Despre Botez si vanare de vant
Dragii mei,
Ca și voi, după cum intuiți, odată ce am crăpat ochii în lume, până la urmă am bătut palma cu ursitorile, ca și cum ne-am fi cunoscut, cumva, de dinainte de început, adică de pe vremea când eram și eu idee între ideile lumii, ce își aștepta rândul. După unii, spre a contempla cerul, pământul și, mai ales, rostul a toate câte sunt. Altfel spus, pentru a fi și, în același timp, parte a unui început fără de sfârșit. Adică a fi facere și re-facere a unui praf cosmic devenit lut însuflețit, oriunde, oricând, în univers.
După alții, aș fi un fel de bâlbâială a lui Dumnezeu în fața materiei, deja supraordonată. Una a zis și alta a ieșit. Se și vede! Arătați-mi unul, pe fața pământului, întruparea lui Dumnezeu, și mă mut într-o mănăstire, mă restignesc cerului!
Având în vedere că nu a avut cum să o mai dea cotită, adică să spună se aruncă în neam, cum facem noi, pârliții pământului, ne-a acceptat și așa, însă, drept răsplată, întâi ne-a trecut prin Potop, apoi ne-a suflat ApocaŹlipsa pe nări. Ardem de când ne naștem. Totuși, între a fi și a nu fi, Dumnezeu însuși cumpănă! El, ca Marele Echilibru, apoi, noi. Noi? Doar din frica de a nu îndrăzni mai mult. Cam de aici, din teamă, și primii pași ai vieții. Până să fim perpendiculari pe axa pământului, tremurăm pâș-pâș. Abia târziu, după ce ne-am rotit măcar o dată pe drumul nostru, în cer, și am simțit mirosul cosmosului, ușurel, copăcel, coŹpăcel, prindem rădăcini, atât cât prindem, spre a ne înălța și rodi întru înțelepciunea omenirii. Dincolo de ea, omul și veșnica sa nedumerire. Apoi, interogația: Cine sunt? De unde vin și încotro mă îndrept? fără de răspuns. Dincolo de întrebări, deșertăciunea deŹșertăciunilor! Mai ales când nefirescul devine firesc. Mă rog, chiar deșertăciunea deșertăciunilor și vâŹnare de vânt, atunci când până și dreptatea Celui de Sus e pe dos, adică până atunci când vezi că hoțul e protejat și ridicat la rangul de împărat, până ce simți cum tâlharii cosmetizați și ridicați în dregăŹtorii, răsucesc cuțitul în sufletul omului înrobit.
Doamne! Dacă nu a fost astăzi, o fi mâine! Amăgirea, singurul motor al celor condamŹnați la suferință! La un adică, și a celui sărac, și a celui bogat, câtă vreme el, bogatul, e fără de limită
FieŹcare suferă, întâi și întâi, pentru păcatul de a se fi năsŹcut. Apoi
Dar dacă ne e dat să trăim, musai să trăim! Și nu oricum, ci îndumnezeiți, fiecare după religia și Dumnezeul lui. De aici, din botez, s-ar zice și primul sens al vieții, și adevăratul drum. Însă, odată curățit păcatul, ar fi trebuit să pășim în lume preŹcum Iisus, din apa Iordanului, făcând minuni. Adică, vinŹdecând pe alții. Greu de spus, greu de realizat, mai ales cât timp iubim doar din teama de a nu fi iubiți.
Fraților, ca să nu o mai lungim, după rânduială, și eu am fost scufundat în cristelniță de preotul satuŹlui, sub privirile grijulii ale mamei și a celor ce-mi erau prin preajmă. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, se botează robul lui Dumnezeu
După mine, cam ăsta ar fi primul aruncat-în-lume, despre care vorbește Heidegger. Apoi conștiința vieŹții și a morții. De ultima, uităm din când în când. De aici, din uitare, neomenia. Apoi, conștient sau nu, păcatul! Restul e taină, e tăcere despre care, dacă nu știm, trebuie să nu vorbim!
E și tăcerea ceva!
Balasa Nicolae
|
Balasa Nicolae 5/1/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.