Muza
Iese-acum Muza din baie
Cu clăbuci de praf de stele,
Curcubeu poartă în plete
Din rodul viselor mele.
Este crudă ca o floare
Și surâsu-i este freș,
Primăvara-i stă în cale,
Poezia-i este preș.
Iubirea-i este clepsidra
Tuturor dorințelor
Și ar vrea, plăcutul vis,
Să-i fie largul clipelor.
În vremuri viitoare
În vremuri viitoare vom intra ușor
În valsul alb al vieții, val
Desenat cu grijă pe nechezat de cal
Venit din depărtare pe aripi de cocor.
Vioara o să cânte întinse dezmierdări
Unde dosiți de îngeri vom dansa, dansa
Legați de mâini cu sânge , vom intra
În vremuri viitoare pe noile cărări...
Timp resort
Cât vezi cu ochii totul e pustiu,
Pământul a crăpat de sete,
Inima e plină de regrete,
E vară, este toamnă, nu mai știu...
E pâcla mare peste tot,
Copiii se bronzează în livezi,
E arșiță cât poți să vezi
În zborul timpului resort...
Singur vorbesc
Singur vorbesc, umbra m-aude,
Creier de plumb domnește unde
Gândurile se-ncumetă să ardă
Sub pașii de ostaș în gardă...
Singur vorbesc, singur m-aud,
Pustiul din mine pare că-i surd.
Tu auzi butonul de iască
Răcnind în durerea omeneasc㏏?
Taină sfântă
Am iubit și n-am spus.
Iubesc și nu spun.
Iubirea este rana sufletului
Care se tratează nespunând.
Dumnezeu la fiecare nespunere
Este discret!
Gura deschisă
Știu că voi muri,
Și tu, și tu...
Și mai știu că:
Sufletul face explozie
Spre lumină, frumos și înalt,
Cruce simbolică
Peste pământ
Și sat.
Trupul face implozie,
Gaură neagră în timp,
Dăruie trofeele minerale
Pământului,
Jertfa propriului Olimp.
În final: sufletul - trup
Intră obsesiv în gura altui Lup,
Mai flămând, mai necunoscut,
Cu gura deschisă
De când
Ne-am născut.
Credința stătătoare
Chemarea sângelui persistă-n ecou,
Hristos ne-aduce zâmbete de Paște,
Restitui clipa vechiului în nou
În ordinea luminii ce se naște.
Apele au strigăt, mugurii la fel,
Pasărea de lut se-nvârte în nou salt,
Puncte cardinale își întind drapel
Peste-orice dorință dusă către-nalt.
Este greu eternul, greu și răstignitul
Întru șlefuirea visului de om,
Însă e temeinic și-aproape infinitul
Care sângerează-n florile din pom.
Chemarea sângelui e tril de ciocârlie
Din durerea care prin durere-i soare.
Restituie, Hristoase, nădejdile din cuie
Bătute-n hematia credinței stătătoare.
Dorința
Ia-ne, Doamne, banii de sub ochi,
S-avem lumină, nu înșelăciune
Și-n locul lor mai pune un ceaun
Cu mămăligă fiartă la tăciune.
Adună, Tu, copiii de pe stradă
La strachina cu lapte și cu terci
Și sloboade, Doamne, fericirea
Și bunătatea, zâmbetul în veci.
Că noi, românii, am știut ce-i criza,
Am fost uitați de toate și de toți,
De n-am avut noi ce mânca, știi bine,
Ne-am ostoit și nu ne-am făcut hoți.
Deși am fost secați la suflet și la trup
Tu rănile ne-ai oblojit în taină
Și noi urmându-te, pe Tine, am învins
Croind credinței românească haină.
Sub haine de import s-ascund satrapii,
Lumina lor, ni-i întuneric nouă
Și nu-i blestem c-au bani de-nșelăciune,
Ci că mocirle fac din lacrimă și rouă.
Ia-ne, Doamne, bani, promisiune
C-am duce-o mult mai bine dacă-avem
Mai puține drepturi decât alții
Terfelindu-ne în sânge și-n blestem.
Ia-ne, Doamne, grija cea de mâine,
Fă românul vajnic pe pământ străbun,
Să deschidă ochii, inima să-i fie
Dârză-n măreția oricărui cătun.
Nu ne cotropească nimeni cu minciuna,
Cu vopsele fade și putrede povești
Dă-ne, Doamne, minte să avem lumină
Și sub raza ei dorințele să crești!
Foamea de libertate
Foamea de libertate, de libertate,
Împrăștie cuvinte murmurate,
Sufletul meu are cuvinte-ntrupate
Venite din morminte-mpușcate.
Ochi arzători au pântec de toamnă
În bezmetica urmă de pași desemnați,
Vulgară femeia cu nume de doamnă
Își pune în coasă mii de talanți.
Lumea se împarte-ntre viață și ștreang,
În libertate-i pierdută în sânge,
Stăpâni de morminte își caută steag,
Poetul viața-n cuvinte o strânge.
Frunză verde, frunză-amară
Frunză verde, frunză-amară,
Pleacă florile din țară,
Rămân doar tulpinile
Semne, rădăcinile.
Dă parfum în lumea toată
Visul blond de minte boantă
Că la noi sunt gropi, morminte,
Ce-au rămas a se mai vinde.
Veniți, voi, priviți tulpina,
Sorbindu-i din ochi lumina,
Vlaga, seva, au fost supte
De culorile corupte.
Voi, veniți din lumea-ntreagă,
Puneți peste noi o creangă,
C-amintind de-o frunză crudă
Lacrimile ne inundă.
În mine ard iubirile
În mine ard iubirile, știi bine,
Prințesa mea , ecou floral de mai.
Tu pâlpâi în amurgurile senine
Și clipelor speranțe știi să dai.
E-adevărat că-al Ariadnei fir
S-a tors demult în versuri și povești,
Doar șoapta ta mi-e rană, mi-e mir,
Speranța că-n iubire tu trăiești.
Da. Te iubesc, Prințesă. Nu socot
Nici depărtări și nici emoții crude
Oriunde-ai fi imaginea ți-o port,
Tu ești Prințesa locurilor unde
Dumnezeu a tresărit în sine
Făcând cadou vieții din Carpați
Ecou floral, femeile senine
Să bântuie în inimi de bărbați!
Înger prăbușit
Am visat un înger
Prăbușit în ploaie
Din el creștea
Un trandafir
De fildeș
Sculptat de
Închipuirea
Visului meu.
O petală de praf,
O petală,
Contura
Îngerul prăbușit.
Joc la două capete
Soarele joacă la două capete
Răsărit și apus.
Între nord și sud
Toamna sufletului
Scutură semnele
Rodului:
Un rid la ochi,
Un rid în inimă.
Cine suspină naiv
În gingia fără dinți
A vântului?
Viața și moartea.
Pe roata lui Ixion,
Scânteilor se pun semne:
Nașteri, la rând,
Plecări pe sărite!
Mă-nchin omului frumos
În catedrale de verdeață
Mă-Pnchin omului frumos
Ce-mi aduce sens în viață
De credință și prinos.
Pâinea lui pe toți hrănește,
Vinul lui nu ne îmbată,
Este cuibul care crește
Rostul zborului în soartă.
Mă încearcă răsăritul
Ce dospește semn de-apus,
Din pământ răsare mitul
Și în noi frumos, Isus.
Huzurind sub noi păcate
Unde vântu-și drege vina
Muguri cresc pe crengi uscate
Altoind cu mir lumina
Cine toarnă apa vie
Când mă-nchin în catedrale?
Umbra cine o mângâie
Cu săruturi triumfale?
Este crezul împlinirii
Minunat, triumfător,
Este semnul înnoirii
Dat de Domnul, tuturor!
Marin Moscu
|
Marin Moscu 8/21/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.