Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2026
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002





 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Drumul înapoi - Povestea lui Tibi și Alin Ușeriu : The Road Back - The Story of Tibi and Alin Ușeriu

Înainte să existe un drum care să traverseze România, au existat 27 de pași.
Atât măsura celula în care Tibi Ușeriu a fost închis într-o închisoare de maximă securitate din Germania. Douăzeci și șapte de pași de la un perete la celălalt, repetați zi după zi, cu prea puține lucruri care să marcheze trecerea timpului.
Ani mai târziu, acei pași aveau să devină titlul autobiografiei sale, 27 de pași, și imaginea de la începutul unei povești mai mari, care avea să se întindă de-a lungul României, de la Putna, în nord-est, până la Drobeta-Turnu Severin, pe Dunăre.
Este povestea a doi frați care au ales drumuri diferite pentru a se întoarce. Tibi a venit dinspre lumea crimei și a închisorii către rezistență și răscumpărare. Alin, privind cum satele dispăreau în jurul lui, a început să-și imagineze o cale prin care comunitățile rurale să poată supraviețui.
Alin văzuse tineri plecând, case rămânând goale și familii dispărând. Ținutul era în continuare frumos, dar frumusețea singură nu putea ține o comunitate în viață.
Răspunsul lui nu a fost să transforme aceste locuri în stațiuni turistice. A fost să aducă oamenii în ele așa cum erau. Vizitatorii puteau dormi în casele localnicilor, puteau mânca mâncare pregătită acolo, puteau cumpăra produse locale și îi puteau întâlni pe cei care au rămas. Banii cheltuiți de ei puteau rămâne în comunitate.
Prin Tășuleasa Social, organizația pe care o fondase, ideea a început să prindă contur. Era nevoie de voluntari, de colaborarea comunităților locale, de marcarea traseului, de întreținere și de ani de hotărâre, precum și de uriașa provocare de a finanța și construi un traseu care să traverseze o țară întreagă.
Apoi era Tibi.
Viața lui cunoscuse crima, arestările și anii de închisoare. Ar fi putut rămâne definit de acel trecut. În schimb, a început să alerge.
Tibi a participat la unele dintre cele mai dure competiții de anduranță din lume și, în cele din urmă, a câștigat de trei ori consecutiv 6633 Arctic Ultra. Omul care își măsurase cândva lumea în 27 de pași ajunsese să se confrunte cu distanțe, frig și epuizare pe care puțini oameni le-ar fi înfruntat de bunăvoie.
Transformarea lui a dat viziunii lui Alin o altă dimensiune. Împreună, în moduri foarte diferite, frații au arătat că împrejurările nu au neapărat ultimul cuvânt.
Via Transilvanica a început în 2018. În anii care au urmat, traseul a crescut până la aproximativ 1.600 de kilometri, traversând România pe diagonală și legând sute de comunități. Fiecare kilometru este marcat de o bornă din andezit, multe dintre ele sculptate individual de artiști.
Dar pietrele nu au fost niciodată esența. Oamenii au fost.
Un călător are nevoie de un loc unde să doarmă, de o masă și de produse locale pe care să le cumpere. Cineva oferă transport. Altul deschide o cameră în propria casă. Un ghid împărtășește istoria și tradițiile locului.
Aceste schimburi simple creează venituri și oportunități, uneori chiar un motiv pentru ca un tânăr să rămână.
În sate obișnuite să privească oamenii plecând, drumeții au adus ceva esențial: comerț. O comunitate nu mai exista doar în amintire. Avea ceva de oferit.
Acesta este, poate, esențialul realizării lui Alin. Păstrarea unei comunități nu începe întotdeauna cu o dezvoltare grandioasă. Uneori începe prin a le da oamenilor un motiv să-și deschidă ușile.
Povestea lui Tibi face ca munca fraților să fie inseparabilă de ideea de răscumpărare. Nu și-a șters trecutul. L-a transformat într-un mesaj pentru tineri și pentru deținuți, acela că o viață își poate schimba direcția.
La asta m-am gândit când eu și pianistă Antonia de Wolfe i-am ascultat vorbind la Toronto.
Antonia a venit pentru că povestea lor a însemnat ceva pentru ea. Și-a petrecut o mare parte din viață ducând muzica românească în săli de concert aflate departe de România. Stând lângă ea, am văzut imediat legătura. Ea poartă cultura românească prin muzică; frații Ușeriu o poartă prin satele, peisajele, tradițiile și oamenii țării.
Seara a avut loc la Consulatul General al României la Toronto, unde Consulul General Oana Gherghe a găzduit întâlnirea. Maria Micsia, care a sponsorizat întâlnirea și a contribuit la aducerea fraților la Toronto, a fost prezentă, la fel ca Peter Săndică și George Vasilache de la Romanian Board of Trade din Toronto, care au sprijinit, de asemenea, evenimentul.
Frații nu au venit doar pentru a celebra ceea ce fusese realizat. Ei căutau sprijin pentru dezvoltarea și extinderea în continuare a Via Transilvanica, astfel încât traseul să poată ajunge la mai multe comunități și să creeze noi oportunități pentru oamenii care trăiesc de-a lungul lui.
În timp ce priveam sala ascultând, m-am gândit cât de departe ajunseseră acei primi 27 de pași.
Dintr-o celulă de închisoare până în Arctica.
De la preocuparea pentru satele care dispăreau până la un traseu care traversează o țară întreagă.
De la o idee care se străduia să găsească finanțare până la un proiect care aduce călători, venituri și o nouă atenție unor locuri care dispăreau încet, în tăcere.
Realizarea lor nu constă doar în faptul că Tibi și-a schimbat viața sau că Alin a construit un traseu remarcabil. Constă în faptul că drumurile lor separate au devenit ceva de care alți oameni se pot folosi.
Frații nu au readus la viață satele României promițând să aducă trecutul înapoi.
Le-au oferit un motiv să privească înainte.
Acum privesc acei 27 de pași altfel. Cândva, ei reprezentau limitele lumii unui singur om. Cumva, au devenit începutul a ceva mult mai mare: o poveste care a trecut dincolo de zidurile închisorii, dincolo de cei doi frați și, în cele din urmă, a ajuns în sate în care oamenii așteptau un motiv să creadă că și propriile lor vieți mai aveau un loc spre care să meargă.

Despre autor
Arthur Dean Carey este scriitor, producător de concerte și om de afaceri. Este, de asemenea, membru al Romanian Board of Trade din Toronto.

//////////////////

The Road Back The Story of Tibi and Alin Ușeriu

Before there was a trail across Romania, there were 27 steps.
That was the length of the cell in which Tibi Ușeriu was imprisoned in a German maximum security prison. Twenty seven steps from wall to wall, repeated day after day, with little else to mark the passage of time.
Years later, those steps would become the title of his autobiography, 27 Steps, and the opening image of a larger story, one that would stretch across Romania, from Putna in the northeast to Drobeta Turnu Severin on the Danube.
It is the story of two brothers who took different roads back. Tibi came from crime and imprisonment toward endurance and redemption. Alin, watching villages disappear around him, began imagining a way to help rural communities survive.
Alin had seen young people leave, houses become empty and families disappear. The countryside remained beautiful, but beauty alone could not keep a community alive.
His answer was not to turn these places into tourist resorts. It was to bring travellers into them as they were. Visitors could sleep in local homes, eat local food, buy regional products and meet the people who remained. Their spending could stay in the community.
Through Tășuleasa Social, the organization he founded, the idea began to take shape. It required volunteers, local cooperation, route marking, maintenance and years of determination, along with the enormous challenge of financing and building a route across an entire country.
Then there was Tibi.
His life had included crime, arrests and years in prison. He could have remained defined by that past. Instead, he began running.
Tibi entered some of the world’s most punishing endurance races and eventually won the 6633 Arctic Ultra three consecutive times. The man who had once measured his world in 27 steps was now testing himself against distances, cold and exhaustion few people would willingly face.
His transformation gave Alin’s vision another dimension. Together, in very different ways, the brothers showed that circumstances do not necessarily have the final word.
Via Transilvanica began in 2018. Over the following years, it grew to roughly 1,600 kilometres, crossing Romania diagonally and connecting hundreds of communities. Each kilometre was marked by an andesite stone, many individually carved by artists.
But the stones were never the point. The people were.
A traveller needs somewhere to sleep, a meal to eat and local products to buy. Someone provides transportation. Another opens a room in a family home. A guide shares the area’s history and traditions.
Those simple exchanges create income and opportunity, sometimes even a reason for a young person to stay.
In villages accustomed to watching people leave, hikers brought something essential: commerce. A community no longer existed only in memory. It had something to offer.
That is the heart of Alin’s achievement. Preserving a community does not always begin with a grand development. Sometimes it begins by giving people a reason to open their doors.
Tibi’s story makes the brothers’ work inseparable from redemption. He did not erase his past. He transformed it into a message for young people and prisoners that a life can change direction.
That is what I found myself thinking about when pianist Antonia de Wolfe and I heard them speak in Toronto.
Antonia attended because their story mattered to her. She has spent much of her life carrying Romanian music into concert halls far from Romania. Sitting beside her, I saw the connection immediately. She carries Romanian culture through music; the Ușeriu brothers carry it through the country’s villages, landscapes, traditions and people.
The evening took place at the Consulate General of Romania in Toronto, where Consul General Oana Gherghe hosted the gathering. Maria Micsia, who sponsored the meeting and helped bring the brothers to Toronto, was there, as were Peter Săndică and George Vasilache of the Romanian Board of Trade in Toronto, who also supported the event.
The brothers were not there simply to celebrate what had been accomplished. They were seeking support for Via Transilvanica’s continued development and expansion, so the route could reach more communities and create further opportunities for the people living along it.
As I watched the room listen, I thought about how far those original 27 steps had travelled.
From a prison cell to the Arctic.
From concern over disappearing villages to a route crossing an entire country.
From an idea struggling for funding to a project bringing travellers, income and renewed attention to places that had been quietly fading.
The achievement is not simply that Tibi changed his life or that Alin built a remarkable trail. It is that their separate journeys became something other people could use.
The brothers did not restore Romania’s villages by promising to bring back the past.
They gave some of them a reason to look ahead.
I think of those 27 steps differently now. They were once the boundaries of one man’s world. Somehow, they became the beginning of something much larger: a story that reached beyond the prison walls, beyond two brothers and eventually into villages where people had been waiting for a reason to believe that their own lives still had somewhere to go.

About the Author
Arthur Dean Carey is a writer, concert producer and businessman. He is also a member of the Romanian Board of Trade in Toronto.








By Arthur Dean Carey    9/18/2026


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian