“The Music He Gave Us: A Tribute to Maestro David Varjabed (Davit Varjabedian),”
THE MUSIC HE GAVE US - A Tribute to Maestro David Varjabed (Davit Varjabedian) -
MUZICA PE CARE NE-A DĂRUIT-O - Un omagiu adus Maestrului David Varjabed (Davit Varjabedian)
There are some artists whose voices travel much farther than the rooms in which they first learned to sing. Their careers cross borders, generations and cultures, and long after the curtain falls, something of them remains.
Maestro Davit Varjabedian, known professionally as David Varjabed, was such an artist.
We were reminded of this recently in a rather unexpected way.
Antonia de Wolfe and I were sitting on our patio having espresso when a message arrived informing us about David’s funeral. Somehow, we had not heard. We had other plans that day, but there was really no question about what we would do. We cancelled our plans, got ready and hurried to the service. Fortunately, we arrived on time.
We were very glad we did.
As we sat among so many people whose lives had been touched by David, it became clear that his story was much larger than any one performance, one choir or one community.
David Varjabed was an accomplished Armenian baritone, conductor and teacher whose career reached across Armenia, Europe and Canada. His operatic journey included his debut as Germont in Verdi’s La Traviata with the Armenian National Opera, followed by performances in Yerevan, Moscow, St. Petersburg, Paris, Geneva and Toronto. His career also included appearances with the Canadian Opera Company.
His repertoire reflected the great traditions of opera and vocal music. He performed major baritone roles and arias from Verdi, Mozart and Rossini, including Germont in La Traviata, Rigoletto’s “Cortigiani, vil razza dannata,” Renato’s “Eri tu” from Un ballo in maschera, the Count’s “Il balen del suo sorriso” from Il Trovatore, and Figaro’s “Largo al factotum” from The Barber of Seville. His repertoire also included Don Giovanni, The Marriage of Figaro, Gounod’s Faust, Armenian opera and traditional Neapolitan songs. His recorded repertoire confirms the remarkable breadth of his work.
For a singer, repertoire tells an important part of the story. These works represent different languages, musical traditions and demands on a voice. Performing them successfully requires technique, musicianship, dramatic understanding and the ability to communicate with an audience.
David possessed those qualities.
His recordings allow that part of his career to live on. His album Operatic Arias & Neapolitan Songs, released by DOREMI, contains 21 tracks, including works by Verdi, Rossini, Mozart and Gounod, as well as Armenian music and traditional Neapolitan and Italian songs.
For those who never had the opportunity to hear David perform in person, his recordings are worth seeking out. A recording can never completely reproduce the presence of a great singer in a concert hall, but it can preserve something precious, the voice itself
And David had a voice worth preserving.
His rich baritone had warmth, depth and character. It was powerful enough to command a stage, but there was also something deeply human in it. The great Armenian composer Aram Khachaturian described David’s voice as having great power and intensity while remaining warmly sympathetic. It is difficult to think of a better description.
David’s achievements were recognized beyond the musical circles in which he worked. He was honoured by the Armenian government for his decades of achievement as an international opera singer, vocal instructor and conductor, and was recognized as an Honorary Life Member of the Armenian National Opera.
But for Antonia, David was not simply a celebrated name in the world of opera.
She met him in the early 2000s and had the privilege of accompanying him in performances and rehearsals while he was still actively performing. Through those years of working together, she came to know him as a distinguished singer, colleague and fellow musician. She saw firsthand his musical discipline, his knowledge of the repertoire, his professionalism and the respect he showed to the musicians around him.
David understood that a successful performance was never created by one person alone. Singers, pianists, conductors and other musicians have to listen to one another, trust one another and work toward the same musical goal. He knew how to bring those qualities together, and he understood the importance of passing that knowledge on.
Teaching became a calling. He founded and led the Ani Choir and the Komitas Choir and later became Artistic Director and Conductor of Opera Belcanto of York. He also directed the choir at Holy Trinity Armenian Church.
He had a remarkable ability to recognize potential in others. He could listen to a young singer who was still finding confidence in his or her voice and somehow hear what might be possible.
Generations of singers passed through his hands.
That may ultimately be one of the greatest measures of his life.
Away from music, there was another David.
He enjoyed gardening. He painted in oils. He fished. There was a quieter side to him that seemed perfectly comfortable with stillness.
And then there was his family.
His wife, Melania, his children, Ani and Sevag, and his grandchildren, Kristina, Natalya, Sophia, Erica and David, were at the centre of his life. Those who knew him well remember the pride and affection with which he spoke about them.
Perhaps that is another measure of a life well lived.
Not only what we accomplish, but whom we love.
At the funeral service, we were struck by the beauty and dignity of the Armenian church and its traditions. There was music, prayer and a sense of continuity stretching far beyond any one person’s lifetime.
Near the close of his message, the priest offered words that have stayed with us.
He said that David is now singing in heaven with the angels.
For a musician, there could hardly be a more beautiful image.
A conductor spends his life listening to voices, instruments, harmonies and silence. He learns when to lead, when to wait and when to allow the music to speak for itself.
David did that not only with music, but with people.
He gave his time generously. He taught. He encouraged. He collaborated. He created opportunities for others to find their voices
That is why his influence will not end with a final performance.
It will continue in the singers he taught, the choirs he led, the musicians who worked beside him and the young artists who carry something of his teaching into the future.
It will continue in the recordings he left behind.
It will continue in his family.
And it will continue in the memories of the people who were fortunate enough to know him, hear him or learn from him.
Only now, at the end of this reflection, do we say the words that brought us rushing to the church that day:
Maestro David Varjabed has passed away.
It is difficult to say goodbye to someone who gave so much of himself to music and to others.
But perhaps goodbye is not quite the right word.
For those of us who knew him, heard him, worked with him or learned from him, David’s voice has not simply disappeared. It has become part of the voices he helped shape.
And somewhere beyond the music we can hear, perhaps that rich baritone has found its way into another choir.
Perhaps, as the priest said, he is now singing in heaven with the angels.
May his music play on forever.
About the Authors
Antonia de Wolfe is a Romanian-Canadian concert pianist, recording artist and educator who has performed internationally as a soloist and collaborator.
Arthur Dean Carey is a Toronto-based writer, concert producer and businessman.
.........................................
MUZICA PE CARE NE-A DĂRUIT-O
Un omagiu adus Maestrului David Varjabed (Davit Varjabedian)
Există artiști ale căror voci călătoresc mult dincolo de sălile în care au învățat pentru prima dată să cânte. Carierele lor trec dincolo de granițe, generații și culturi, iar mult timp după ce cortina cade, ceva din ei rămâne.
Maestrul Davit Varjabedian, cunoscut profesional sub numele de David Varjabed, a fost un astfel de artist.
Ne-am amintit de acest lucru recent, într-un mod cu totul neașteptat.
Antonia de Wolfe și cu mine stăteam pe terasă și beam espresso când am primit un mesaj prin care eram informați despre funeraliile lui David. Cumva, nu aflasem despre moartea lui. Aveam alte planuri în acea zi, dar nu a existat nicio întrebare cu privire la ceea ce trebuia să facem. Ne-am anulat planurile, ne-am pregătit și am pornit în grabă spre biserică. Din fericire, am ajuns la timp.
Ne-am bucurat foarte mult că am făcut-o.
Stând printre atât de mulți oameni ale căror vieți fuseseră atinse de David, am înțeles că povestea lui era mult mai mare decât orice spectacol, orice cor sau orice comunitate.
David Varjabed a fost un bariton armean, dirijor și profesor remarcabil, a cărui carieră s-a întins de la Armenia și Europa până în Canada. Debutul său în operă a avut loc în rolul lui Germont din La Traviata de Verdi, la Opera Națională Armenă. Au urmat apariții la Erevan, Moscova, Sankt Petersburg, Paris, Geneva și Toronto, inclusiv cu Canadian Opera Company.
Repertoriul său reflecta marile tradiții ale operei și ale muzicii vocale. A interpretat roluri și arii importante din operele lui Verdi, Mozart și Rossini, printre care Germont din La Traviata, „Cortigiani, vil razza dannata” din Rigoletto, „Eri tu” din Un ballo in maschera, „Il balen del suo sorriso” din Il Trovatore și celebrul „Largo al factotum” din Bărbierul din Sevilla. Repertoriul său a inclus, de asemenea, Don Giovanni, Nunta lui Figaro, Faust de Gounod, opere armene și cântece tradiționale napolitane.
Pentru un cântăreț, repertoriul spune o parte importantă a poveștii. Aceste lucrări presupun limbi diferite, tradiții muzicale diferite și cerințe foarte diferite pentru voce. Interpretarea lor cu succes necesită tehnică, muzicalitate, înțelegere dramatică și capacitatea de a comunica cu publicul.
David avea toate aceste calități.
Înregistrările sale permit ca această parte a carierei sale să continue să trăiască. Albumul său Operatic Arias & Neapolitan Songs, lansat de casa de discuri DOREMI, conține 21 de piese, cu lucrări de Verdi, Rossini, Mozart și Gounod, precum și muzică armenească și cântece tradiționale napolitane și italiene.
Pentru cei care nu au avut ocazia să-l asculte pe David cântând în direct, înregistrările sale merită căutate. O înregistrare nu poate reproduce niciodată complet prezența unui mare cântăreț într-o sală de concert, dar poate păstra ceva prețios, vocea însăși.
Iar David avea o voce care merita păstrată.
Baritonul său bogat avea căldură, profunzime și caracter. Era suficient de puternic pentru a domina scena, dar avea și ceva profund uman. Marele compozitor armean Aram Haciaturian a descris vocea lui David ca având o mare forță și intensitate, dar în același timp o căldură și o sensibilitate aparte. Este greu să ne imaginăm o descriere mai potrivită.
Realizările lui David au fost recunoscute cu mult dincolo de cercurile muzicale în care a activat. Guvernul Armeniei l-a onorat pentru deceniile sale de activitate ca solist de operă, profesor de canto și dirijor, iar el a fost recunoscut și ca membru de onoare pe viață al Operei Naționale Armene.
Dar pentru Antonia, David nu a fost doar un nume important în lumea operei.
L-a întâlnit la începutul anilor 2000 și a avut privilegiul de a-l acompania în spectacole și repetiții, în perioada în care acesta încă interpreta activ. De-a lungul acelor ani de colaborare, a ajuns să-l cunoască drept un cântăreț distins, coleg și muzician. A văzut direct disciplina sa muzicală, cunoașterea repertoriului, profesionalismul și respectul pe care îl arăta muzicienilor alături de care lucra.
David înțelegea că un spectacol reușit nu este niciodată creat de o singură persoană. Cântăreții, pianiștii, dirijorii și ceilalți muzicieni trebuie să se asculte, să aibă încredere unii în ceilalți și să lucreze pentru același scop muzical. Știa să aducă aceste calități împreună și înțelegea cât de important este să transmită această experiență mai departe.
Predarea a devenit o adevărată vocație. A fondat și a condus corurile Ani și Komitas, iar mai târziu a devenit director artistic și dirijor al Opera Belcanto of York. A dirijat, de asemenea, corul Bisericii Armene Holy Trinity.
Avea un talent deosebit în a recunoaște potențialul celorlalți. Putea asculta un tânăr cântăreț care încă își căuta încrederea în propria voce și putea auzi, cumva, ceea ce ar fi putut deveni.
Generații de cântăreți au trecut prin mâinile sale.
Poate că aceasta este, în cele din urmă, una dintre cele mai importante măsuri ale vieții sale.
Departe de muzică, exista un alt David.
Îi plăcea grădinăritul. Picta în ulei. Pescuia. Era o latură mai liniștită a personalității sale, care părea perfect împăcată cu liniștea.
Și apoi era familia sa.
Soția sa, Melania, copiii săi, Ani și Sevag, și nepoții săi, Kristina, Natalya, Sophia, Erica și David, se aflau în centrul vieții sale. Cei care l-au cunoscut bine își amintesc cu câtă mândrie și afecțiune vorbea despre ei.
Poate că aceasta este o altă măsură a unei vieți bine trăite.
Nu doar ceea ce realizăm, ci și pe cine iubim.
La ceremonia funerară am fost impresionați de frumusețea și demnitatea bisericii armene și a tradițiilor sale. Au fost muzică, rugăciune și un sentiment de continuitate care se întindea mult dincolo de viața unei singure persoane.
Spre încheierea mesajului său, preotul a rostit câteva cuvinte care au rămas cu noi.
A spus că David cântă acum în ceruri alături de îngeri.
Pentru un muzician, cu greu ar putea exista o imagine mai frumoasă.
Un dirijor își petrece viața ascultând voci, instrumente, armonii și tăceri. Învață când să conducă, când să aștepte și când să lase muzica să vorbească singură.
David a făcut acest lucru nu doar prin muzică, ci și în relația sa cu oamenii.
Și-a oferit timpul cu generozitate. A predat. A încurajat. A colaborat. A creat oportunități pentru ca alții să-și găsească propriile voci.
De aceea, influența sa nu se va încheia odată cu ultima sa apariție.
Ea va continua prin cântăreții pe care i-a format, corurile pe care le-a condus, muzicienii alături de care a lucrat și tinerii artiști care vor duce mai departe ceva din învățăturile sale.
Va continua prin înregistrările pe care le-a lăsat.
Va continua prin familia sa.
Și va continua prin amintirile celor care au avut norocul să-l cunoască, să-l audă sau să învețe de la el.
Abia acum, la sfârșitul acestei reflecții, rostim cuvintele care ne-au făcut să ne grăbim spre biserică în acea zi:
Maestrul David Varjabed a trecut la cele veșnice.
Este greu să-ți iei rămas bun de la cineva care a oferit atât de mult din el însuși muzicii și celor din jur.
Dar poate că rămas bun nu este cu adevărat cuvântul potrivit.
Pentru cei care l-au cunoscut, l-au ascultat, au lucrat cu el sau au învățat de la el, vocea lui David nu a dispărut pur și simplu. Ea a devenit parte din vocile pe care le-a ajutat să se formeze.
Și undeva, dincolo de muzica pe care o putem auzi, poate că acel bogat bariton și-a găsit locul într-un alt cor.
Poate că, așa cum a spus preotul, acum cântă în ceruri alături de îngeri.
Fie ca muzica lui să cânte pentru totdeauna.
Despre autori
Antonia de Wolfe este o pianistă concertistă româno-canadiană, artistă de înregistrări și pedagog, care a concertat pe plan internațional ca solistă și colaboratoare.
Arthur Dean Carey este scriitor, producător de concerte și om de afaceri din Toronto.
|
By Antonia de Wolfe and Arthur Dean Carey 8/22/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.