Revolutia română din decembrie 1989. Între trecut si viitor: 1989-2025
Au trecut 36 de ani de la Revolutia Română. Cum ar trebui sa percepem acesti 36 de ani, cu dezamagire sau încântare, confuzi si nedeslusiti sau dimpotriva semnificativi si revelatori?
În univers exista o lege implacabila a curgerii timpului. În istorie, aceasta curgere depinde în mare masura de noi, locuitori si creatori într-un spatiu al umanitatii. Un spatiu democratic în buna parte a lumii, laic prin structura, dar tolerant si deschis spre diferitele atasamente fata de transcendenta, ca realitate divina, absoluta. În comunism, realitatea tragica a populatiei era într-o pozitie joasa, supusa, astfel încât oamenii nu au putut distinge cu claritate ce li se întâmpla. În Romania anilor socialisti, chiar si intelectualii, care încercau sa iasa din aceasta pozitie ignoranta si sa-si exprime viziunea mai clar si mai înalt, erau sanctionati daca nu corespundeau plasmuirilor unui cizmar, devenit cel mai pretios fiu al poporului. Astfel încât în 1989, majoritatea populatiei nu putea vedea lucrurile asa cum erau , iar cei care vedeau mai clar si mai bine erau oricum opriti sa vorbesca sau sa se manifeste de catre dictatura în care traiau.
Este rational sa credem ca oamenii au capacitatea sa construiasca o societate armonioasa, o lume mai buna, în pofida existentei unor vointe egoiste si întâmplatoare, care-si urmaresc exclusiv propriul interes. Ori, actiuni dezinteresate ale oamenilor în favoarea semenilor lor au existat si vor exista mereu. A întelege si a fi aproape de nevoile celuilalt este un fel de a trai prin care îti pui în valoare umanitatea.
Dar atentie, toate regimurile totalitare au promis ca stiu mai bine decât noi însine cum sa ne faca fericiti. În consecinta, noi, ceilalti, nu avem decât sa ne conformam directivelor ideologice ale sistemului. În situatia în care nu suntem de acord, statul ne declara reactionari si va merge pâna la punctul în care ne va elimina, fiindca ne opunem ’’binelui general’’, lozinca manipulata de toate orânduirile tiranice. Ceea ce au ignorat aceste regimuri a fost faptul ca acest asa-numit ’’bine general’’ nu poate fi înfaptuit fara libertatea de opinie si fara acordul convingerii particulare pe care orice fiinta umana are dreptul sa si-o exprime.
Totodata, fara constiinta ratacirilor în care putem cadea potrivit intereselor egoiste, limitelor pasionale, tentatiilor, irationalismului, nu ne amelioram nici pe noi nici lumea în care traim. Împotriva tuturor neajunsurilor istorice, a scepticismelor mentale, sau a particularitatilor prea înguste, va trebui sa mizam în continuare pe capacitatea rational-spirituala a oamenilor si pe faptul ca avem constiinta trecutului cu ajutorul careia putem construi o lume mai buna. Constiinta individuala si colectiva intra în joc atunci când imperfectiunile trecutului sunt folosite pentru îmbunatatiri individuale si reforme vizând binele obstesc.
Imediat dupa revolutia româna, au aparut în chip inopinat asa-numitii oportunisti, oameni cu ’’capul pe umeri’’ care au stiut întotdeauna sa exploateze noul orizont de ’’libertate’’ în folosul propriu. Acum mijloacele contau mai putin, deoarece unda de libertinaj si vid de control organizatoric lasau loc liber pentru intensificarea multiplelor forme de coruptie. Coruptia exista desigur si în comunism, pâna la caricatura declarata a unei ’’epoci de aur’’ în care partidul profita de toata populatia, pusa în situatia de a multumi pentru frigul, foamea si spaima joasa în care era tinuta si în plus sa aplaude, satisfacuta, propria supunere. Cum a fost posibil asa ceva, sa-ti glorifici propria supunere? Cum a fost posibil ca o întreaga tara sa fie închisa într-un sistem penitenciar, din care nu aveai voie sa iesi fara aprobari speciale nici macar în lagarul similar, socialist? De raspunsul la câteva întrebari de acest tip depinde întelegerea a ceea ce dorim sa îmbunatatim pentru anii care vor urma.
Nu e cazul aici sa intram în subtilitati speculative de tip filozofic mai detaliat, desi tema merita si o asemenea dezbatere. Sa precizam fara echivoc: sistemul s-a impus prin trei trepte: la început prin violenta si închisori, apoi prin continua tensiune si înfricosare si mai apoi prin manipularea pupulatiei si privilegii pentru cei care erau la putere. Prima data armata, apoi închisorile si bataia, dupa care manipularea prin iluzia unei fericiri organizate statal, în care partidul si ’’dumnezeul profan’’, privilegiati, induceau ideea fericirii generalizate. Aceasta, desigur, cu pretul unei populatii din ce în ce mai supuse, sarace, si lipsite de optiuni. Un fel de calugarie fara legatura cu Dumnezeu, o ’’religie’’ fara nici un fel de sacralitate. Deoarece toata supunerea de tip ’’religios’’ era acum transformata aproape ad-literam în obedienta laica, profana. Nu era nevoie de nici un dincolo, deoarece acest transcendent era acum implantat direct în statul care dicta totul. Întruparea de tip profan, lipsita de orice fundament spiritual, se dovedea cumplit de functionala. Si acest fenomen de preluare a dogmelor religioase, adaptate laic de catre comunisti, ar merita un studiu parte.
Organizarea puterii de catre minti inteligent-diabolice, prin control de partid asupra tuturor institutiilor si, în principal, prin creatia extraordinara a politiei politice numita deschis Securitate nationala, a condus la controlul extrem de eficient al populatiei. Aceasta a actionat la început prin pedepse, înfricosare si control, apoi prin confiscarea gândirii si de asemenea prin favoruri pentru cei care se înfrateau si sustineau un asemenea regim. Ce nu face omul secularizat pentru a fi fericit si cel religios pentru a fi mântuit? Putem sa ne îndoim daca asemenea oportunitati aveau vreo legatura cu moralitatea, daca cei ce se înhamasera la lingusirea stapânilor vizau binele comunitar pe care îl clamau, sau erau satisfacuti doar de ipocrizia etica si avantajele în care se instalasera.
De fapt, libertatea unora, putini, s-a manifestat chiar si în asemenea conditii, fiindca ea este fundamental o forma de rezistenta interioara, tinând în principal de lumea spirituala a fiecaruia dintre noi. Dar aceasta doar în chip ideal, caci ea nu se poate realiza în chip real decât prin garantie constitutionala si forme concrete de functionare a institutiilor statului. Desi fundamentala si necesara, si exercitata constient si responsabil, libertatea individuala a fiecaruia devine reala prin garantiile legale si institutionale pe care statul le asigura cetateanului.
Ne întrebam surprinsi : cum este posibil ca dupa asemenea orori organizate statal sa fie astazi atâtia nostalgici dupa o epoca ce s-a dovedit cel putin o trista si dramatica farsa istorica? Sa fie faptul ca oamenii de atunci nu si-au putut imagina altceva decât minciunile, legendele, pe care le traiau, sa fie aparenta siguranta a locului de munca fortat pe care statul se lauda ca-l oferea pe tava? Statul de atunci nu-ti oferea loc de munca, te forta sa te duci acolo unde te repartiza, si daca refuzai erai aruncat la canal, de unde nu stiai daca te mai întorci. Nimeni nu putea sa se plimbe pe strada orisicand, fara sa fie legitimat de militie, pentru a fi depistat daca e parazit, ’’pierde-vara’’, suspect de lenevie în ochii vigilenti ai aparatului de stat.
Sa fie, pentru nostalgicii sistemului trecut, obisnuinta o a doua natura si inertia sociala ceva de care ne desprindem cu greu, preferând sa traim în comoditatea impersonalului ’’se face’’, ’’se zice’’ ’’se cuvine’’, etc., pe care, de pilda, le critica filozofia heideggeriana? Poate ca nu toata lumea are nevoie sa fie libera, sa gândesca deschis, creativ, multi se multumesc sa ’’li se spuna’’, sa ’’li se faca’’, sa ’’li se dea’’. Si cei ce ne spun, ne dau si ne fac, sunt ’’sa râdem cu ochii la soare’’. Pentru gloria noastra au aparut ei, ’’Pentru gloria poporului si înflorirea Romaniei socialiste, pentru cauza Partidului, înainte!’’
Poate ca închisoarea largita din care facea parte si Romania acelor ani, alaturi de cumplitul lagar sovietic, era doar o forma prin care s-a ajuns sa se controleze spiritul oamenilor, acolo de unde nu mai exista nici o cale de întoarcere pentru vointele anihilate. Aceste vointele apartineau unei majoritati care a primit Revolutia ca pe un cadou si o invitatie de-a iesi din inertie si a privi cu admiratie la exceptia care s-a întrupat din mijlocul poporului roman. Aceste noi modele reprezinta valoarea celor care au fost capabili sa se mentina drepti si sa se comporte ca eroi. Aceasta s-a dovedit de netagaduit la Timisoara si mai apoi în celelalte orase ale tarii. S-a afirmat despre ei c-au fost mamaliga în stare sa plezneasca târziu, de fapt esenta constiintei noastre mai bune, obtinuta cu sacrificiul suprem.
Incredibil este faptul ca acesti eroi care s-au jertfit, nu exista nici astazi pentru lacheii securitatii, pentru care în Romania nu a fost revolutie, ci doar o lovitura de stat împotriva lor si a ordinii pe care o slujeau. Desigur ca armata care, într-o a doua etapa, s-a desprins de netrebnicia regimului, a jucat un rol important în reusita celor care-si riscau propria viata în strada. Au înteles-o înca de la început cei care strigau ’’Armata e cu noi!’’, în pofida ezitarilor tragice ale momentului. Si fara ei, acei eroi exceptionali si curajul lor fondator, Romania nu s-ar fi putut reconfigura moral, civic si istoric, nu ar fi putut pasi într-o lume în care sa re-configureze un ideal democratic.
Ce culoare are viitorul?
Din nefericire, trecerea Romaniei de la o dictatura cumplita la o democratie tânara nu a fost obiectiv posibila fara haos, suferinta si contradictii. Un anumit tip de economie controlata si centralizata a început sa se destrame si închegarea uneia de piata în care sa functioneze libera initiativa, proprietatea privata si stimularea prin concurenta si profit era laborioasa. De fapt, acestea erau practici total necunoscute pentru romanii care doreau o viata mai buna. Din fericire, în planul libertatii de expresie au parut primele ziare cu diverse orientari, s-au format multiple partide, diferite de unicul partid comunist, societatea civila a început treptat sa se organizeze, institutiile statului au primit, chiar daca prea formal, o noua viziune. Totusi, entuziasmul celor care au luptat la revolutie era prea intens pentru realizarea lor imediata. În consecinta, dupa un anumit timp, multi au început sa-si piarda sperantele si sa se orienteze catre ’’tari mai calde’’. Schimbarile erau totusi lente, persistau inertii stânjenitoare, reformele nu satisfaceau rapid asteptarile. Exista incontestabil un tragism al celor care au participat la revolutie si i-au supravietuit, în asteptarea unei privatizari echitabile. Ori, securitatea sau cei aflati la pârghiile de conducere, puneau acum mâna pe un tip de ’’dictatura economica’’, privatizându-se prin sistemul de conexiuni la nivel înalt, la care cetateanul revolutionar nu putea nici macar visa.
Sa pasim cu încredere în lumea noua, cu grad sporit de libertate, recunoscând valorile si realizarile incontestabile ale Romaniei actuale
Dupa 1989, un fenomen ireversibil începea sa devina tot mai clar. Romania nu mai era orientata spre comunismul monolitic si începea, chiar si în conditiile privatizarilor greoaie si deficitare, sa doreasca sa fie integrata în valorile lumii civilizate. Reusita intrarii in NATO în 2004 si mai apoi în Uniunea Europeana în 2007 poate fi considerata o mare victorie pentru confirmarea identitara a românilor ca membrii unei familii cu largi valori democratice. În plan pragmatic, rezultatele au început sa apara mai ales dupa 2007, când investitiile straine au început sa dea roade în tara noastra, anumite servicii si infrastructuri au început sa se modernizeze, internetul si domeniul inteligentei artificiale au devenit tot mai pregnante.
Calatoria fara vize în Europa si observarea unor modele noi, cât si posibilitatea de a munci în întreaga comunitate europeana, reprezinta un spor de experienta pe care programele de atragere a românilor ar trebui sa le mentioneze mai mult. Ar fi necesar chiar un vast program bine conceput, concret, de încurajare a întoarcerii acasa a milioane de români care pot contribui la dezvoltarea tarii prin calificarile si experienta acumulata în occident.
Dar trebuie luptat în primul rând pentru marea problema a coruptiei atât politice cat si institutionale, pentru o reforma fundamentala si functionala a învatamântului, pentru modernizarea sistemului de sanatate, infrastructura soselelor si a cailor ferate, reducerea diferentelor între mediul rural si cel urban. Este necesara, fara a neglija investitiile straine, o mai mare independenta economica, industriala si agricola care sa permita tarii sa dobândeasca încredere în fortele proprii. Romania dispune de importortante resurse naturale care trebuiesc transformate în produse finite, atât în plan agricol cât si industrial. Biodiversitatea si frumusetea naturala sunt resurse de necontestat ale tarii, pe care turismul romanesc le poate valorifica mai bine.
Masurile de îmbunatatire a situatiei actuale si mai ales cele de ambitioasa si concreta dezvoltare se pot face pe domenii specifice (justitie, educatie, sanatate, economie, agricultura, tehnologie, cultura civica, protectia mediului, aspect edilitar, etc.). Nu se va realiza nimic fara o recunoastere reala a rezultatelor pozitive, dar si a imediatelor remedieri, ca provocari de redresare cât mai rapida si concreta a acestora. E de dorit ca aceste cuvinte sa nu se opreasca la nivelul retoricii. Sunt anumite aspecte simple asupra carora daca se intervine rapid, lucrurile se îndreapta mai usor.
Oricâr de mari ar parea ca persista înca deficientele si provocarile din cuprinsul vietii românesti de astazi, va trebui sa recunoastem si mentionam reusitele incontestabile pa care tara noastra le-a facut dupa 1989. Astazi Romania are o constitutie democratica, cu un pluralism politic de reala efervescenta, pe alocuri excesiv, dar pe care nu si l-ar fi putut macar imagina în comunism. Este o tara în care libertatea presei face ravagii, mai mult decât ne-am astepta uneori, dar asta favorizeaza manifestarea libera a opiniei, pe întreg întinsul mas mediei românesti. Unui tânar de astazi caruia i s-ar arata un ziar comunist, când toata lumea cânta imnuri de lauda sacrificiilor, foametei si saraciei generalizate, nu i-ar veni sa-si creada ochilor. Desi se observa o oarecare imposibilitate de eliminare a unor mentalitati si a unei forme de coruptie persistenta, condamnarea unor politicieni sau persoane cu functii înalte în stat sau în infrastructura economica, birocratica sunt exemple de real progres în consolidarea independentei justitiei. Asemenea condamnari erau de neimaginat în comunism, acolo unde nomenclatura si structurile aferente erau zei pe pamânt.
Desi sectoarele de activitate nu sunt dezvoltate uniform, este laudabila ascensiunea competitiei în domeniul IT-ului, cât si, partial, al automobilelor si al tipurilor de energie moderna, ecologica. Cresterea PIB-ului economic reflecta existenta unor sectoare de dezvoltare competitiva si demonstreaza cresterea nivelului de trai al populatiei. Telefonia mobila este extrem de raspandita si accesibila unui procent din populatie foarte mare. Internetul functioneaza la un nivel de viteza extrem de competitiv, iar accesul la produse, servicii, tehnologii avansate, inexistente înainte de 1989, plaseaza tineretul într-o forma de comunicare mas-smedia demna de modernitate.
N-as vrea sa-si închipuie cineva ca istoria este în chip necesar un fel de scara spirituala în care constiinta oamenilor urca tot mai sus, fara caderi si fara riscul de fi aneantizati de catastrofe. Primejdiile pe care le implica dezvoltarea modernitatii, cu toate binefacerile ei, sunt în acelasi timp extrem de alarmante, începând cu cele politice, industriale, tehnologice, industrial artificiale, ecologice, epidemologice, etc. Drumul progresiv si întotdeauna urcator si esentializat din filozofia lui Hegel este valabil din perspectiva unui idealism absolut. Încrezator în partea mai rezonabila de care dispune umanitatea, autorul vede drumul spre fericire ca fiind posibil. Un parcurs în care constiinta libertatii sporeste, realizându-se pe sine, pâna la atingerea celei absolute. Aparent, aceasta nu se întampla decât în chip idealist si mai ales nu în conditiile unei asemenea adversitati, provocari si diferente statale care se desfasoara astazi pe glob. Dar pentru filozof, conceptia absoluta este si fericirea absoluta! Fiindca totul depinde de grandoarea unei gândiri careia portile universului îi sunt deschise.
Si totusi, cum sa evitam astazi dispersiunea într-o lume plina de contraste si împovarata de atâta supraechipare si, în acelasi timp, de incredibila saracie? Cum sa facem ca puterea însasi sa nu devina o imprecatie, o întoarcere împotriva noastra? Cum putem preveni megaputerea inteligentei artificiale, în mijlocul unor obiecte din ce in ce mai performante, ce risca sa ratacesca atâtea inimi si suflete? Poate tehnologia sa devina o noua forma de transcendenta care sa ameninte raportul cu bunul Dumnezeu? Care sunt mijloacele noastre umane, în fata fortei inteligentei artificiale, care ne obliga sa ne clarificam capacitatile preventive?
Oricât ar parea de idealist sau neîntemeiat, daca suntem constienti de ce lume vrem sa construim mai departe, nu avem alte mijloace decât taria întelepciunii care-si are substanta în ea însasi, cu toata gama sufletesca de care dispune omul constient de menirea sa pamânteasca. Nu o ratiune rece lipsita de inima, nici una doar artificiala, ci una care sa recunoasca taria sufletului si sa valorifice puterea masinii, astfel încât oamenii sa-si pastreze ce au mai de pret: inteligenta, caldura umana, convietuirea demna, bunastarea, în libertate, a tuturor.
|
Dorin Stoica 12/16/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.