Semne de revenire în piața imobiliară și un nou impuls pentru comunitatea românească din Toronto
Luna mai a adus câteva semnale încurajatoare pentru piața imobiliară din Toronto si GTA. După mai bine de doi ani în care incertitudinea economică, dobânzile ridicate și prudența cumpărătorilor au dominat conversațiile despre real estate, începem să vedem primele indicii ale unei piețe care își regăsește echilibrul.
Potrivit celor mai recente date publicate de Toronto Regional Real Estate Board (TRREB), numărul tranzacțiilor realizate în luna mai a crescut cu 6,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, numărul proprietăților nou listate a scăzut cu aproape 19%, ceea ce înseamnă că inventarul existent începe să Oe absorbit treptat de piață. Prețul mediu de vânzare în GTA a fost de 1.069.700 de dolari, cu aproximativ 4,6% mai mic decât anul trecut. Ce înseamnă acest lucru pentru cumpărători și vânzători? În primul rând, cumpărătorii continuă să beneOcieze de mai multă flexibilitate decât aveau în urmă cu câțiva ani. Au timp să analizeze opțiunile disponibile, să negocieze și să ia decizii mai calculate. Observăm că proprietățile bine pregătite pentru piață, renovate, curate și poziționate corect ca preț atrag interes și se vând mult mai repede decât cele care intră pe piață fără o strategie clară. Pentru proprietarii care intenționează să vândă, lecția rămâne aceeași: prezentarea si pretul contează mai mult ca oricand. În York Region și în special în comunitățile unde activez de aproape două decenii, observ aceeași tendință.
Dincolo de cifrele din piața imobiliară, luna iunie a adus și motive importante de optimism pentru comunitatea românească din Toronto si GTA. La începutul lunii am avut bucuria de a organiza Romanian Future Leaders, un eveniment dedicat elevilor de liceu, studenților și tinerilor profesioniști români. Scopul a fost simplu: să oferim un cadru în care tinerii să se cunoască, să schimbe idei și să construiască relații care le pot O de folos în viitor. Rezultatul a depășit așteptările. Aproximativ 30 de familii au participat, iar atmosfera a fost una extraordinară. Tinerii au început să interacționeze imediat și au descoperit interese comune. Pentru mulți dintre ei, a fost prima ocazie de a întâlni alți tineri români cu parcursuri academice și profesionale similare. Unul dintre cele mai frumoase momente ale evenimentului a fost să vedem cât de natural s-au format aceste conexiuni.
Într-o perioadă în care tehnologia ne conectează virtual, întâlnirile față în față rămân de neînlocuit atunci când vrem să construim relații autentice și comunități puternice. Acest succes ne-a conOrmat încă o dată că există o dorință reală în comunitatea românească de a colabora, de a împărtăși experiențe și de a investi în generațiile care vin din urmă. În aceeași direcție se înscrie și relansarea Romanian Board of Trade Toronto (RBTT), organizație care își propune să creeze punți între antreprenori, profesioniști, investitori și lideri comunitari români din Canada. În perioada următoare, RBTT va lansa noi inițiative dedicate networkingului, promovării afacerilor, dezvoltării profesionale și consolidării relațiilor economice dintre Canada și România. Obiectivul este să construim o comunitate mai conectată, mai vizibilă și mai puternică.
Indiferent dacă sunteți antreprenor, profesionist, student sau pur și simplu doriți să Oți mai conectați la activitățile comunității românești, vă încurajez să aflați mai multe și să vă alăturați acestei inițiative. Privind atât piața imobiliară, cât și evoluția comunității românești din GTA, observ un element comun: oamenii caută stabilitate, relații autentice și oportunități pe termen lung. Fie că vorbim despre cumpărarea unei locuințe, dezvoltarea unei afaceri sau sprijinirea noii generații de lideri, succesul vine atunci când investim în oameni și construim conexiuni reale.
Există încă provocări economice și multe necunoscute în fața noastră. Cu toate acestea, atât semnalele din piața imobiliară, cât și energia pe care am văzut-o recent în comunitatea românească îmi dau motive să cred că ne îndreptăm într-o direcție pozitivă.
**Înscriere gratuită la Romanian Board of Trade Toronto până la 1 iulie 2026 ** Pentru informații și înregistrare: https://rbtt.ca/ sau puteti sa ma contactati direct la telefon sau pe email la info@hometogoteam.com
Va doresc un inceput de vara frumos, cu liniste si ganduri bune
Raluca Neagu Real Estate Broker, RE/MAX Realtron Realty Inc. Tel: (647)-261-1405 Email: info@HomeToGoTeam.com
|
Raluca Neagu Real Estate Broker, RE/MAX Realtron Realty Inc. 6/11/2026 |
Contact: |
|