Testament - Eugene Ionesco
EUGENE IONESCO
(1909-1994)
TESTAMENT
( Dintr-un document deosebit, apãrut în publicaþia parizianã "Le Figaro Litteraire" a doua zi dupã moartea lui Eugene Ionesco, survenita in 1994*)
*Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuºi atât
de rãu încât îmi este greu sã scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea
este atât de violentã. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care
o detest dar care îmi aduce totuºi, câteodatã, un somn atât de plãcut.*
*Mi se joacã piesele cam peste tot în lume ºi cred cã aceia care se duc
sã le vadã râd sau plâng, fãrã a simþi dureri prea violente.*
*ªtiu cã se va sfârºi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi
este un câºtig.*
*Câteodatã vin sã mã vadã prietenii, câþiva prieteni devotaþi. Îmi face
mare plãcere sã-i vãd, dar dupã o orã obosesc.*
*Oare ce altceva fãceam, mai bine, înainte? Cred cã mi-am pierdut timpul
ºi cã am alergat în van.*
*Îmi simt mintea goalã ºi mi-e greu sã continui, nu din cauza durerilor
ci a acestui vid existenþial de care e plinã lumea, dacã pot spune cã lumea
este plinã de vid. Ca de obicei, mã gândesc cã poate voi muri în aceastã
searã sau, sã nãdãjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine ºtie cât timp
mai târziu. Când nu mã gândesc la tot ce poate fi mai rãu, mã plictisesc.
Câteodatã mã gândesc cã mã gândesc, mã gândesc cã mã rog. Cine ºtie, poate
cã va fi totuºi ceva, va fi ceva. Poate cã dupã va fi bucuria.*
*Care este forma lui Dumnezeu? Cred cã forma lui Dumnezeu este ovalã.*
*Am fost ajutat în carierã - carierã, cum se spune - de un mare numãr de
oameni cãrora le datorez recunoºtinþã.**
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilã
tandreþe ºi plinã de umor în ciuda faptului cã unul dintre copii îi murise
la o vârstã fragedã ºi cã fusese abandonatã - dupã cum am povestit adesea -
de soþul ei ce a lãsat-o singurã în marele Paris. *
*Apoi, mai târziu, au fost toþi profesorii mei de la liceul din
Bucureºti.*
*Dar pe parcursul vieþii, mai ales soþia mea, Rodica, ºi fiica mea,
Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fãrã ele, este
limpede cã n-aº fi fãcut nimic, n-aº fi scris nimic. Le datorez ºi le dedic
întreaga mea operã.*
*Datorez mult ºi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua
ultimei reprezentaþii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus, în
1940, suma de 10.000 de dolari, dar ºi mie mi-a adus renumele în Statele
Unite. El m-a ajutat fãrã sã vrea.*
*Au fost, apoi cronicile literare engleze ºi franceze. În plus aceste
cronici au ridicat împotrivã pe criticii de stânga care crezuserã la
început cã eu însumi sunt de stânga aºa dupã cum ceilalþi mã credeau de
dreapta.*
*Apoi, încã o datã soþia mea, mereu soþia mea, care m-a obligat sã-mi
trec examenul de licenþã. ªi mi-a fãcut bine, dorind sã mã distrugã, cea
de-a doua soþie a tatãlui meu, Lola, care m-a dat afarã din casã,
provocându-mã în acest fel sã mã descurc ºi sã reuºesc. Mi-au fãcut bine
profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a
determinat sã-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de
sora soþiei mele, Angela, care þinea o pensiune pentru liceeni (liceeni
care, dupã câte ºtiu eu, n-au reuºit în viaþã). Vagabondând de la unul la
altul, de la unii la alþii, eu, cel fãrã adãpost, am acum unul din
frumoasele apartamente din Montparnasse.
Am mai fost, în sfârºit, ajutat câteodatã de rude mai mult sau mai puþin îndepãrtate, de cãtre mãtuºa mea
Sabina ºi mãtuºa mea Angela, de cãtre profesori care îºi imaginau cã am
geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul rãzboiului din 1940 de Anca,
mama soþiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfãrâmatã, i-a
lãsat pe ginerele ºi fiica ei sã plece în Franþa. A murit, sperând sã se
reîntâlneascã cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu aceastã
nãdejde.*
*Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru cã nu
voiam sã mã alãtur comuniºtilor de la Bucureºti, am plecat într-o zi la
piaþã fãrã un ban în buzunar ºi am gãsit pe jos 3000 de franci (din 1940!).
Atâtea întâmplãri mi-au venit în ajutor! Poate Dumnezeu este acela care m-a
ajutat toatã viaþa, care mi-a sprijinit toate eforturile ºi eu nu mi-am dat
seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude
Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu sã-l binecuvânteze, care nu a cutezat sã
arunce în stradã un biet refugiat care nu-ºi plãtea chiria dar era poate
trimis de Domnul.*
*ªi astfel, din mânã în mânã, am ajuns sã obþin un soi de enormã
celebritate ºi sã ajung împreunã cu soþia mea la vârsta de 80 de ani, chiar
81 ºi jumãtate, cu frica morþii, cu neliniºte, fãrã a-mi da seama cã
Dumnezeu îmi dãruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine,
moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în
ciuda preoþilor, n-am reuºit niciodatã sã mã las în voie, în braþele
Domnului. N-am reuºit sã cred destul. Eu sunt, din pãcate, ca omul acela
despre care se spune cã fãcea în fiecare dimineaþã aceastã rugãciune:
"Doamne, fã-mã sã cred în Tine". Ca toatã lumea, nici eu nu ºtiu dacã, de
cealaltã parte, existã ceva sau nu este nimic. Sunt tentat sã cred, ca ºi
Papa Ioan Paul al II-lea, cã se desfãºoarã o luptã cosmicã enormã între
forþele tenebrelor ºi cele ale binelui. Spre victoria finalã a forþelor
binelui, cu siguranþã, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fãrâme
dintr-un tot, sau suntem fiinþe care vor renaºte?
Lucrul care mã întristeazã poate cel mai mult este despãrþirea de soþia ºi fiica mea. ªi
de mine însumi! Sper în continuitatea identitãþii cu mine însumi, temporalã
ºi supratemporalã, traversând timpul ºi în afara timpului.*
*Nu apãrem pe pãmânt pentru a trãi. Apãrem pentru a pieri ºi a muri.
Trãieºti copil, creºti ºi foarte repede începi sã îmbãtrâneºti. Cu toate
acestea, este greu sã-þi imaginezi o lume fãrã Dumnezeu. Este totuºi mai
simplu sã þi-o imaginezi cu Dumnezeu.**
S-ar putea spune cã medicina modernã ºi gerontologia doresc, prin toate
mijloacele, sã reconstruiascã omul în plenitudinea sa, aºa cum divinitatea
n-a putut s-o facã: în pofida bãtrâneþii, a stricãciunii, a slãbiciunii,
etc. Sã-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aºa cum
divinitatea n-a ºtiut sau n-a vrut s-o facã. Cum n-a fãcut-o divinitatea.*
*Înainte, sculându-mã în fiecare dimineaþã spuneam: slavã lui Dumnezeu
care mi-a mai dãruit încã o zi. Acum spun: încã o zi pe care mi-a retras-o.
Ce-a fãcut Dumnezeu din toþi copiii ºi vitele pe care I le-a luat lui Iov?**
În acelaºi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru cã eu cred în
rãu. Dacã rãul existã, atunci existã ºi Dumnezeu.*
|
Observatorul 4/9/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.