Harry Beer - Fiul își ia rămas bun
Cum este posibil să rezumi viață unui om în câteva cuvinte?
Este imposibil, dar în acelaș timp pot să spun că într-un fel viața ne-a pregătit cumva acest moment.
Suntem la vârsta când nu este deloc neobișnuit să vezi cum prietenii, rudele, membri ai familiei își pierd părințîi unul câte unul și cât de intensă poate fi durerea pierderii, dar nu pot să spun că eu aș știi ce trebuie să fac și să zic acum când pierderea unui părinte este a mea, a noastră.
Sunt acum, aici în fața acestui moment despre care am sperat că nu va veni niciodată, și încerc să vorbesc, nu cu tata, ci despre tata și, dacă va fi posibil, să-mi permiteți să vă spun cine a fost tatăl meu.
Bigger than life, tatăl meu a făcut parte din acea generație pentru care familia a însemnat mai mult decat tot ce viața i-a oferit; soția, copiii, nepoțîi au fost întotdeauna în centru existenței lui; puternic și responsabil neglijându-și slăbiciunile, teama sau emoțiile, niciodată n-a uitat să arate și să spună cât ne iubește.
Ne-a iubit pe toți: pe copiii lui, eu, soția nea Rivka și sora mea Iris, nepoții, Judy, Adam, Jeye, Arryn și Matthew cu soțiile lor, Rachel, Ash și Julia - pentru care el era taia - dar nimic nu poate egala profunzimea iuibirii lui pentru Lory, mama, Ima pentru noi toți.
Părinții mei s-au năcut în România; tata în 1930, mama în 1935 și cum s-au cunoscut în anii adolescenței aș puitea spuine că tata a crescut în casa mamei, căsătoria fiind urmarea firesc a doi childhood sweetheart: mama avea 18 ani iar tata 23.
Tatăl meu a fost unul din cei cinci copii ai familiei, patru băieți și o față, mătușa mea Bibi cu noi astăzi, aici, o casă plină de griji într-o epoca deloc ușoară, dar unde grija unuia față de celălat n-a lipsit niciodată.
Bunicul era unul din barbierii cartierului și în frizeria lui se bucura de relațîi normale, prietenești cu toți vecinii și chiar cu poliția locală care deseori i-a oferit protecție impoptriva soldaților germani prezenți în acea vreme.Tata a crescut lucrând în frizerie și probabil a preluat de la buniocul seriozitatea, responsabilitatea, neclintitul respect față de muncă indiferent care ar fi fost ea.
În anii 1930 România avea populația evreiască cea mai numeroasă din Europa cu o viață bogată, activă, normală, dar care, din păcate, se va schimba după 1941 când România întră în alianța cu Germania nazistă,
întră în război împotriva Uniunii Socitice și ca urmare evreii își pierd cetățenia, proprietățile și drpturile legale.
Și dacă la începutul războiului România a avut de luptat în afara propriului tertoriu, după 1944 când rszboiul lovește local România trece de partea alianței anti naziste și ce a urmat este istorie...
Din 1948, cred, România intră sub sfera comunismului sovietic și cam în această perioada tatăl meu își încheie studiile jurnalistice și colaborează la diverse publicațîi ale vremii. În jurul anilor 6o viață în România acelei perioade este însă numai o fracțiune a ceea ce fusese înainte de război, populația evreiască restrânsă, tăcută sub severutatea controlului absolut se simte înstrăinată și tatăl mu hotărăște împreună cu mama că a venit vremea emigrarii în Israel; aveau atunci un singur copil pe sora mea Iris, eu m-am născut în Israel nouă luni mai târziu.
A fost un nou început deloc ușor; o lume nouă, o limba nouă, dar tatăl meu a avut întodeauna abilitatea adaptării și nu i-a luat mult timp să învețe hibru, vorbit și scris în egală măsură, să obțînă o slujba la primăria Tel Aviv-ului și chiar să se afirme profesional ocupân câteva semnificative pozițîi inclusiv cea de translator din românește în hibru.
O perioada de timp a fost chiar director administrativ al primăriei și una din responsabilitățile lui a fost să organizeze unul din festivaliurile orașului unde, desigur eu și sora mea am avut libertatea să participăm...fără plata!.
Întotdeauna prietenos și comunicativ tată știa pe toată lumea și toți îl știau pe el, bun, generos gata să ajute: când a aflat că o vecină, o femeie arabă cu mulți copii are serioase probleme de viață, tata a intervenit la primărie să-i dea un certificat de vânzare, și un loc pentru o mică patiseri...
Nimic nu-l bucura mai mult ca ajutorul pe care îl putea da!
In 1969, urmând-o pe mătușa mea Bibi, familia noastră vine la Totonto; un nou început, o nouă viață și tata muncește intens, fără alegere: are o prăvălie de echipament sportiv,muncește cu unchiul meu Alex să vândă mașini și datorită naturii lui deschise, prietenești devine un adevărat salesman. Un potențial cumpărător indecis, nesigur îi devine instant prieten care se dezvălue fără rețineri: de unde vine, numele nevestei, câți copii are, ce vârstă au, dezbatete politic și sigur neglijează discuția despre mașină, ca în final sa cumpere în 15 minute mașîna visului lui.
După un timp lucrând la Chrysler unde este numit constant sallesman of the month, aria lui de expertiză se lărgește, colegi și clienți îl apreciază și-i devin apropiați așa încât chiar și când s-a pensionat au continuatn să-i ceară să revină activ.
Toți anii aceștia de muncă nu l-au împidicat, totuși, pe tată să scrie, jurnalistul din el a simțit întotdeauna nevoia să-și spună gândurile și din anii 90 - până aproape de sfars - a ținut o rubrica permanentă la Observatotul, revista de cultură românească povestind într-un stil remarcabil personal întâmplări, momente, impresii, judecați de valoate, idei, experiențe de viață.
Inteligent, activ, autoritar chiar, tatăl meu a știut să se bucure de viață, să aprecieze fiecare clipă, bună sau rea, a râs, a glumit, a dansat, a fost și trist și fericit poate ca nimeni altul aș ști.
O ultima întâmplare ar vorbi exact cine a fost tata: într-o zi, recent, a decis că-i plac și-i trebuie banane. Își ia walker-ul și pleacă la grocery store, în drum obosește și vrea să se oprească o clipă dar cade, un șofer oprește mașîna și sare să-l ajute, mulțumind tata își șterge genunchii și coatele, dar în loc să se întoarcă din drum, decide că are absolută nevoie de bananae și reia drumul. Când l-am chestionat cum poate să se ducă singur la cumpărături mi-a dat răspunsul clasic: dacă te chem acum pentru ajutor ce-am să fac când o să fiu bătrân?
Elan Beer
Trad. din engleză de Maria Cecilia Nicu
|
Elan Beer 2/11/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.