Constantin Virgil Gheorghiu - 0ra 25
„Consider ORA 25 una din cele mai mari cărți ale
generației noastre, din toate țările.”
(Mircea Eliade)
Desigur că aprecierea savantului în Istoria Religiilor Mircea Eliade și unul dintre cei mai prolifici și iluștri scriitori români universali, este demnă de „magna qum laudae”, dar nu atât trunchiul romanului filosofului-teolog Constantin Virgil Gheorghiu este de excepție privind particularitatea sa față de particularitatea celorlalte opere care au primit girul de universalitate, ci mai ales prin florilegiul filosofic în care s-a țesut cromatica teologică-profetică a OREI 25 de a se împlini MISIUNEA SA și se va împărtășii tuturor celorlalte popoare marele său mesaj precum că trecutul și viitorul geto-daco-românilor și al celorlalte ramuri din Trunchiul sacru trac fac un singur tot.
Constantin Virgil Gheorghiu a avut privilegiul valah de a se naște în 1916 pe tărâmul filocalic al PETRODAVEI – Cetatea nemuritorilor daci, în vatra familiei RĂZBOIENI de Neamț – arealul sacru al istoriei moldave, unde cel mai strălucit Voievod Ștefan cel Mare a purtat bătălia de la Valea Albă, ridicând întru cinstirea martiriul eroilor săi Biserica de la Valea Albă în anul 1476, dar și în vatra slujitorului lui Dumnezeu, tatăl său părintele Constantin Gheorghiu, care mai avea 3 mărgăritare de fete și un băiat, adăugându-se ulterior vocației sacerdotale, care a încununat șirul preoților și pe linie maternă.
Viitorul teolog, filosof, poet și scriitor și-a petrecut Dumbrava copilăriei teologice, gravitând în jurul bisericii din satul său de munte și a figurii legendare a tatălui său, preotul Constantin Gheorghiu (1893-1974), descendent dintr-un veritabil șir dinastic de diamante sacerdote ortodoxe. Inițial sărăcia socială a părintelui Constantin l-a împiedicat pe micuțul Virgil să urmeze lanțul preoției prin seminar și facultatea de teologie, lanț refăcut peste ani în afara Patriei, la Paris.
Învăluit în duhul teologic al tatălui său, tânărul Virgil a urmat liceul militar din Chișinău între anii 1927-1935, singurul care oferea oblăduire copiilor săraci, dar dotați cu mult har, întrezărind precoce vocația literară în revista Colegiului Crai nou, apoi în 1936 s-a stabilit în București unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie, desfășurând în paralel o intensă activitate publicistică în calitate de secretar literar, poet, reporter și gazetar. Volumelor de poeme Viața de toate zilele a poetului, 1937 ; Caligrafie pe zăpadă, 1940 și Ceasul de rugăciune, 1942 l-au pregătit pentru primul roman: Ultima oră.
Se pare că destinul marelui român a fost pecetluit de Orele astrale ale Orologiului său cosmic! Mobilizat în anul 1940, devine reporter de război, scriind reportaje incendiare de pe front, reluate în două volume celebre Ard malurile Nistrului, 1941 și Am luptat în Crimeea, 1942, an în care a fost numit atașat cultural în Zagreb-Croația.
A refuzat să se întoarcă în țara sa făcută cadou sovieticilor de vândutul rege Mihai de Hohenzollern și, alături de soția sa Ecaterina Burbea-Gheorghiu, fiica Eleonorei Schenk Burbea, directoarea gazetei „Galații noi”, de origine evreiască, trece printr-un stagiu de 4 ani în 14 lagăre americane, ajunge în 1948 la Paris, unde va studia teologia. Pe 23 mai 1963, la două zile de la onomastica sa și a tatălui său, a fost hirotonit preot pentru biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din capitala Franței. În Iulie 1966, cel mai mare Patriarh al românilor, olteanul Justinian Marina i-a conferit rangul de iconom stavrofor, pentru ca în Aprilie 1970, să-l ridice pe treapta de protoprezbiter al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
După aventura sinistră a războiului proiectat de Oculta sionistă ce, bulversează lumea de la un capăt la altul și a trecerii sale prin șirul de lagăre și închisori, după începutul carierei militare, apoi a celei literare și a celei preoțești, cununa nemuririi a căpătat-o prin vocația literară, care vine însă ca un preaplin al chemării și alegerii sale întru misiunea de sacerdot ortodox.
Opera sa de ilustru scriitor, nu numai că-i încununează slava sa pământească, dar îl leagă testamentar și de nemurirea cerului!
Celebrul roman ORA 25 l-am recitit „După 20 de ani” – expresie celebră a romanului cu același nume al ilustrului romancier francez care mi-a prelungit primăvara vieții, Alexandre Dumas-pere (1802-1870), carte primită de ziua mea de naștere – 24 Aprilie 2025, la reședința mea de la Brusturi-Neamț, de la însetatul cititor și zelos patriot Bazil Vasile Stan, ocazie cu care am și comentat-o primind și binecuvântarea marelui Stareț al Mănăstirii Secu, Candelă a Ortodoxiei și Străjer al Neamului, Arhimandritul Vichentie Amariei.
ORA 25 – este romanul cu o precizie aritmetică de ceasornic, mai exact un mare Orologiu care bate secular și astronomic în uriașul Turn al omenirii, asemeni odinioară Calendarul solar de la Sarmisegetuza-Oracolul universal al geto-dacilor. Marele arhitect-artizan Virgil Constantin Gheorghiu a așezat între limbile Orologiului său, armonia sonoră a pendulei timpului, oscilație care fixează poziția de echilibru a trecerii și curgerii vieții personajelor-eroi întru dimensiunea lor sacră și socială, definind totodată ORA 25, ORA DACICĂ – ORA COSMICĂ A OMENIRII!
Plecând de la înțelepciunea scrisă a celui mai mare Părinte geto-dac, apologet al Bisericii lui Hristos și a Maicii Sale – supravenerată de Luceafărul dacic Mihail Eminescu, Crăiasa Maria, Ioan Gură de Aur, precum că: „Nu societatea în care trăim ne mântuiește, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuiește în Sodoma.” (Ioan Hrisostom, P.G. 49 col..334), autorul nostru Constantin Virgil Gheorghiu cuprins în vâltoarea apocaliptică a vremii sale, a surprins profetic gongul Pendulei Creației de la ORA VEȘNICĂ a Facerii la ORA 25 și retur.
Marele dramaturg și filosof francez Gabriel Marcel a prefațat ORA 25, ca „acest frumos roman, acest teribil roman”, (Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Amintire dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis, Sibiu-2008, p. 7), dar ulterior „grație”, revistei oculte „Lettres Franqaises”, supervizată pentru a găsi „nod în papură”, marilor personalități scriitoricești naționaliste, și-a retras elogiul său fariseic, neluând în calcul invitația cordială a președintelui Peron în Argentina, care e deasupra oricărui elogiu, gratulat de revista „Siete Dias ca, „El maior critico de los sistemas materialistas y totalitaros.”
Așadar, ORA 25, va deveni un fulminant succes de librărie, peste un milion de exemplare vândute, un veritabil „best-seller” mondial, după traducerea cărții în toate limbile de circulație universală și mai ales după ecranizarea hollywoodiană din 1961, care îl va avea ca protagonist - star pe marele Antony Quinn.
Lagărele americane de prizonieri în care va sta alături de consoarta sa Ecaterina Burbea, vreme de 4 ani, fără a i se explica motivele arestării și privării sale de libertate și fără a fi chemat fie măcar la un singur interogatoriu, îl vor face să conștientizeze că, deși ororile nu puteau fi comparate cu cele din lagărele de concentrare naziste și din gulagurile sovietice, pentru Omul veacului al XX-lea începea o nouă eră.
Hrănit cu asperitățile acelei „internări” în lagăr părând fără sfârșit, sufletul l-a încălzit ca pe un imn al libertății într-un exil sfâșiat de istorie, iar mintea sa aplecată în inima rugăciunii, i-a aprins flacăra OREI 25, întețită de mărturiile culese din discuțiile zilnice cu deținuții și din propria experiență, țesând romanul în care Omul își vede tăgăduite și păcatul și mântuirea individuale. (Constantin Virgil Gheorghiu, L-Homme qui voyagea seul, Plon,1954)
ORA 25, descrie într-o succesiune rapidă de evenimente și situații odiseea europeană a unui țăran român prins în vâltoarea totalitarismelor care s-au încleștat în anii celui de-al doilea război mondial; aruncat dintr-un lagăr în altul prins de cătușele multor etnii, evreu, ungur, neamț, francez. Savantul Istoriei religiilor Mircea Eliade sesiza cu remarcabila sa profunzime de spirit, detașarea autorului înveșmântat în sumanul personajului Traian Korugă, privind descrierea diverselor forme ale terorii absurdului concentraționar, rasial și ideologic, revărsate din abundență asupra personajelor de ideologiile și instituțiile istoriei contemporane.
„Mai mult decât de păcatele unor guverne sau de excesele unor națiuni, e vorba de desființarea omului de către o societate mecanizată în spirit, în sânge și carne.” (Cf. Articolul „Ora 25” Martie 1949, în: Împotriva deznădejdii, Ed. Humanitas, București-1992, p. 35)
Banalitatea, teroarea și fărădelegea Răului sunt instaurate de totalitarismele cumplite, grație zelului funcționarilor mediocrii și a politicienilor demagogi, lași, atei și trădători hrăniți doar prin interesul propriei lor parveniri și înavuțiri din sângele mereu oropsitului și jertfitului popor.
Omul va fi ecranizat în romanul său sub chipul unei forme de maximă dezumanizare, identic cu cel al prezentului-azi: „aceea de criminal al Aproapelui său, dar și în cea de impostor metafizic care, deturnând semantic eshatologia creștină, pune în locul Raiului celest, raiul colhozist al sovietelor.” (Virgil Gheorghiu, Marele exterminator și Marele Sinod Ortodox, Ed. Agaton, Făgăraș - 2008, p. 5)
Birocrația, armata, guvernul, parlamentul, organizarea statală, administrația, sinodul B.O.R., Academia din România, marile O.N.G.-uri, toate concernele străine pripășite , au contribuit la sufocarea omului, la sufocarea națiunii,la sufocarea poporului. Societatea de astăzi, în general întreaga omenire se află în robia ultrabogaților lumii, în sclavia tehnicii arhiavansată care manipulează aproape totul, condamnând Cosmosul la axfisiere.
Omul a fost doborât după piedestalul spiritului său pentru a avea doar un preț social, fiindcă societatea tehnică la scară globală a acutizat disprețul față de chipul divin al omului.Occidentul prin progeniturile sale neoliberale, neodemocrat-sociale, neoanarhiste, privește omul doar prin ochii tehnicii, fiindcă a creat o societate asemănătoare mașinii, obligând oamenii să trăiască în sânul acestei societăți și să se adapteze legilor mașinii, uniformizându-i pentru manipularea ideologică generală, neținând cont de unicitatea persoanei consacrată Omului de Mântuitorul Hristos, de Sfântul Apostol Pavel, de toți Profeții, între care și înțeleptul Jawaharlal Nehru:
„Oamenii nu sunt la fel... Popoarele nu sunt asemănătoare. Nimeni nu e la fel ca celălalt, Nici la fel de deștept, nici la fel de puternic.”
„Occidentul privește omul prin ochii tehnicii. Omul în carne și oase, capabil de bucurie și de suferință, e inexistent. De aceea faptul că ne-au arestat, ne țin în închisoare și poate mâine ne vor executa nu este considerat o crimă. Ar fi o crimă dacă aceasta ar privi oamenii în carne și oase. Dar societatea occidentală este incapabilă să ia act de prezența omului viu. Când ea arestează ori ucide pe cineva, această societate nu arestează, nici nu ucide pe cineva viu, ci o noțiune. În consecință, crima nu-i poate fi imputată, căci nici o mașină nu poate fi acuzată de crimă. Și nimeni n-ar putea să-i ceară unei mașini să-i trateze pe oameni în funcție de trăsăturile individuale.”(Constantin Virgil Gheorghiu, Ora 25, Ed. Sophia, București,2022,p.11)
Tehnologirarea, ultratehnologizarea societății actuale a creat în sânul omenirii, în locul procentului stârpit spiritual dintre oameni o nouă specie devoratoare numită cetățenii, care „s-au născut din încrucișarea omului cu mașinile. E o specie bastardă. Cea mai puternică rasă din zilele noastre de pe întreg pământul, astfel că oamenii nu mai au forme, nu mai au spirit, nu mai sunt decât spasm. Carnea, sângele, aerul, timpul, gândul – toate sunt doar spasm” (op. cit.,300)
Agorele oricărei Cetății nu se mai primenesc prin spirit fiindcă le-au acoperit murdăria ideologică, sectară, doctrinară. Întreaga omenire este întinată, pângărită, și și-a pierdut și valoarea și libertatea. De aceea trebuie să urmăm cu rugă și curaj îndemnul simbolistului poet-eseist american laureat al Premiului Nobel în anul 1948, Thomas Stearns Eliot (1888-1965):
„- Curățați aerul! Curățați cerul! Spălați vântul! Scoateți piatra din piatră. Desfaceți brațul din pielea sa. Smulgeți mușchiul de pe os și spălați-le! Spălați piatra, spălați osul, spălați creierul, Spălați sufletul! Spălați-le! Spălați-le!” (C.f., ibid., p. 301)
Omului haric creștin ortodox nu i se mai permite să urce Golgota purificării sale prin jertfa suferinții și a iubirii sale întru Hristos și Neam, ci prin mijloace tehnice. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a urcat pentru mântuirea omenirii Golgota Calvarului Său între doi mari tâlhari.
„- De ce a fost răstignit Iisus între doi tâlhari”?, ne întreabă arhitectul OREI 25 și ne răspunde tot el: - „Pentru a pedepsi un NEVINOVAT, judecătorii au obiceiul de a-l încadra între doi vinovați. Trucul este unul clasic. Evreii n-ar fi îndrăznit să-L răstignească pe Iisus de unul singur. Și L-au înconjurat cu doi tâlhari vestiți, cu scopul de a atrage atenția mulțimii în timpul execuțiilor. Astăzi zece mii de nevinovați sunt flancați de doi vinovați. E același truc de pe Golgota... De îndată ce execuția a luat sfârșit, mulțimea nu mai vorbește despre cei doi vinovați care au fost răstignit în același timp cu Iisus. Nu-și mai amintesc decât de Iisus. Numai de Iisus. E ceea ce s-a întâmplat întotdeauna. Și ceea ce se va întâmpla și astăzi.” (ibid., op. cit., p. 303)
Astăzi, cel care se asumă Evangheliei Iubirii a Mântuitorului HRISTOS, urmând „CALEA – ADEVĂRUL – VIAȚA!”, adică Mama, Eroul, Profetul, Geniul, Martiriul, Conducătorul, Misionarul, Mărturisitorul sunt de fapt cei mai VINOVAȚI nevinovați. Ei sunt responsabili de tot răul Cetății, Națiunii, Bisericii, Poporului, într-un cuvânt față de întreg Cerul și Pământul și de aceea toți oamenii ar voi, vor să-i ucidă, fiindcă mulțimea robotizată, pulverizată mondialist nu se va liniști atâta vreme cât ei vor trăi sau se vor mai ivi urmași asemenea lor, fiindcă ERA apocaliptică prin fără de legile ei ateist-tehnice VOR INTERZICE OAMENILOR SĂ-ȘI TRĂIASCĂ PROPRIA VIAȚĂ.
„Ființele umane care nu erau vinovate puteau fi și erau legal arestate, torturate, înfometate, jefuite și exterminate.” (ibid., op. cit., p. 326)
Victoria oricare ar fie ea fizică, hegemonică, vasalică, materială, diplomatică prin jertfa nevinovaților nu atinge frumusețea armoniei religioase dobândită prin biruința spiritului!
„Nici în Victorie nu există Frumusețe/ Și cel care o numește frumoasă/ Este dintre cei care își află fericirea în masacru,/ Și cel care află bucuria în masacru/ Nu va izbuti în ambiția sa de a stăpâni lumea./ Bocete de doliu ar trebui să însoțească mulțimile măcelărite/ Și victoria ar trebui sărbătorită prin rânduielile îngropăciunii.” (Lao Zi, C.f. Constantin Virgil Gheorghiu,p.335)
Viața omului în general are întotdeauna un scop veritabil și real, dar subiectiv, dăinuind însă doar prin cei aleși spre scopul ca sens obiectiv doar prin moarte întru înviere!
Societatea tehnică de astăzi a transformat omul în sclavul tehnic, în robotul tuturor scopurilor, determinând oamenii în care mai pulsează flacăra spiritului religios, respectiv ortodox să se ascundă. Alminteri, sunt obligați să acționeze după legile tehnice, după legile mașinii.
„Manipularea ideologică a acestei energii a atomului social care este individul, poate schimba dramatic capul compas al direcțieii eshatologice, orientându-l pe acesta, nu biblic spre cer, ci umanist spre un pământ care și-a asasinat îngerii.” (Pr. Ioan Neculoiu, „Marele exterminator sau căderea din itinerarul eshatologic în cel terestru”, în Virgil Gheorghiu, „Marele exterminator și Marele Sinod Ortodox”, Ed. Agaton, Făgăraș-2008, p. 8)
Astăzi în societatea noastră, în omenire în general, viața omenească ar mai avea sens doar în întregul trăirii ei care este absolut intim, individual în formele oricărei creații artistic religioase, dar a ajuns la ultima ei treaptă de decădere. Democrația oricare ar fi ea, transatlantică, europeană, verde, mov, albastră, violet nu reprezintă decât dimensiunea socială a vieții omului.
Singura noastră salvare, a omenirii în general nu este decât CREȘTINISMUL ortodox, în care prin comuniunea cu Dumnezeu, ne putem regăsi demnitatea teologică, demnitatea română, demnitatea oricărei națiuni, dându-ne puterea de a ne RENAȘTE DIN PROPRIA CENUȘĂ!
Cuprinsul operei părintelui Constantin Virgil Gheorghiu se întinde dincolo de cele 40 de volume, mare parte mărgăritare-capodopere, primind harul cerului și elogiul pământului prin mari personalități române și străine, între care și criticul și istoricul literar Marian Popa:
„Consider că romanele dumneavoastră „Ora 25”, „Perahim” și „Nemuritorii de la Agapia”, sunt capodopere și cărți fundamentale pentru întreaga literatură universală a acestui secol, în care s-a scris totuși de o sută de ori mai mult decât în șapte mii de ani. Perahim are o rigoare în fața căreia Descartes, la Rochefoucauld și Voltaire s-ar fi închinat.” (Virgil Gheorghiu, Reportaje de război – Ard malurile Nistrului * Am luptat în Crimeea * Cu submarinul „Delfinul” la asediul Sevastopolului, Ed. Agaton, Făgăraș-2008, p. 11)
Comparat cu un Ulise al vremurilor moderne, Odiseea lui simbolizează noua condiție umană impusă întrupării într-un mod absolut brutal – pendulând întru inimile-limbi ale Orologiului universal al omenirii care arată ORA 25 pe care o trăim și noi acum, dacă n-ar mai suna limba de clopot, adunându-ne întru harul binecuvântării, cântării și trăirii liturgice.
„Întreaga creație a părintelui Virgil Gheorghiu pendulează între doi poli sau mai exact, între două „ore”: „ora 25” și „ora veșnică”. „Ora 25” este ora apocalipsei sumbre în care sfârșește istoria civilizației noastre, ora „când nici Mesia Însuși dacă ar veni n-ar mai putea schimba nimic.” Acestei realități cumplite i se opune perspectiva „orei veșnice”, ora eternității luminoase a vieții și nemuririi, a comuniunii firești și smerite între om, lume și Dumnezeu. Pentru părintele Virgil Gheorghiu această „oră veșnică” este ”ora” metaistorică a Liturghiei ortodoxe în spațiu și timpul transfigurat teologic al bisericilor din satele României eterne.” (diac. Ioan I. Ică jr., De la „ora veșnică” la „ora 25” și retur, precuvântare la Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis, Sibiu-2008, p. 11)
Iubirea de Patrie și dragostea întru Hristos le-a întețit ca pe o flacără cu licăriri hieratice, cântându-și identitatea și demnitatea de român și creștin ortodox, circumscrise expresiei sale permanent apoteotice: „Poet al lui Hristos și al României.”
De pe tărâmurile aspre ale străinătății ne-a lăsat certitudinea și veșnicia testamentului său: „N-am fost niciodată despărțit de România...Iar dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde sunt rădăcinile mele și nu mă mai mișc..., dacă nu pe pământ, atunci în cerul românesc-acolo cu certitudine.” („Universul românesc” VI, nr. 126, Iulie 1990, p. 3-5)
„Patria adevărată a strămoșilor mei, adevărata mea patrie e asemenea icoanelor: TEANDRICĂ, divino-umană. O parte din patria mea este aici jos, în Carpați, cealaltă parte este în cer.” (Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer – Amintiri dintr-o copilărie teologică, Ed. Deisis, Sibiu-2008, p. 32)
Tuturor Românilor României Tainice!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 5/15/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.