Din cuvintele copilăriei: muscurilă
Strănepoatei mele, Annalisa Genevieve.
Un videoclip a determinat exercitiul aducerii aminte. Memoria intră în structura firii noastre. Dat natural, amintirea a însemnat o revelatie e vietii mele, un moment din copilărie revărsându-si lumina. Am privit forma exteriorizată a bucuriei strănepoatei murdărită de mâncare în jurul guritei. Poate asa m-a privit si bunica, spunându-mi, parcă i-am auzit glasul: „Muscurilă, hai la buna să te curăt”. Aducea apă de la fântână. Si-a muiat coltul catrintei în apă si m-a sters la gură de urmele dudelor mâncate din puiandrul crescut lângă gardul tarcului. Imi plăceau cele roscate spre negru, erau acrisoare. Să schimb gustul, culegeam câteva negricioase, negre de coapte. Cuvântul „muscurilă” a fost o dezmierdare. Nici acum nu cred să fi avut doar o nuantă de glumă.
Cuvântul nu e înregistrat în dictionarele noastre. Recunosc sincer si cu părere de rău că nu mi-a trecut prin minte o legătură a lexemului cu numele însotitorilor mitologici ai lui Harap Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăti-Lungilă. Viata Annalisei a salvat de la moarte cuvântul. În dinamica timpului, atât de aproape de suflet, s-ar fi pierdut ca atâtea altele.
În familia lexicală din care face parte termenul există câteva derivate. Astfel, vocabula muscurică are sensul „Oaie sau vacă muscură” (MDA, cu etimologia muscură + -ică), fiind „diminutiv al lui muscură (v. muscur)”, „adesea folosit ca nume de oaie sau de vacă”, după DLR (1913-2010), care dă etimologia muscură + -ică. Un alt derivat este muscurină, atestat izolat într-un chestionar cu întelesul „muscurată” (MDA, etimologie muscur + -ină; DLR aduce aceeasi precizare: muscur este varianta lui muscură).
Pentru adjectivul muscuros, -oasă, transcriem din MDA: „[ At. L. COSTIN, GR. BĂN. 142 / V: muzgu-/ Pl. –osi, -oase / E: muscur] 1(Ban; Trs) Murdar (1), 2 (Spc; îf muzguros) Murdar de mâncare la gură. DLR, ca etimologie, notează cf. muscur. DLR mai înregistrează derivatele muscuriu, -ie „(Regional; despre oi si despre capre) Cu blana de culoare deschisă si cu pete negre pe bot; muscur” (E: muscur suf –iu), muscurici „om de nimic” (Cf. măscărici).
Din sensurile cuvântului muscur (substantiv si adjectiv) retinem doar „(Oaie sau capră) de culoare albă si cu pete negre la urechi si pe bot” si mentiunea „etimologia necunoscută (MDA; DLR).
DLR consemnează verbul intranzitiv muscuri cu semnificatia a zâmbi si cu etimologia necunoscută.
Din informatiile oferite generos în dictionare, oricine, fără efort, îsi poate da seama de volatilizarea situatiei cuvintelor muscur, a muscuri, de origine pastorală, exprimând ideea de a fi pătat. Cuvântul muscurilă are forta de a rămâne acum în miscarea adevărului dincolo de conceptii brutal închistate politic.
În graiurile din Banatul de Munte există verbul „a se muscuri” cu întelesul de a se murdări în jurul gurii. Semnificatia retinută în DLR nu poate fi decât exprimare figurată si nu e posibil să fie folosită ca motivatie semantică. Sintagma „etimologie necunoscută” de atitudine „stiintifică” nu rezolvă problema cuvântului. Din minimă prudentă ar fi trebuit, cum nu se găseste în limbile de contact, să primească stampila „probabil de origine autohtonă”. Oricum cuvântul exprimă o continuitate lingvistică. Paradigma stiintifică a continuitătii nu e de origine „ceausistă” si contine un adevăr de necontestat, motivat de viziunea istorică a ultimului venit pentru justificarea sa. Istoricizarea adevărului, altfel spus contestarea existentei românesti, se loveste de limba română care defineste o identitate natională. Pentru „deistoricizare”, la nivel academic si de politică românească, este nevoie de retrăirea pasoptismului, în primul rând prin educatie, prin perceperea social-naturală a istoriei noastre si a datoriei nationale.
În explicarea termenului muscur se pot discuta, ipotetic, posibilitătile: fie existenta cuvântului care exprima însusirea pătat (pete negre pe fond alb sau invers), asemenea lexemului laie, fie derivarea regresivă din verbul a muscuri cu semnificatia etimologică a fi pătat. Deci muscur nu poate fi varianta lui muscură. Pentru mecanismul acordului gramatical îmi vine în minte itemul caciur referitor la oaia cu blană neagră, brumărie pe bot si la urechi, la coadă si chiar la picioare, ceea ce îi dădea numele potrivit, Caciura. Nu e de negljat existenta sufixului -ură de origine traco-dacă¹ în numeroase cuvinte: bandură, budură, butură, custură, măgură, mălură, mătură, presură, răsură². Din dictionarul regretatului lingvist M. Vinireanu am extras cuvintele mălură, molură (DLR notează cf. mălură, imposibil semantic, mălură denumeste o boală a păioaselor, o ciupercă, molura e nume de plantă), negură, pajură, palură (uzual prin adjectivul palurat, -ă, despre oameni „expansiv, nestăpânit, zăpăcit”, în graiul de pe Valea Craiovei din sudul Banatului), De la semnificatia initială muscur s-a ajuns la valoarea semantică a se murdări de mâncare la gură. Participiul muscurit, neînregistrat lexicografic, prin schimbarea valorii gramaticale, a devenit adjectiv încă in uz în graiurile din Tara Almăjului si în Craina. Un sceptic în această privintă poate verifica situatia, alegând la întâmplare o localitate si indivizi mai în vârstă.
De multe ori nu se tine seama că în graiuri se manifestă fenomenul specializării cuvintelor. În acest fel, pentru însusirea muscur se foloseste termenul pistru, de unde si numele de oaie Pistra, pentru a se mânji se utilizează cuvântul a se ima din latină, desi similarităti lexicale ar putea demonstra cel putin origine indo-europeană.
Ca multe alte cuvinte, termenul „muscurilă” are importanta lui în afirmarea adevărului lingvistic. Si lumina palidă te face să-ti vezi chipul în oglindă.
Pe de altă parte, atestarea fixează un moment din istoria cuvântului, care a existat mai înainte si afirmarea „biruintei scrisului” în limba română în lupta cu slavona, limbă de cancelarie si de cult, explicabilă istoric, dar având un caracter opresiv printr-o traditie eclesiastică impusă de interesele, mai întâi doctrinare, apoi materiale, ale celor două centre religioase europene si devenită regim dictatorial. Ar trebui să se ia în considerare prezenta cuvăntului în documente străine³. De exemplu, cuvântul cergă, atestat după MDA în anul 1588, apare în documentele maghiare⁴ în anul 1330. Analiza lexicală a documentelor referitoare la români consemnează o realitate evidentă, nu în formare.
Dimensiunea cronologică a prezentului se deformează prin renuntarea la cunoasterea trecutului. În esenta fiintei românesti, limba este vârful piramidei în mostenirea istoriei.
Sigle:
DER – Dictionarul etimologic român (Alexandru Ciorănescu):
DEX – Dictionarul explicativ al limbii romîne;
DELR – Dictionarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinireanu);
DLR (1913-2010) – Dictionarul limbii române;
MDA – Micul dictionar academic (editia a II-a),
1.M. Vinireanu, Dictionarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Bucuresti, Alcor Edimpex, 2008, p. 605.
2.Sorin Paliga, Etymological Lexicon of the indigenous (Thracian) Elements in Romanian, Bucuresti, Editura Evenimentul, 2006
3.Vezi N. Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si onomasticii, Monitorul oficial al Imprimeriile Statului, Imprimeria Natională, 1933, www.dacoromanica.ro.
4.Cf. Gabriel Gheorghe, Influenta limbii române asupra graiurilor maghiare, văzută de la Budapesta (articol publicat în Noua Revistă Română), https://gandirea.ro.
Constantin Teodorescu,
Rocky View County, AB
|
Constantin Teodorescu, 3/30/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.