Interviu cu domnul ambasador cultural George Călin
Interviu cu domnul ambasador cultural George Călin,
realizat de Ion Nălbitoru -
Ion Nălbitoru: Distinse domnule ambasador cultural George Călin, vă rog să ne dați câteva informații despre locul de baștină, despre copilărie, studii
George Călin: Toată lumea mă-ntreabă cine ești tu, George Călin!? Simplu. Un copil plin de vise.., venit pe lume în arșița Bărăganului, pe malul brațului Borcea, la Fetești. Am trecut cu brio prin sistemul de învățământ comunist, în așa fel încât am absolvit și Academia de Studii Social Politice Ștefan Gheorghiu, București, Facultatea de Ziaristică.
M-am născut într-o familie de buni creștini și cel mai frumos moment din viața unei familii este atunci când se naște un copil. Venirea pe lume a unui nou suflet este cea mai mare minune, fiind un lucru sfânt, motiv de mare bucurie atât în familia micuțului, pentru părinții și rudele sale, cât și în Cer, unde Îngerii și sfinții se bucură și ei și se roagă pentru sănătatea și mântuirea pruncului. Am învățat de la mama mea să nu mă despart, niciodată, de Dumnezeu...
Ion Nălbitoru: Dacă ar fi să vă autocaracterizați, vă vedeți un om doar dornic de cunoaștere, un atlet prins în permanență în maratonul vieții culturale, sau pătrundeți adesea și-n interiorul sufletului dv., cu vibrațiile sale? Metaforic vorbind, ați simțit nevoia evadării într-o lume transcedentală, a spiritului, a comuniunii cu divinitatea pentru un nou început, un nou răsărit al speranțelor?
George Călin: Sunt un om ca toți ceilalți, cu vise, cu regrete, sunt un om imperfect care visează la o lume perfectă, sunt un visător mistuindu-mă, în ploi de frunze pătate cu stropi de fericire, întinzând tomantic Curcubeu pe Cerul sufletului... Mereu voi fi contra curentului, mă caracterizează verbul a ști, total diferit de verbul a cunoaște, mă fascinează tot ce este nou, sunt nonconformist și nu în ultimul rând prietenia ce o dăruiesc celor de lângă mine, prietenia care este mai presus de Iubire!
Sunt strigătul neputinței pe care îl auzi când tac, sunt acordul de suflet când mă privești, sunt parfum de amintire... Sunt în căutarea timpului pierdut, cu speranța în viitor, încătușat discret de izbăvitoarea chemare a Dragostei, din liniștea șoptitoare a depărtărilor în care mă pierd în imensitatea albă a mărgăritarelor de lacrimi... Sunt pe contrasens și caut sensuri...
Nu mi-am pierdut bucuria de a râde, de a iubi, de a trăi. Iubesc lumina și căldura soarelui, primăvara, crinii, marea, călătoriile, cărțile, filmele și muzica de dragoste.
Ochiul meu are un câmp redus; el vede totdeauna din afară. Dar lumea fiind interioară inimii, introspecția este singurul proces de cunoaștere.
Mi-e sufletul bucată de hârtie, din care timpul rupe fâșii mereu, scriidu-mi pe fiecare în parte câte un pas din Cartea Vieții. Pe o pagină de viață, mă ascund de lumea ce nu știe de ce curg azi lacrimi de fericire din versul meu legănat de vise în liniștea nopții. Eu, nu sunt lacrima..., sunt ochiul prin care se revarsă durerile știute și neștiute a moșilor și strămoșilor mei, care au înălțat o țară pe o gură de Rai...
Privesc ades spre Cer și mă gândesc la povestea vieții mele, plutind prin al Lumii ocol. Pe bolta sufletului meu norii plâng lacrimi de fericire. Fiecare stea poartă în sufletul ei o poveste.
În drumul spre ele, un Înger cu suflet de Om, mi-a așternut covor de vise curate. A avut puterea să topească neaua din sufletul meu obosit și să facă din viața mea un nou Răsărit. Luminându-mi Calea spre Mântuire, această cărare, unde am învățat să mă rog și să trăiesc...
S-a furișat pe poarta inimii mele un vis, iar el l-a transformat în realitate, arătându-mi că fiecare Om este în sine o Lume, un vis în care zace o istorie a Lumii. Mi-a încolțit în suflet Speranța, ca o sămânță, iar visele mele au devenit realitate, în culori de curcubeu. În fiecare dimineață, aprinde, cu Soare, lumânările speranțelor din sufletul meu, domolind durerile Amurgului care mă liniștește pentru încă o noapte... Mi-am împletit visele cu izvoarele nopților iar flacăra inimii mi-a devenit felinar către un nou drum, drumul spre școală. Cu sufletul însetat m-am așezat cuminte, în banca mea, printre sufletele atât de tinere. Am prins clipa în pumni și am transformat-o în fluturi colorați.
Sufletul meu plutea și era la fel de tânăr ca al colegilor mei. Parcă și timpul se oprise în loc, respirând alături de noi amintiri. Între ele se aflau înscrise rosturile lumii, rosturile Vieții și Morții.
Sufletului meu îi place să zâmbească și oricât de puternică ar fi furtuna afară, el zboară mereu pe aripile zâmbetului.... Zâmbește, nu este nevoie de un motiv concret pentru a zâmbi, chiar și în zilele stresante sau posomorâte poți să-ți ridici moralul printr-un singur zâmbet, unul singur, atât... Să râzi atât de tare încât până și durerea să zâmbească la tine! Să lupți atât de mult încât până și soarta să accepte înfrângerile tale! Să te bucuri de fiecare moment chiar și atunci când lacrimile îți împung ochii să le dai drumul din colivia sufletului tău însingurat!
Cele mai minunate lucruri din lume ni se întâmplă atunci când existând, intrăm în altă clipă, pășind inocenți pe un covor înseninat cu frunze veștede.
Mi-am auzit gândurile, mi-am auzit bătăile inimii și fâlfâitul de aripi al sufletului și am înțeles cine sunt... Mâna timpului îmi dăruiește mângâieri și reazăm pentru orice durere. Ador fiecare trăire, căci superbă e clipa unui zâmbet și lacrima de fericire ce pare că vrea să-mi atingă obrazul. Acest drum are o inimă încărcată cu buchete de flori multicolore, mute de durerea clipei trecute! Dacă iei o floare în mână și te uiți cu adevărat la ea, devine lumea ta pentru moment, fascinându-te.
Consider că am un suflet frumos, frumusețea sufletului este o calitate pe care nu toți știu să o aprecieze, majoritatea se opresc la aparențe...
Ion Nălbitoru: Foarte interesant ceea ce afirmați! Descopăr în Domnia voastră nu numai pe poetul George Călin ci și un filozof și chiar un bun psiholog! Și totuși, viața omului, indiferent de treptele valorice pe care se află, nu este chiar atât de roz. Oare o personalitate are forța să accepte orice i s-ar putea întâmpla în timpul vieții?
George Călin: Într-o bună zi voi deveni: fericirea celui ce mă iubește pentru ceea ce sunt, regretul celui ce m-a rănit și tristețea din ochii celui ce nu m-a prețuit, atunci când m-a avut aproape.
Nu sunt puternic, dar găsesc mereu forța să mă ridic atunci, când pic la pământ și nu m-am uitat la nimeni de sus, decât atunci când a trebuit să-i întind mâna și să-l ajut să se ridice de unde a căzut.... Nu am un chip frumos, dar am un suflet bun, iar asta mă face să fiu frumos. Nu am un trup perfect, dar am o inimă care oferă întotdeauna iubire celor din jur, iar asta contează cel mai mult pentru toți cei care mă cunosc.
Înainte de a judeca viața mea sau caracterul meu pune-te în locul meu, parcurge calea pe care am mers eu. Vorba poetului Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, sau prea curând, sau poate prea târziu.., m-am resemnat, ca orice bun creștin, și n-am rămas decât ceea ce sunt!
E foarte important să accepți ceea ce ți se întâmplă, să nu te împotrivești. E foarte important să cauți să înveți din tot ce ți se întâmplă, pentru că, dacă reușești să faci asta, ai să devii o persoană completă și lumea are nevoie de astfel de persoane care, din păcate, sunt pe cale de dispariție...
Viața este o curgere, oamenii au impresia, că ei înșiși reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită, viața este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viața este mai abundentă, mai plină de inefabil. Viața abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă.
Singura ființă care nu te lasă să cazi, care te ridică de jos când ai nevoie de sprijin, ești tu însuți, restul este o poveste ca o șoaptă rostită în tăcerile Eternității...
Un bărbat puternic are curajul de a deschide o ușă interzisă, ca și cum ar deschide ușa unui Curcubeu aruncat peste Lume, vara la ceasul amiezii...
Sufletul este incolor, inodor, insipid! Noi îl colorăm așa cum ne-ar place el să fie, îi dăm aromele și gusturile care, de fapt, ni le dorim. Realitatea emotivă este doar în imaginația noastră. Percepția noastră ajustează și mai ales perturbă realitatea creată de altcineva!
Ferice de cei ce pot afecta, fără a perturba, sufletul altuia! Acela știe să iubească cu adevărat!
Ion Nălbitoru: Iubirea, dragostea față de semenul tău, comunicarea, contribuie decisiv la relația dintre oameni?
George Călin: Când poți să iubești un om, înseamnă că poți să tai cerul în două, cu sufletul tău, că poți să cobori cu acel om împreună în infernul lui și al tău. Încrederea că celălalt nu te va ucide nu are cum să fie cu jumătate de măsură. Ori îl lași să trăiască, în tine, cu totul, ori îl oprești la ușa sufletului și te dezminți.
Iubirea, nu înseamnă să-i ceri unui om să se schimbe, ci el singur ar trebui să se schimbe, pentru tine, într-un mod sincer... Orice tip de relație începe și continuă prin dialog. Orice drum lung, începe cu primul pas!
De ce până și dragostea presupune efort? Doar știm de când lumea cât de naturală este iubirea și cum toți avem dreptul de nestrămutat să fim iubiți pentru ceea ce suntem.
Omul care merge ignorând sufletul este asemeni unui orb care merge prin întuneric purtând o torță stinsă, simțindu-și doar dorul ce-i curge prin vene, fiecare bătaie de inimă, fiecare fărâmă de Speranță, de care se agață cu ghearele Trecutului...
În urcușul meu, spre stele, toți mă definesc ca pe un cerc într-o lume de pătrate...
Pe nisipul fierbinte al inimii mele simt gândurile ca o bătaie de inimă, ce ține aprinsă candela Iubirii, dăltuită din ceruri de piatră.
Pe covorul de frunze, nevăzut, al sufletului meu, destinul imaginează cântece ale iubirii, muzică dulce, fără de sfârșit, numită... VIAȚĂ.
Ion Nălbitoru: Sunteți un visător, un poet, un filozof și chiar un bun psiholog al propriului suflet. Și totuși, cine este George Călin cel adevărat? Cum sunteți perceput din exterior, de exemplu, de cineva foarte apropiat?
George Călin: Cine este George Călin? O definiție mai clară, a fost scrisă de fiica mea Anca Elena într-o carte a ei: Un suflet nu se prinde, întâmplător, în pânza de păianjen a destinului.
Viața, alături de tatăl meu, poetul George Călin, m-a învățat să mă plec în fața ei și să mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce am avut, am pierdut și am regăsit în acel loc al copilăriei mele. Tatăl meu m-a învățat că putem să dezlegăm sensurile vieții, atunci când iubim și suntem iubiți, când iubirea ne aparține doar nouă și vieții... și oamenilor, care, ca și noi, au învățat să trăiască iubind...
Sunt lucruri pe care, dacă nu le-ai făcut și nu le-ai învățat la timp, s-ar putea să nu le mai poți învăța niciodată. Nu e târziu însă, atâta vreme cât inima îți bate în piept. Acum, ajunsă la maturitate, am aruncat păpușile și oglinzile copilăriei și am ales să mă uit în ochii tatălui meu, atât timp cât mai există lângă mine...
Simt că aici, în acest acasă veșnic, alături de tatăl meu, atât cât îmi permite timpul, devin mai frumoasă pentru că știu că îl pot face fericit.
Îți mulțumesc, tată, că ai existat și că exiști, în continuare, în toate clipele vieții mele, gata să mă ridici oricând, dacă am să cad, dar sunt convinsă că atât timp cât te voi avea alături nu am să fac acest lucru!
Îți mulțumesc!!! Vă îndemn, dragii mei cititori, să vă uitați în ochii părinților voștri, căci acolo vă veți găsi așa cum sunteți cu adevărat!!!
Ion Nălbitoru: Când v-ați descoperit talentul de scriitor? Ce genuri literare practicați?
George Călin: Talentul acesta al jocului cu Măria Sa Cuvântul, nu l-am descoperit eu, ci a fost descoperit de un prieten al familiei mele academicianul N.N. Constantinescu. Dânsul a fost cel care a găsit pe biroul tatălui meu un caiet cu versuri scrise de mine prin anii 70... Tot el a fost cel care impresionat, poate, de acele versuri mi-a recomandat și a făcut în așa fel încât să fiu prezent la Colocviul Național de Poezie de la Costești-Argeș, în anul 1978. Acolo am avut bucuria de a cunoaște unul dintre titanii literaturii române Nichita Stănescu. El, Poetul Nichita Stănescu este cel care mi-a acordat încredere și satisfacție, atunci, în 1978, când l-am cunoscut la Colocviul Național de Poezie de la Costești - Argeș, și când am primit din mâinile lui Premiul Național de Poezie
și i-am citit doar două dintre poemele scrise, poeme pe care le voi cita acum, special pentru cititorii Domniei Voastre:
dacă...
Dacă n-ai fi departe, foarte departe,
Te-aș privi cum dormi;
Te-aș însoți fără mâhnire
Până la capătul somnului tău
Strigând către lume:
Ea nu-mi mai aparține!
Luați-i trupul, vi-l las;
Somnul adânc o protejează...
Ea nu-mi mai aparține!
Luați-i trupul, vi-l las!
Voi nu veți vedea și auzi nimic,
Dar în ceasul în care tăcerea se așterne
Peste ochii ei, peste vocea ei,
Eu voi rămâne cu o femeie
Pe care voi n-ați cunoscut-o...
Eu îi voi vorbi chipului ei viu de ieri...
Ea nu-mi mai aparține!
Luați-i trupul, vi-l las;
Somnul adânc o protejează
Ea nu-mi mai aparține
Luați-i trupul vi-l las!
Înainte ca voi să o luați,
Lăsați-mă să desprind de la gâtul ei
Colierul cu amintiri și să-l rup -
Amintirile își vor lua zborul din colivia lor,
Iar eu le voi înscrie pe cer
Până la cea din urmă.
Ea nu-mi mai aparține!
Luați-i trupul, vi-l las,
Somnul adânc o protejează
Când voi o veți supraveghea,
Ca și cum ați vrea să descifrați
Un mesaj care nu vă este adresat,
Eu mă voi ocupa de viața ei.
Ea nu-mi mai aparține!
Luați-i trupul, vi-l las,
Somnul adânc o protejează
și cel de-al doilea poem:
căutare
Vreau să regăsesc femeia de altădată
Pe care ea o căuta în albume, în rame,
De-a lungul pereților ce o țineau prizonieră...
Nu vreau să o înfrumusețez;
Nu vreau să o împodobesc cu frunze,
Nu vreau să o las să se împrăfuiască
Între scrisorile mele de dragoste;
Vreau doar să-i strig iubirea mea,
Prin neantul ce se așterne între noi...
Să-i șoptesc, în taină, că e liberă,
Că poate să rămână, că poate să plece,
Dar să-mi lase dragostea ei drept moștenire.
Vreau să regăsesc femeia de altădată,
Să refac drumul ei pietruit în inima mea -
Pietre albe, pietre negre.., în voia anilor
Ehe, eram un licean plin de vise, cu dorințe și idealuri mari... O parte dintre ele, recunosc, le-am realizat, iar cealaltă parte este în curs de realizare dar, numai cu ajutorul lui Dumnezeu...
Alături de academicianul N.N. Constantinescu există mult mai multe persoane sau personalități care au trudit la facerea mea literară și artistică... pentru ei trăiesc între ieri și azi, trăiesc fiecare zi ca pe o nouă și perpetuă naștere. Am sufletul curat ca al unui copil și cred, cred în Dumnezeu cu sufletul și ochiul inimii mele care-L percepe alături de mine! Am sufletul plin de binecuvântări sfinte, dar și de interminabile litanii! Am sufletul plin de chipurile prietenilor mei care sunt sau care nu mai sunt pe această lume fiind înjugați, prea din timp, într-un cosmos închis...
Ion Nălbitoru: După părerea mea Artele se leagă între ele, au ceva comun. Poetul nu este doar un simplu versificator, ci un adevărat arhitect al cuvintelor! Adevărații poeți reușesc, ca să mă exprim metaforic, să creeze adevărate simfonii. Măria Sa, Muza, oare îl poartă pe poet ca pe acordurile unui vals în creația sa, în care, oare, se regăsește?
George Călin: Timpul nostru, al făuritorilor de frumos.., al cioplitorilor în piatra Cuvântului.., Cântec și Culoare este măsurat în secunde..., vise..., speranțe..., emoții..., lacrimi..., bucurii..., iubire... Suntem fluturi așezați să se odihnească, prinși în dansul mângâierii, plângând de fericire, plutind în pași ușori pe valsul Vieții... Suntem stele, luminând tainic sufletele semenilor, în nopțile senine schițate în licăririle copacilor fără de frunze, în Simfonia Iubirii, din noi, prin care însingurați ne rătăcim haotic, printre mângâietoarele lacrimi ale necruțătorului Timp...
Suntem lacrimi de cristal, vibrând de iubire la orice atingere, la orice abur emanat de florile grădinilor din sufletele noastre... Suntem oglinzi, în care dacă vei ști să privești, vei vedea fecioare nenuntite împletind frânturi de umbre îndoliate, risipite în tăcerea dintre ieri și azi... Suntem flăcări ce se ascund în ochii tuturor atunci când zâmbim, flăcări ce plâng răsărituri, prinse într-un sărut uitat pe un colț de nor... Suntem însingurații lumii, aflați în căutarea sufletului pereche, un Cuvânt care stă pe buzele tuturor, așteptând să fie rostit, răscolind luciul apei, retrăgându-se să vindece durerea acestei Lumi.
Ne găsim voioși împlinirea prin Dumnezeu și ne punem sufletul în trăirile și răscolirile zilnice, cutreierând cărările Infinitului acoperite de pulberi de stele... Suntem oarecum însăși Viața, un soi bizar de Miracol și Credință...
Zâmbim și facem lumea să zâmbească! Încercăm o viață întreagă să-i facem pe cei nepăsători să descopere cine suntem cu adevărat, să ne descopere sufletele, nouă celor care refuzăm înfrângerea chiar și atunci când toată lumea se prăbușește în jurul nostru... Suntem puternici când ne împărțim sufletul, când nu ne străduim să ne ascundem slăbiciunile, ci încercăm să le depășim, vrăjiți de Lumină..., între uitare, amăgiri și păcate, pierduți în zăpezile mileniului ce va veni... Suntem poteci pustii ascunzând, în noapte, povara pașilor, numărând clipele în Lumina palidă a amurgului, plăsmuit din bucățile unui Cer promis... Suntem fascinată respirație de floare albastră, uitată în corola unui Curcubeu rănit, căutând drumuri pierdute printre aștri care ne poartă visele spre colțurile unui Rai împovărat cu Credință, Nădejde și Dragoste...
Nutrim valuri care se sparg de țărmul oceanului, picături de pleoape friguroase, frunze împrăștiate după furtună, topindu-ne încet, încet în zăpezi pe la poluri de suflete, dezgolite de zbor, în lumina zorilor uciși pe crengile Timpului...
Respirând fericire în Lumina Lunii, fluierăm ecouri de Iubire.., rămânem, sculptori, scriitori, muzicieni, pictori, în ochii celor care ne iubesc sau urăsc..., în ochii celor care uită că sunt oameni..., în ochii celor care se pierd, în ei, și..., nu se regăsesc niciodată... Dar eu mă regăsesc în cărțile mele de poezie, proză, monografii, critică literară etc...
Ion Nălbitoru: Enumerați câteva din operele dv.
George Călin: Sunt prea multe de enumerat, peste 60 de volume..., dar sunt câteva care au fost apreciate de diverse personalități literare și mi-au rămas în suflet. Le-aș enumera în ordinea cronologică a trecerii lor prin timp: 1999 volumul de versuri LITANII, Editura Fundației România 2000, București; 2005 volumul de poezie SINGURĂTATEA UMBREI, Editura Apollon, București; 2006 - volumul de versuri ÎN GRĂDINA GHETSEMANI, Editura Apollon, București; 2007 - volumul proză CUVÂNTĂRILE TOVARĂȘULUI COTOI, Editura Apollon, București; 2008 - romanul - CLOPOTUL, Editura Anca, Urziceni; 2009 volumul de eseuri - POETUL DE GARDĂ, Editura Anca, Urziceni; 2011 romanul - CLOPOTUL ediția a II a, Editura Anca, Urziceni; volumul de versuri - UMBRA LUI IUDA, Editura Biodova, Chișinău Rep. Moldova; monografia ZIDITORUL CATEDRALELOR DIN CER, Editura Anca, Urziceni; 2013 - volumul de versuri BUNĂ DIMINEAȚA, FEMEIE!, Editura Destine, București; volumul de proză scurtă JURNALUL CĂUTĂTORULUI DE VISE, Editura Rawex Coms, București; 2014 - volum versuri BLESTEMAT CU IUBIRE, Editura Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; 2015 volumul de versuri - URLETUL DRAGOSTEI, Editura Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; volumul de versuri - ZAPISUL IUBIRII, Editura Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea; 2016 - volumul de versuri - LACRIMI PE FLOARE DE LOTUS, Editura Betta, București; 2018 volumul de versuri POEMELE PRIETENIEI, Editura Ro.cart, București; 2020 volumul de critică literară - INTERPRETAREA TIMPULUI, vol I și II, Editura Ro.cart, București; volumul de versuri - neMurirea Cuvintelor, Editura Ro.cart, București; volumul de versuri - golul de nichita, Editura Ro.cart, București; 2021 volumul de proză scurtă UMBRELE EVEI, Ed. Ro.cart. București; 2022 volumul de poeme creștine DINCOLO DE CRUCE, Ed. Ro.cart. București; volumul de versuri MIGRAȚIA ÎNGERILOR, Ed. Ro.cart. București; 2024 - volumul de versuri EA.., NUMAI EA..., Ed. Orfeu, București; volumul de versuri AM ZIS. POEMUL SFÂRȘITULUI, Ed.Orfeu; 2026 - volumul de versuri CONDAMNAT LA IUBIRE, Editura Orfeu, București și o lucrare științifică PSIHOLOGIA MARTORULUI MINOR - regulile standard ale O.N.U. pentru administrarea justiției juvenile, Ed. Carpathia, București, 2016.
Masa de lucru a scriitorului din mine este plină de alte proiecte (poezie, roman, critică literară), unele aproape de finalizare, altele în prima fază a lucrului, așa cum spuneam mai sus cu Măria Sa Cuvântul...
Ion Nălbitoru: În ce împrejurări ați fost propus și ați ajuns diplomat, Ambasador al României la Conveniția ONU de la Geneva?
George Călin: După moartea regretatului tenor Ludovic Spiess, care era președintele Comitetului Național Român pentru Drepturile Copiilor Convenția ONU, am preluat funcția Domniei Sale și am activat vreme de câțiva ani în această postură. După organizarea a sute și sute de evenimente culturale la nivel național și internațional, unde întotdeauna invitam membrii Convenției-ONU de la Geneva pentru Europa de Est, am fost cerut de Convenție, în funcția de ambasador cultural, pentru a reprezenta România la acest for internațional. Am activat vreme de 4 mandate a câte 4 ani, fiind conștient că România trebuie să considere educația și cultura elemente de importanță strategică ale dezvoltării sociale și comunitare, factori esențiali atât ai dezvoltării individuale, cât și ai consolidării sociale prin dialog și coparticipare activă, prin implicarea directă a tuturor indivizilor care sunt plătiți de stat...
Ion Nălbitoru: După părerea Domniei voastre, ce reprezintă cultura unei națiuni, care este rolul său esențial în societate și mai ales în formarea generațiilor de mâine?
George Călin: În forul meu interior consider că actul cultural contribuie la structurarea societății și a personalității umane; ea trebuie privită ca mod de viață al individului și al societăților element prin care acestea se diferențiază și, în egală măsură, un canal de comunicare și un liant social de primă necesitate în formarea tinerelor generații.
Cultura reprezintă expresia identității și miza diversității, valori comunitare esențiale care trebuie asumate și susținute prin demersuri și programe pro-active. Educația prin cultură și pentru cultură se află în centrul preocupărilor societății românești actuale.
Cunoștințele culturale sunt esențiale pentru dezvoltarea personală a copiilor, adolescenților și adulților tineri și, din acest motiv, ea trebuie percepută ca fiind o parte importantă a dezvoltării generale a fiecărui tânăr și trebuie privită ca unul dintre aspectele esențiale ale educației acestora.
Accesul și participarea la actul de cultură și educație constituie drepturi fundamentale, recunoscute ca atare prin toate Constituțiile statelor lumii, privind organizarea și funcționarea entităților culturale, într-un climat propice dezvoltării armonioase a copiilor și însușirii lor de cunoștințe și comportamente benefice bunului mers al acelor entități, în deplină libertate, pace și democrație.
Cred că mi-am făcut datoria cu cinste față de țara mea și de poporul meu. Am reprezentat, în lume, tot ceea ce am fost învățat, în copilărie, că este sfânt pentru România: tradiții, obiceiuri, iubirea față de pământul strămoșilor noștri și față de viitorul acestei țări...
Ion Nălbitoru: Presupun că această funcție atrage după sine și sacrificii personale. Cu toate acestea continuați să promovați dialogul intercultural și imaginea României la nivel mondial. A fost și este o funcție care implică foarte multă responsabilitate?
George Călin: Da, aveți perfectă dreptate, am avut o funcție care implica multă responsabilitate, dar când faci totul cu dragoste și pasiune nici nu simți greutatea acestor sacrificii personale. Am făcut și continui să fac totul având credință, în Dumnezeu, pentru că numai prin El, avem dreptul să dobândim fericirea și dreptul să înlăturăm suferința.
Un om fără credință, nu vede, nu poate înțelege și nu poate primi lucrurile spirituale în inima lui, pentru că pentru el sunt o nebunie.
Credința nu vine dinlăuntrul omului, ci este din harul lui Dumnezeu, tocmai ca să nu se laude nimeni. De la marii inițiați am reținut că, în viață, trebuie să îți arăți înțelepciunea și Să cauți cu inima curată, să ceri cu prudență și discernământ, și să bați, la poarta lui Dumnezeu, cu încredere și perseverență, iată cheia Cunoașterii ce aparține înțeleptului.
Noi, oamenii, suntem doar umbre rătăcite pe pământ, prinse între visele împlinite sau neîmplinite, vise care ne-au înveșnicit în uitare... Suntem culorile unui curcubeu viu ivit și dispărut într-o singură clipă sub sărutul mort al dimineților... Suntem cioburi de Lumină dăruită celor ce pipăie întunericul
Suntem pierduți și regăsiți într-un carusel al sorții, într-o umbră ce se zbate continuu să-și găsească trupul
Crude și lacome trupurile noastre trec din noapte în zi, bântuite de vise, prinse în ghearele timpului care ne împovărează haotic cu viață, crucificându-ne cu ninsori fără de sfârșit..., azi..., mâine..., întotdeauna... Alergăm zilnic, fără de țintă, uitând că viața trebuie trăită, nu chinuită... Suntem prea însingurați în noi, prea înveșniciți în singurătate și nu acceptăm așa ușor ca cineva să ne tulbure existența cu prezența lui, cu toate că ne este atât de necesară uneori sau mai întotdeauna...
Suntem plini de regrete târzii, dar viața ca și cărările parcului își continuă drumul neluându-ne în seamă, nici anotimpurile care ne macină an de an...
Funcția aceasta deținută vremelnic nu am considerat că a fost o greutate, ci mai degrabă o bucurie că pot face ceea ce-mi este drag și sfânt...
Nu știu dacă mă pot considera un reprezentant al României care nu și-a făcut pe deplin datoria față de țara sa, dar am peste 200 de studii și articole publicate în volume colective; 223 de studii și articole publicate în reviste de specialitate; peste 200 recenzii la diverse volume literare și științifice; aproape 300 de articole și consemnări în limba română. Am participat la peste 350 simpozioane, întruniri științifice și conferințe naționale și internaționale; am organizat și coordonat 331 simpozioane, festivaluri, congrese și conferințe naționale și internaționale; am primit peste 500 de Diplome de excelență de la diverse societăți și asociații culturale din țară și străinătate; am primit opt Acte de recunoștință de la diverse societăți și asociații culturale din țară și străinătate; am participat la peste 200 de emisiuni de televiziune.
Am făcut totul din iubire și dragoste pentru acest popor și nu am considerat că a fost o funcție care a implicat multă responsabilitate...
Ion Nălbitoru: Diplomațiile culturale pot oare contribui la detensionarea unor mici conflicte diplomatice, economice și politice?
George Călin: Prin cultură poți înlătura toate barierele diplomatice, economice sau politice. Prin cultură te poți apropia mult mai bine de semenii tăi din orice colț al lumii. Prin cultură putem călătorim pe meleaguri necunoscute fără a avea o călăuză sub cerul liber, și vedem cum se rostogolește ghemul Timpului, pentru a ne orândui viețile, forma inimilor de piatră, cuvintele de dragoste, faptele după modelul concepțiilor semnului Crucii, Lumina lumânărilor ce pâlpâie în noi candelele aprinse, slujind închinăciunile... Cel care călătorește pe meleaguri străine nu este niciodată mai aproape de a se rătăci decât atunci când își alungă călăuza, crezând că știe singur drumul. Noi, toți oamenii de cultură sunt niște rătăciți prin această lume plină de mirific...
Literatura și Cultura nu trebuie să țină cont de starea unei nații într-o anume perioadă de timp, ele trebuie să ia în calcul numai starea morală și spirituală a acelei perioade
Nu oamenii politici sau altfel de demnitari, ai statului, vor influența trăirea spirituală a poporului român, aflat astăzi într-o profundă decepție sufletească
Datoria celor implicați în Literatură și Cultură este de a ține trează conștiința națională și de a învinge vicisitudinile vieții prin creațiile lor, evitând pe cât se poate tot felul de conflicte
În cultură conflictele nu au ce căuta, ele trebuie înlăturate cu dragostea pentru frumos...
Ion Nălbitoru: Există o dispută de opinii între marile personalități cu privire la valorile clasice și cele moderne. Tot mai mult, în pictură, sculptură și chiar și în literatură, modernismul capătă teren iar clasicul rămâne undeva în urmă. Credeți că nu trebuie să doborâm, de pe piedestalul lor, pictori, sculptori, muzicieni sau scriitori doar pentru că în prezent predomină alte curente în domeniul artelor pe care majoritatea populației Terrei nu prea le înțelege
Care este opinia dv. ca diplomat cultural, despre conservarea, și de ce nu, dezvoltarea valorilor clasice?
George Călin: Așa cum se cunoaște, conservarea și dezvoltarea valorilor clasice reprezintă filonul fundamental al continuității culturale asigurând o legătură solidă între moștenirea trecutului și motivația viitorului... și de aici pleacă respectul pentru marile creații ale literaturii și artei, ale tradițiilor și obiceiurilor unui neam și ale întregii umanități... Trebuie să ne cinstim înaintașii pătrându-i pe cele mai înalte piedestale, amintindu-i și ducându-le mai departe, prin timp, creația și memoria.
Nu sunt de acord cu uitarea... Uitarea este un chin prea greu pentru toți. Nimeni nu vrea să fie singur și părăsit. Nimeni nu vrea să fie fără prieteni, fără un sprijin în nevoie.
Ei, marii creatori de frumos ai lumii au nevoie de rugăciunea noastră! Ei au nevoie de neuitarea noastră! Ei vor rămâne cu noi atâta timp cât noi ne amintim de ei cu drag și respect, iubindu-i! Și iubirea nu se uită niciodată
Au fumegat cât o zbatere de aripă... amintiți-i privind înainte, povestiți-i zâmbind frumos...
Ion Nălbitoru: Ca ambasador cultural ați reprezentat România în state cu diferite culturi, care a fost cea mai mare provocare a dv. în timpul acestui mandat?
George Călin: Poate că cea mai mare provocare pe timpul celor 4 mandate avute la Convenția ONU-Geneva a fost în anul în care România a decis să aniversăm la 15 ianuarie Ziua Culturii Române! În nebunia mea de poet visător am considerat că fac un gest nemaipomenit și aduc un beneficiu cultural imens țării mele dacă tipăresc cele mai frumoase poezii ale Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu, în limba franceză, o limbă cunoscută foarte bine la nivel european. Toate bune și frumoase! Am tipărit cele 50.000 de volume și le-am împărțit împreună cu colaboratorii mei pe străzile din Bruxelles din Belgia și Strasbourg din Franța! Dar..., pentru că există un dar, nu am procedat conform legilor fiscale românești...
Despre ce este vorba. În România orice entitate publică administrativă trebuie să justifice tot ceea ce dăruiește unor persoane, cheltuind bani de la buget, prin liste nominale cu număr de carte de identitate sau serie și număr de pașaport. Eu am dăruit acele volume pe stradă, ca un gest sublim făcut pentru memoria Eminescului..., nu am făcut liste nominale și am fost bun de plată! Trebuia să suport întreaga sumă alocată tipăririi acelor volume. Gestul meu a surprins plăcut unul dintre reprezentanții americani de la ONU și am fost scutit de plata acelei valori pentru că a fost făcută de ei în numele iubirii de Eminescu...
Ion Nălbitoru: Cum se vede România la ONU din punct de vedere cultural, care prin însăși diversitatea de obiceiuri, tradiții, folclor și etnografie, specifice fiecărei zone, își păstrează unicitatea? Adică unicitate prin diversitate?
George Călin: Vorbind despre diversitatea de obiceiuri, tradiții, folclor și etnografie, surprinzător trebuie să vă spun că noi, românii, suntem unici la nivel mondial nu numai european. În concepția populară, nu numai la noi, ci și la alte neamuri creștine, o zi de sărbătoare trebuie neapărat să fie consacrată unui sfânt. Ea nu poate comemora altceva decât moartea, nașterea, botezul sau amintirea unui sfânt sau a unui martir. Tot după credința poporului, Dumnezeu ori Maica Domnului, sau sfinții și mucenicii, ori unele zile ale săptămânii personificate, trimit felurite boli și neputințe celor ce n-au păstrat rânduielile Bisericii sau au necinstit, prin lucrare, zilele ce trebuia să le ție. Dumnezeu, sfinții și chiar zilele săptămânii se răzbuna și vătăma sănătatea omului, ori îl lovesc cu alte necazuri, pentru că a îndrăznit să lucreze în zilele închinate lor.
Pornind de la această concepție greșită, poporul a transformat în sfinți o mulțime de nume de sărbători care nu aveau nimic comun cu vreun nume propriu de sfânt sau de mucenic. Pe de altă parte, sfinții, a caror existență nu poate fi pusă la îndoială, capătă atribuții speciale, care diferă adeseori de la un popor la altul.
Credințele identice la diferite popoare se explică printr-o aluzie la meseria pe care o exercitase sfântul, sau la o întâmplare, autentică sau legendară, din viața lui. Ceea ce e mai caracteristic însă în cultul poporului pentru anumiți sfinți e interpretarea pe care o dă numelui unora din aceștia. Omul din popor caută să stabilească o legătură între numele sfântului și darul pe care-l are de a vindeca anumite boli sau de a-i ocroti pe oameni în diferite împrejurări. În acest sens, îl vedem răstălmăcind numele sfântului și atribuindu-i daruri care nu au nicio legătură cu cele petrecute în viața lui. Când vorbim despre tradiții trebuie precizat faptul că acest cuvânt are mai multe semnificații care, din păcate, uneori se confundă.
În limbajul teologic, cuvântul și noțiunea de Tradiție sau Sfânta Tradiție scris, prin urmare, cu majusculă, și care nu are plural, fiind unică, înseamnă acea cale de transmitere a Revelației divine sau a Descoperirii dumnezeiești, alături de Sfânta Scriptură. Ea mai poartă numele de Predanie, adică de transmitere a învățăturilor, datinilor, practicilor și creațiilor spirituale și materiale pe care le moștenim de la o generație la alta.
Prin Sfânta Tradiție sau Predanie se înțelege totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul și Sfinții Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris și păstrate de către Biserică, până în zilele noastre.
Cel de-al doilea sens al cuvântului și noțiunii de tradiție, scris cu literă mică și care se folosește și la plural, este acela obișnuit, cunoscut de toți, adică ansamblu de concepții, obiceiuri, datini și de credințe care se statornicesc, din punct de vedere istoric, în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit pin viu grai, din generație în generație.
Tradițiile creștine sunt legate doar de sărbătorile religioase, mai importante, în care Biserica a jucat și joacă un rol esențial, atât în păstrarea, dar și în transmiterea lor, lucru foarte vizibil în România, unde creștinul ortodox român a contopit viața lui Hristos cu a sa. De aceea, trebuie subliniat faptul că în cultul creștin nu a supraviețuit nicio sărbătoare păgână.
Din păcate, nu putem spune același lucru despre datinile păgâne care, cu precădere, au apărut la noi după Revoluția din 1989, și care se pare că sunt susținute de mass-media sau, mai trist, de școală. Astfel, în locul frumoasei sărbători de Dragobete s-a introdus Valentine`s Day sau Halloween, două sărbători americane care au înnebunit tinerii de azi, mai ales prin prezentarea lor insistentă pe sticla televizorului sau calculatorului. Și exemplele pot continua.
Există însă și sărbători păgâne care au fost și sunt tolerate de Biserică, în special cele care însoțesc sărbătorile religioase mai importante, cum ar fi: Revelionul, umblatul cu capra, Sorcova, Plugușorul. De asemenea, deși sunt considerate datini străbune păgâne colindatul, Vicleimul, Irozii, Steaua au un conținut pur creștin, prin care se preamăresc și se laudă Nașterea Mântuitorului Hristos și opera Sa de mântuire adusă neamului omenesc.
Dintre tradițiile și datinile pur creștine, create de Biserică, legate de sărbătorile creștine de iarnă, amintim: mergerea preotului cu icoana pe la casele credincioșilor înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului și botezarea caselor credincioșilor cu agheasmă mare înainte de Sărbătoarea Bobotezei, ca și obiceiul de a pregăti acei măcinici sau mucenici etc.
Cât privește obiceiul ca fetele nemăritate să ceară busuioc înmuiat în agheasmă, pe care îl pun sub pernă, în ajunul Bobotezei, pentru a visa pe viitorul soț, acesta ține de latura folclorică și nu trebuie încurajat, căci nu busuiocul aduce noroc și bine, ci agheasma este cea care, prin sfințenia ei, trebuie consumată la nevoie.
Un obicei creștin legat de toate marile sărbători este acela de a face milostenie sau de a da de pomană, atât pentru cei răposați, cât și pentru cei vii. Dar, fie că este vorba despre obiceiurile, datinile sau tradițiile de origine creștină, fie de cele păgâne, care au supraviețuit în viața credincioșilor cu aspect folcloric, ele fac parte din tezaurul spiritual al poporului nostru și trebuie păstrate ca o sfântă moștenire.
Cât am fost prezent în această funcție de ambasador cultural, am învățat foarte multe lucruri despre Sărbătorile păzite la alte popoare și mi-aș permite să vă aduc la cunoștiință câteva dintre ele:
Sărbătoarea tuturor sfinților", la Toussaint, e considerată de poporul francez ca o zi consacrată unui sfânt care vindecă de tuse".
Sărbătoarea la Trinite" (Sfânta Treime) este o sfântă înrudită cu Maica Domnului. L'Epiphanie (Boboteaza) a fost personificată, în Franța, în secolul al VI-lea, sub numele de Sainte Theophanie sau Sainte Tiphaigne, și considerată ca mama celor trei regi magi. Se știe că, în Franța, se serbează, la Bobotează, și cei trei regi de la Răsărit.
La italieni, dimpotrivă, Beffana sau Beffania (nume stâlcit din Epifania) e o zâna răutăcioasă care sperie copiii la Bobotează.
Sfântul Antonie (17 ianuarie) este patronul măcelarilor, în Belgia, pentru că exercitase, la Roma, meseria de măcelar. La italieni, la germani, la elvețieni, la estoni etc. e patronul porcilor, pentru că, după cum spune legenda, diavolul, ca să-l ispitească, i s-a arătat deseori în chip de porc. La Neapole și în Sicilia e protectorul casei contra focului, iar la noi și la francezi e invocat și păzit pentru arsuri și opăreli.
Sfinții Chir și Ioan (31 ianuarie) se păzesc de greci pentru a fi feriți de boli, căci practicaseră medicina.
Sfântul Gheorghe (23 aprilie), care fusese ostaș și e deseori reprezentat călare, luptându-se cu un balaur, e patronul războinicilor, la greci; la germani, e patronul cailor și al vitelor; mai adesea e invocat ca patron al ciobanilor și al turmelor de oi.
Sfinții Cosma și Damian (1 iulie), care au fost medici, se serbează în Occident ca patroni ai bărbierilor, băieșilor și chirurgilor. La greci, la bulgari și la noi (sub numele de Cosmandin) sunt serbați ca să-l apere pe om de boli.
Sfântul Matei (21 septembrie) e, la italieni, patronul zarafilor și al cămătarilor, pentru că fusese perceptor la romani.
Sfântul Andrei (30 noiembrie), care a fost pescar, e patronul pescarilor la italieni.
Profetul Daniil (17 decembrie), care a fost aruncat într-un cuptor înfierbântat, e serbat de bulgari spre a fi feriți de foc și de arsuri etc.
Cred că plictisesc cititorul dacă aș continua! Pot rezuma totul spunându-vă că poporul român s-a născut o dată cu Veșnicia... și nu va pieri nicicând, pentru că prin păstrarea și promovarea valorilor ancestrale ale acestui neam suntem și vom rămâne unici în întreaga lume...
Ion Nălbitoru: Dacă poetul nostru național, Mihai Eminescu, ar fi fost englez, francez sau neamț, ar fi fost mult mai venerat decât este acum în România? Nu credeți că Eminescu și poemul Luceafărul ar trebui incluse în patrimoniul imaterial UNESCO? Oamenii de cultură români au demarat sau nu astfel de demersuri?
George Călin: Eminescu nu putea să fie decât ROMÂN! Cu rădăcininle adânc înfipte în pământul Mioriței și cu sufletul îndreptat spre astre, Mihai Eminescu este un miracol. Destinul său se înalță în umbra de palori sublunare ale mitului. Cântecul lui de daruri neizbăvite și de melancolie fermecând veacul, întrupează în el dorul de neființă, contemplativitatea și erosul, voluptatea și visul. Din ceea ce putem să știm acum despre noi prin el este gândul prim străbătând până către marginea marginii sufletului nostru, fericirea de a trăi în eternitate prin cuvânt, de a-l avea și de a ne referi la el ca la un zeu al literaturii noastre.
Fiind atât de mult al nostru, Eminescu, întruchiparea stelară a spiritului românesc, este în același timp al lumii întregi, el fiind considerat ultimul mare romantic al literaturii universale. Format în strânsă legătură cu spiritul junimist, Eminescu este indiscutabil punctul cel mai înalt la care s-a ridicat geniul artisitic al poporului nostru. Toate popoarele își aleg printre gloriile panteonului lor național pe aceia care îi reprezintă mai bine: italienii, pe Dante, englezii, pe Shakespeare, francezii, pe Voltaire, germanii, pe Goethe, rușii, pe Pușkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în fața lumii întregi spunea T. Vianu.
Nichita Stănescu l-a definit sublim: România este numele lui Eminescu... Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru, în tot ce are el mai curat. Nu trece zi, nu trece noapte, în care, firesc, cum respirăm, să nu-i zicem și numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora și sigur al fiecăruia dintre noi. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem, că am putea muri..
Ca toți marii creatori ai lumii, Eminescu a fost preocupat de teme și motive specifice romantismului: titanismul legat de marile geneze, transmigrarea sufletelor, condiția geniului și a artei, călătoria cosmică, îngerul și demonul, zburătorul, natura și dragostea.
Cea mai mare însușire a lui Eminescu este aceea de a face poezii populare, fără să imite, și cu idei culte, de a coborî până la acel sublim impersonalism poporan. La Eminescu, gestul prim al atitudinii lirice este acela de cuprindere a omului în spectacolul cosmic (Scrisoarea I, La steaua, Rugăciunea unui dac, Luceafărul), ce dă operei poetului caracterul universal. De la meditația simplă asupra existenței, Eminescu se ridică la poeme de mari proporții (Scrisorile mai ales) în care își expune liric concepția sa filozofică asupra lumii și a vieții. Un astfel de poem filozofic, cu bază tot folclorică e și Luceafărul.
Dacă în prima epocă a creației sale, Eminescu este încă un poet retoric, abundent în imagini, pictural, în a II-a perioadă, aceea a maturității artistice, construcția versului e mereu impecabilă, expresia devine din ce în ce mai abstractă, sculpturală. Niciodată până la Eminescu, limba română n-a sunat cu atâta plenitudine armonioasă, atât de natural și de firesc.
Îmi permit să vă expun un poem scris pe15 ianuarie 2024, când am desfășurat ediția a XII -a a Colocviului Național de Spiritualitate și Poezie Mihai Eminescu dorul de absolut
CREZUL EMINESCU...
cred în Domnul Eminescu,
din pădurile de-argint,
ce trăiește în ăst neam
visător și umilit
ce coboară din înalturi
zi de zi, întregind ramul
și se urcă iar la ceruri,
întărindu-și tainic Harul!
cred în Domnul Eminescu,
ca-ntr-un dor dumnezeiesc -
El mi-e Calea, El mi-e Versul
stării care o trăiesc
credeți toți în Eminescu,
în acest stindard suprem,
lăsați ura..., interesul
și veniți să-l lăudăm!
ruga mea să fie sfântă,
pentru acest erou din neam,
peste lespezi reci și cântec,
peste plai și peste ram
Revenind la întrebarea dvs. nu știu ca cineva dintre oamenii de cultură români să fi luat inițiativa de a înscrie poezia Luceafărul în patrimoniul UNESCO, dar nu se știe niciodată....
Ion Nălbitoru: Sunteți Președintele Societății Culturale Apollon-România și fondatorul revistei culturale a acestei asociații. În linii mari, care sunt obiectivele acestei societăți și ce programe, festivaluri sau concursuri va activa pe viitor?
George Călin: Societatea Culturală Apollon-România s-a constituit fără scop patrimonial și urmărește să realizeze în regim de voluntariat următoarele: Organizarea și direcționarea tuturor activităților cultural-educative ce au ca obiect interesele membrilor societății și cetățenilor municipiului Urziceni (lansări de carte, vernisaje, conferințe, simpozioane, aniversări, comemorări, concursuri de literatură și artă, concerte, expoziții); Sprijinirea apariției unor reviste școlare tematice; Apărarea și promovarea valorilor societății civile; Promovarea activităților cultural-educative și umanitare; Promovarea valorilor intelectuale, istorice, arhitecturale, etnografice și de folclor autentic; Apărarea patrimoniului cultural național; Promovarea activităților cultural-religioase interconfesionale; Educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului; Apărarea patrimoniului natural și valorificarea acestuia conform principiilor economice ale ecologiei; Înființarea unei edituri pentru editarea unor cărți și reviste literare; Înființarea unui Salon literar Apollon; Înființarea Cenaclului Apollon; Înființarea Trofeului Apollon pentru excelență în cultură, artă și civilizație; Înființarea unui fond de carte cu autografe - Biblioteca Apollon; Înființarea unei Trupe de teatru SCENA; Organizarea unor activități de reciprocitate culturală cu oameni de cultură din toate țările, cu precădere din țările europene; Asocierea cu alte asociații sau societăți culturale, cât și cu instituții de acelasi fel pentru menținerea unui climat de onestitate în cultură și artă și pentru derularea unor activități la nivel național privind cultura, arta și civilizația.
Apollon-România, a inițiat o adevărată revoluție culturală de mare amploare, începând cu anul 2005, prin editarea a peste 20 de reviste și publicații școlare și publicații creștin-ortodoxe, am scos de la naftalină câțiva oameni de cultură care scriau, dar nu aveau curajul să-și publice lucrările. Astăzi, acești oameni sunt scriitori cunoscuți în lumea literară românească, unii dintre ei sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, formând așa-zisa Familie Apollon!
Societatea Culturală Apollon-România, a desfășurat și desfășoară activități culturale cu caracter național și internațional, festivaluri și concursuri de poezie și proză, simpozioane de literatură și istorie literară, conferințe, spectacole, colocvii istorice și literare, întâlniri culturale de excepție la care au participat și participă academicieni, scriitori, jurnaliștii, critici literari, cercetători istorici, interpreți de muzică populară și muzică ușoară, folckiști, etnografi, etnomuzicologi, artiști plastici, muzicieni, directori de mari publicații culturale, oameni de știință din țară și străinătate.
Apollon-România cooperează atât cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cât și cu alte instituții publice de specialitate, operatori culturali, precum și cu structuri ale societății civile și ale mediului de afaceri, pentru realizarea obiectivelor și îndeplinirea atribuțiilor sale generale și specifice, ca și pentru conceperea și punerea în aplicare de politici și acțiuni intersectoriale și de parteneriate public-privat și central-local.
Prin desfășurarea Festivalului Internațional de poezie Zilele Nichita Stănescu, Festivalului Internațional de poezie Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!, Festivalului de muzică și poezie creștină Flori pe cunună de spini, Festivalului Internațional de poezie și istorie Suflet românesc, Festivalului Internațional de Poezie, Proză și Grafică Tăcerea răstignită, In memoriam Nicolae Dabija, Concursului internațional de creație literară Cinste Limbii Române, Salonului Internațional de Cultură și Spiritualitate Ion Grămadă - Fundu Moldovei, Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice Retrăiri istorice în veacul XXI, Maia Catargi, Ialomița; Festivalului Internațional de creație literară Vis de toamnă, Festivalului de colinde populare românești Deschide ușa, creștine!, a Lecțiilor de Poezie Apollon-România (ajunse astăzi la peste 700 de reprezentații), a conferințelor, sesiunilor științifice, simpozioanelor și celorlalte manifestări culturale, au sosit în Familia Apollon-România, vreme de 20 ani, mii de oameni de cultură din țară și străinătate.
Astfel de manifestări se pot organiza oriunde în țară și chiar în lume, totul depinde de cât de curat avem sufletul și cât de mult iubim poezia, poeții și oamenii de cultură a acestui neam bătut de soartă și oropsit chiar de cei care sunt puși să-l conducă, de cei care ar trebui să desfășoare astfel de activități și...., nu le desfășoară
Credeți că este cazul să le numesc toate activitățile noastre, sunt multe, mult prea multe și arhicunoscute!? Toate manifestările marca înregistrată Excelență la Apollon se află anul acesta la a XV -a și a XIX -a ediție, deci suntem consecvenți și ne continuă activitatea lună de lună, an de an, jertfindu-ne pe altarul culturii române...
Pe lângă jertfa sufletească trebuie să recunosc că mai există încă o jertfă, aceea materială de care ai nevoie în realizarea unor activități de asemenea amploare unde sunt sprijinit, în primul rând, de familie, de soția mea Viorica și de fiica noastră Anca Elena. Noi ne împărțim atribuțiile, în mod egal, în organizarea unor astfel de manifestări, în așa fel încât toți participanții să plece mulțumiți și cu zâmbetul pe obraz.
Ion Nălbitoru: Sunteți o personalitate care empatizează cu oamenii de cultură, de diferite niveluri, și pe care îi susțineți în acțiunile lor culturale, îi încurajați și chiar luați parte la astfel de evenimente organizate de diferite asociații la nivel național sau chiar județean. Ne puteți da câteva exemple despre astfel de evenimente sau festivaluri la care ați luat parte, la nivel național și internațional, în ultimul timp?
George Călin: Am un obicei prost - accept și onorez toate invitațiile primite. În acest mod cunosc mai bine activitățile culturale din orice colț al României și din străinătate. Nu pot puncta acum niște activități anume, dar sunt prezent la multe, foarte multe festivaluri de literatură, artă, muzică, simpozioane, conferințe etc. Îmi place să fiu alături de oamenii de cultură din întreaga țară și să-i încurajez în toate demersurile lor culturale!
Sunt un mare iubitor al unei părți pierdute din trupul acestei țări Basarabia. Sunt cunoscut ca un navetist de Chișinău...
La Chișinău, am fost condamnat de prea multă iubire, cu ocazia lansării volumului meu de poezie Truditorul dragostei pe drumul spre Orient, într-o sfântă zi a poporului nostru - Ziua Culturii Române, prin vocea actriței Mariana Bahnaru: Am înțeles tocmai astăzi de ce poetul George Călin poposește atât de des la Chișinău este îndrăgostit de o femeie frumoasă, bogată și părăsită. Astăzi, am aflat numele acestei femei, o cunoaștem toți cei prezenți la această lansare. Ea se numește Basarabia! Da, iubiții mei, George Călin, s-a îndrăgostit de fiica Basarabă...
La această condamnare am fost nevoit să răspund, în apărarea mea: Sub ninsorile de fluturi împerecheate cu ploi de stele căzătoare, am descoperit Chișinăul, o Lumină densă și arzătoare ce m-a orbit instantaneu, alinându-mi setea de real, alinându-mi setea de cultură și trăire demnă.
Dacă aș trăi în alte timpuri, de mult apuse, vă spun drept că aș fi primul care i-ar stinge lumânarea lui Diogene, arătându-i măreața Moldovă a lui Ștefan Cel Mare. Nu aș greși cu nimic, pentru că aici, în această cetate românească, va descoperi Oameni... Trebuie să recunosc, sincer, cu mâna pe inimă, că am descoperit la Chișinău, Oameni de o aleasă valoare morală și spirituală, Oameni în adevăratul sens la cuvântului. Oameni amestecați printre oameni, care au pătruns șoptit în sufletul meu, vorbindu-mi o sfântă limbă necunoscută muritorilor de rând, o limbă ce-mi murmură în fântâna urechii pagini de o aleasă cultură și istorie românească autentică.
Nu le poți rosti numele pentru că sunt mulți, Doamne câți mai sunt, ca picăturile de ploaie și ca frunza din Codrii
Aici, alături de ei, de bunii mei prieteni de suflet, mă picur cu stropi de cultură și istorie pură și, întorcându-mă în cetatea în care viețuiesc, împreună cu cei dragi, mă simt mai în putere, mai plin de izbândă, înfruntând zăpezile, vântul și furtunile de cais primăvăratec.
Și vin primăverile, și trec verile și mă cutreieră toamnele, și ning iernile, și-ncep colindele, albindu-mi tâmplele inundate de viață..., dar dorul de Chișinău nu mi-l poate alina nimeni... și linu-i lin, și flori de măr
Omul George Călin și-a creat propriul vis în care se pierde de-o viață întreagă și tot nu obosește, nu cedează niciodată, nu îngenunche, este mereu în picioare, gata de a începe o nouă activitate culturală de excepție...
Aleargă..., aleargă prin colțuri de Cer, alungând norii cei albi ai gândurilor, prins într-o rază de senin, oferit în dar sufletelor noastre, într-o primăvară târzie cu parfum de Speranță, fremătând pe o petală de Timp.
Astăzi, la prânz, sunt la Bruxelles, ca peste două ore să fiu la Madrid și pe seară să mă aflu în cealaltă parte de continent.., la Chișinău...
Și, nu știu domnule ce are Basarabia asta, acest loc, cu oamenii de aici, pentru că mai repede mă găsești la Chișinău decât la București!?
Ion Nălbitoru: Aveți de transmis un mesaj tuturor oamenilor de cultură români din țară și diaspora, în general, și scriitorilor, în particular?
George Călin: Dragi prieteni, nu uitați un lucru: O țară, un popor care nu-și respectă istoria și cultura, este o țară supusă distrugerii! Să ne trezim și noi, cât mai avem timp, să ne redobândim onoarea și demnitatea de altădată, mândria acestui neam prigonit de sute de ani...
Eu vă mulțumesc, domnule Ion Nălbitoru! Astăzi, în fapt de seară, în amurgul acesta cu cer senin, ne vom topim visele împreună, încercând să întregim zboruri de păsări în suflete bântuite de singurătate... Vom deveni păsări de noapte încurcându-ne drumurile printre stelele căzătoare, suind și coborând printre ele, modelând forme de trupuri îmbrățișate, încătușate în dorința de a nu se pierde dincolo de marginile Răsăritului...
Vom împleti cântecele primăverii pe cărări pierdute de timp, arcuind doruri pe aripile de speranțe ale îngerilor rătăciți în viețile noastre...
Da, astăzi, vom privi dincolo de orizont, țesând frânturi de cuvinte de dragoste printre umbre de fluturi răniți de ură, de lașitate și minciună...
Vom sparge Clepsidra Vieții, amăgind Timpul, încercând să ne dăruim unul altuia firicele de nisip fin împletit cu roua de sânge a trupurilor noastre hăituite de dragoste...
Mă voi așeza cuminte în patul durerilor mele și îi voi șopti tainic Morții ce va să vină: Chipul tău, învăluit în mistere, a luminat, pentru o clipă, înserare ghemuită-n sufletul meu bântuit de neliniști, învins de întunericul necunoscut...
Pe furiș, puțin vinovată, ai ridicat privirea ațintindu-mă, te-am observat și flacăra ochilor tăi mari și luminoși au evitat întâlnirea coborând brusc spre o altă priveliște...
Stăruitor te-am căutat, regăsindu-te ascunsă în adâncul de nepătrus al inimii tale... te-acopereau buchete de flori, proaspăt culese și așezate în sângele ce-ți pulsează prin trupu-ți ostenit de dragostea întunericului în care te pierzi însingurată... Atunci, înmiresmat de roua ce o purtai pe umeri, am strigat către tine, mărturisindu-ți tainele sufletului meu:
Eu te iubesc, Moarte, așa blestemată și hulită cum ești, îți ador mantia neagră croită din pluș înfiorător... puțini știu, Moarte, că din seva frunții tale întunecate coboară iubiri calde, înduioșătoare, inundându-ți sufletul înghețat, eternizându-ne trupurile de lut...
Eu te compătimesc Moarte rătăcești tăcută și însingurată, pe aripi de vânt, în trupu-ți bătut de ploi, de cataclisme necunoscute oamenilor de rând...
Eu te iubesc, Moarte, așa cum ești cu buzele uscate, neagră cu coasa în mâini, cu trăistuța ta plină de gânduri sfărâmate în aburii cenușii ai existenței unei lumi înfometate de Viață...
Eu te iubesc, Moarte, respir prin tine, simt fiecare celulă a trupului meu cum se afundă în deznădejde, cum se rătăcește în labirintul de gheață al trupului tău îmbălsămat cu milioane de suflete...
Eu te iubesc, Moarte, cu aromă de liniște, privind în tăcere prin ochiul tău rănit și înspumat de uitare...
Tu, Moarte, ești umbra din visul meu ce-mi veghează mereu Timpul, îmi întoarce Clepsidra Vieții în fiecare dimineață, drămuindu-mi cu teamă nisipul rămas...
Tu, Moarte, îmi ștergi dureros, urmele anotimpurilor netrăite, adormindu-mi trupul printre tăceri, lăsându-mă pradă visurilor în care poposesc și rămân...
Tac..., tac..., tac, împovărat de durerea fluturilor ce zboară printre florile nopții cu stele argintii, tatuându-mi sori pe brațele-mi ridicate spre Cer, urlându-mi rugăciunile dimineților, șoptind nedezvăluite taine, uitate între florile cireșului trăsnit din curtea părinților mei... Tac.., tac.., tac...
Sunt momente în care singurătatea devine confortabilă, fiindcă ne oferă șansa de a ne asculta gândurile si de a ne judeca, singuri, faptele, fără ca alții să se amestece. Sunt clipe când tot ce ne dorim este un moment de liniște. Nu fiindcă ne place singurătatea, ci pentru că am obosit să facem pe plac tuturor.
Visele dezlănțuite de umbre stau zidite în tăcere, se dizolvă în aburii cafelei fierbinți.., zboară libere și se ofilesc în clipele netrăite, în dorințe neîmpline, în iubiri uitate, în căușul palmelor bătucite de dragoste, în varja Începutului meu de Viață, în tăcerea Sfârșitului ce mă cuprinde cu brațele-ți de stâncă...
E târziu, domnule Ion Nălbitoru, e târziu, trebuie să-i muțumim Bunului Dumnezeu că ne-a călăuzit pașii până aici: Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot. Pentru șansa de a avea sentimentele pe care le am. Pentru șansa de a avea familia minunată pe care mi-ai dat-o... și pentru iubirea pe care o trăiesc acum, alături de soția și de fiica mea. M-ai binecuvântat într-un mod nemeritat... și-Ți sunt recunoscător! Mulțumesc...
E târziu, domnule Ion Nălbitoru, e târziu, a fost dimineață și s-a făcut Amurg..., simt cum pleoapele mi se închid, grele de vise plăcute, simt cum, treptat, devin o umbră, furișându-mă în Amurgul împovărat cu stafiile nopții...
E târziu, e târziu și multe mai avem să ne spunem...!
Ion Nălbitoru: Domnule George Călin, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu care va pune în valoare importanța actului cultural desfășurat în orice colț al lumii de către românii de pretutindeni!
|
realizat de Ion Nălbitoru - 9/20/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.