Taina srisului : AGE QUOD AGIS (FĂ BINE CE FACI !)
Am început să scriu de când eram la școala primară. Poate acestă meteahnă mi se trage de la admirația pe care o aveam față de fosta mea vecină, Doina Coman (alias Ana Blandiana) din Oradea. Surorile Coman, Doina și Geta, locuiau într-o cladire lipită de-a noastră. Vroiam și eu să fiu scriitor cu tot dinadinsul! Așa că m-am zbătut destul de tare... să mă perfecționez, sa scriu cât mai bine, să fiu publicat. Iubeam orele de limbă și literatură română! Am avut profesori excelenți care m-au încurajat. Printre ei, pe Gheorghe Grigurcu, la liceu - renumitul critic literar din zilele noastre - și apoi la facultatea de filologie pe distinșii: Aurel Dragoș Munteanu, Iosif Pervain, Traian Blajovici, Cornel Săteanu, Dumitru Pop, Maria Alexandrescu-Vulișici, Valentin Chifor - toți profesori universitari mai târziu - și chiar și pe Stelian Vasilescu, secretarul literar al teatrului din Oradea pe care trebuie neapărat să îl menționez. La fel și pe frații Lucian și Ovidiu Drimba, ambii profesori universitari și scriitori, personalități care au sclipit pe firmamentul literaturii române contemporane.
Încercam să scriu cât mai bine! Corectam, ștergeam, refăceam un material cu multă meticulozitate. Mai târziu, în vremea studenției, mi-am găsit și un slogan pe această temă, un dicton latin, Age Quod Agis, adică Fă (bine) ce faci!. Am început să studiez, să mă ocup mai minuțios de studiul limbii și literaturii române, de stilistică, de exprimare, să frecventez diferite grupări și cenacluri literare din Oradea și mai apoi din București, unde m-am mutat din orașul de pe Crișul Repede. Am avut modele vii scrierile lui Eminescu, Labiș, Blaga, Goga, Arghezi, Paraschivescu, Stănescu, Creangă, Istrati, Barbu, Călinescu, Bușulenga, Sadoveanu, dar și ale scriitorilor străini de alde Balzac, Cehov, Kafka, Twain, Dreiser, Galsworthy, Esenin, Orwell, Shakespeare, Khayyam, Eco, Coelho și mulți, mulți alții.
Primele roade? Mi s-a publicat câteceva, pe ici pe colo, de la revista Viața Studențească și Flacăra din București, până la Crișana din Oradea. Apoi am făcut, o vreme, o pauză de scris destul de substanțială, timp in care m-am (stră)mutat în Australia. Am cărat cu mine, ca mai toți românii emigranți, valize pline de carți românești. Vroiam să mă înconjor de o mică Românie... literară, pentru a nu fi chiar atât de singur printre străini, pentru a nu uita de prieteni, de strămoși, de limbă, de cultura mea națională. Cărțile m-au ajutat să suport mai bine dezrădăcinarea și m-au făcut să îmi reiau meteahna scrisului. Noi, cei aflați în afara granițelor perimetrului național am încercat deseori să ne aducem aportul la literatura țării de unde am plecat, la cultura acesteia. Prima mea lucrare a fost Însemnele statului român contemporan.
Am simțit atunci că sunt obligat, că trebuie să fac cunoscut conaționalilor mei aflați în străinatate importanța acestor simboluri. Cu toate că, aici la Antipozi, nu am avut la îndemână prea multe informații bibiliografice, lucrarea a fost destul de consistentă și bine primită de cititori. A fost publicată în cateva reviste românești și mai târziu, grație internetului, a ajuns să fie cunoscută și celor din afara Australiei.
Prinzând curaj, am început să scriu de toate, abordând diferite genuri precum poezie, jurnalistică, eseu, studii, comentarii, interviuri, critică literară, note de călătorie, povestiri și literatură pentru copii.
Numărul acestor producții personale a depășit peste o mie ca număr, fiind tipărite în 15 cărți (aprox. 5.000 de pagini) și în peste 70 de publicații românești de pe patru continente (până la mijlocul anului 2025).
Pentru a ne perfecționa uneltele scrisului este nevoie de a se ține seama de mai multe reguli. Să citim cât mai mult, să învățăm de la alții - cu precădere de la specialiști ai scrisului -, să comparăm, să analizăm, să ne perfecționăm stilul și vocabularul limbii în care ne exprimăm. Aș putea zice că am învățat mai multă limbă și literatură română de când sunt în Australia decât am acumulat pe parcursul anilor de școală din România. Acolo era o necesitate, aici o fac din plăcere! Scrierea literară presupune un meșteșug al cuvintelor, care se bazează nu numai pe talent, ci și pe studiu. Și apoi, imboldul de a mai scrie, de a mai produce literatură, ți-l dă și bucuria publicării producțiilor personale, bucuria de a-ți face cunoscute ideile și simțămintele și bucuria creată de aprecierile cititorilor.
Pentru cine scriu? Pentru mine în primul rând! Îmi place să îmi citesc și recitesc lucrarea, să o admir, să o critic, să o cresc ca pe un copil drag și abia apoi să o prezint cititorilor mei. Aștept reacțiile acestora... Și astfel simt că trăiesc, că pot să comunic cu lumea, că pot să fac cunoscut ceea ce gândesc, că pot să fac ceva util pentru oameni.
Cum scriu? Caut să mă supun unor reguli învățate cu timpul. Caut în ceea ce scriu sa fiu corect, sobru, dar binevoitor - optimist chiar - să am un echilibru în prezentarea faptelor, să mă informez cât mai bine consultând cât mai multe izvoare bibliografice, să nu intru în polemici (nici chiar politice! Sic!), să nu devin monoton, adică să scriu lucrări diferite ca tematică, ca stil și ca producție literară. Caut să fiu patriot, dar nu extremist, să promovez limba română, dar să nu marginalizez cultura altor popoare. Doresc să îmi influențez cititorul în a gândi benefic, prezentându-i lucrări care îl liniștesc, îl bucură și îl fac cointeresat.
Despre ce scriu? Despre ceea ce cunosc și știu! Cultiv idei și prezint cititorului fapte care mă frământă și pe mine, fapte care mă fac să îmi pun întrebări, sau fapte care îmi prezintă un interes deosebit. Dar nu zic că nu am și hobby-uri, plăceri sau bucurii care aș dori să le exprim în scris. Fiind departe de România, nu mă pot implica întru totul în șabloanele clasice, contemporane, sau la modă, și nici nu sunt atât de curajos precum Tristan Tzara, sau Florentin Smaradache să-mi inventez propriu-mi curent sau mișcare, precum dadaismul sau paradoxismul.
Caut să practic sobrietea și buna-cuviință, dar și parodia și ghidușismul (cum îmi spunea odată regretatul George Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească!). Sunt influențat totuși de realism, de modernism, dar cel mai bine mă definesc printr-o apartenență la mișcarea naivo-optimistă (există oare?), mișcare ai cărei membri în relația cu lumea înconjurătoare încearcă să vădă întotdeauna jumătatea plină a paharului!
Iubesc oamenii care scriu, îmi place să îi încurajez să producă literatură și să îi promovez la publicațiile cu care colaborez.
----------------
George ROCA
Sydney, Australia
14 iulie 2012 14 iulie 2025
|
George Roca 11/6/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.