Adevãrul comunist si capitalist
Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagãrul ortodoxo-comunist decreta adevãrul si pentru cã acesta sã nu fie pus la îndoialã închidea granitele si dacã cineva avea îndoieli... avea dificultãti. Minciuna marxist-leninista a libertãtii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de cãtre om era însã atât de evidentã, ca nimeni nu credea în propagada oficialã.
În capitalism adevãrul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreabã: „Ce-i adevãrul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar dacã un sãrman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta rãmâne numai al sãu personal. Adevãrul maselor largi populare, care se bucura de audientã si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevãrat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevãrul. Trei sãptãmâni de campanie de presã si prostimea cunoaste adevãrul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fãrã întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retoricã din antichitate nu era axatã pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se mãrginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sã convingã neîncetat. Ea trebuie sã punã opinia publicã fãrã încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o fortã financiarã mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare fortã în spatiul public. În acest moment steaua polarã a opiniei publice se modificã, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevãr si ca si când s-ar trezi dintr-o datã din somn.“ (Prãbusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)
Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupã actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupã actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzãtor cã tranzitia este organizatã si implementatã de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupã 1944 si capitalismul dupã 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pânã la moarte. Asta fãrã a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevãrului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimbã numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantatã celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însã se confrunta douã forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevãr si cãutarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot trãii în afara adevãrului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materialã).
Care-i adevãrul istoric?
Pentru împãratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciunã, asupra cãreia ne-am înteles”... în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupã România. Tara e dezmembratã si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlãturat si se impun chirilicele, o nouã limbã si istorie. Dupã retragerea rusilor, Ceausescu înlãturã kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirmã cã în Moldova, tarã româneascã, se vorbeste aceiasi limbã latinã. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteazã pentru cã Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostintã de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinãu, Budapesta, Bucuresti încã nu s-au înteles asupra adevãrului.
Care-i acela?
În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupidã doctrinã marxist-leninistã cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineazã cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismãneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Bãsescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nãscocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteazã. Evreii respectã istoria, Holocaustul e sacralizat.
Germania trebuia distrusã în rãzboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sã supravietuiascã din cultivarea cartofilor, fãrã industrie, universitãtii, sãli de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despãrtiti de Cortina de Fier, istorii care se bãteau cap în cap. Prãbusirea Lagãr-ului permite reunificarea, istoria este încã nesigurã, fratele din USA, evreii monitorizeazã. Cine nu-i conform, la puscãrie. Marina Germanã patruleazã în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germanã?
Care-i adevãrul istoric?
Sunt fãcuti oamenii sã-l afle? De la Mircea Eliade stim cã religiile asa zis „primitive” vãd si interpreteazã realitatea prin mituri. Realitatea confirmã mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseazã oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sãu. Vechiul si Noul Testament.
Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitãtii rationale” periferizeazã credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închinã „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credintã”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însã noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tãrile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Akademischer Rat a.D.
Bremen, Germania
|
Viorel Roman 8/5/2011 |
Contact: |
|
|
