Parade carnavales ti
Mă amuză teribil când văd zilnic aceleași parade de „nominalizări”, ca niște sărbători naționale fără țară. Nominalizări pentru ziua cutare, săptămâna cutare, luna cutare, anul cutare. Lipsesc doar „Nominalizările de dimineață”, între 7:00 și 19:00, și „Nominalizările de noapte”, între 19:00 și 7:00.
Ce bine ar prinde dacă unul ar putea fi „nominalizat” la categoria „Cel mai adormit poet al dimineții”, iar altul la „Cel mai treaz scriitor de noapte”. Și când adaug la colecția mea imaginară sutele de diplome și premii „exclusiviste”, îmi vine să fac un mic calcul de economie personală: dacă aș primi câte un euro pentru fiecare nominalizare, premiu sau diplomă pe care le citesc zilnic, astăzi nu v-aș scrie din Boppard, ci din cabana mea privată de pe Lună, cu vedere directă la Pământ.
Culmea culmilor: toți acești oameni nominalizați, premiați, medaliați cu „platină literară” și „diamant academic”, nu au operă. Zero barat. Nimic. Sau, ca să fiu elegant: au făcut pentru literatura română exact cât a făcut un chibrit stins pentru iluminatul public. Și, paradoxal, sunt promovați drept „repere naționale”, „voci indispensabile”, „conștiințe literare”. Ei nu știu nici măcar ce rol au, dar joacă impecabil spectacolul rolului de… „importanți”. Dar nu se termină aici. Spectacolul e completat de prezentările zilnice de carte. Ați observat? Fiecare carte are câte o lansare, fiecare lansare are câte o prezentare, fiecare prezentare are câte un „mare critic” invitat. Îți dai seama că trăim într-o literatură unde cărțile sunt mai prezentate decât citite.
Uneori, am impresia că unii scriu doar pentru a-și lansa cartea, nu pentru a o citi cineva. Dacă s-ar face o antologie a „prezentărilor”, ar fi de trei ori mai voluminoasă decât literatura română în sine.
Să nu fiu înțeles greșit: nu invidiez pe nimeni. Din contră, râd cu poftă și cu lacrimi. E un spectacol comic, involuntar, pe care nici Caragiale nu l-ar fi putut imagina. Și, sincer, ce-ar fi literatura română fără aceste parade carnavalești? Poate doar o literatură adevărată…
Așa că las nominalizările să curgă, diplomele să se înmulțească și premiile să se reproducă prin partenogeneză. Eu rămân să scriu, să traduc, să respir literatură fără să-mi fie frică să rămân ne-nominalizat la categoria „Cel mai modest multimilionar imaginar din literatură”.
. Christian W. Schenk ——————————-
Dr. Christian W. Schenk Kastanienstr. Boppard
|
Christian W. Schenk 10/1/2025 |
Contact: |
|