Notițe de lectură: Luisa Apostol - Agapae, rodii și diamante
Am citit Agapae, rodii și diamante (Editura Armonii culturale, 2025) pe nerăsuflate, incitată mai întâi de titlul atrăgător. Curioasă și nerăbdătoare ca la prima întâlnire. Apoi pe îndelete urmând semnele lăsate de creion. Am avut din prima clipă sentimentul că mă aflu în același timp într-un atelier de creație și într-un spectacol imersiv de tablouri ce se nășteau unele din altele. Stăteam la masa de scris împreună cu autoarea ca la o prietenească agapă, în timp ce gustam deja din fructul copt al rodiei poveștilor ei și mă răsfrângeam la rându-mi în diamantele gândurilor ei și ale cuvintelor șlefuite cu migală. Senzorială, francă, poetică, pendulând între introspecție și fantezie, între concretul biografic și metafizica simbolurilor, noua carte a Luisei Apostol e o complexă experiență intelectuală și de suflet.
*
”Nisipul e cu adevărat poetic (...) și Țărâna”. Refuzând ”catifeaua” sau ”puroiul” ca repere estetice, Arta poetică a Luisei Apostol alege pe de o parte cristalele de nisip arid, ce absorb și reflectă infinit și infinitezimal lumina purificatoare a soarelui, și pe de alta, pământul fertil al imaginației ce rodește sub travaliul scriiturii. Alter-Ego-ul ei, Adia, își cunoaște meșteșugul, are un decalog scriitoricesc riguros (deschis însă, îmbogățit pe parcurs și în cele din urmă depășit) și o unealtă literară de mare forță - punerea în abis. Lume în lume, poveste în poveste. O narațiune fragmentată de disoluția barierelor dintre realități, cu o oglindă devenită poartă de trecere. Eleganta, sofisticata Adia își urmează personajul, Lena - o adolescentă din aspra și intransigenta mahala a Bucureștiului, până la contopire, până la convingerea că l-a creat desăvârșit. Angoasa receptării cărții, a judecății de valoare a criticii oficiale, teama în fața sorții cărții Adiei se suprapun peste angoasa Lenei ce poartă în trupul ei un prunc nelegitim, spaima în fața judecății familiei, a comunității, teama pentru soarta copilului. Destinele celor două femei se împletesc halucinant în planuri aparent incompatibile, dar cu aceeași conștiință a sacrificiului personal pentru rodul lor, cu aceeași asumare a cine sunt cu adevărat - cântec. (Lansare de carte)
*
”Cântarea se târăște înainte, mereu înainte, râșnind vorbe și pământ uscat.” În cele mai multe culturi ne eternizăm în monumente de piatră și suntem însoțiți înspre ele de vechi ritualuri - incantații, rugăciuni, de cortegiul generațiilor care rând pe rând mai pierd un strat din semnificația originară a tradiției. Un abur de istorie ce tinde să devină deșertăciune se ridică în timpul Dezvelirii pietrei funerare a bunicilor din cimitirul nou evreiesc, în care nu se aduc flori. Și totuși o răzleață creangă de liliac adusă de o ”străină” ascunde printre frunzele ei singurul martor tăcut (o omidă de smarald) al evadării sufletelor eliberate din timpul liniar și zidurile lui. Povestea Luisei Apostol ne poartă aproape agonizant pe marginea rupturii nu atât dintre cei adormiți și cei rămași, cât mai ales dintre esența trecerii și formalismul ceremonial al pe-trecerii. Pietrele lustruite, ne lasă autoarea să înțelegem, păstrează doar iluzia a ceea ce am fost pe când noi ne luăm zborul în senin ca porumbeii albi și sălășluim liberi prin piscuri de munți. (Dezvelire)
*
Moartea e singurul Personaj ce nu lipsește din filmul niciunei vieți, fie că O includem explicit în scenariul nostru, fie că nu. Lucan, eroul Luisei Apostol, O cunoaște deja când intră în încăperea lui și se așează la gura sobei. Își aprinde o țigară ca pentru un taifas oarecare. E senin și mâhnit în același timp. Aduce a cavalerul lui Ingmar Bergman din ”The Seventh Seal”. Pare să joace cu aceeași moarte cu chip bărbătesc tot o partidă de șah, fără tensiunea vreunei mize, însă. Antifaustic, antiorfeic, Lucan nu cere nimic, nu vrea să schimbe nimic, refuză să lase orice semn în urma lui, anulându-i morții rațiunea de a fi ruptura dramatică. E un spectru plictisitor și neputincios, căci nu-i poate lua sau măcar atinge talismanele. Doar ”se credea copil, printre măslini și ierburi jilave, sărate” și mai ales purta pe inelar șuvița castanie a iubirii. (Lucan și moartea)
”Jimbla lunii” - cine ar fi crezut că mă va mai surprinde într-atât o metaforă selenară? Că ea va purta în sine, ca o adevărată inimă de poem, o nebănuită forță gravitațională care ordonează orbite de sensuri. Pâinea cosmică în jurul căreia se adună agapa bucuriei Luisei Apostol e menită nu să sature cât să stârnească apetitul căutării, al întrebării, al cunoașterii. Cina cea de taină e, în ultimă instanță, doar începutul festinului plin de har. (Agapae)
*
”Și nici unde se află nu prea știau.” Nu e oare așa în orice călătorie? Ne rostogolim asemeni roților pe drumuri printre peisaje încântătoare, în safariuri, prin porturi, pe plaje de aur, ori glorioase cetăți de piatră sperând să prindem din zborul continuei mișcări esența locurilor prin care trecem. Un miraj în care credem până când, asemeni turiștilor Luisei Apostol, ne trezim brusc în mijloc de noapte, în punctul zero al ”austerității depline” unde începe și unde se sfârșește orice descoperire a lumii și de sine. (Remembering Petra)
*
”Miroase a caiete și cerneală. A cretă albă. A ghiozdan.” Putem parafraza oare?: ”Once a teacher, always a teacher.” În cazul Luisei Apostol, cu siguranță. În economia cărții ce ne poartă prin stiluri variate de la dialog teatral la poezie, de la poveste orientală la jurnal de călătorie, povestirea autobiografică - despre cum a devenit profesor de engleză în însăși lumea englezească a Canadei, devine o pagină antologică în istoria emigrației românești. Fără a dori să divulgăm traseul experienței, putem spune că este o mărturie a izbânzii motivate și călăuzite de ”vizitii” îndrăzneți și perseverenți. E o poveste exemplară a curajului de a o lua de la capăt cu tot ce e mai bun în sine și de a reuși. (Un cal în toamnă)
*
”Băbuțelor ăstora le place să vorbească despre ele însele”... M-a uns pe inimă suava auto-ironie a Luisei Apostol în care încep să mă recunosc. Doar trecând prin vârste poți spune că timpul e de partea ta și devine istorie mărturisibilă. Până atunci e doar eveniment. În Interviul autoarea dovedește din plin acest lucru, punând față în față o scriitoare sexagenară, și o tânără jurnalistă în plină ascensiune. Cea dintâi își mai datorează după ani doar o nouă pagină de literatură, cea din urmă e încă animată de subiectele actualității fierbinți și incitante. Surpriza poveștii este că se întâlnesc în fapt două tinereți, una evocată și încă trăită subtil, cealaltă în plină vigoare. Ambele evadează, caută, se regăsesc pe sine în spații exotice și fascinante. Kyoto, Hiroshima și Bagdadul găzduiesc în imaginație sau aievea două tipologii feminine sau poate două aspecte ale aceleiași femei prinse în caruselul unui dialog de o stranie și cuceritoare intimitate. Iar cititoarea din mine rămâne cu sentimentul suprarealist al unei călătorii printre ”scame de vis, [și] cioburi de stea”. (Interviul)
*
Sakura (floarea de cireș) și Zakuro (rodia) își împletesc în subtext simbolurile în povestea de final a cărții. Clipa de primăvară, delicată, efemeră, dar plină de speranță, de frumusețe, de puritate a florii de cireș se împlinește în feminitatea și pasiunea florii de rodie, mai apoi în abundența fertilă a fructului. Fructul oprit al imaginației de băiat al domnului Style ce își găsește înțelesul după mulți ani în grădina templului Heian, în tânăra pe care ar îmbrăca-o într-un kimono direct din florile de cireș din fața lui, și ar încinge-o cu ”un obi din ramuri tinere de cedru”. (În țara de la Soare Răsare)
*
Luisa Apostol este o scriitoare a detaliilor, cu un extraordinar simț al punerii în scenă, o regizoare atentă al fiecărui cadru, dar și al articulațiilor ce leagă armonios totul într-o experiență cât mai profundă. Face totul la vedere, își dezvăluie mecanismele de construcție și totuși rămâne învăluită în mister, invitându-și cititorii la un exercițiu de lectură la fel de minuțios și de implicat pentru a-i descifra secretele.
Lacrămioara Varga Oprea
|
Lacrămioara Varga Oprea 5/30/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.