Cu tricolorul românesc la meciul Biancăi Andreescu, Toronto, 2–3 august 2026
Toată ziua de 2 august am trăit cu gândul la seara în care urma să o văd pentru prima dată pe Bianca Andreescu jucând la Toronto. Am plecat spre Sobeys Stadium cu emoția unui moment îndelung așteptat și cu sentimentul că mă apropiam de parcursul unei sportive despre care am avut bucuria să scriu și pe care o admir pentru talentul, curajul și tenacitatea ei.
Bianca urma să o întâlnească pe sportiva cehă Nikola Bartůňková, în primul tur al National Bank Open, unul dintre cele mai importante turnee de tenis din Canada.
Am primit de la mama Biancăi un bilet pentru meci și am mers la stadion cu profundă recunoștință. Am luat cu mine și un steag românesc, ca semn al originii sale și al apropierii pe care românii din Canada o simt față de ea. Din loja de la Centre Court am ridicat tricolorul, cu speranța că îi va purta noroc.
Înaintea partidei, am avut șansa să o văd pe Bianca antrenându-se. Am urmărit-o cu atenție și am filmat câteva momente care vor rămâne pentru mine de neuitat. Era concentrată, puternică și precisă, iar fiecare mișcare lăsa să se întrevadă munca uriașă din spatele unei apariții pe teren.
Spectatorii au așteptat răbdători, mulți dintre ei sub umbrele. Ploaia a venit și s-a oprit, iar ora programată pentru începerea partidei a trecut. În cele din urmă, condițiile meteorologice nu au permis desfășurarea jocului, iar întâlnirea dintre Bianca Andreescu și Nikola Bartůňková a fost reprogramată pentru ziua următoare.
Ploaia a schimbat cursul serii, dar nu i-a risipit farmecul. O văzusem pe Bianca antrenându-se, simțisem atmosfera turneului și purtasem tricolorul într-o arenă în care numele ei era așteptat cu nerăbdare. Seara nu se încheiase. Se prelungea doar cu încă o zi.
Pe 3 august m-am întors la Sobeys Stadium alături de fiul meu, Andrei. Pentru a putea trăi această zi alături de el și pentru a o vedea pe Bianca de aproape, am renunțat la locul din loja privată și am primit două locuri alăturate, în rândul al doilea, foarte aproape de teren.
A fost o alegere pe care am înțeles-o pe deplin abia atunci. De la numai câțiva pași distanță puteam surprinde concentrarea de dinaintea serviciului, viteza mingii, precizia loviturilor și expresia jucătoarelor după fiecare punct.
Tricolorul nu mai era cu mine. Îl lăsasem în loja din seara precedentă și, deși l-am căutat, nu l-am mai găsit. Mi-a părut rău, dar în acea după-amiază am înțeles că susținerea nu se află numai într-un steag ținut în mâini. Ea se auzea în aplauze și în glasurile spectatorilor.
Din mai multe părți ale arenei răsuna „Hai, Bianca!”, iar vocilor românești li se alăturau cele canadiene: „Come on, Bianca!” Două limbi, aceeași căldură și aceeași dorință de a-i transmite putere. Era dovada vie că Bianca este iubită atât de românii care o simt aproape, cât și de publicul canadian care a întâmpinat-o cu atâta căldură.
Alături de mine, Andrei a trăit meciul cu un entuziasm care m-a bucurat nespus. A făcut galerie, a aplaudat și a urmărit fiecare schimb de mingi cu o atenție sinceră. Îl cunosc ca pe un om exigent, care nu se lasă ușor cucerit, iar faptul că și el a remarcat originalitatea jocului Biancăi a dat și mai multă greutate impresiei mele.
Văzut de aproape, tenisul Biancăi își dezvăluie întreaga personalitate. Există în mișcările ei ceva liber, neașteptat și aproape coregrafic. Unele lovituri depășesc pentru o clipă mecanica sportului și transformă terenul într-o scenă.
Andrei mi-a spus simplu: „Jocul ei este artistic.” Atunci am înțeles că nu priveam doar cu emoția omului venit să o susțină. Acea frumusețe se vedea cu adevărat.
Nikola Bartůňková a jucat foarte bine și merită felicitări pentru victorie. Rezultatul acestei zile nu diminuează cu nimic frumusețea și valoarea jocului Biancăi.
Pentru mine, cele două zile petrecute la Sobeys Stadium au însemnat mai mult decât participarea la un eveniment sportiv. Au însemnat așteptare, ploaie, apropierea de teren, bucuria de a fi alături de fiul meu și întâlnirea cu un public care a susținut-o pe Bianca în română și în engleză.
Scorul va rămâne în arhiva turneului. În mine va rămâne însă imaginea unei sportive al cărei joc are forță, libertate și expresivitate, precum și glasurile unei arene întregi rostindu-i numele.
În prima seară am ridicat tricolorul pentru Bianca. A doua zi nu îl mai aveam în mâini, dar rădăcina românească se auzea limpede din tribune, în fiecare „Hai, Bianca!”. Alături de el venea „Come on, Bianca!”, iar cele două glasuri spuneau, de fapt, același lucru.
Carmen Cristina Oltean
Toronto
|
Carmen Cristina Oltean 8/3/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.