Nimic nou pe frontul de toamnă
Privite din mașinile de pe autostradă, avioanele pot părea șoferilor păsări metalice. Rulează printre nori în aceeași direcție, în timp ce aripate vii zboară în direcția opusă, rectiliniu și uniform. Totul - privit de și mai sus - s-ar mișca brownian. Ajungem mereu la teoria relativității și ce-ar mai râde Einstein de noi.
Încă o toamnă cu galben pe răni și frunze-n rugină. Știm că afară, undeva, încă e război. Dar departe. Ni se arată-n ecrane și cum altundeva - tot departe - se lipesc burțile copiilor de spate, pentru că le e foame. Știm de asemenea despre terciul din țările foarte calde, cu țărâna pe post de podea și cerul drept acoperiș fără nori. Astăzi aflăm atât de repede atât de multe despre oameni din locuri de la capătul lumii noastre. Ne (întrucâtva) pasă. Dar, pentru că nu ne doare, nu punem degetul pe rană, să o vindecăm. Poate am vrea. Ne luăm însă cu alte . De exemplu, vrem o vacanță. Sau o mașină (mai) nouă.
Sau, pur și simplu, economisim. Și nu dăm din preaplinul nostru nici măcar cei doi pești care nu mai au de cine să fie înmulțiți.
Astfel încât, într-o luni (de-astă vară, albastră), mi-am luat haine albe (de pace) și m-am dus în persoană la un “employment centre”. Primul nu mai funcționa, adresa Google nu fusese împrospătată. Al doilea ținea de guvern. Nimeni pe culoare, am găsit la etaj, în capăt, birourile. Două doamne, la recepție. Una m-a condus către alta, aflată undeva în spate, să mă programeze. Aveau loc liber abia prin noiembrie. I-am zis că nu pot aștepta până atunci, am nevoie de job cât mai curând. Mi-a dat generoasă o listă pe care a bifat trei centre despre care credea că au locuri. Am sunat la unul din ele și m-au programat pentru marți la un “coach”. Adică, cineva care să mă instruiască în vederea orientării corecte spre un loc de muncă. Dragă lume, poate îți povestesc experiența asta într-o altă luni.
Până atunci, continuu orele lungi cu meşterirea a ceea ce trebuia să fie deja scris, publicat, citit, dăruit. Nimeni și nimic nu te pregătește pentru purgatorial numit creație. Orice ar însemna ea. Dacă întrebi un pictor, îți poate arăta mâinile pătate și foarte obosite, în loc de orice alt răspuns. Un poet s-ar uita prin tine, n-ar vedea nici semnul, n-ar auzi întrebarea, și-ar căzni mai departe … . Despre muzician, ce să mai spunem? Bietul sau biata nu ar mai avea urechi de atâtea note do re mi, ar scoate un sol și ar pune un fa, sărăcit de atâtea ore de predat unora care nu-s nici afoni, nici ... francofoni. Aici m-am încurcat, pentru că nu știu deloc muzică, mi-am dresat în ani lungi cele două cochilii-pâlnii să recunoască marele Mozart, iconicul Gershwin sau aproape necunocutul erei de argint, Arthur Lourié, care-ar merita o redescoperire-relansare oricând. Aș vrea să închei cu un anume tâmplar, care ar ignora și el întrebarea, muncind până foarte târziu, , la zidul Anei lui.
Disperarea poartă adesea măști splendide, este marea curtezană a sinucigașilor. Niciodată nu le vom pătrunde în minte, nici ei înșiși nu reușesc, conform studiilor de specialitate. Dar doamna strălucitoare invită la dans numaidecât și uneori e tare greu să i te smulgi din valsul amețitor.
Atâta vorbărie și niciun rezultat. Balul mascat al vieții îl întrece cu mult pe cel al Veneției, între noi fie vorba. Dar toți facem pașii mai departe, de parcă oleacă de odihnă nu ne-ar prinde bine. Să stai. Ce lux în ziua de azi! Să privești curios și-ncântat norul acela jos și pufos. Cu forme hibride-n mișcare, povești vălurite și-apoi șterse de vânt. Hmm... să fie un urs de la poli sau o focă albă și tristă? Copilul de-alături ar zice că vede o cutie plină cu acadele. Copilul din tine (cred că) ar râde pe-nfundate. Acest condițional-optativ la timpul prezent te face să te-ndoiești. Cine ești? Cine sunt? Cam în câte cioburi se sfărârmă paharul pe care-l vezi jumătate gol? Optimiștii ar spune că măcar te-a ajutat când era plin. Și ar aduna numaidecât cristalele din sticlă, cu grijă, ca pe diamante.
Mai cred că, demult, ai fost și tu unul dintre ei. Dar, pentru moment, te afli-n vacanță fără plată de viață și stai = privești, diseci, întorci, taci, aștepți, aplici și-o iei de la capăt. Conceptul wuwei și universul lui Dao trebuie să te reumple.
Va(vei/vor/vom/voi) (re)veni.
Amorena Minculescu
|
Amorena Minculescu 10/26/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.