In memoriam Preotului Poet Dumitru Ichim
Dumnezeu să- ierte și să-l odihnească.
Cu adevărat Preot, cu adevărat Poet, cu adevărat Prieten!!!
Doina Uricariu
🙏 Sunt foarte afectat de plecarea neașteptă a părintelui Mitrel, Dumitru Ichim poet, prozator și eseist, ce tare ne-a luminat cu harul său!
L-am cunoscut, la recomandarea poetului Gheorghe Astaloș. Am fost prieteni și i-am apreciat talentul, dărnicia cuvintelor și imensa sensibilitate poetică. Dumnezeu să-l primească în sfîntă Lumină!
Sergiu Cioiu
Doamne, nu pot sa cred!!!!! Dumnezeu sa-l odihnească!
Prof. Univ. Dr. Mihaela Albu
Doamne, ce veste! Ne pare nespus de rău.
Am trimis vestea
tristă celor care l-au cunoscut când au fost în Canada, sau
când dânsul a venit în România.
Dumnezeu să-l ierte și
să-l odihnească în pace și lumină.
Condoleanțe fiilor dânsului.
Cu regret, Victoria Milescu.
Dumnezeu să-l odihnească și să-i facă parte de un colțișor de rai!
Și noi la Sf Mănăstire de la Mono l-am primit și i-am aprins o lumânare.
Most Holy Mother of God, save us! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi
Prayerfully yours in Christ’s service,
Egumen Polycarp
UN PRIETEN PLEACĂ ÎN INFINIT
Poetului Pr. Dumitru Ichim
Când o rudă sau un prieten pleacă în infinit,
Cuvintele de alinare sunt parcă de negăsit.
Dar noi, care știm că sufletul este nemuritor,
Ne întristăm de despărțire, dar rămânem nădăjduitori.
Când sufletul se desprinde de trupul vremelnic
Al celui care toată viața i-a fost Domnului sfetnic,
I se deschide o Poartă prin care, imediat ce trece,
Tot ce a dorit să știe, pe dată înțelege.
Iar noi, cei rămași, privind către lumină,
Cu dorul ce în suflet e prins de rădăcină,
Avem acolo, în adânc, o tainică speranță,
Că vom ști adevărul când vom cunoaște noua viață.
Dincolo de timp, de despărțire și doctrine,
Se va aprinde lumina înțelegerii depline.
DRUM LIN CĂTRE STELE, Poet îndrăgit de toti care te-au cunoscut!
Dr Elena Armenescu
CCLI sau diacritice
In memoriam Dumitru Ichim
Recitind psalmul CCLI, sonetul iubirii eterne, înteleg că moartea ia multe, dar nu poate lua totul. Nu poate lua sufletul. Din respiratia sufletului rămâne creatia poetului Dumitru Ichim, din care, în lupta fiintei cu timpul, retin:
Bucăti de întuneric, moluste răsturnate…
Pe-obolul lor de vorbă, prenuantări de nacru,
Pe-aici trecu târziul, de-a valma în turbare,
Nemaistiind cum iadul poate să ardă-n sacru.
Dar Tu erai Iubirea, cum Te-ndruga d’Aquino,
Îngăduind ca marea sub tălpi să Te sărute.
N-ai smuls din mine fiara, ci cînd strigasi: Hai, vino!
Simtii prin măruntaie cum dintii si-i ascute.
Repar ce strică vremea, gând rău si slab în mreajă,
Clepsidrei nesătule – rugini din sperla cheii!
Puteam numai cu perle să-Ti scutur ceru-n plajă
Da’-asa, cu mîna goală pe malul Galileii!
Si Te iubesc cu teama chiar mortii nestrăină,
Cum Te-a zidit albina în fagur de lumină!¹
Versurile sonetului au luat forma confesiunii caracterizate prin sinceritate si profunzime, în care se recunoaste o întreagă experientă spirituală. La o lectură rapidă, strofa de început pare criptică. Si asa este. Versul „Bucăti de întuneric, moluste răsrurnate...” sugerează urmările trecerii unei furtuni. Însă nu e vorba doar de o dezlăntuire a naturii, ci de manifestarea păcatului în viată cu vitregii ca ale naturii. Pare de neînteles „cum iadul poate să ardă-n sacru”. Energiile reflexibilitătii se consumă în mobilitatea imaginilor si descoperă vocatia sacrului cu pasiunea credintei. În realitatea fiintei ca totalitate nu poate lipsi credinta. Credinta poate fi pierdută, dar vocatia sacrului rămâne, există implicit în constiintă, încât schimbarea nu este imposibilă: „Repar ce strică vremea, gând rău si slab în mreajă, / Clepsidrei nesătule – rugini din sperla cheii!” Curătirea de păcatul cu gândul, cu fapta e recuperarea timpului pierdut pentru greselile fiintei umane în viata de aici.
Iubirea, sentimentul care redă vocea eului liric, recunoscută si acceptată, în relevante lirice, aduce reeflexe livresti: „... cum te-ndruga d’Aquino”, călugărul filosof din Regatul Siciliei. Mi-e clar, si reiau afirmatia despre itemul „îndruga”. El „capătă noblete prin sugerarea vietii de rugăciune”²
Dezvoltarea conotatiilor sacrului se foloseste de imagini biblice: mersul lui Isus pe ape si malul Galileii, pentru a explica sinele poetic. La chemarea hristică se manifestă încă lupta lăuntrică a firii omenesti. „N-ai smuls din mine fiara, ci când strigasi: Hai, vino”! / Simtii prin măruntaie cum dintii si-i ascute.”
Fiinta credintei vine „cu mâna goală”, dar cu altă bogătie : credinta din suflet.
Mărturisirea credintei ajunge pe un plan absolut: „Si Te iubesc cu teama chiar mortii nestrăină” în stiinta că Mântuitorul este viată ce stăpâneste sufletul credinciosului asa „Cum Te-a zidit albina în fagur de lumină.”
Relatia cu sacrul se exprimă prin elemente esentiale, simbolice, în conotatie proprie, constant în variatie multiplă, în contexte care sustin aspectul fundamenal: credinta.
Poetul alege varianta lexicală potrivită cu măsura versului „(în) fagur (de lumină). Din vocabularul poetic desprinzi subtilitatea imaginatiei, virtuozitatea trecerii în planuri sufletesti diferite. Bogătia lexemelor se cuprinde între arhaisme si neologisme în azurare metaforică, necesare întelegerii textului.
Termenul obol „contributie de orice natură” (DEX, MDA) se dezvoltă metaforic prin generalizare. Versul „Pe-obolul lor de vorbă, prenuantări de nacru,” realizează rima în catren, însă poartă semnificatii deosebite: concentrarea lexicală cerută de forma unei poezii fixe si plasarea între două planuri prin legături simbolice, urmele furtunii pe malul mării si imaginea unei frământări sufletesti dramatice. Substantivizarea adverbului nu mă surprinde, nici nu sochează, ci primeste accentul contextual, unind cele două aspecte.
Neologismele nacru (din fr. nacre, atestat în creatia lui Ion Heliade Rădulescu, iesit din uz, conform DLR, înlocuit de sinonimul sidef, pătruns din arabă în limba turcă, apoi, prin intermediar grec, ajuns în limba noastră) si sacru (din sacrum, latinism din secolul XIX impus de acelasi Heliade, cu dezvoltare semantică mai ales acolo unde sinonimul sfânt era simtit mai putin expresiv) nu aveau cum scăpa spiritului poetic caracteristic lui Dumitru Ichim, dar si preotului ce stăpânea la perfectie limbajul liturgic.
Lexemul sperlă „spuză, funingine”, de origine necunosctă (MDA) sau incertă (DER, nu poate avea caracter expresiv, presupunând sufixul „-la” atasat rădăcinii *sper, deoarece nu este determinat de sensul concret, legătura cu sl. para „fum” si maghiarul pernje, sub aspect formal, nu explică termenul românesc). Ca variantă lexicală este specifică sudului lingvistic românesc
Substantivizarea adverbului „târziu” („Pe-aici trecu târziul...), forma lexicală nestrăină („ Si te iubesc cu teama chiar mortii nestrăină...”), neînregistrată lexicografic ca antonim, după stiinta mea, având sensul adjectivului „propriu”, termenul prenuantare („prenuantări de nacru ”) cu prefixul „pre-” (valoare intensivă) sugerând nuantele irizărilor materiei ce formează peretele interior din cochilia unor scoici poartă marca de fabricatie Dumitru Ichim.
De la sensul propriu, verbul a îndruga a trecut în plan figurat „a vorbi nedeslusit, a îngăima” (limbaj familiar). Poetul, prin generalizare, a mers mai departe în atelierul său de creatie la semnificatia a se ruga într-un mod de trăire deosebit în extazul mistic.
Nu poti trece cu vederea relatia preot-poet, fiecare slujind celuilat, extrem de atent la sugestii în păstrarea specificului: ca preot Dumitru Ichim este poetul iubirii crestine, ca poet este preotul care slujeste la altarul creatiei. Versurile „Dar tu erai Iubirea (...) / Îngăduind ca marea sub tălpi să Te sărute. / N-ai smuls din mine fiara, ci când strigasi: Hai, vino! / Simtii prin măruntaie cum dintii si-i ascute.” îmi apar ca o imagine poetică a capitolului 14, versetele 22-33 despre „umblarea pe mare” (Evanghelia după Matei). Credinta si iubirea doar împreună pot birui.
Mesajul transmis prin mijloacele limitate ale sonetului, aici, e artă la nivel superior, si realitate atât de puternică, încât e de prisos să cauti elemente neadecvate ansamblulu liric. As putea spune că este ceva mai mult: biruintă spirituală, e ardere în sacralitate.
SIGLE:
DER – Dictionarul etimologic al limbii române,
DEX – Dictionarul explicativ al limbii române;
MDA – Mic dictionar academic;
DLR – Dictionarul limbii romăne (Tezaur).
1.Dumitru Ichim, Tu stii că te iubesc, 150 de sonete prefatate si ilustrate de Savatie Bastovoi, Bucuresti, Editura Cathisma, 2016, p.16.
2.Constantin Teodorescu, Rime rare (I) în poezia lui Dumitru Ichim, (în) Lumină Lină, Revistă de spiritualitate si cultură românească, An XXIX / Nr. 3, iulie-septembrie, 2024, New York, p. 30.
Constantin Teodorescu,
Rocky View County, AB
Pleacă și poeții...
In memoriam
Poetului Dumitru Ichim
Se duce viața, vrând-nevrând,
Nu-i nimeni veșnic și nici eu,
Pleacă și poeții, rând pe rând,
De ce pleacă? Știe Dumnezeu...
Pribegind prin lume, cei, „aleși,”
Cu Veșnicia nu se iau la trântă
Și ei sunt oameni, poate ne-nțeleși
Câtă vreme printre noi cuvântă!
Prieten drag, Dumitrule Ichim,
Te-ai întors psalmodiind Acasă,
Mergi împăcat, părinte, noi îți știm
Rugăciunea de pe buze arsă...
18 August 2026
Nicolae Nicoară-Horia
|
Observatorul 8/19/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.