Cuvântul care inflorește in suflet
Dragi prieteni, Există oameni care scriu cu pana și oameni care scriu cu sufletul. Iar atunci când sufletul devine cuvânt, poezia încetează să mai fie doar literatură. Ea devine întâlnire, emoție, mărturisire și, uneori, o punte nevăzută între inimi. Astăzi mă aflu aici nu doar pentru a vorbi despre cărți, ci pentru a vă invita într-o lume pe care am descoperit-o printre pagini – o lume creată de poeta Coca Popescu. O lume în care iubirea înflorește, dorința visează, copilăria are glas, iar cuvintele reușesc să lumineze chiar și cele mai tăcute colțuri ale sufletului. Când privesc titlurile cărților sale, simt că pășesc într-o poveste a vieții însăși. Totul începe cu „Dragoste și flori” și continuă firesc prin „Dorință și vis”. Sunt două repere ale sufletului omenesc: iubirea care ne apropie și visul care ne ajută să mergem mai departe. Iar între ele se așază, asemenea unei promisiuni, „Iubind iubirea” – o mărturisire despre puterea de a iubi și de a păstra vie frumusețea sentimentelor. Dar poezia nu înseamnă numai iubire și visare. Ea înseamnă și curajul de a privi înăuntrul nostru. Înseamnă „Incertitudine” – acele întrebări pe care le purtăm în tăcere, acele clipe în care nu știm ce ne rezervă drumul, dar continuăm să căutăm lumină. Și înseamnă „Nopți violet”, când noaptea capătă culoare, iar singurătatea poate deveni spațiu de reflecție și creație. În universul acestei poete există și timp – un timp al emoțiilor, al amintirilor și al întâlnirilor care ne transformă. Există visul de a păstra o clipă, de a salva o emoție și de a ne întoarce, prin cuvânt, la ceea ce sufletul nu dorește să piardă. Există apoi prietenia, această formă discretă și profundă a iubirii. „Prietenie fără frontiere” nu este doar un titlu frumos, ci și o idee în care cred: prietenia adevărată trece dincolo de distanțe, de limbi și de împrejurări. Ea ne învață să fim aproape, să ne sprijinim și să ne bucurăm de reușitele celuilalt. Iar faptul că opera poetei ajunge la cititori și prin traduceri ne amintește că emoția nu are nevoie de aceeași limbă pentru a fi înțeleasă. O carte tradusă în limba franceză își deschide porțile către un alt spațiu cultural, ducând cu ea sensibilitatea autoarei și frumusețea cuvântului românesc. Este o întâlnire între limbi și culturi, o dovadă că literatura poate construi punți acolo unde, uneori, cuvintele par să ne despartă. Și cum am putea vorbi despre suflet fără să ne întoarcem la copilărie? În cărțile dedicate celor mici, Coca Popescu ne invită să redescoperim miracolul lucrurilor simple. „Poveste de iarnă” ne poartă spre magia poveștilor spuse cu glas blând, iar „Prințul Floare de Cactus” ne amintește că frumusețea poate înflori chiar și acolo unde nu ne-am aștepta. Prin „Iulia și trotineta roșie”, suntem invitați să redescoperim bucuria descoperirii, libertatea jocului și curajul de a porni la drum. Iar „Șoricelul mofturos” ne întoarce la zâmbetul copilăriei, la acea lume în care până și cele mai mici personaje pot ascunde lecții despre viață. Aceste cărți ne arată că literatura pentru copii nu este o literatură mai mică, ci una care poartă o mare responsabilitate. Copiii sunt primii noștri cititori ai lumii. Prin povești, ei învață să recunoască binele, să înțeleagă diferențele, să descopere prietenia și să privească oamenii cu mai multă blândețe. Și tot aici aș dori să subliniez un aspect deosebit de important al activității poetei: cărțile realizate în alfabetul Braille, destinate persoanelor nevăzătoare. Pentru mine, acest gest are o semnificație profundă. Cuvântul scris poate ajunge la noi prin privire, dar poate fi descoperit și prin atingere. În alfabetul Braille, degetele citesc ceea ce ochii nu pot vedea, iar literatura își găsește o altă cale către suflet. A oferi o carte în Braille înseamnă a deschide o ușă. Înseamnă a spune: și tu ai dreptul la poveste, și tu ai dreptul la imaginație, la emoție, la frumusețea unei lumi create prin cuvinte. Înseamnă să înțelegem că accesul la cultură nu trebuie să fie un privilegiu, ci o posibilitate oferită fiecăruia. Iar atunci când o carte pentru copii poate fi citită de cititori cu nevoi diferite, literatura devine mai mult decât artă: devine un act de solidaritate, de respect și de incluziune.Ca actriță, eu știu că un cuvânt rostit poate schimba tăcerea unei săli. Știu că o pauză poate spune uneori mai mult decât o frază întreagă și că emoția adevărată nu se impune, ci se transmite. De aceea, întâlnirea cu poezia are pentru mine o semnificație aparte: cuvintele scrise așteaptă o voce, dar mai ales așteaptă o inimă care să le înțeleagă. Astăzi, vorbind despre această operă, simt că nu vorbesc doar despre cărți și titluri. Vorbesc despre o călătorie prin iubire, vis, incertitudine, prietenie și copilărie. Vorbesc despre o literatură care își caută cititorii dincolo de granițe, dincolo de limbi și dincolo de diferențele dintre noi. Draga mea Coca, îți doresc ca fiecare carte pe care o dăruiești lumii să-și găsească cititorul potrivit, fiecare vers să atingă un suflet, iar fiecare poveste să continue să înflorească mult după ce ultima pagină a fost întoarsă. Fie ca volumele tale pentru copii să păstreze vie bucuria de a descoperi lumea, cărțile în alfabetul Braille să ducă mai departe lumina cuvântului către cei care citesc prin atingere, iar traducerile tale să facă poezia să călătorească și să fie întâlnită de oameni din alte culturi. Iar acum aș vrea să închei întorcându-ne la titlurile care alcătuiesc acest univers poetic, pentru că în ele descoperim o adevărată lecție despre viață și despre felul în care suntem chemați să fim unii alături de ceilalți. De la „Dragoste și flori” la „Iubind iubirea”, învățăm că dragostea nu este doar un sentiment, ci și o faptă, o grijă, o prezență. Din „Prietenie fără frontiere” înțelegem că sufletele nu cunosc granițe atunci când se întâlnesc cu sinceritate, iar „Dorință și vis” ne amintește că niciun vis nu este prea îndrăzneț atunci când există oameni care cred în noi și ne încurajează să mergem mai departe. În poveștile copilăriei – în „Poveste de iarnă”, în „Prințul Floare de Cactus”, în „Iulia și trotineta roșie” și în „Șoricelul mofturos” – redescoperim bucuria de a crește, de a învăța și de a privi lumea cu încredere. Iar prin cărțile în Braille și prin traducerea în limba franceză, cuvântul își continuă drumul, ajungând la cititori diferiți, în forme diferite, dar păstrând aceeași menire: aceea de a apropia oamenii. Poate că acesta este firul nevăzut care leagă toate aceste volume: iubirea care ne apropie, prietenia care ne susține, copilăria care ne păstrează speranța și cuvântul care ne unește dincolo de orice graniță. Dragă Coca, fie ca florile din cărțile tale să continue să crească în inimile cititorilor, ca visele tale să-și găsească mereu drum spre împlinire, iar prietenia celor care te înconjoară să-ți fie sprijin și bucurie. Pentru că o carte se naște din sufletul unui autor, dar își împlinește menirea atunci când ajunge la oameni. Iar când iubirea devine floare, prietenia devine rădăcină, solidaritatea devine lumină și cuvântul trece dincolo de granițe, fiecare dintre noi poate înflori. Îți mulțumesc pentru că, prin cărțile tale, ne amintești că poezia nu este doar ceea ce scriem, ci și ceea ce dăruim unii altora. Să continuăm să ne fim aproape, să ne sprijinim, să împărtășim frumusețea și să păstrăm vie această lumină a omeniei. Pentru că, acolo unde există prietenie, cultură și iubire, poezia nu se termină niciodată. Ea continuă să trăiască în noi. Vă mulțumesc din suflet!
Florentina Tănase
Actriță
|
Florentina Tănase 11/2/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.