GOOD BY, DOCTOR DINU DIMITRIU
Din inaltimi, stelute jucause involbureaza vazduhul si coboara pe pamantul ce imbratiseaza cu drag mantia alba a iernii. Din paienjenisul saltaret, figuri misterioase se infiripeaza purtandu-ne spre o lume de basm , dor si realitate, deoarece printre ele apare si figura unui Om pe care l-am cunoscut de mult, mult timp, de ani. De cati ani oare?
Cand au trecut asa de repede?! Parca ieri ni l-am inchipuit tanar student la medicina in Bucuresti, apoi tanar cadru didactic universitar luand drumul Parisului pentru specializare, care specializare pariziana i-a indreptat pasii spre Canada, spre fericirea noastra, a unor romani care au avut norocul de a-i fi pacienti si a se bucura de competenta profesionala, de grija si atentia medicului. Cu toate ca este un om obisnuit, cand a aparut in mijlocul nostru, cu tinuta dreapta, cu par bogat si doua licari albastrii ce-i luminau intreaga fata, o fata senina, tinereasca, ce degaja un spirit iscoditor, inteligent, plin de optimism, de bunatate, ne-a aparut totusi atat de diferit de altii.
Ne intrebam adesea, oare acest om nu are dureri, necazuri, probleme, incat poate fi mereu senin si poate avea pentru fiecare dintre noi o vorba mangaietoare, pentru toate durerile cu care ne confrumtam noi, pacientii, care veneam la el avand mare incredere in spusele lui, in diagnosticul lui, pentru ca ii cuno]team probitatea profesionala ca medic, dublata de cea de om? Niciodata nu abandona un caz, ci cauta sa foloseasca tot ce stiinta medicala ii punea la dispozitie pentru vindecarea omului. Era mereu la curent cu tot ce aparea in domeniul medicinii, iar increderea pe care a stiut s-o trezeasca in sufletul pacien\ilor era in favoarea acelora care veneau cu diferite necazuri la el pentru ca, stiut este, increderea in doctor creeaza o sansa in plus in vindecarea bolnavilor. Medicul nu-si paraliza pacientii cu prezentarea arida a unor rezultate de laborator, a unor teste, straduindu-se sa impleteasca realitatea cruda cu speranta in mai bine, in reusita, incat cel "condamnat" de multe ori nu-si dadea seama de situatia limita in care se gasea. Pe cati bolnavi nu i-am vazut tristi, crispati, preocupati de bolile si durerile lor, pentru ca, atunci cand ieseau din cabinetul medical, sa aiba o fata mai linistita.
Este un lucru extraordinar ca medicul care te ingrijeste sa-ti mai dea putina speranta, fiindca nu e totul sa stii sa dai leacuri, ci sa-l faci pe om sa spere ca totul va fi bine.
Pe multi dintre noi ne-a ajutat sa mai existam. Cate vorbe bune de lauda ne-au auzit urechile de la cei din jurul nostru care, in sala de asteptare, stateau sa intre la consultatie ca si noi, multi dintre ei fiind de alte na\ionalitati: italieni, canadieni, pakistanezi, africani! Faptul ca doctorul vorbea cursiv mai multe limbi l-a ajutat sa-si inteleaga mai bine pacientii. Cunoasterea mai multor limbi il ajuta ca tot ce aparea nou in literatura medicala sa fie in permanenta pe biroul lui. Introducea cu discernamant noi medicamente in practica prescrierilor sale sau schimba uneori tratamentul instituit initial pentru unii bolnavi cu unul considerat mai eficient. Doctorul lupta alaturi de bolnav pentru vindecarea sau cel putin pentru usurarea suferintelor. Miile de dosare ce umpleau peretii din sala asistentei stateau marturie despre munca neobosita de ingrijire a bolnavilor.
Doctorul deosebit, dublat de un om cu sufletul mare, care si-a iubit cu pasiune profesia de medic, nu numai al trupului, dar si al sufletului, a facut din aceasta scopul vietii lui.
Atmosfera de calm, de speranta din cabinetul lui era incalzita si de o muzica lina, linistitoare, terapeutica, ce invaluia binefacatoare pe cei ce pasisera cu incredere acolo. Nici nu se putea sa fie altfel. Un om care iubeste oamenii nu se putea sa nu iubeasca muzica – ce face parte din frumosul pe care si-l doreste omul. Si doctorul nostru iubea si iubeste muzica, poezia si calatoriile. Datorita cunostintelor sale variate si vaste, te plimba cateodata cu usurinta prin muzica, literatura etc. Nu intamplator, domnul doctor cocheta cu poezia lui Paul Verlaine, probabil existand o legatura intre sufletul lui si muzicalitatea, sensibilitatea versului acestui poet, satisfacandu-i gustul pentru frumos si armonie. N.D.Cocea spunea in cartea sa "Fecior de sluga": "S`-ti legeni sufletul cu muzica versurilor lui Verlaine". Nu putem sa nu amintim si despre pasiunea medicului nostru pentru calatorii, pasiunea de a cunoaste locuri si oameni noi, care si acestea si-au pus amprenta pe munca lui pus` in slujba vietii. Daca ar scrie tot ce a vazut si a simtit in nenumaratele drumuri, ne-ar dezvalui si mai mult sufletul lui deschis spre adevar si frumos. Este greu sa faci portretul acestui doctor, acestui om in cateva randuri de ziar.
Cand ne-a anuntat pensionarea, nu ne-a venit sa credem, pentru ca in fata noastra nu ne aparea un om coplesit de viata, de munca de ani; in fata noastra il vedeam tot pe acel tanar medic, drept, cu ochii calzi si zambet datator de incredere, peste care anii parca n-au trecut , ci au fost inscrisi doar in actele de identitate. Picuri de dragoste si recunostinta au aparut in ochii celor care-l priveau si nu le venea sa creada ca nu vor mai pasi pragul
cabinetului onorat de acelasi doctor cu care se obisnuisera.
Doctorului deosebit, Omului deosebit, pentru care noi, fostii pacienti, n-am gasit destule cuvinte potrivite pentru a arata ce a insemnat pentru noi si a-i multumi pentru tot ce a facut pentru noi de-a lungul anilor si pentru a-i ura multi ani cu sanatate si viata frumoasa, nu-i putem spune, acum "Adio", ci un cald "Good By". Suna mai frumos, mai aproape de inimile noastre. Medicul de care ne-am despartit, prin pensionarea dumnealui de cateva luni, este domnul doctor Dinu Dimitriu care a fost si va ramane pentru noi totdeauna “Doctorul Nostru”.
Dr. Dinu Dimitriu si-a luat ramas bun de la pacienti, de la cabinet, dar nu si de la problemele de specialitate care l-au pasionat toata viata, deci va avea o odihna activa.
Daca i-am deschide si acum usa casei, l-am vedea la biroul sau, aplecat asupra unei carti, unei reviste ]i, cu creionul in mana, poate candva va scrie pe o foaie de hartie: “A fost odata…”
|
Familia Caranica din Hamilton 2/18/2004 |
Contact: |
|
|
