Piatră, temelie și vis
Ce urmează după uitare? Viața de zi cu zi mi-a demonstrat că uitarea este un fenomen natural. E în firea ființei să uităm. Nu îndrăznesc o altă afirmație, deoarece m-aș lovi de gândurile lumii, de percepția zilnică a vieii. Mi-e limpede însă ce există până la uitare, amintindu-mi de oglinzile pietrei. În memoria pământului este scrisă istoria sa. Inteligența umană pătrunde cât poate în enigmă. Pentru noi se află ceva de preț: memoria mitică. În acest spațiu se mișcă memoria creației artistice, formă a luptei omului cu uitarea. Din acest motiv, mă interesează ce este până la uitare prin expresia „oglinzi în inima pietrei”, o metafora extinsă.
Cristalizarea lirică se face prin nuclee lexicale, cu alte cuvinte „noduri și semne”. Înlănțuirea cuvintelor, adevărate embleme ale tradiției, dau tonalitate ascendentă spre sens. Regenerare prin tradiție, filtrul ființei.
Dacă nu-și lasă amprentele identității, poezia este o îndeletnicire ca oricare alta. Prin relații inspirate, metafora întreține viziunea lirică ca reacție frastică între ce și cum.
Țăranul român, mod de viață, creator de limbă și istorie, de tradiție și tipare exclusive a permanentizat o viziune din truda pământului. Evoluția nu poate șterge cultura unei existențe milenare ca sistem de înțelegere și interpretare, de trăire și credință, de luptă cu viața și moartea. Sub raport ideatic, toate acestea se reflectă în „oglinzi în inima pietrei”, spațiul interior al creației, spațiul primordial de existență din „pământul străveziu”, spatiul fiintei unde se aude chiar moartea, plin de taina asteptării active. Astfel poetul Iosif Băcilă afirmă: „Mi-s zidit / în vatră, / chipul mi-i / de piatră…” (Albia numelui)¹. Poetul trăiește din convingeri solide. Pentru el „pietrele marchează drumul oamenilor, dar și drumul zeilor, purtând numele Sfinx”².
Identitatea e neuitare. Poetul a impus un adevăr de necontestat: valorile almăjene românești, cu tenacitate, intransigent și-a văzut de drumul său, de proiectele sale, fără a fi conflictual, respectând părerile diverse și adverse.
Fiecare carte mă pune pe gânduri. Mereu și ale poetului. Cât înțeleg din valorile interioare ale textului? Câte rămân necunoscute? În efort de autocunoaștere, descoperi diversitatea semnificațiilor din cuvinte pentru comunicare sau structurare artistică la întâlnirea inevitabilă cu inteligența artificială, care va produce mișcări de viziune estetică, schimbări în receptarea creației, arta însă rămâne în esența ei expresia simțirii mereu eliberată de orice constrîngere în afirmarea plenitudinii vieții ca frumusețe a tainei sufletești, unde expunerea teoretică nu are valoare.
De ce scriu despre Iosif Băcilă?! Relația, special numită prietenie, ar fi suficientă pentru explicație. Dar e mai mult. Ne leagă o lume pe care o port în mine. Nu pot renunța la această lume din care îmi curge sângele din pântecul mamei, venind din începutul începuturilor sufletești.
Orice vers scrie alt vers, provoacă alt gând. Vine din limbaj, generozitate captivantă. Inevitabil seduce în retorica spațiului și timpului. Cât pot gândi limpede tradiția care mă definește, cunoașterea intima a respirației românești îmi dă tăria iubirii în zidirile vieții. Și poezia este zidire. Poetul scrie despre el ca despre mine cu patima eminesciană a frumuseții. Caută fără odihna cuvântul ce se odihnește în noi pentru a prinde rost. Caută până la epuizare sufletescă, tulburat de lumina așteptării împlinirii emoției în prelungirea visului. Nu cedează în căutarea cuvântului „ce exprimă adevărul”. Asemenea lui, alții, alți poeti aduc jertfă pe altarul adevărului.
Starea de de sine a cuvântului își impune adevărul, face legea în creaia poetică. Absoarbe orizontul amurgului căzut pe măguri în așteptarea luminii zorilor din ziua ce urmează pentru pământeni: „După moarte – vrem sau nu vrem - / Ne naștem mereu / În fiecare pagină de carte, / În fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. / După moarte – vrem sau nu vrem - /Ne naștem tăcând / În fiecare oglindă a pietrei, / În fiecare strălumină a unui gând”³.
1. Iosif Băcilă, Drumul unei sărbători, Reșița, Editura TIM, 2997, p.181.
2. Constantin Teodorescu, Devenirea metaforei în poezia lui
Iosif Băcilă, Timișoara, Excelsior Art, 2015, p. 113.
3. Iosif Băcilă, Cuvinte, pietre, oglinzi, în Oglinzi în inima pietrei, Reșița, Editura Timpul, 2002, p. 75.
Constantin Teodorescu,
Rocky View County AB
|
Constantin Teodorescu 8/10/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.