Despre asumarea personalã a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos –
Vã întâmpin pe toþi cu Hristos a Înviat! Este realitatea ce cuprinde în sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului – Om, ci a tuturor în Iisus Hristos. ªi în acelaºi timp mã întreb, dacã a înviat cu adevãrat ºi în mine, dacã eu am murit odatã cu El pãcatului ºi am înviat odatã cu El virtuþii, faptei celei bune. ªi nu ºtiu ce sã rãspund ºi atunci mã cutremur cãci mi-e teamã cã pentru mine El a înviat în zadar, însã încerc ºi mã strãduiesc sã nu fie aºa!…
Simt, observ ºi constat cu multã amãrãciune cã încã în mine nu au murit mândria, orgoliul, vanitatea, egoismul, pãcatul ºi patima; în schimb zac în nesimþire, adormire ºi nemiºcarea fapta cea bunã, smerenia, milostenia, ascultarea, postul ºi rugãciunea!… ªi în aceste condiþii aflându-mã, vin ºi îi cer ajutorul Preaînaltului, Bunului ºi Milostivului Dumnezeu – Care toate le poate celui ce crede în el, fiindcã El pe „cele neputincioase le întãreºte iar pe cele bolnave le vindecã”… ªi am nãdejde, un firicel de credinþã ºi tare puþinã dragoste, însã ºtiu ºi trãiesc cu toatã convingerea cã atunci când rostim Hristos a Înviat nu spunem numai taina negrãitã a lui Iisus Hristos, ci ºi chemarea noastrã, a fiecãruia dintre noi, de a participa la Învierea lui Iisus Hristos, pentru cã numai aºa putem fi autentici creºtini. A rãspunde la întrebarea cum particip eu la Învierea lui Iisus Hristos nu este un lucru uºor. Dar Sfinþii Pãrinþi de Dumnezeu purtãtori au dat un rãspuns nu doar teologic, ci ºi personal. Ei au arãtat cã omul dacã participã, ca experienþã la viaþa lui Dumnezeu ºi în aceste condiþii ori împrejurãri poate sã ºi învie în Iisus Hristos.
Practica, expertiza, experienþa ºi metodologia lor este unicã, ºi sigurã în acelaºi timp, ei au arãtat cã întâi trãim ca experienþã, ca realitate personalã, ca practicã, viaþa în Iisus Hristos ºi numai dupã aceea teologhisim, vorbim ca discurs, mãrturie ºi mãrturisire despre Iisus Hristos. La ei, în teologia Bisericii Ortodoxe unitatea, relaþia ºi raportul dintre teologie ºi viaþã, dintre teorie ºi practicã este organicã, simfonicã, unitarã ºi de nedespãrþit.
Astfel pentru ca noi sã fim vrednici de învierea lui Iisus Hristos în plan eshatologic, al împãrãþiei lui viitoare, trebuie sã înviem în El încã de acum, participând la viaþa în Iisus Hristos datã în Biserica din ziua cincizecimii. Aºadar, participarea la viaþa în Iisus Hristos, la învierea lui Iisus Hristos este calea Bisericii întrucât ea, Biserica este un trup viu, al cãrei cap este Iisus Hristos precum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „ci în iubire trãind dupã adevãr, în toate sã creºtem întru El care este Capul, Hristos” (Ef 4,16).
Prin urmare, viaþa în Iisus Hristos ne este datã în Bisericã ºi de cãtre Bisericã, ºi de aceea Însuºi Iisus Hristos a instituit Sfintele Taine. Omul îºi poate crea premisele mântuirii numai participând la Sfintele Taine. În ele el se reînnoieºte, participã la viaþa lui Iisus Hristos, se ilumineazã ºi se desãvârºeºte .
De la Sfântul Botez, Harul Duhului Sfânt este în sufletul omului, ºi de la acest început el poate spune cã are premisele vieþii în Iisus Hristos. La Botez se cântã „Câþi în Hristos v-aþi botezat în Hristos v-aþi întrupat”. Dar aceastã hainã ce o îmbracã credinciosul este natura umanã asumatã de Iisus Hristos, cu tot ce a fãcut El, în ipostasul sãu, pentru noi. În Sfintele Taine este Iisus Hristos personal, ºi asumat în mod personal; aceasta este taina ce mulþi nu o cunosc. În ele omul, fiecare credincios participã la tot ce a fãcut el pentru noi, ca întrupare, rãstignire, moarte ºi înviere.
A participa la viaþa lui Iisus Hristos este identic cu a spune a participa la taine. De aceea, când vorbim teologic despre Sfânta ºi Dumnezeiasca Euharistie (sau Împãrtãºanie) Sfinþii Pãrinþi, continuând pe Pãrinþi Apostolici ºi Sfinþi Apostoli spune cã lumea, noi avem pe Iisus Hristos – A doua Persoanã a Sfintei Treimi, Cel ce s-a întrupat pentru noi, a pãtimit, s-a rãstignit, a înviat ºi s-a înãlþat de-a dreapta Tatãlui.
Ce mare tainã, ce cutremur, ce pronie ºi iconomie dumnezeiascã, în Sfânta Împãrtãºanie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos aratã apostolilor cã el este Pâinea vieþii: „Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaþa lumii este trupul Meu”(6,51).
ªi le-a zis lor Iisus: „Adevãrat, adevãrat vã spun: Dacã nu veþi mânca Trupul Fiului Omului ºi nu veþi bea Sângele Lui, nu veþi avea viaþa întru voi. Cel ce mãnâncã Trupul meu ºi bea Sângele Meu are viaþã veºnicã ºi Eu îl voi învia în ziua de apoi”(53, 54). Vedeþi aºadar, cã viaþa de veci, învierea sunt legate de participarea ºi împãrtãºirea de Iisus Hristos datã de El în Sfânta Bisericã, în Sfintele Taine ºi mai precis în Sfânta Euharistie.
Acest adevãr ar trebui sã mã înfricoºeze ºi sã ne înfricoºeze toþi, dar totodatã, sã ne minunãm ºi de marea iconomie a lui Dumnezeu fãcutã cu noi. Mã întreb ce spun ereticii care s-au rupt de viaþa lui Iisus Hristos din Bisericã. Cum poþi sã participi la viaþa de veci, la înviere dacã nu eºti în Bisericã, dacã nu te împãrtãºeºti de Iisus Hristos. Aici în Bisericã este realism, este anamnezã, este jertfã, la secte este neadevãr, ceremonialism. În Sfintele Taine el ni se dã cu natura sa umanã reînnoitã, restauratã antologic ºi numai participând la viaþa lui Iisus Hristos, datã realitate în taine, noi participãm la reînnoirea naturii noastre, la iluminarea ºi desãvârºirea ei. Viaþa în Iisus Hristos datã în Sfintele Taine este începutul vieþii veºnice, ºi premisa învierii noastre.
Drept urmare, viaþa aceasta nu este un simplu ascetism sau moralism, nu este o împlinire juridicã a poruncilor. Orice spiritualitate, orice formã de ascezã, de efort personal se altoieºte pe aceastã viaþã în Iisus Hristos datã în Sfintele Taine, în special în tainele iniþierii: Botezul, Mirungerea ºi Sfânta Euharistie. Aceste probleme, ar trebui mult abordate de Bisericã, este timpul ca acum sã se de-a lãmuriri, sã se insiste asupra faptului cã temeiul oricãrei vieþi personale, orice formã de ascezã ºi misticã îºi are sursa, originea, puterea, ºi seva de viaþã numai în Sfintele Taine. Numai participând la viþa trupului tainic al Bisericii putem vorbi de o despãtimire, de iluminare ºi desãvârºire. Aceasta este credinþa bisericii ca viaþã în Iisus Hristos ºi cu Iisus Hristos de douã milenii. Restul este o iluzie, o cale fãrã finalitate, un verbalism despre Iisus Hristos, o teoretizare, dupã cum afirmã, susþine ºi numeºte Sfântul Ioan Scãrarul.
Acesta este Testamentul Domnului ºi Mântuitorului nostru – Cel rãstignit, mort ºi înviat: „Eu sunt viþa, voi mlãdiþele. Cel ce rãmâne întru Mine ºi Eu Întru el, acela aduce roadã multã, cãci fãrã Mine nu puteþi face nimic” (In. Cap. 15. 5). Acesta a fost ºi Crezul Bisericii în istorie când ºi-a precizat învãþãtura sa dogmaticã. Ea aratã cã conþinutul dogmelor priveºte viaþa ºi participarea la adevãr ca viaþã, ca mântuire. Am arãtat pânã acum cã viaþa în Iisus Hristos ºi Învierea în Iisus Hristos ne este datã în Sfintele Taine ºi am particularizat cu Taina Sfintei Împãrtãºanii.
Este cuprinzãtor ºi esenþial sã spun cã în Sfânta Împãrtãºanie ne este datã ºi starea de jertfã a lui Iisus Hristos – Mortul ºi Înviatul, ºi cã din aceasta se hrãneºte ºi dispoziþia noastrã de jertfã. Precum tainei cruci urmatã de slãvita înviere aºa ºi în cazul nostru, din dispoziþia ºi capabilitatea de jertfã va urma ca o încununare învierea noastrã în Dumnezeu.
Sfântul Chiril al Alexandriei a arãtat în lucrarea sa intitulatã „Închinarea în duh ºi Adevãr” cã la Iisus Hristos nu se intrã numai în starea de jertfã, iar noi împãrtãºindu-ne cu Hristos, ne împãrtãºim ºi de acea stare ca disponibilitate. În Euharistie starea de jertfã ºi cea a Învierii sunt unite organic. Acesta l–a fãcut pe dascãlul Ortodoxiei, Sfântul Maxim Mãrturisitorul sã afirme cã Iisus Hristos vrea cu „fiecare dintre noi sã sãvârºeascã taina întrupãrii sale” (Ambigua).
Aceastã stare de jertfã este foarte importantã pentru spiritualitatea ortodoxã, ce nu s-a numit niciodatã numai asceticã sau misticã ci în primul rând este bisericeascã, comunitarã, eclesialã ºi evanghelicã. Tradiþia filocalicã este vãzutã ca o viaþã în Iisus Hristos, iar treptele de despãtimire, iluminare ºi desãvârºire sunt vãzute ca o înnoire, ca o înviere în Iisus Hristos, sau ca o înainte înviere în Iisus Hristos – Domnul ºi Stãpânul, Fiul Omului, Cel ce a venit „pentru noi ºi pentru a noastrã mântuire”, ca sã ne rãscumpere din boalã, din pãcat ºi din moarte pe mine ºi pe noi, cei mulþi…
În altã ordine de idei, Sfântul Ioan Scãrarul spune despre curãþire: „O numesc liberare de patimi ºi pe bunã dreptate, cãci ea este începutul învierii de obºte ºi al nestricãciunii celor stricãcioase” (treapta XXIX), ce ne duce pe noi la adevãrata libertate, cea în Iisus Hristos. El vrea sã ne arate, ca un al doilea Moise cã cel ce ajunge pãrtaº al nestricãciunii ca ºi culme a vieþii spirituale, este pãrtaº chiar al învierii sufletului ºi trupului, înainte de învierea obºteascã. Toatã asceza ºi mistica lui practicã este vãzutã ca o moarte ºi o înviere în Iisus Hristos.
Acesta mã îndeamnã ne îndeamnã pe noi toþi la un dialog ºi o reflecþie: „Sã cercetãm, vã rog, cine este mai mare cel care a murit ºi a înviat, ori cel care de fel nu a murit. Cel care a fericit pe cel de-al doilea s-a înºelat deoarece, murind Hristos a ºi înviat, cel care fericeºte pe cel dintâi adevereºte cã acei ce mor ºi, mai mult încã, acei ce cad, nu sunt încercaþi de vreo deznãdejde” (XV– Despere curãþenie). Acest cuvânt este de o mare forþã a cãinþei, o putere în a lãsa viaþa pãcatului ºi a plãcerii ºi a învia în Iisus Hristos, ºi de o nãdejde cã chiar dacã cazi, ridicarea ta ºi a mea este oricând posibilã.
Pãrinþii au arãtat cã nimeni nu moare sub cruce, cine îºi asumã crucea,ca metania, ca pocãinþa, pronie ºi judecatã biruie ºi învinge pãcatul, moartea, lumea ºi pe diavolul. Dar ei au arãtat cã pe cruce în final trebuie sã fim, nu sub cruce, cel ce se rãstigneºte pe ea în sens personal, în viaþa acestei lumi, în lupta fãrã odihnã faþã de pãcat ºi de diavol cunoaºte propria sa înviere, a naturii sale încã de acum. Aºa au gândit toþi pãrinþii mari ai Bisericii. Însãºi salutul Hristos a Înviat! Este un realism, un adevãr ºi o realitate, o convingere ce o trãia fiecare sfânt pãrinte în planul vieþii de zi cu zi. Sfântul Serafim de Sarov, de pildã, a vãzut, din punct de vedere cotidian, în toate sfintele sale nevoinþe învierea sa în Iisus Hristos, de aceea el întâmpina pe fiecare om cu cuvintele: „Hristos a înviat, bucuria mea!”
Cãci iatã, în mijlocul istoriei stã pururea Învierea Domnului ºi Dumnezeului nostru Iisus Hristos – Marele Eveniment ºi Marea Tainã a Creºtinãtãþii, a lumii, a cosmosului ºi a universului întreg. Cãci cu adevãrat a Înviat!
ªi sã ne luminãm cu prãznuirea, ºi unul pe altul sã ne îmbrãþiºãm.
Sã zicem fraþilor ºi celor ce ne urãsc pe noi: sã iertãm toate pentru înviere.
ªi aºa sã strigãm: Hristos a înviat din morþi, cu moartea pe moarte cãlcând/
ªi celor din morminte viaþã dãruindu-le! (Din Cântãrile Învierii)
|
de Stelian Gomboș 4/17/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.