Colegiul Național « Iulia Hasdeu » la centenar (1926- 2026)
Destin de profesor
Parcă mă văd și acum, pășind prin timp cu diploma de bacalaureat strânsă la piept. Era anul 1972, iar media de 9,83 de la secția umanistă îmi deschidea brațele spre lume. Fusesem eleva distinsului liceu „Iulia Hasdeu” – acea fortăreață a cunoașterii pe care băieții mai ștrengari o botezaseră, cu un farmec rebel, „Bastilia”. În clasă eram o mare de fete, un mozaic de tinerețe înveșmântat în uniforme bleumarin și bluze de un albastru curat.
Îmi amintesc și azi, cu o nostalgie caldă, de profesorii care ne-au modelat sufletele. Preferata mea a fost profesoara de latină; acea femeie avea o fascinație aparte, o eleganță care m-a cucerit definitiv. Diriginta noastră, dna Aricescu, ne preda sportul și ne învăța sa fim disciplinați, în timp ce la limba franceză aveam o tânără profesoară, măritată cu un ambasador, a cărei absență prelungită ne făcea să visăm la zări îndepărtate. Trecutul neamului ni s-a revelat prin vorbele doamnei Policsenia la istorie, iar dna Musca, profesoara de limba română ne-a deschis porțile aurite ale limbii materne. La engleză, orele deveneau vii, căci accentul cădea mereu pe farmecul conversației.
Am iubit studiul din tot sufletul și am purtat mereu în inimă visul de a deveni profesoară de franceză – un vis care, peste ani, avea să prindă rădăcini și să înflorească departe, sub cerul Canadei. Limba română mi-a fost însă prima iubire; în clasa a XI-a, premiul doi pe capitală la olimpiadă a fost confirmarea că o stăpâneam cu sfințenie, iar această legătură profundă cu cuvântul scris m-a purtat spre note excelente la toate examenele vieții. Ani la rând, de câte ori treceam prin fața liceului, un stol de fluturi îmi inunda stomacul. A fost, fără îndoială, primăvara vieții mele.
Anul acesta, fiind în București, pașii m-au purtat din nou pe lângă bătrâna clădire. Un anunț discret mi-a furat privirea: liceul își celebra centenarul. Căutând pe website-ul școlii, am aflat ziua marii gale. Era pentru prima dată în viață când participam la un asemenea eveniment. Predasem lima franceză în Canada și fusesem martora multor aniversări școlare, însă aceasta purta parfumul propriilor mele rădăcini. L-am luat de mână pe soțul meu, François, și ne-am îndreptat spre templul adolescenței mele.
În acea zi, m-am simțit ca o vedetă pășind pe un covor roșu al amintirilor. Intrarea principală, cu scările ei monumentale, păstra aceeași măreție fascinantă. Acolo, o fată și un băiat în costume naționale ne-au întâmpinat cu vechiul ritual al pâinii și al sării. Holul de la intrare găzduia o expoziție vibrantă dedicată Iuliei Hasdeu, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, iar printre oaspeții de seamă se numărau Ambasadorul Cubei și un reprezentant al Ambasadei Spaniei.
Sărbătoarea spiritului s-a mutat apoi în amfiteatrul liceului, sub privirile unor invitați speciali: Principesa Elena, emisar al Casei Regale a României, primarul sectorului 2 și un senator din Comisia pentru învățământ, știință și inovare.
Iar la final, în jurul orei 13:00, timpul s-a oprit o secundă în loc. O sută de baloane albe și roșii au fost lăsate să se înalțe spre cer – ca o sută de gânduri, de generații și de visuri care au plecat de pe băncile liceului să cucerească lumea.
Începuturile sub o stea regală
În vara anului 1926, sub privirile ocrotitoare ale Casei Regale și într-un București care încă respira parfumul interbelic, s-a pus piatra de temelie a ceea ce avea să devină un templu al educației feminine. Născut inițial ca Liceul Comunal de Fete Obor, el purta în sine promisiunea de a modela primele generații de femei emancipate, puternice și culte ale României Mari.
Sub semnul geniului: Iulia Hasdeu
În 1929, școala își primește oficial numele pe care îl poartă și astăzi cu mândrie: „Iulia Hasdeu”. Nu era doar un nume pe o fațadă, ci un destin-călăuză. Liceul a fost pus sub patronajul spiritual al celei mai frumoase și tragice minți a culturii noastre – tânăra genială, poetă și vizionară, prima româncă care a cucerit Sorbona, dar care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 18 ani. Spiritul Iuliei, plin de sensibilitate, sete de cunoaștere și înclinație spre umanism, pare să fi rămas blocat pentru totdeauna în firele de praf luminate de soare din amfiteatrul liceului.
Mitul „Bastiliei” – Între rigoare și poezie
Pentru generații întregi de elevi, liceul a fost cunoscut sub numele de „Bastilia”. Această poreclă, născută din ștrengăria băieților de la liceele vecine, ascundea o realitate fascinantă. Pe de o parte, era arhitectura sobră, monumentală, cu scări maiestuoase și ferestre înalte care păreau că păzesc secrete mari. Pe de altă parte, era o fortăreață a moralității și a disciplinei de fier. Profesorii de atunci erau adevărați străjeri ai cunoașterii, care protejau cu strictețe sensibilitatea fetelor dinăuntru, transformând liceul într-un spațiu sacru, neatins de zgomotul vulgar al străzii.
Anii ’70 și deschiderea spre lume
Chiar în perioada în care pășeam pe holurile lui cu emoție în suflet, liceul își definitiva personalitatea distinctă. Devenea o oază a spiritului umanist și a limbilor străine. A fost momentul în care liceul s-a deschis către culturile lumii, punând bazele secțiilor bilingve de spaniolă și engleză. Era o fereastră deschisă spre exterior într-o epocă a barierelor, un loc unde cuvântul, conversația și literatura română și universală erau prețuite ca fiind cele mai de preț avuții.
Răscrucea din 1989 și jertfa inocenței
Liceul și-a trăit propria istorie cu intensitate dramatică. În decembrie 1989, zidurile sale au plâns pierderea Ralucăi Sălăjan, o elevă de doar 16 ani, o poetă în devenire din clasa a XI-a, a cărei viață a fost secerată la Revoluție. În memoria ei și din dorința pură de libertate, liceul a lepădat imediat uniforma industrială impusă de regimul comunist și s-a întors la vocația sa pură: aceea de liceu teoretic, dedicat spiritului liber și culturii.
Astăzi: Un blazon de noblețe
Devenit la cumpăna dintre milenii Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, liceul continuă să fie un etalon de elită. Astăzi, el vibrează de tehnologie modernă, dar sub tencuiala nouă respiră aceleași povești. Amfiteatrul elegant găzduiește și acum piese de teatru, reviste literare și dezbateri aprinse.
Pentru absolvenții săi, „Iulia Hasdeu” nu este doar o școală absolvită, ci o stare de spirit. Este locul unde s-au născut primele iubiri, unde s-au plâns primele teze și unde profesori de modă veche, cu maniere de ambasadori sau cu rigoare spartană, au învățat mii de tineri cum să devină oameni.
Să pornești de pe băncile liceului „Iulia Hasdeu”din București și să ajungi să predai limba franceză în Canada este un parcurs demn de un roman.
Paulina Popescu
Kitchener, Canada
|
Paulina Popescu 6/2/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.