Scriitoarea Florentza Georgetta Marincu. autoarea cartii Cioburi de istorie
- Doamnă Florentza Marincu, ori de câte ori reveniti printre noi, îmi face plăcere să vă ascult evocând amintiri despre locurile copilăriei si tinereții Dvs. si despre oamenii pe care i-ati cunoscut.
- Vă multumesc pentru invitație! Evocând trecutul cu emoție, îmi reîntregesc mie însămi istoria Calafatului cu un veac si mai bine în urmă. Cel cunoscut numai din povestirile bătrânilor mei, ca si cel a cărui desfăsurare în timp am putut să o urmăresc chiar eu. De fapt acesta este si materialul cărtilor mele, Cioburi de istorie la care trudesc de peste douăzeci de ani. Volumul I , în două părti, Poiana Mare Calafat, 1832-1878 apărut , a primit în anul 2000 premiul Ion Neculce al Fundatiei Magazin Istoric. Sper ca anul următor să public volumul II cuprinzând tot o perioadă de 50 de ani. El va continua istoria locurilor natale, a familiei Marincu, a contemporanilor din Poiana Mare si Calafat.
- După câte înteleg, acest al doilea volum se referă la perioada cea mai înfloritoare, plină de optimism si realizări, nu numai a Calafatului ci a tării întregi si chiar a Europei.
- Într-adevăr, acea vestită Belle Epoque începută către sfârsitul secolului XIX, a tinut doar până la începutul Primului Război Mondial.
- V-ati inspirat si din Calafatul de odinioară... monografia apărută în 1906 datorată lui I.S. Drăgulescu ?
- Întocmai ! A fost unul dintre vrednicii Dvs. înaintasi. Ne-a lăsat mostenire nu numai această comoară de informații ci si frumoasa clădire în care ne aflăm acum, sediul Primăriei municipiului Calafat. Picturile care o decorează sunt opera pictorului ceh stabilit în Craiova, Francisk Tribalsky.
Pornind mai de demult, putem înțelege transformările prin care a trecut orasul nostru. Ajungând la cel de astăzi, întregim si titlul prețiosului studiu al lui I.S. Drăgulescu, Calafatul de odinioară si astăzi.
- Am auzit si eu povestindu-se despre acea perioadă de belsug si progres!
- Port cosmopolit, asezat în a doua mare meandră a Dunării, Calafatul avea instalate pe tărmul său, agentii austro-ungare, italiene si ruse de transport si comercializare a grânelor. Sute de slepuri si vapoare de toate natiile, nu conteneau a încărca produse românesti-mai ales grâul- România fiind a doua tară din lume exportatoare de cereale. Dar si de lemn din bogatele păduri de pe atunci. Mosierii, arendasii, negustorii Calafatului români, greci, sârbi strângeau astfel averile din care s-au ridicat un palat ca Muzeul de Artă de astăzi, case luxoase la standard european ca cea a Primăriei ori a actualului Palat al Copiilor, clădirea fostei Bănci a Calafatului, Catedrala Independentei. Pentru transformarea vechii biserici Sfântul Nicolae în acest impunător lăcas de cult, cei sase mari proprietari de averi ai orasului si-au donat venitul mosiilor lor pe un an.
În cimitir, si-au ridicat somptuoase cavouri, demne de orice capitală apuseană.
Ei duceau o viață fastuoasă, îsi îmbrăcau sotiile la Paris, călătoreau iarna pe meleagurile însorite din sudul Franței si din Italia. Îsi trimiteau feciorii la studii în marile centre culturale ale Europei. Astfel hălăduiau bogatii din oras. Calafetenii din sat trudeau pe mosiile lor, cărăusind sau fiind hamali în port pentru o bucată de mămăligă. Asemenea stări de fapt au dus la pustiitoarea răscoală din 1907, anul maximei cresteri a averilor si mosiilor bogătasilor, cel al inaugurării Palatului Marincu si a casei Drăgulescu din Calafat.
- Într-adevăr, prăpastia economică si socială dintre oras si sat, cele două părti distincte ale Calafatului, a durat foarte mult.
- Până după al Doilea Război Mondial si instaurarea comunismului în România. Declinul economic al orasului începuse chiar după întâiul război. Reforma agrară din anii 1919-1920 a micsorat mosiile. Micile proprietăti date tăranilor nu au mai fost competitive pe piata cerealelor. Portul si-a restrâns activitatea, concurat si de transportul sporit pe căile ferate. Viata Calafatului începuse să atipească. Urmasii bogatelor familii de altădată au plecat spre marile orase ale tării.
- În această perioadă interbelică s-a născut generatia mea. Toti am beneficiat de studii de calitate la Liceul Independenta unde s-au perindat profesori si directori de mare valoare. Datorită lor, orasul nostru s-a mândrit că a dat profesionisti de excepție, medici, ingineri, profesori, un artist de seamă ca Stefan Iordache, desi mai cunoscut în lume pare a fi mult mai tânărul si talentatul fotbalist Gică Popescu.
- Iubesc amintirea acestui Calafat, pe care am început a-l cunoaste de prin anii 1931-1932. Atmosfera lui patriarhală, peisajul încântător, datorat înăltimii de pe care se desfăsoară, având Dunărea la poale, profunzimea de verdeață si flori, inegalabilele lui apusuri de soare pe care îl poti urmări coborând dincolo de crestele albăstrui ale Balcanilor, sunt comori pe care le port în suflet din adolescentă până acum.
Viața socială ne apărea nouă, tinerilor privilegiați de pe atunci, molcomă. Nu aveam priceperea si vârsta de a întelege frământările care totusi se petreceau, subrezindu-i temelia. Ascultam vagi ecouri despre personalitătile vremii ce poposiseră în Calafat: vizitele regelui Carol I, ale prim-ministrilor D.A Sturdza si Ion I. Brătianu a altor ministrii si a protipendadei Craiovei. În afara propagandei politice nu lipseau în acele vremuri vânătorile, ospetele, balurile din Palatul Marincu si din alte case îmbelsugate si primitoare.
- Ar fi interesant să ne schițati sumar, atmosfera orasului de atunci!
- Atmosfera de oras în care se petreceau evenimente mărunte si rare o mai înviorau ofiterii Regimentului 31 Infanterie cu serbările lor, de la Cercul Militar, tot o casă fostă Marincu, cu parăzile lor. Fanfara regimentului anima plimbările din Grădina Publică si Debarcader. Educa si gustul publicului cu uverturi din operete, potpuriuri din opere, marsuri si nelipsitul vals Valurile Dunării al lui Ioan Ivanovici. Intelectualii Calafatului, patru-cinci doctori, cam tot pe atâtia avocați si judecători, ceva mai mulți profesori, se întâlneau în cafenelele din centru, cei ce făceau politică, la sediile partidelor. După întâiul război mondial, fostii luptători alcătuiseră o puternică organizatie averescană dispărută în câțiva ani când locul ei a fost luat de cea tărănistă si liberală. Întrunirile erau pasnice si amicale, până când au apărut cele violente ale Gărzii de Fier.
Cucoanele aveau jour fixe, tineretul venit acasă mai ales în vacante înota în Dunăre, juca tenis pe un teren de lângă grădina Debarcader, câteva tinere mai emancipate, ca Titzi- fata doctorului Iures- călărea alături de ofiteri. Cei amatori de fotbal mergeau duminică pe terenul de lângă regiment, să susțină echipa Cobuz a orasului.
Exista un cinematograf într-o sală din Complexul Mirica. Am văzut acolo unul dintre ultimele filme mute, însotit de acompaniamentul zdrăngănit al unui pian dezacordat.
Sosirea vapoarelor de pasageri era un prilej de promenadă până în port si de plimbări romantice pe pontonul lui sau în parc.
- Dar viata culturală cum se desfăsura?
- Desi era un oras de talie mijlocie, Calafatul avea trei tipografii si o librărie foarte bine asortată. Întâiul ziar local iesit din tipografia lui Petre Ghergulescu în 1902, Valurile Dunării a fost un eveniment, dar editarea lui a durat puțin, ca si încercările ulterioare. Sucombau după câteva numere din lipsă de fonduri. Se primea însă presa centrală. Existau abonamente la diverse reviste, iar noutățile literale erau cerute. Sărbătorile naționale se desfăsurau cu fast datorită prezentei armatei. Îmi amintesc de cele organizate în port la Ziua Marinei, de Sfânta Maria. După slujba religioasă, presedintele Ligii Navale, av. Gh. Georgescu Giuică, vărul meu, arunca în Dunăre o frumoasă cruce alcătuită din flori, omagiul adus marinarilor dispăruti în valuri. Profesorii liceului tineau conferințe în Sala Mirica în care veneau uneori si trupe de teatru. S-a perindat prin Calafat si faimosul Tănase cu o parte din trupa lui de la Cărăbus. Satul avea nuntile care tineau trei zile si horele de duminică desfăsurate în Grădina Debarcader. Tarafurile din dealurile Calafatului erau vestite mai ales pentru primasii lor, mulți ajunsi cu faimă în toată tara. Toate acestea se desfăsurau până la cel de-al doilea război mondial.
- Ce personalităti deosebite vă amintiti de atunci?
- Erau cunoscute vizitele anuale la părinti ale prof. dr. Stefan Milcu, viitorul academician. Pe câteva străzi se însiruiau cărutele cu bolnavi, veniti din satele din prejur, pe care îi consulta cu grijă si fără bani. Scriitorul Gheorghe Brăescu, iesean la origine, se legase de Calafat prin sotia sa Ana, care se trăgea dintr-o veche familie de dascăli locali. Împreună cu cumnatul său, colonelul Mihai Stefănescu îsi ridicase o frumoasă vilă în via de la Bascov, loc de tainice si inspirate întâlniri cu oameni de cultură. Tatăl meu George Marincu, atunci când mă aducea în vacantă la Calafat, venea însotit de prieteni si ziaristi pe care îi găzduia acolo. Am si acum o carte postală ilustrată pe care s-au iscălit la Bascov Gh. Brăescu, Nic. Davidescu, I. Peltz, Mielu Munteanu, N. Kasnabatt. Mi-au trimis-o la familia Georgescu-Giucă, cel de-al doilea cămin al meu, cerându-si scuze că îmi retin la o agapă prietenească tatăl, care îmi făgăduise o plimbare. Aveam pe atunci sapte ani si m-am simțit foarte onorată de omagiul lor si deosebit de importantă.
Nu pot uita nici prezența cu totul fulgurantă în Calafat a Zoicăi Verbiceau, aureolată de câteva piese jucate la nationalul bucurestean, de întâia si izbutita traducere în limba română a versurilor lui François Villon, doctoranda de la Sorbona, care era dispretuitor ironică la adresa blândelor gospodine din Calafat. Se pomenea cu mândrie în cercurile intelectuale si despre obârsia calafeteană a marelui arhitect român Duiliu Marcu, ca si despre cea a vestitului sculptor Take Pavelescu Dimo, cel care realizase la Craiova impunătorul Monument al Independenței înfătisându-l pe Carol I într-una din bateriile de artilerie ale Calafatului.
- Dar după schimbarea regimului politic din august 1944, ati mai venit la Calafat?
- Mai rar. Dar am remarcat că după o perioadă de stagnare cauzată de consecintele războiului si schimbarea de regim, orasul era mai bine întretinut. Ulterioara lui dezvoltare industrială crease locuri de muncă si un echilibru social.
- În ultima vreme ne vizitați din ce în ce mai des! Care sunt impresiile Dvs. despre Calafatul de astăzi?
- Sunt chiar încântată domnule primar, să vi le împărtăsesc pe toate ! Găsesc de fiecare dată orasul mai îngrijit, mai curat. M-am bucurat să văd aleea centrală a Bulevardului T. Vladimirescu ca si trotuarele altor străzi, pavate modern cu pavele, să descopăr locuri de parcare marcate acolo unde se pot produce aglomerări de masini, numărul lor crescând mereu în Calafat. Cimitirul orasului, străbătut până de curând de alei cu tărâna de o palmă, impresionează acum nu numai prin vestitele sale monumente funerare ci si prin drumuri bordurate, betonate, iluminate civilizat. Am văzut că a apărut un parc nou, cel al copiilor, din fața Judecătoriei dotat cu tot ce trebuie micutilor pentru joacă; un alt parc în devenire te întâmpină chiar la intrarea în oras în imediata vecinătate a Spitalului Municipal, iar în unul din cartierele de locuințe este foarte solicitată baza sportivă de curând amenajată si asfaltată. Nu mi-au trecut neluate în seamă lucrările de reparații si întrețineri de la Spital, de la scoli si grădinițe, de la Casa de Cultură, ca si schelele ridicate în jurul bisericii Sfântul Nicolae. Am aflat de la mulți cetățeni de proximitatea demarării lucrărilor de extindere si modernizare a Pietei Agroalimentare potrivit standardelor de civilizație. I-am auzit pe calafeteni încântati de canalizarea si modernizarea unei artere principale a orasului - strada 1 Mai - care a permis canalizarea si asfaltarea unor străzi adiacente. O realizare deosebită a ultimei perioade este si aductiunea de apă potabilă în satul Golenti care suferea din lipsa apei.
- Credeti că s-a făcut destul ?
- Atât cât au îngăduit posibilitătile grelei perioade de tranzitie pe care o străbatem.
Desigur, lipsa locurilor de muncă după închiderea si chiar distrugerea marilor unități industriale, crează nemulțumiri latente în populatie. Pe mulți îi face cârtitori, neînstare de aprecierea justă a îmbunătătirilor edilitare si gospodăresti realizate. Pentru remedierea acestei situatii trebuie timp, răbdare si mult efort. Nici Dumnezeu nu a creat lumea într-o singură zi !
Deja am văzut că ati reusit să atrageți câtiva investitori străini în activităti industriale si de comert. E un început promitător, ca si încurajarea inițiativei particulare.
- Stiu că sunteți binevoitoare fată de noi concetătenii Dvs. si cu orasul din care vă trageti, dar trebuie să fi remarcat si unele lipsuri !
- Desigur ! Am încercat să mi le explic prin faptul că realizând unele obiective mai stringente, altele au fost amânate.
- Si care ar fi acestea ?
- Am fost o împătimită a grădinilor Calafatului, de fapt mai demult tot o imensă grădină. Acum acestea mi se par neglijate. Le-ar trebui harul unui grădinar ca vestitul Kaverneac. Mai trebuie plantati arbori tineri, mai trebuie refăcute rondurile de flori si creată profunzimea de trandafiri de altă dată.
Regret pergola încărcată de glicină din Parcul Monumentului Independenței, deasemenea superbii ciresi japonezi. Refăcând ceea ce azi nu mai este, parcul si-ar recăpăta farmecul romantic de altădată.
- Ce părere aveți despre realizările noastre culturale ?
- Cea mai deosebită dintre toate mi se pare consolidarea, repararea si restaurarea Muzeului de Artă Palatul Marincu. Piatra de temelie a acestei bijuterii arhitectonice, construită în stilul neoclasic francez cu accente de baroc si rococo, a fost pusă în 1904. Planurile se datorează ilustrului arhitect francez Gottereau. Lucrările au fost urmărite de arhitectul Rogalski iar decoratiile exterioare si interioare sunt opera italianului Pietro Adotti care a venit cu echipa sa. Palatul a fost inugurat în 1907. După aproape un veac, cutremurele, intemperiile l-au afectat serios, amenințându-i chiar existența. Curajul, generozitatea Dvs. si a Consiliului Municipal i-au asigurat încă un secol de activitate culturală. Meritul Dvs. ca si cel al colaboratorilor este că, apreciindu-i just valoarea arhitecturală, ati înteles că puteți face din el efigia Calafatului, un centru de activitate internațional. Redeschiderea porților muzeului, restaurat doar cu forță de muncă locală, s-a făcut cu un fast deosebit, acțiunea fiind înscrisă în ciclul de manifestări prilejuite de Zilele Calafatului. M-a impresionat si revederea cu fiii orasului reveniti în locurile natale de peste tot de unde viața le-a îndrumat pasii. Diplomele de excelentă pe care le-ati acordat cu această ocazie, sunt un stimulent pentru localnici, dar mai ales pentru cei îndepărtați, de a contribui după puterile lor la prosperitatea orasului.
Deosebită este si editarea GAZETEI de CALAFAT organ de informare a cetățenilor ca si preocuparea de a găzdui redactia acestui ziar într-un sediu corespunzător denumit sugestiv Casa Presei.
Oras al Independentei, cu cele mai multe monumente închinate comemorării ei, Calafatul îsi cinsteste cu fast în fiecare an ziua de 9 Mai menținând astfel vie flacăra recunostinței pentru cei care în războiul din 1877-1878, cu jertfe si sacrificii, au contribuit la cucerirea Independenței de Stat a României. Calafatul se mândreste că de pe înălțimile sale, bateriile de artilerie au dat semnalul izbânzilor ce aveau să urmeze.
- Cinstim trecutul, dar ne ocupăm si de sărbătorile prezentului!
- Într-adevăr, chiar oameni de vârsta noastră iubesc muzica folk. Am fost încântată că în perioada prezenței mele la Calafat s-a desfăsurat a VI-a ediție a taberei de muzică folk, o manifestare cu caracter internațional unică în România. Am auzit si despre festivalul Floare de ger- tot cu specific folk - pe care îl organizați anual. Casa de Cultură s-a remarcat mereu prin acțiunile sale ca si prin formațiile de dansuri.
- Ați remarcat si Dvs. faptul că noi calafetenii, iubim muzica si jocul!
- Asa se si explică minunatele evoluții ale grupului vocal Amadeus condus de prof. Dan Vană, apariția corului bisericii Izvorul Tămăduirii creație a preotului Valerian Tudor, ori a grupului vocal Elefteria al comunității filo-elene.
Am auzit de Ziua satului Basarabi desfăsurată anul acesta la cea de-a II-a ediție a sa cu participare internațională ca si de Sărbătoarea salcâmului la Ciupercenii Vechi. Vă mai lipseste în oras doar un teatru de vară. El ar îmbogăți vacanțele elevilor si studenților cu spectacolele trupelor de amatori sau a celor profesioniste care niciodată nu au ocolit Calafatul si ar mai smulge pe cei vârstnici din fotoliile instalate în fata televizoarelor.
- Ne-am gândit deja să construim un teatru de vară în anii următori.
- Am constatat cu bucurie că aveți preocupări si realizări complexe. Desigur că ele se vor amplifica odată cu integrarea Calafatului în cooperarea transfrontalieră oferită de aderarea la Euroregiunea Dunărea XXI din care faceți parte împreună cu orașsele Vidin (Bulgaria) si Zaiechar (Serbia).
Vă doresc mult spor în tot ceea ce faceți si multe succese de acum înainte !
N.R. Petre Trăistaru, interlocutorul Doamnei Flotrentza Marincu, este primarul municipiului Calafat
|
Petre Trăistaru 1/18/2004 |
Contact: |
|
|
