Gânduri mărturisite ; Hibridul – între evoluție și extincție
Hibridul provine din limba latină (hibrida-încrucișare) și este rezultatul oricărei încrucișări între două plante sau două animale pentru a obține un descendent având calități diferite. Un exemplu de animal hibrid, obținut pe cale naturală, este catârul, rezistent la frig, foame și sete, excelent pentru cărăușie pe drumuri montane, dar care cu rare excepții, este steril, neputându-se reproduce.Hibridizarea nu este sinonimă cu evoluția, descendenții putând manifesta vigoare, productivitate sau rezistență superioară formelor parentale, dar care, de cele mai multe ori, sunt sterili sau au o fertilitate redusă, datorită pierderii unor caracteristici și combinații genetice adaptate mediului și selectate de-a lungul evoluției naturale.
În agricultură principiul hibridizării porumbului a apărut pe la 1909 în Statele Unite ale Americii, iar primul porumb hibrid comercial în 1922. Hibridizarea porumbului se bazează pe fenomenul de „heterozis”, numit popular „vigoarea hibridă”. Prima generație a porumbului hibrid cumulează genele avantajoase ale ambilor părinți, însă următoarea generație își pierde productivitatea, heterozisul dispărând, de unde și necesitatea de a cumpăra semințe hibride în fiecare an. Hibridizarea a pătruns și în tehnologie, cel mai bun exemplu fiind automobilul hibrid, ideea aparținându-i inginerului austriac Ferdinand Porsche în 1899, primul automobil „Mixte Hybrid” fiind prezentat la „Expoziția de la Paris din 1900”, și pus în vânzare în 1901. Nu s-au produs decât vreo 300 unități, datorită în principal bateriilor cu acid și plumb, extrem de grele, scumpe și toxice.
Propulsia hibridă a revenit în jurul anilor 1970, odată cu criza petrolului, și s-a dezvoltat masiv spre sfârșitul secolului trecut prin cu lansarea modelului Prius de către Toyota în 1997, prima mașină hibridă produsă în masă la nivel mondial. Actuala evoluție a automobilului hibrid este în direcția îmbunătățirii performanțelor bateriilor, în scopul înlocuirii în totalitate a propulsiei mecanice cu cea electrică.
Din punct de vedere cultural, privind hibridizarea ca un amestec de caracteristici diferite, putem observa că nici o cultură majoră nu s-a dezvoltat complet izolată de celelalte, limba, obiceiurile, arta, și ideile circulând cu mare ușurință odată cu apariția tipăriturilor, și mai recent a internetului și a rețelelor sociale. Aici apare o întrebare tulburătoare, și anume: în ce măsură o cultură, care preia elemente din exterior, își pierde identitatea sau și-o îmbogățește? Pe piața muncii se vorbește despre „munca hibridă” - ”flextime”, de prin anii 1970 în Germania, când au apărut primele rețele de calculatoare, termenul nefiind folosit de publicul larg.
Ideea de „regim de muncă hibrid” s-a încetățenit însă prin anul 2020, pe durata pandemiei, când s-a impus munca de acasă ca o necesitate de urgență. În științele politice se vorbește despre „regimul hibrid” de vreo trei decenii, după prăbușirea blocului comunist. „Regimul hibrid” combină caracteristici asociate instituțiilor democratice cu practici sau mecanisme specifice regimurilor autoritare. Există astfel alegeri și instituții reprezentative, împreună cu limitări ale competiției politice, pluralismului sau controlului instituțional. Parlamentul n-ar trebui sa ajungă o anexă în debaraua democrației, și indivizi odată ajunși la putere să poată spune ca Alexandru Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, ca în nuvela istorică cu același nume de Costache Negruzzi. Nici nu te poți juca de-a „alba-neagra” cu legile, și de-a „uite popa, nu e popa” cu funcțiile publice. Cred că se răsucesc în mormânt părinții Constituției când văd cât de răstălmăcite sunt prevederile acesteia și cât de mult ne-am depărtat de idealurile Revoluției din 1989.
Întâlnim și expresia de „război hibrid”. Acesta combină acțiunile militare convenționale, cu operațiuni cibernetice, informaționale, și presiuni economice sau alte forme de confruntare. Termenul de „război hibrid” nefiind delimitat clar, există riscul de a fi folosit ca o „umbrelă” pentru decizii și acțiuni controversate. Ce se va întâmpla cu oamenii în această lume hibridă? Probabil că vom folosi interfețe creier/calculator care să asiste memoria și luarea deciziilor. Atunci, unde se termină omul și unde începe inteligența artificială? Adevărata problemă nu este dacă ne hibridizăm, ci cum putem păstra umanul din noi atunci când devenim altceva?
După părerea mea omul ar trebui să se țină departe de ideea de hibridizare, „să rămânem noi înșine”(cam cum spunea Dolly Parton), într-o lume în care mulți oameni încearcă să se schimbe pentru a fi pe placul celorlalți, să fim autentici fără a ne cere scuze, să ne acceptăm trecutul și originile ca pe o sursă de putere și nu de rușine.
Corecți politic și hibrizi până-n dinți, conducând mașini hibride, având job-uri multiple sau/și hibride, de nu ne mai ajunge timpul să ne sărutăm nepoții, nu ne vedem capul de treburi într-o lume grăbită către o destinație nesigură, pe care nu ne-am ales-o, nu ne-am dorit-o, dar s-a întâmplat să ne cadă în drum ca și „para mălăiață în gura lui nătăfleață”. Să sperăm că nu vom ajunge atât de hibridizați, încât să mai putem mirosi o floare, să mai putem face un compliment, să zâmbim când ne zâmbește cineva, să mai putem mărturisi un gând fără a „strivi corola de minuni a lumii”, cum spunea Lucian Blaga , o lume pe care cu atâta iubire de oameni Dumnezeu a creat-o pentru noi.
Ioan Cojocariu / Toronto
|
Ioan Cojocariu 10/29/2026 |
Contact: |
|