“Observatorul” va trebui să - si urmeze demersul său spiritual și cultural !
Scriu câteva cuvinte despre revista “Observatorul”, stârniă de un eveniment: petrecut acum 30 de ani când grupul de la Observatorul “vedea lumina zilei” la tipografia Centra din Toronto.
Acest eveniment, văzut de la distanță, pare fără prea mulă importanță, dar pentru cei implicați, a însemnat un adevărat univers de hrană spirituală.
Pentru mine personal, păstrez la loc de cinste momentul care mi-a marcat destinul.
S-a petrecut cu ani în urmă, când viața mi se părea rupă în două: “înainte de Observatorul sau după Observatorul
Acolo unde “s-a născut” “Observatorul”, într-o sală mare cu baloturi uriașe de hârtie, cu toaă aparatura necesară tipăririi diver-selor publicații, în diverse limbi, părintele Observatorului, Dumitru Puiu Popescu, își chema colaboratorii, prietenii, la șezători culturale.
Așezați în scaune, sau cocoțați pe baloturile de hârtie, mai mult de dragul pitorescului, ascultam nouățile din lumea cărților, artelor, muzicii, s.a.
Ascultam și comentam informații despre noi apariții în domeniul cărților și a revuisticii, prezenări remarcabile ale evenimentelor din țara noastră, sau de pretutindeni, lucrări demne de a fi prezentate în mari aule universitare.
Participam la diverse aniversări, comemorări sau evocări
Ne bucuram de întâlniri cu personaliăți venite din țară sau stabilite în străinătate, ascultam coruri sau muzică interpretaă la pian de tinerii români, admiram tablouri expuse cu acest prilej, schimbăm păreri.
Incheiam cu o aleasă desfătare cu bunăăți și vinuri așezate pe o masa pe care trona o pâine făcuă după tipicul românesc, o pâine mare în care erau înfipte două stegulețe: al Canadei și al României, un simbol al prețuiri pentru cele doua țări.
Tot în tot, a fost o activitate frumoasă, înălțătoare și viguroasă, capabilă să destrame părerea unora că trăim într-un deșert cultural și care a durat azi de zile.
Atunci, când a venit timpul muării locului de tipărire, fosta locație avea alta folosință, am putut vedea o lacrimă în ochii mentorului acestei reviste, lacrima domnului Dumitru Puiu Popescu, cum se întoarcea în interiorul său, în locul cald al inimii, acolo unde păstrează ce are mai scump.
În încheiere, amintesc vechea credință că orice schimbare aduce o noutate, o reîmprospătatre.
Observatorul nostru ș-a continuat drumul i[n alte locații, iar cei care contribuie prin abonamente sau reclame la ființarea revistei să aibă sănătate, inspirație și dorința de a promova tot ce avem mai bun în sufletele nostre de români.
Păstrăm o vie amintire vechii locații, unde a apărut Observatorul, aici în care am trăit
emoționante întâlniri prilejuite de aparția dragului nostru “Observator”, unde ne-am cunoscut, unde s-au legat prietenii.
Si mai sperăm ca directorul său împreună cu colaboratorii să continue să dea contur identiății spirituale a românilor din aceasă parte a lumii, căci, nu-i așa? Omul sfințește locul.
Să-ți fie în continuare visurile împlinite, dragă “Observatorule” iar datoria noastră este să te promovăm și să te susținen in demersul tău spiritual și cultural!
Elena Buică-Buni
N.B.
Doamna Elena Buică, ajunsă recent la 93 de ani, semnează de la venirea in Canada o rubrică permanentă „Intre doua lumi”. in „Observatorul” .
|
Elena Buică-Buni 9/20/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.