Gânduri mărturisite - Impostura
Dexonline ne prezintă impostorul ca fiind o „persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor”, sau ca o „ persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este”. Impostura, ca faptă a impostorului, este definită ca fiind o „situație în care se află cineva care vrea să înșele buna-credință a altora”.
Un articol excelent intitulat „Despre impostură” a fost publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie 2020 de către Andrei Cornea. Acesta explorează diverse niveluri ale imposturii în domeniul cunoașterii, cum ar fi „impostura de funcție” privind acordarea de titluri prin falsificarea de diplome sau CV-uri, „plagiatul” - în special a tezelor de doctorat, „impostura datelor” în care cercetătorul falsifică datele experimentale pentru a susține o falsă teorie, „impostura de limbaj” și pseudo-științele, și gradul suprem de „impostură statală”, când statul promovează false științe cum at fi „știința ariană” în Germania nazistă, biologia lui Lîsenko și lingvistica lui Marr în URSS, care distrug societățile în totalitate.
„Impostori din toate țările, uniți-vă!” este o parafrază, oarecum ironică, a celebrului slogan comunist „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, lozincă formulată de Karl Marx și de Friedrich Engels în Manifestul Comunist din 21 februarie 1848, și care apărea pe stema Uniunii Sovietice în cincisprezece limbi. Expresia din titlu a fost folosită în spațiul public românesc pentru a critica impostura, plagiatul și incompetența, în mediul academic și politic.
Odată cu extinderea globalizării putem vorbi și despre o „globalizare a imposturii”, care se referă la răspândirea la nivel mondial a incompetenței, a falselor valori, a plagiatului și a lipsei de etică, mediocritatea devenind normalitate, susținută de mass-media și de rețelele sociale. Competența este înlocuită de imagine, de relații și de conceptul "fake it till you make it" (prefă-te până reușești).
Acest fenomen înlocuiește promovarea pe criterii de merit, cu promovarea pe criterii politice, propulsând impostori în poziții de conducere și scăzând încrederea în instituții și în calitatea actului profesional. Ilya Shapiro în articolul „ How the rise of woke 'educrats’ is destroying higher education” mărturisește: ” Universitățile țării, în special așa-numitele ‚de elită’, sunt în criză. Vorbitorilor li se închide gura, profesorii se tem de studenți, studenții nu pot discuta anumite subiecte și nimeni nu are încredere în ‚experți’.” (https://nypost.com/2025/01/11/opinion/how-the-rise-of-woke-educrats-is-destroying-higher-education/).
Impostor este și cel care, mânat de interese personale schimbă partidul, trece din opoziție la putere, uitând de cei care l-au votat și de nevoile lor, pentru nițică „slănină” în plus. Și asta se întâmplă peste tot în lumea așa-zisă democratică. Nici parlamentarul care votează după indicația partidului, uneori fără a citi măcar documentele supuse spre aprobare nu-i mai breaz.
Sub aceeași umbrelă a imposturii stau și deciziile care nu avantajează poporul în numele căruia se face vorbire, cum ar fi de exemplu intrarea „de facto” în conflicte militare din care omul de rând nu are nimic de câștigat, sau cedarea „de bună voie și nesilit de nimeni” a resurselor naturale ale țării, pentru interese personale, de partid sau de „grup infracțional organizat”, cum s-ar putea numi dacă instituțiile statului ar mai funcționa.
Proletarul, când se vedea în fruntea „bucatelor”, uita instantaneu de unde s-a ridicat, așa apărând „protipendada comunistă”, ca cea descrisă în cartea Laviniei Betea „Prințesele roșii” (Corint, 2024). Atât proletarul cât și impostorul pornesc de jos, cățărându-se pe scara socială până în vârful piramidei, unde nu mai pot fi numiți „proletar” sau „impostor”, că nu dă bine la imagine. Pentru aceste poziții, apelative ca „mult iubit și stimat”, savant de renume mondial”, „lider suprem” sau „primă doamnă”, sunt mult mai potrivite.
Pe de altă parte impostorul nu este întotdeauna și în totalitate conștient de comportamentul său, ca și „datul din coate” la coada pentru „adidași” pe timpul comunismului, doar că odată acceptat, comportamentul impostorului distruge scara valorilor și permite apariția unei așa-zise „elite”, a unui model social de urmat, care nu prevestește nimic bun pentru evoluția societății.
Impostorul este promovat și împins în față de colegii de partid, de mass-media și de rețelele sociale, poate chiar și de „servicii”, în scopul de a fi manipulat, pe ideea că dacă este bun la ceva, atunci se poate convinge mai ușor opinia publică, că e bun la toate. Impostorul nu are o conștiință a propriei valori, ci mai degrabă o frică continuă că va fi descoperit, de unde și comportamentul, în oarecare măsură inconștient, de slugă în căutarea unui stăpân potrivit.
Impostură a fost și când „chiaburul”, cum îl numeau comuniștii pe omul harnic, a fost pus în lanțuri iar leneșul satului a devenit primar. Impostori erau și pe vremea lui Mihai Eminescu, care scria în ziarul Timpul din 15 mai 1879 : „Trădătorul este geniu, plagiatorul este erou, pungașul devine bogat, panglicarul e om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei e un om cu principii. Asta-i judecata poporului român”.
Ioan Cojocariu
Martie 2026, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 3/26/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.