Zidiri culturale
Câmpul Românesc din Hamilton este cunoscut comunității drept locul unde ea se reîntâlnește, an de an, fie în sala de conferințe, fie lângă eleșteu, fie la bisericuță, fie la statuia lui Mihai Eminescu, înălțată de Nicăpetre. La instalarea monumentului, domnul Puiu Popescu, Directorul Revistei Observatorul a participat personal - așa cum a condus, de-a lungul anilor, ceea ce a însemnat zidire și continuitate prin cuvânt în lumea românească din Canada.
Cenaclul Nicăpetre, de pe lângă revista Observatorul și-a păstrat și anul acesta tradiția întâlnirii anuale. Chiar dacă domnul Puiu Popescu nu a mai putut conduce ceremoniile, a reușit, discret, să orchestreze acțiunile respective; o prezență resimțită chiar și prin absență.
În același registru s-au desfășurat și celelalte întâlniri culturale ale săptămânii. Lansările și prezentările de carte ce au avut loc serile, în zilele lucrătoare, într-un cadru intim, cu audiențe interesate să aprofundeze înțelesurile lucrărilor prezentate. Au avut loc întâlniri în care autorii au căutat dialogul apropiat, pe aceeași lungime de undă cu cititorii lor, explorând teme care coboară adânc în sufletul oamenilor.
Seara de joi a adus în prim-plan o suită de autori și volume care, fiecare în felul său, s-au exprimat despre memorie, identitate și exil. Dl. Ștefan Străjeri a fost inclus cu o amplă monografie „De la Rio Grande la Țara de Foc – Prezența Românilor din America Latină” – un alt volum monumental, pe cale de apariție, ce documentează imigrația română pe continentul American, iar Milena Munteanu a prezentat una dintre prefețele la aceasta carte. Lucrarea dnei dr. Dana Opriță, „„INA INI” sau despre viața și moartea cuvintelor”, a adus în discuție destinul limbilor, în particular pe cel al limbii române - atât de important pentru o comunitate ce își păstrează identitatea prin cultură.
Dna dr. Anca Sârghie a fost inclusă cu noul său volum „Mihai Eminescu. Studii și eseuri literare”, readucând în atenție permanența operei eminesciene, dar si unele descoperiri recente ale unor versuri puțin cunoscute. Dna dr. Diana Manole, prin „Rugându-mă la un Dumnezeu emigrant”, a dat glas frământărilor sufletului aflat între două lumi, precum și altor teme contemporane. Dna prof. Elena Buică, prin lucrarea sa „Târziul vieții”, a propus o meditație sensibilă asupra trecerii timpului, precum și a vieții, privită din perspectiva celor care descoperă profunzimea vârstelor târzii. Istoricul Costin Gagu a fost prezent cu „Fondul S sau Pasărea Alicanto”, un volum inspirat de viața lui Petru Dumitriu, în care autorul demonstrează rigoarea istoricului, îmbinată cu o creație literară proaspătă și inspirată.
Apoi, domnul Napa ne-a călăuzit spre traiectorii celeste. Nu in ultimul rând, am avut bucuria de a-l asculta pe un vorbitor din Țara Moților, care ne-a readus în suflet amintirea lui Horia și farmecul Peșterii Scărișoara. Prin povestea sa, ne-am regăsit, ca într-o depănare de amintiri la gura sobei. Am umblat pe cărările Apusenilor, acolo unde istoria, memoria și natura se împletesc. Atmosfera a avut farmecul unei șezători de odinioară, în care fiecare poveste își găsește ecoul, iar fiecare amintire capătă din nou viață.
Am apreciat prezența unei audiențe receptive, atente, chiar numeroase, în ciuda condițiilor dificile ale momentului. Fumul gros, de la incendiile ce veneau din nord-vestul provinciei, se așternuse ca o mantie groasă peste pământ, atât de dens încât părea că putea fi tăiat cu cuțitul.
Un cuvânt de apreciere se cuvine Directorului Săptămânii Internaționale a Culturii Române, Pr. Dr. Dumitru Ichim, care a vegheat cu hotărâre la desfășurarea programului. În zilele în care fumul provocat de incendiile pădurilor a determinat autoritățile din Hamilton să anuleze sau să restrângă numeroase evenimente publice, părintele Ichim a păstrat și a apărat cu hotarâre programul Câmpului Românesc. Datorită acestei consecvențe, întâlnirile culturale și spirituale au continuat, oferind participanților sentimentul că tradiția și comunitatea merge mai departe chiar și în condiții mai puțin prielnice.
Ce poate motiva toate aceste gesturi de dăruire și perseverență? Probabil conștiința că există o urgență a menținerii continuității, că fiecare ediție a Câmpului Românesc trebuie dusă mai departe pentru ca legătura cu limba să nu se piardă. Dar există și un alt motiv: Dragostea. Dragostea pentru limba română, pentru credință și pentru cultura care ne țin împreună.
Gândul mă duce la legenda Meșterului Manole, în care Ana merge înainte, mânată de dragoste, fără să știe că destinul ei va deveni temelia unei zidiri trainice. Dincolo de dimensiunea tragică a legendei, rămâne mesajul că lucrurile durabile cer dăruire și, uneori, sacrificiu. Fără a forța comparația, aceeași hotărâre de a merge înainte, în ciuda incertitudinilor și a dificultăților, i-a animat și pe cei care au făcut posibilă desfășurarea Câmpului Românesc din acest an. Continuitatea nu se păstrează de la sine; ea se construiește, an după an, prin oamenii ce aleg să pună umărul de fiecare dată.
Poate părea contraintuitiv, dar acest lucru se realizează prin prezență, iar uneori, chiar în absență. Poate că aceasta a fost, în cele din urmă, o temă a acestei ediții, căci au fost prezenți si cei ce nu au mai putut fi alături de noi: prin amintirea, dar și prin trăinicia lucrărilor lor, prin tot ce s-a zidit în comunitate. Au fost prezenți autorii, prin cărțile lor, iar publicul, prin fidelitatea cu care a participat, în ciuda fumului și a condițiilor neprielnice. Au fost prezenți organizatorii, prin tot ce au făcut să se poată merge înainte.
Aceasta este, poate, cea mai trainică zidire: o comunitate care continuă să existe prin memoria, credința și dragostea celor ce refuză să lase timpul să întrerupă firul fragil al continuității limbii noastre, departe de casă.
|
Milena Munteanu Lițoiu 8/3/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.