Regina Maria și Paștele
Regina Maria a fost o
personalitate care a influențat
puternic istoria României. A
crezut în România modernă și
unită. A adoptat cu mândrie
tradițiile și obiceiurile românesti, promovăndu-le.
A cucerit Londra, Paris, New
York cum consemna Regina Maria în jurnalul său
Povestea vieții mele. La Iași, acolo unde
se afla în refugiu, aceasta își începea ziua
ducând alimente diverselor regimente din
oraș și recruților din taberele de la Copou,
pe care îi găsea slabi și într-o stare de
sănătate precară. Alături de copiii
săi,a făcut apoi
cumpărături pentru cei pe care
îi numea flămânzii mei și a
vizitat mahalalele pentru a li le
împărți și a schimba urări de
Paște la și Washington prin
farmec, inteligență, prestanță
și viziune politică. A întărit
relațiile României cu
umbra pomilor înfloriți care dădeau locurilor
o înfățișare de sărbătoare.
După dejun, a vizitat satele din
apropierea Iașilor, unde erau
încartiruite mai Occidentul, fiind considerată
cea mai frumoasă față a
diplomației românești. Regina
Maria a avut un rol crucial în destinul și
evoluția României.
multe regimente, în condiții cât se
poate de rele: mizerie, boală și
lipsă, așa cum a notat. Nu cu
mult înainte, a trimis aici
În timpul războiului s-a implicat în asistența
medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a
ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii
Armatei Române răniți pe front. Pentru
curajul de care a dat dovadă, a fost
supranumită Regina Soldat și Mama
răniților. Considerată încă din adolescență
una dintre cele mai frumoase prințese din
Europa, Maria de Edinburgh era nepoata
reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului
Alexandru al II-lea, verișoară cu regele
George al V-lea al Angliei, cu țarul Nicolae
al II-lea al Rusiei și cu împăratul Wilhem al
II-lea al Germaniei. S-a folosit de relațiile
dinastice pentru a pleda recunoașterea
internațională a României Mari la
Conferința de Pace de la Paris în 1919.
Vizitele sale externe au determinat pe mulți
lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă
față de România. Patriotismul Reginei Maria
rămâne un model și o sursă de inspirație
pentru noi toți. Răsfoind jurnalele sale am
spicuit câteva amintiri legate de sărbătorirea
Paștelui în Primul Război Mondial.
În 1917, Duminica Paștelui a căzut pe 2/15
aprilie, o minunată zi de primăvară, așa
daruri pentru soldați, pe care acum le găsea
întinse pe masă. Regina pășește de-a lungul
frontului, aclamată de militari, împarte
ofițerilor mici amintiri și petrece ore bune
printre bolnavii mult prea numeroși.
În primul sat starea de lucruri nu era așa de
rea, însă la Hornești era ceva ce-ți rupea
inima. Un biet doctor se lupta singur cu 100
de bolnavi răspândiți în niște colibe
nenorocite, iar ofițerii regimentului aproape
toți zăceau cu tifos, citim în amintirile
Reginei Maria adunate în Povestea vieții
mele. Regina Maria trece fără grabă prin
cocioabele
dărăpănate în care erau
înghesuiți bolnavii, întârzie la căpătâiul
acestora, împărțind cruciulițe de pus la gât,
țigări, bomboane, cuvinte de îmbărbătare,
coniac și ceai. Mergeam încet fără să arăt
vreo grabă, ca să li se pară că sunt în
mijlocul lor pentru un răstimp mai lung.
Halul de mizerie al acestor spitale
improvizate întrece orice descriere.
În condiții crâncene nu trăiau însă numai
soldații, ci și civilii, precum aceia pe care
Regina îi găsește intrând într-un alt sat, unde
în vârful unui dâmb se înălța o bisericuță.
Foametea și ororile războiului făceau ravagii
și printre ei. Pe tăpșanul din jurul bisericii
fuseseră aduși și culcați la soare toți cei care
nu erau muribunzi; șiruri adevărate de
schelete, după cum notează Regina, care nu
ezită să treacă și prin mijlocul acestor câteva
sute de oameni împărțind daruri și atingând
mâini numai piele și os. Tocmai când era să
plec, una din aceste stafii străvezii se ridică
șovăind în picioare și îmi mulțumi pentru că
mă coborâsem spre mizeria lor în această
Duminică a Paștilor, apoi căzu iarăși înapoi
printre tovarășii lui culcați la pământ. La
plecare, copiii alergară în urma ei oferindu-i
mănunchiuri de ciuboțica-cucului. Puțin mai
departe, la Voinești, îi iese în întâmpinare
doctorul
francez Humbert și ofițerii
regimentului de artilerie. Medicul o anunță
că mortalitatea începuse să scadă și că în
onoarea sa spitalul pe care el îl organizase
purta numele Spitalul Regina Maria.
Deloc temătoare, Regina nu ezita să
interacționeze cu bolnavii. Îmi dau seama
că nu sunt destul de precaută, dar cum să
arăt cea mai mică șovăire sau fereală când ei
suferă atât de cumplit? Nu pot decât să-mi
pun nădejdea în Dumnezeu ca să-mi ajute să
trec prin toate primejdiile fără să prind
molima. Dacă am început să cred că acum
pot într-adevăr să fiu de folos țării mele,
apoi e de cea mai mare însemnătate să-mi
rămână neștirbită orice fărâmă de curaj,
mai nota Regina în acea zi de Paște din
1917. Un an mai târziu, în primăvara lui 1918, la
21 aprilie/4 mai, în sâmbăta dinaintea
Paștelui, o regăsim pe Regina Maria în
localitatea Coțofănești din județul Bacău,
unde avea o căsuță, pe care visa să o
transforme într-o adevărată comoară care
să nu cuprindă decât lucruri țărănești. În
liniștea de aici, însă nu departe de front,
participă la slujba de Înviere: Izbutii să-mi
adun puterile și să-mi fac intrarea în biserică
tocmai când bătea ora 12, luând astfel parte
la slujba Învierii, înconjurată de un mare
număr de țărani și de soldați. Slujba este
urmată de o masă militară festivă, amenajată
nu departe de biserică, sub cerul liber, la
care iau parte ofițeri și soldați din diferite
regimente ale Armatei a doua. Regina
ciocnește cu ei ouă, după obiceiul românesc.
Până spre orele dimineții, au ascultat
muzică, au recitat versuri, se închinară
toasturi și se ținură multe cuvântări pline de
credință. În mijlocul soldaților mei mă simt
împăcată. Mă dusei la culcare tocmai după
ora 4.
A doua zi, Regina colindă din nou satele,
cum făcuse și cu un an în urmă. Duminica
Paștelui am petrecut-o pe de-a-ntregul
printre țărani, trecând din sat în sat. Îmi
place să colind în mijlocul acestui popor
liniștit și senin. (
) De când căzuse asupra
noastră nenorocirea războiului, îmi făcusem
obiceiul să iau întotdeauna cu mine merinde
oriunde mă duceam. Sărăcia fiind foarte
mare, era de neapărată nevoie să nu mă arăt
nicăieri cu mâinile goale, scria suverana,
căreia vorbele bune îi păreau prea puțin în
asemenea împrejurări.
Iată cum sintetizează, inspirat, Constantin
Argetoianu în cartea sa, Pentru cei de
mâine: Amintiri din vremea celor de ieri
activitatea Reginei Maria: Oricâte greșeli
va fi comis regina Maria, înainte și după
război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu
care se poate făli, pagină care se va așeza în
istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee
printre combatanți în rândurile înaintate, o
găsim în spitale și în toate posturile sanitare
printre răniți și bolnavi. O găsim de față la
toate adunările care încercau să facă puțin
bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de
bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba
de molimă sau nerăbdarea față de eforturile
așa de des inutile, provocate de dorința ei de
mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit
datoria pe toate fronturile activităților sale,
dar mai presus de toate pe acela al
încurajării și ridicării moralului acelora care
o înconjurau și care au trebuit să decidă, în
cele mai tragice momente, soarta țării și a
poporului său. Se poate afirma că, în
răstimpul pribegiei noastre în Moldova,
regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai
înalte ale conștiinței românești. Prin modul
cum a influențat în 1916 intrarea României
în război și din nou în 1918, când aproape
numai datorită ei, regele Ferdinand nu a
ratificat dezastruoasa pace de la București,
regina s-a așezat ca ctitoriță a României
întregite și ca una din cele mai mari figuri
ale istoriei noastre naționale.
Dan N. Poinar
|
Dan N. Poinar 4/19/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.