Comunicat de Presa- Povestea Jurnal a celei de a XX-a Conferinte Internationale a UNIFERO Inc.
A XX-a ediție a Conferinței Uniunii Internaționale a Femeilor Române pentru Femeile lumii, Familiile și Suporterii lor
UNIFERO Inc, organizație înregistrată la Biroul Secretarului de Stat în Atlanta – SUA, nu doar o simplă întâlnire, a avut anul acesta tema: „România și românii oriunde s-ar afla. Vitraliu: educație, cultură, istorie, eroine și eroi” și a fost găzduită de Primăria Municipiului Iași, Sala „Vasile Pogor”, dând startul evenimentelor dedicate Diasporei. „De aproape 20 de ani, încurajăm scrierea sau completarea spre neuitare a povestirilor reale care au construit și construiesc încă țara aceasta. Pentru că în locurile în care, la naștere, ne-a răsfățat lumina zilei sau a cerului punctat de constelații, da, România este a tuturor celor care o iubesc necondiționat!” au fost cuvintele de deschidere rostite de către doamna profesor Smaranda CAZAN - LIVESCU, Președintele și Fondatorul UNIFERO din final de an 2006 până în prezent. Cu apreciere, m- am aflat in fața tuturor, reprezentând organizația non-profit și non guver namenatala UNIFERO inregistrata in Atlanta SUA . Ca Președinta și Fondatoare, totdeauna am gândit să fim împreună pe drumul pentru o Românie atotcuprinzătoare in bine si pentru generațiile viitoare, cu mult respect al valorilor reale în educație, cultură, social si fără implicarea politicii, fără duplicitate. Pe mai departe! În deschidere, domnul primar Mihai CHIRICA a adresat un salut de bun venit celor prezenți și a mulțumit pentru aportul adus de UNIFERO și de fiecare dintre cei plecați în alte țări care, prin acțiunile individuale, fac onoare României în afara granițelor: „Vreau să fiu foarte sincer: toți românii plecați peste graniță sunt adevărații ambasadori ai României! Prin tot ceea ce fac în țările în care s-au stabilit, creează punți: de încredere, de cunoaștere, de oportunități! România poate - și trebuie - să rămână aproape de ei: prin sprijin instituțional, prin deschidere, prin respect. Viitorul nostru nu se scrie doar aici, în Iași sau în România, nici doar acolo, ci împreună – într-o rețea de buni români, legați de ceea ce contează cu adevărat: iubirea față de locul natal, dorul de rădăcini, și încrederea că putem face o lume mai bună. Să păstrăm vie această legătură dintre noi. Și să construim, împreună, România pe care o merităm”. Am fost onorați de salutul doamnei Sandra PRALONG, consultant, trainer, profesor, autor, politolog și activist civic, fost înalt funcționar ONU, președinte de fundații internaționale (Open Society Foundation, SynergEtica) și director al unor trusturi internaționale de presă (Newsweek, New York și TransNews, Praga), având competențe în managementul schimbării, leadership și comunicare, advocacy, drepturile omului, egalitate de gen, dezvoltarea societății civile și asistență oficială pentru dezvoltare internațională (ODA). Domnia sa a încurajat organizația noastră de-a lungul anilor în demersurile pentru o Românie cuprinzătoare, în care să ne întâlnim toți, din toate generațiile, respectând limba, tradițiile, cultura si istoria reală. Totodată a primit cu entuziasm Manualul realizat de UNIFERO, Limba ROMÂNĂ și ROMÂNIA – Cultura, Istorie și Tradiții – Pașaport Global Identitar. În cuvântul său, doamna Adina STOLERU, PhD, Director Serviciul Diaspora al Primăriei Iași, a menționat legătura strânsă între UNIFERO și Iași, fiind și unul din partenerii principali ai evenimentului următor de pe 12-13 august, Conferința „Diaspora românească: Rădăcini și orizonturi”. Anul acesta UNIFERO revine pentru a treia oară la Iași, fiind găzduit prima dată de Biblioteca Centrală Universitară, apoi de două ori de către Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Serviciul Diaspora Iași, reprezentat de doamna Adina STOLERU , PhD și colegi, cărora le mulțumim și pe această cale pentru implicare și susținere! După două decenii de activități importante cum sunt: • Donații pentru asociații care se ocupa de copii, tineri, femei, familii defavorizate • Parteneriate cu Poliția de proximitate din diverse localități în România și SUA/zona Atlanta, ajutând la recuperarea și reintegrarea socială, reorientare și pregătire profesională a femeilor abuzate • Strângere de fonduri pentru acoperirea unor intervenții medicale pentru copii, adolescenți, tineri • Ajutor financiar si in obiecte acordat orgganizatiilor din țară și din afară • Proiecte care au vizat și susținut mediul rural în care am avut voluntari studenți (Sănătatea este si pentru tine - femei/bărbați; Ziua Satului – târg de produse locale si spectacole) • Participare / implicare directă la Festivalurile internaționale din Atlanta și la Ziua României din SUA • Participare la Cenacluri /Întâlniri ale românilor de pretutindeni, printre care amintim cele conduse de prof. Josif HERLO – Germania; Tempus Fugit- Adrian Paunescu moderator Ion Anton DATCU din Canada • Realizarea/editarea Caietului Program al Conferințelor anuale UNIFERO și asigurarea desfășurșrii evenimentelor în diferite localități din România și alte țări din lume • Acordare de interviuri în emisiuni - dovezi de jurnalism profesionist ale: jurnalistei Serena ADLER - „Universul la Feminin”, cu noi de-alungul anilor. La fel Radio Romania International și TVR International , de asemenea ziarelor locale din Vatra Dornei, Piatra Neamț, Craiova, Târgoviște, Oradea, Timișoara, și Israel • Concursurile anuale de Creație Literară și Artă Plastica pentru copii, tineri elevi și Adulți • Voluntariat lecții Engleză/Spaniolă în Centre pentru seniori • Prezentări (fizic și virtual) la Conferințe Internaționale pe teme de educație la univerități si colegii în Republica Moldova, România, Bulgaria, Spania, Indonezia, Mexic • Fondarea Bisericii Ortodoxe „Sf. Împărați Constantin si Elena” Lilburn/Atlanta, Staul Georgia SUA, Școala bisericii cu predare împreună cu alte “mame de limba română”, a tradițiilor și culturii noastre, susținând și celelalte Biserici românești de diferite denominații • Voluntariat în predarea limbii engleze și spaniole la Centrul de Seniori din Nocross, GA • Parteneriat cu Proiectul Sandwich din Georgia prin care, săptămânal , distribuim 150 de bucăți împachetate individual, plus bare nutriționale și legume, fructe, ouă, pui, pește, pâine și lapte praf sau condensat Conferinta din 2026 a desfasurat module cu teme precum: schimb de experiență, exemple de oportunități și metode de implicare a femeilor în antreprenoriat, educație, istorie, literatură contemporană, metode si metodologii moderne de predare, organizatii din diaspora si din tara, prezentare de carte, medicină, voluntariat, holocaustul nespus, eroine și eroi - pagini lipsă din carte de istorie. Deci, pe 10 -11 august 2026, UNIFERO s-a bucurat chiar daca prin intermediul virtual de prezența deosebita a profesoarei Mihaela SAFTA - Necesitati in educatia timpurie /mediul prescolar si a profesorului dr. si istoric Alexandru STEFANESCU – Curicula de liceu – Provocari – Adaptare - ambii din Targoviste. O prezentare a colectionarei de filatelie si Carti Postale dedicate femeilor realizata si medaliata in peste 20 de ani Viorica HRUSTOVICI a îmbogățit evenimentul prin un powerpoint. Rememorând și clipe din primii ani ai existenței organizației noastre, s-au adăugat doamnele Raisa Sacultan PADUREAN (Transnistria), însoțită de o nouă UNIFERO-ină – Anna SCHIBINSCHI (originară din Kazahstan, stabilită în Iași); jurnalista Zina CERCHEZ SIGNEANU (RM) - stabilită în Iași, care a amintit de participarea doamnei Smaranda LIVESCU la instalarea Troiței din localitatea Țiganca (RM), adusă din Maramures și ridicată în memoria membrilor armatei române uciși în al II-lea RM. Domnului Viorel MAIER - membru fondator UNIFERO, i s-au alăturat Luiza KOHN (redactor Viaţa Românească, singura revista de limbă română din Israel) și profesor jurnalist și scriitor Milena LITOIU (Canada), Entela BINJAKU (Albania),Ayako FUNATSO (Japonia- Iasi) . Mentionăm mesaje primite din partea prof. dr. Victoria STRATAN si Octav TICU (R Moldova), și a asociatiilor Codrin – Președintă Monica SOFRON și a asoc. Născută Înger – Președintă Carmen SUCIU, ambele din Piatra Neamt. Doamna profesor Anca APETROAIEI din nou s-a distins prin excepționalul moment artistic susținut de tinere talente (însoțite de părinți) de la Palatul Copiilor Iași, șlefuite de domnia sa de-a lungul a 20 de ani - obținând diamante rare. Urmând deschiderii oficiale, talentatul licean, membru UNIFERO Darius Matei POLEACEC (Italia) a delectat publicul/participanții cu momente muzicale interpretând la clarinet partituri în SI bemol. Spectacolului si atelierului de Prim Ajutor susținut de Instructor Virgil MIHAILOVICI pentru elevii participanți, la finalul căruia copiii au primit cărți de literatura română valoroase, au fost înmânate premiile Concursului de Creație Literară 2026 pentru elevi și adulți, momentul bucurându-se de prezența elevilor de la Școala Sfinții Siluan și Sofronie - Belgia și a elevei Teodora-Ioana Păunoiu – Școala Gimnazială "Sfântul Dumitru" din Craiova (Diploma de excelență), menționând si Diploma de Excelență, câștigată de elevul Chris PAN din China, care dintr-o eroare birocratică nu a putut beneficia de bucuria unei excursii in România. Felicitări tuturor !!!
În timpul dezbaterilor care au urmat, au mai fost atinse și teme legate de: Sănătate - director dr. Constantin POIANA (Buhuși) și profesor instructor Virgil Mihailovici; Importanta securității naționale - Conf.univ.dr. Veronica MIHALACHE; Rememorarea Reginei Maria - profesor și scriitor Milena LITOIU; Educație - Metode si Metodologii de predare Moderne, Memoriu adresat MEC Prof. univ. emeritus Smaranda CAZAN – LIVESCU, PhD; Tineretul și alegerea unei direcții în studii - asistent universitar Magda GHECIU PÂRLEA; A(N)ALFABETIZAREA – jurnalist prof. Virgil MIHAILOVICI, ; importanța și necesitatea informării din (re)surse validate științific - cercetător dr. Diana PĂUNOIU și Ariana DOBRE; Traficul Uman – povestiri aduse in fata inimii noastre despre falsuri si dureri adevarate de catre Larisa Butnariu ; Menționăm printre vorbitori și pe doamna Anca CHEAITO care a elogiat femeile, mamele, bunicile, care în orice moment, nu doar istoric, s-au sacrificat cu iubire față de celălalt în a servi și crește familia, comunitatea, continuând a fi astfel în timp și arhitecții societății de astăzi, oriunde ne-am stabili în lume. Prin subiect, s-a alăturat prezentării cu titlul "Viața casnică ideală" în viziunea lui Constantin C. Puțureanu - realizată de către cercetător dr. Diana PĂUNOIU, Craiova. „Universul femeilor” a fost completat de doamna cercetător dr. Georgeta GHIONEA care a avut o prezentare despre începutul emancipării femeilor și formele de sociabilitate ale acestora. Prezentă a fost și Ayako FUNATSO din Japonia, stabilită în Iași, care s-a îmbogățit cu un Manual UNIFERO. Au fost abordate si probleme legate de voluntariat și caritate - prof. Oana Alina POLEACEC (IT) Iar importanța colaborării între românii de pretutindeni și a respectării unui protocol între reprezentanții mediului asociativ și comunităților celor cu radacini romanesti pentru proiecte reale de păstrare a limbii și tradițiilor au fost suliniate de Smaranda CAZAN-LIVESCU, de Entela BINJAKU -reprezentanta a comunității aromane din Albania. Noi relații au fost create: Daniel OPRICAN - Presedintele Asociatiei Forța Patriotica și echipa – Torino, IT – Padova Italia ; Diana ROTUNDU – Președinte asoc. Zamolxis - Raices umanes , Elena DRĂGHICESCU- Președinte Club Helveto- Roumain, Lucerne Elvetia; Dr. în spital Raluca CAȘCAVAL – Penrose – St.Francis Health Services; Vali VIȘAN - antreprenoriat pentru femei – consultant proiecte (Austria); Nadia URIAN – poet, profesor; Evelyne Maria CROITORU – Atitudini Contemporane - Platformă de comunicare, realizatoare TV, scriitoare; jurnalism / mass media ; Ecaterina PÎSLARIU – Președinte Ansamblul TRĂISTUȚA- Cremona-It); profesor - jurnalist Lucian LIVESCU, jurnalist Gabriel KLIMOWICZ. Prezentă a fost obișnuita expoziție de reviste –de această dată beneficiind de cele din partea UZPR (RO), de Cetatea lui Bucur (Editată de jurnalist si scriitor Elisabeta IOSIF (RO) și Tempus Fugit Ion Anton DATCU (Canada). În această secțiune le-am revăzut cu bucurie pe Rodica RODEAN editor și jurnalist local, care, pe lângă salutul de bun venit, ne-a prezentat cărțile doamnei Lăcrămioara Maricica NIȚĂ. De asemenea, cu noi s-a aflat și cea mai recentă carte a scriitoarei și jurnalistei Laura NURELDIN - (Fițuici), București. Cu noi, îmbogățind cele două zile, s-au aflat activi și la Cafeneaua Literară – prin prezentări de carte, poeme, epigrame și discuții, Gabriel KLIMOWICZ, București, prolific scriitor si jurnalist la categoria prezentare de carte a adus în cadrul conferinței cele șapte romane – „copii” ai săi; Elena CONSTANTIN-PREDA, prof. istorie Tg. Neamț; Conf.univ.dr. Veronica MIHALACHE, București; Diana PĂUNOIU - cercetător științific III dr. – Craiova; Viorel PATRICHI – scriitor; Aculin LEVITZKI - ALCHIMISTUL; Gabriel VASILE - partener și suporter financiar; Virgil MIHAILOVICI – scriitor, instructor ASA prim ajutor; Lucian LIVESCU, prof. si jurnalist, Co Președinte „Orașe Înfrățite” (Atlanta- Bucuresti), Președinte și inițiator relatiile orașe înfrățite Piatra Neamt – Alpharetta, Iasi - Athens). Orele vibrante petrecute în sala Grand Hotel Traian au beneficiat din plin de sunetele și picturile artistei Carmen Iris LUCA și/aranjament muzical al lui Vali LUCA (Canada), cât și de acelea ale pianinei atinse cu har de Matei POLEACEC, tânărul nostru interpret din Italia. Nu în ultimul rând, Conferința UNIFERO XX a fost onorată acest an de expoziția "10 desene" - Desenez ca și cum ar conta, pe care profesor grafician Dragoș PĂTRAȘCU, Artist Vizual, a dedicat-o familiei Smaranda si Lucian LIVESCU și UNIFERO pentru eforturile de a nu uita ROMÂNIA și de a o face cunoscută în lume. Domniei sale i s-a alăturat Oana POLEACEC, cu lucrări de grafică – „EXOD anul 2026 d.Hr.” – dedicate migrației și emigranților. De asemenea, UNIFERO și-a continuat tradiția de a promova tinere talente, de data aceasta fiind expuse câteva desene și picturi realizate de două tinere amatoare: eleva Teodora Păunoiu și talentata Ariana Dobre, ambele din Craiova, România, alături de consacrați ai liniilor – Desene - Călin CAZAN/KiKi – arhitect, profesor si regizor 3D, autor al Manualului de animație Cartea Umbrelor Mișcate s-au aflat expuse. Zilele Conferinței au inclus și vizite de documentare la Centrul pentru seniori "Sfânta Parascheva", Centrul HECUBA pentru minori și adolescenți și o vizită ad-hoc la Grădina Botanică, propusă de Primărie, având la dispoziție un autocar din partea acesteia.
La reușita UNIFERO XX au contribuit din plin Robert GHECIU – student si realizator proiecte 3D (asigurarea transmisiilor / PowerPoint și alte prezentări), Gabriel VASILE (antreprenor Atlanta - SUA) cărora mulțumim pentru prezența și suport pe tot parcursul acestui eveniment, domnului Andy PAN (China), editurii REEA (Târgul Mureș), Ashley-Sandwich Project USA. Mulțumim domnului primar Mihai CHIRICĂ și echipei domniei sale, pentru brațele deschise cu care am fost întâmpinați într-un vibrant, tânăr Iași - în august 2026 care astfel intră în istoria UNIFERO, pe mai departe!
Pentru conformitate,
Smaranda CAZAN-LIVESCU Președinte și Fondator - SUA
Grup BD UNIFERO – Oana POLEACEC (Secretar General I - Italia, Veronica MIHALACHE (Secretar General II) București RO, Diana PĂUNOIU (Dep. Cercetare) Craiova RO, Magda și Robert PÂRLEA – GHECIU Dep. Tineret) București, Vali VIȘAN (Business/Antreprenoriat - Viena Austria, Dep Educatie: Nadia URIAN (RO), Roxana ALMASAN (SUA), Lucian LIVESCU -Dep. Relații Publice – SUA , Virgil MIHAILOVICI - (Sănătate/ Siguranța Rutieră și Prim Ajutor – ASA, fondator de biblioteci rurale si nu numai, Galați RO.
Douăzeci de ani de povești, oameni și proiecte care au ținut România aproape, chiar și atunci când viața i-a purtat departe de casă. Cea de-a XX-a ediție a Conferinței Internaționale UNIFERO a ajuns la Iași, reunind oameni din țară și din diasporă în jurul unor teme care nu își pierd niciodată importanța: educație, cultură, istorie și identitate. În spatele tuturor acestor lucruri se află Smaranda Cazan-Livescu, președintele UNIFERO.
Diana PĂUNOIU August 20, 2026
|
Diana Păunoiu 8/20/2026 |
Contact: |
|