firimiturile de mamaliga ramase prin par si blestema: "Fir-ar a dracului sa fie de tolica!"
|
Nicapetre 3/11/2004 |
Contact: |
|
|