La dans, din volumul: Despre bătrânețe
Colectia : Scrieri mici pentru oameni mari.
- Ce faci, tataie, ai venit să-ți înscrii nepoții la concursul de dans? Matale nu știi că trebuie să se prezinte în persoană? — ies vorbele torențiale ale tânărului de la masa pentru înscrieri la Concursul de Tango pentru care se fac preselecțiile în următoarea lună. Fără să lase pe omul din fața lui să scoată o vorbă, continuă : Matale vezi ce coadă e în spate? Ia, mergi, matale, acasă și zi-le la ăia micii să vie singuri anul viitor, dacă sunt așa buni… că doar n-oi dansa matale în locul lor pentru audiție.
Bărbatul cu păr cărunt, cu ținuta dreaptă și ochelari de vedere cu rame scumpe și moderne, îi aruncă un zâmbet înțelegător, lasă tăcerea să cadă pentru câteva secunde înainte să vorbească. Vocea îi era profundă și plină de căldură :
- Tinere, înscrierea este pentru mine și soția mea, dacă îmi permiteți. Vă numiți Vlad, după câte pot vedea pe ecusonul dumneavoastră. Deci, domnule Vlad, vreau s-o înscriu pe soția mea, vedeți, acestă doamnă ce mă însoțește, și pe mine. Uitați aici actele noastre de identitate. Doamna și domnul Codru.
_ Dar concursul e pentru tineri ! — protestează Vlad cu vehemență.
- Unde este menționată, în anunțul de înscriere, limita de vârstă? — răspunde Dl. Codru. Deci este pentru toate vârstele. De altfel, din toată această mulțime ce așteaptă să fie pe lista concurenților, doar 20 de perechi vor fi selecționate. Vă e teamă că vom face parte dintre ele în detrimentul unui cuplu tânăr?
Vlad luă actele de identitate și făcu înscrierea cu o grimasă dezaprobatoare de nedescris. Când termină, întinse documentele și le dădu numerele și legitimațiile de participare. Codrenii mulțumiră cu politețe și părăsiră sala. Audiția lor era peste o săptămână. Vlad chemă pe cei de la rând cu glas enervat :
- Următorul!
Ieșiți din holul marelui Teatru Național în aerul proaspăt al primăverii ce făcuse copacii să înverzească pe bulevard, cei doi vârstnici se priviră și bufniră în râs. Râdeau cu hohote ca doi adolescenți ce au făcut o farsă bună.
- Acum, hai acasă, bărbate, să ne pregătim pentru audiție! Serios, chiar vrei să participăm să luam coronița de premianți unor tineri care își pun toate speranțele în acest concurs?
- Nu, scumpa mea, vreau doar să ajungem în finală, apoi facem două, trei greșeli și ne calificăm pentru o mențiune. Plăcerea e să participăm, nu să câștigăm, să dovedim că vârsta n-are nici o legătură cu potențialul de a participa și, de ce nu, a câștiga un concurs, fie el și de dans. Își trecu mâna pe după umerii ei și o sărută pe obraz. Te iubesc ca în tinerețe!
- Adică, între timp, nu m-ai mai iubit?
- Lasă, dragă, că înțelegi tu, ce ceri atâtea explicații! — o strânge el aproape și râd iar.
Am putea spune că sunt un cuplu fără griji.
- Ții minte când ne-am întâlnit la Paris? Abia terminasem facultatea. Tu erai eminența Sorbonnei, după terminarea doctoratul urma să ai o catedră la facultatea de istorie. Eu terminasem primul ciclu universitar în științe aplicate — chimie.
- Ce viață, scumpa mea! Te-am văzut la subsolul unui restaurant unde aveau joia seri de dans. Stăteai lângă un perete cu două prietene ale tale. Mi-ai sărit în ochi imediat. Mi-am zis : „Ce fată, domnule, ce-o face aici, o lasă părinții? E pericol mare. Oare trebuie să mă apropii, or o să facă nazuri și mă refuză?” Eu, care de obicei aveam un curaj nebun, mă frământam ca un adolescent.
- E drept că fetele și mai târziu femeile au căutat mereu să mi te fure. Dar atunci am gândit : „Uite-l, mă, și pe ăsta! Ce s-o holba așa la mine de parcă sunt prima femeie pe care o vede de după ochelari? Sper să nu îndrăznească să se apropie, ca să nu fiu obligată să-l refuz.” E drept, nu te-ai apropiat imediat, iar când te-ai îndreptat spre locul unde eram, nu știu cum, dar am văzut cât ești de frumos și mi-am schimbat părerea, am acceptat să dansez cu tine. Era un tango.
- Da, ți-ai închipuit că oi fi un împleticit, dar te-am uimit, nu-i așa?
- Păcătos mai ești! Tu erai campion la dans balroom! De unde era să știu! Căutai o parteneră, căci fata cu care dansai plecase în America după un băiat frumos ca o stea de cinema.
- Ți-a plăcut ce figuri ți-am făcut, nu-i așa?
- Dar nu știai că mama mea se măritase în a doua căsătorie cu un nobil francez, chiar dacă acum e republică, iar aristocrația trebuie să știe să danseze. Deci, m-au înscris să iau lecții de dans. Eram cea mai talentată din grup, mai ales la tango! Așa, că te-am surprins când la figurile tale de dans ți-am răspuns cu altele la fel de măiestre. Zi că nu, că te pedepsesc imediat dacă nu mă lauzi!
El o strânse mai tare și o sărută iar pe tâmplă, continuând să pășească împreună pe asfaltul încălzit de soarele primăvăratec, pe sub copacii unde vrăbiile ciripeau voioase.
Participaseră mereu la concursuri de dans. Se antrenau serile. El refuzase postul la Sorbonne și predase la un colegiu din periferia Parisului. Iar ea rămăsese acasă să crească unicul lor fiu. Nu aveau probleme materiale. Tatăl ei adoptiv lăsase o avere importantă mamei. Aveau o bonă a cărei prezență le permitea să plece uneori în alte țări pentru a participa la diverse concursuri internaționale, la multe fiind clasați pe primul loc.
Deși după accidentul de mașină nu au mai fost prezenți la concursuri, dansul i-a ținut uniți în durerea de a-și fi pierdut fiul. Tango mai cu seamă, le-a dat ocazia să-și dezlănțuie sentimentul de deznădejde dar și cel de pasiune față de viață. Acest cuplu aparent fără griji, a suferit cea mai dureroasă pierdere ce se poate întâmpla cuiva. Anii s-au scurs, cicatrizând rana dar niciodată vindecând-o.
La audiție, juriul a fost impresionat de tehnica și grația dansului lor. În sală era și tânărul Vlad, rămas cu gura căscată, nevenindu-i să-și creadă ochilor de ce făceau pe scenă babalâcii ăia de nu vrusese el să-i înscrie.
Totuși cuplul Codru nu erau cu adevărat bătrân — cei doi aveau doar vârsta proaspeților pensionari. Siluetele le erau suple, iar fața lipsită de riduri. Doar părul spicat cu alb îți indica într-un fel vârsta lor.
- I-am dat gata, nu-i așa, iubita mea?
- Ca totdeauna, dragul meu! Să vedem la concurs, că pentru moment, ne-am calificat.
Concursul se ținea într-o sală specială cu un planșeu de lemne impecabil lustruit unde pantofii alunecau ca pe o oglindă. Rochia ei roșie și costumul lui negru îi punea în evidență pe acest ring pe care îl cucereau cu fiecare pas, rotire după rotire, ori grațioasă aplecare a corpurilor lor sincronizate în perfecțiune.
Cinci probe de dans diferite făceau calificarea. Mai rămăseseră două. Erau așezați pe o bancă, în pauza dintre probe. Juriul, surprins, le acordase note foarte mari pentru a intra în finala unde numai patru cupluri concurau pentru premiile acordate.
- Va trebui să știi — spuse ea cu voce scăzută — va trebui să știi că acesta va fi ultimul nostru dans.
- De ce, te-ai plictisit de mine, râse el.
- Nu, dar m-au sunat de la spital. M-au programat la operație. Apoi nu-mi mai este permis să fac efort.
- Asta nu ne împiedică să dansăm slow — o sărută el pe obraz și o strânse lângă el tare, tare.
Autor : Silvia Mariora
|
Autor : Silvia Mariora 11/6/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.