Cu plasticianul Vasile Moșanu - un dialog la Ottawa
Vasile Moșanu este un artist complex, care a pictat biserici, a făcut vitralii, portrete în ulei, acril și desene în creion.
În prezent lucrează la Northern Art Glass din Ottawa. Până acum, a avut nenumărate expozitii personale și de grup în Republica Moldova, în România, Rusia, Estonia, Canada, SUA, Franța
Are lucrări în muzeele din Chișnău și Yakutia și în colecții particulare.
Este membru al Uniunii Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP), de la Paris, de sub egida UNESCO și al uniunii de profil din Republica Moldova.
Pe Vasile Moșanu și arta lui i-am cunoscut prima dată la o serbare populară, la Festivalul Lalelelor din Ottawa. Auzisem de el încă din România, dar i-am descoperit lumea minuată, răsărită ca o fântână de lumină și culoare, de-abia pe continental nord-american.
Ne-am distrat amândoi copios de faptul că România s-a prezentat atât de elegant printre cârnăciorii nemțești și suvenirurile de pe glob și am promis să continuăm discuția.
Expoziția intitulată Imagini dincolo de aparențe, organizată în onoarea lui de către Carmen Tarța și de Ambasada României de la Ottawa, mi-a dat prilejul să pot cunoaște mai în amănunt arta lui Vasile Moșanu și crezul său artistic.
Tablourle lui sunt de o cromatică năvalnică, plină de viață, care te cuceresc, te privesc adânc în suflet și te silesc să-ți deschizi și tu inima în fața lor.
Vreau să transpun pe pânză modul meu de-a vedea și de-a înțelege viața. Acum, stilul meu e o sinteză. Din punct de vedere tehnic și al drumului artistic, vreau ca puterea și maiestuozitatea vitraliului și a culorii să fie transmise uleiului și, mai apoi, privitorului mi se adresează direct, prietenește, maestrul.
Observ că în în multe lucrări, cum ar fi Lorina, Helena, Dialog, predomină roșul, albul și auriul.
Roșul inseamnă iubire, putere, albul-puritate, iar auriul-spiritualiate. Adică, lumina din noi, mi se destăinuie artistul.
Înainte să-i spun că stilul său seamănă cumva cu impresionismul, îmi ia gândul și-l pune la perete. Nu e nici pointillism, nici impresionism. Eu doar le-am studiat și mă folosesc oarecum de ele, pentru că vreau să le integrez în propria mea tehnică, continuă cu pasiune pictorul.
În prima etapă pui culoarea, atunci când vrei să redai un obiect sau o ființă din natură, apoi dai viață materiei respective și, la urmă, îi pictezi spiritul, adică lumina care vine dinăuntru.
Apartamentul lui Vasile Moșanu este plin cu minunățiile care-i fac cinste lui și nouă, ca români. Tablourile, în ulei, în acril, sticlă sau creion, aleargă de la o tematică la alta, de la religie la natură, la portrete vii, la gânduri și condiții umane.
Am trecut prin mai multe etape, îmi explică domnul profesor.
Uite, Povara și Sărmanul Dionis sunt fantastice, mistice, sunt din perioada mea de simbolism. În Mesagerii și Madonele, am trecut la etapa spirituală, iar acum doresc să fac o fuziune între modernism și spiritualitate, adaugă absorbit de gânduri și de propriile-I culori, basarabeanul care ne încântă și ne aduce nume bun românilor din Canada și de peste tot din lume.
Lucrez la planșe mari, dar ca să nu-mi pierd mâna, fac și peisaje. Ele sunt pentru mine ca un soi de document de călătorie. Uite, astea sunt din România, din Carpați, acestea din Basarabia, din Canada și
din Siberia.
Ochii mi se dilată în fața unei astfel de povești.
Am fost în Siberia cu Uniunea Artiștilor Plastici, pe vremea când eram la Chișinău. Am vrut să merg până în nord, până la Yakutsk. Am și tablouri la muzeul de acolo. Uite, portretul acesta, Siberian Girl, l-am făcut atunci.
Liniile și culorile sunt sobre și-mi dau seama că lumea aceea, unde ziua și noaptea au un alt ritm, iar lumina își dezvăluie, dacă ești norocos, jocul său cromatic, nu se lasă descoperită de către oricine.
Am făcut 40 de tablouri acolo, continuă Vasile Mosanu.
Am fost până în jurul insulelor Noua Siberie, unde ne-a prins o mare furtună. Nimeni nu locuiește prin părțile alea, doar cercetătorii de la stațiunile științifice.
Îmi dau seama că aventura și explorarea necunoscutului, a locurilor periculoase, sunt aerul și apa pe care artistul le absoarbe și le retrăiește prin lucrările sale.
Pictam șpate în spate cu un coleg, ca să fim gata să ne apărăm dacă ar fi apărut lupii. Lupii de acolo-s mari, ca niște tigri. Într-o mâna țineam pensula, iar în cealaltă un
topor, ca să ne apărăm la nevoie, spune Moșanu liniștit, ca și cum ar fi trăit așa de când se știe.
Simt un fior rece pe șira spinării și-mi imaginez lupii siberieni, veniți în șir indian, gata să-și adulmece si să-și ia în primire prada.
Când a auzit căpitanul vasului de isprava noastră, îndată ne-a trimis niște marinari ca să ne păzească și să ne ia înapoi la vapor, mai spune maestrul, vădit încântat de vara lui siberiană.
Revin la lucruri mai
normale.
Ce-a zis soția? îl întreb.
Păi nu i-am spus pe unde-am fost și ce-am făcut, decât după ce ne-am întors, râde hâtru moldoveanul nostru.
Schimb puțin registrul și mă întorc la primii săi pași în pictură.
Când, cum, de ce?
Eu îs din Ungheni. Ce să zic? Am știut de pe la vreo 4-5 ani că asta mi-e chemarea. Făceam caricaturi și alte desene încă de mic. Dar, m-a atras și poezia, deapănă firul vieții, interlocutorul meu.
Eu zâmbesc cu subînțeles și adaug:Tot românul e poet.
Așa e, zice și pictorul, doar că am vrut să folosesc culoarea și imaginile pentru a-mi scrie propria poezie. Am mângâiat și versurile altora, făcând ilustratie de carte pentru editura Litera din Chisinău, la volumele lui Eminescu, Vieru și ale Anei Blandiana.
După care maestrul continuă cu descrierea vieții de elev. Așa am aflat că a fost un școlar foarte bun, că a făcut 4 ani la Colegiul de Arte Plastice din Chișinău și că, la recomandarea profesorilor și pe baza notelor foarte mari, a fost admis la facultate, la Tallinn (Estonia). Îmi dau seama că Nordul are o anumită fascinație și un anume rost în destinul lui Vasile Mosanu. Tot acolo a cunoscut-o și pe soția sa.
La Tallinn se intra foarte greu. Estonienii nu acceptau studenți din alte republici (ale fostei Uniuni Sovietice, n.r.), dar atunci ne-au primit și pe noi. Toți străinii eram într-o grupă, iar estonienii, separați. Am învățat și estonă, pentru că materiile de specialitate erau în estonă, iar cele generale, de exemplu, Istoria Artei, erau în rusă. Tallinn e un oras minunat. Ei toți sunt sub un million și jumătate,în toată țara, dar aveau de pe atunci 400 de artiști plastici profesioniști. Estonienii dau foarte mult pe artă în general și, în mod special, pe muzică. Noi, ca studenți, aveam încă din anul II de facultate propriul atelier, în centrul vechi al orașului, atelier plătit de universitate, povestește cu multă căldură Vasile Mosanu.
Știu că la Chișinău ați predat și la Facultatea de Arte, intervin eu.
Da, prin anii 85-86 s-a deschis și la noi Academia de Arte Frumoase, odată cu perestroika, pentru că până atunci n-am avut mulți ani învățământ superior în domeniu, iși amintește artistul. Acolo am predat desenul, pictura și compoziția.
Discuția continuă cu amintirile din Chișinău,
Am pictat și Catedrala Tuturor Sfinților, îmi spune maestrul și-mi arată poze cu frescele din biserică.
Din nou, realizez că la Vasile Moșanu, culoarea are o menire aparte: îți vorbește, te învăluie, te-mbie și te ascultă.
Intuiește încotro vreau să mă întorc cu dialogul, așa că domnul profesor își duce mai departe destăinuirea, cu calm și tact pedagogic.
Am făcut frescă monumentală și vitralii în facultate. Partea aceasta m-a atras cel mai mult și este specialitatea mea. Am fost foarte fericit că am studiat la Tallinn pentru că acolo m-am cizelat în vitralii și în arta pe și din sticlă. Știi, în Evul Mediu, cei care pictau vitraliile nu erau simpli meșteri, erau mari artiști. E nevoie de multe cunoștințe de pictură ca să faci vitralii. Și mai trebuie să știi și arhitectură, adaugă maestrul..
Da, înțeleg, răspund ca o elevă cuminte. Dar, vreau să remarc faptul că în tablourile dumneavoastră cromatica are ceva special. E o lumină care te străbate și care te străpunge, mai spun eu fascinată de misterele din spatele lucrărilor semnate de Vasile Moșanu.
Artistul zâmbește cu tâlc. Păi, asta și vreau, să aduc din tehnica și efectul vitraliilor în pictura pe ulei și invers. Însă, vitraliul rămâne cel mai bun mod de-a exprima ceea ce vezi în profunzime, pentru că fiecare ființă și obiect chiar, are lumina sa proprie. Energia sa. Uite, las întotdeanuna ca nuanța de dedesubt să se întrevadă si să apară o anumită transparență și, odată cu ea, o imagine tridimensională. Orange-ul și albastrul nu se iubesc și apare o distanță între ele cele două, ceea ce dă o anumită profunzime, îmi explică dascălul.
În facultate am făcut și arte textile. E foarte greu, însă îți formează ochiul. Un specialist în tapițerie poate distinge până la 400 de nuanțe de gri, mai zice maestrul.
Rămân cu ochii mari, lărgiți de uimire.
Privirea îmi cade pe unul dintre pliante și pe câteva referințe critice. Pentru Constantin Spînu, relevant pentru arta lui Vasile Moșanu este contrastul dintre lumină și întuneric. Este un artist al contrastelor, scrie Spînu. În timp ce pentru Roger Calverley , arta lui Moșanu are ceva inspirat din iconografia bizantină, ajutându-ne să descoperim, noi ca privitori, spiritul și frumusețea din fiecare dintre noi. Cu ajutorul picturilor lui Vasile Mosanu, Calverley crede că putem redezvălui eternul în tranzitoriu și măreția perpetuă a ființei umane.
Maestrul îmi întinde o a două ceașcă de ceai, veritabil, și așteaptă blând să mai pun întrebări.
Ce-au zis cei din Canada?, întreb eu abrupt.
Ei mă știu mai mult ca autor de vitralii, așa că expoziția de la Ambasada României din 26 mai e un bun prilej de-a vedea și altceva. Aici am lucrat pentru bisericile catolice, luterane si prezbiteriene din zona Ottawa-Gatineau, dar si pentru cele de la Niagara si din alte locuri. M-am înscris și la Uniunea Artiștilor Plastici din Ottawa și am participat la Salonulde Toamnă. Am trimis tablouri și acasă, la Chișinău și la Paris, oriunde sunt invitat.
Ochiul mi se oprește asupra portretelor pline de lumină, primăvară și bucurie.
E-al Lorinei, fata mea, iar acesta este al soției, Ana, îmi dă explicațiile necesare.
Vor fi cu mine la amabasadă, mai adaugă artistul cu drag.
Lorina a făcut Finanțele la Chișinău iar aici, în Canada, a studiat Dreptul. În vara trecută i am făcut și nunta, zice tata cu mândire și mulțumire.
Încerc să nu-mi arăt admirația.
Nu toți artiștii trag la jugul familei, zic.
Da?, se miră , plin de candoare, răzeșul Mosanu.
Eu pe toți pe care-i știu țin tare mult la familie. Toți foștii mei studenți sunt oameni la casele lor, continuă cu seriozitate profesorul. Sunt unii care consideră că egoismul te ajută să lucrezi, dar nu prea cred. Nu le pot da dreptate. Vezi, aici e vorba de arborele vieții. Rădăcinile sunt țara, poporul din care te tragi. Tu crești și trebuie să dai roadă. Fără familie, fără copii, viața nu-i întreagă și nu-ți poți împlini rostul. Pictorii adevărați țin la familie, conchide, sincer, interlocutorul meu.
Și-l cred, pentru că-i văd tablourile care lasă ca lumina venită de sus să ne călăuzească și nouă drumul și să ne ajute să (re) descoperim simplitatea, puritatea și trăinicia vieții.
realizat de Cristina Mihai
|
de Cristina Mihai 5/15/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.