Eminescu in cuvinte pline de intelepciune
În fiecare an, la 15 ianuarie, sărbătorim ziua lui Eminescu care, din anul 2010, a fost instituită Ziua Culturii Naționale. Dintre multiplele manifestări ale geniului lui Eminescu, în articolul de față doresc să prezint o parte din gândirea sa economică, din care politicienii, parlamentarii și guvernanții noștri au multe de învățat, dacă vor, și dacă au și capacitatea.
Cuprins:
1. Eminescu despre politică și politicieni
2. Eminescu despre guvernare
3. Eminescu despre pătura superpusă
4. Eminescu despre muncă
5. Eminescu despre patriotism
6. Eminescu despre credință și religie
7. Citate diverse de Eminescu
8. Mari personalități despre Eminescu
Bibliografie
În fiecare casă de rumâni, chipul lui Eminescu se cuvine să stea între două candele, ca o icoană sfântă. Fiecare bun român (iubitor de țară, de neam și de strămoși), ar trebui să vadă în Eminescu pe adevăratul Mesia al neamului românesc care, prin opera sa, a deschis calea auto-eliberării și înălțării ființei naționale. Urmând cuvintele pline de înțelepciune ale lui Eminescu, românii pot afla calea mântuirii din prăpastia în care am căzut.
În cele ce urmează se prezintă o parte din pildele care dau imbold, adevărate energii ale cuvântului ale lui Eminescu, pe care tot poporul și, în special conducătorii săi ar trebui să și le însușească drept principii de viață.
***
1. Eminescu despre politică și politicieni
Gândirea politică a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole, publicate în mai multe ziar și reviste.
Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:
1) exactitate, conștiinciozitate, corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale necruțătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai și numai în slujba interesului național;
3) concepția sa unitară despre economie și despre politică, privite ca factor esențial al propășirii și al independenței economice și politice, concepție a cărei actualitate este de netăgăduit;
4) că analizele sale politice sunt fundamentate pe o temeinică și o profundă cunoașterea vieții economice, sociale și politice din vremea sa.
Mihai Eminescu a fost și va rămâne peste veacuri atât Poetul Nepereche, cât și un mare ziarist, cu analize economice și politice permanent de actuale (de când le-a publicat și până în prezent), din care politicienii și guvernanții ar avea multe de învățat.
Din numeroasele articole pe teme politice ale lui Mihai Eminescu am selectat câteva esențe care sunt perfect de actuale și pentru societatea noastră de azi. Multe ar avea de învățat conducătorii noștri din învățămintele politice eminesciene. Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și le-ar aplica în activitatea lor. Numeroase sunt articolele și cărțile în care se iau citate/texte din Eminescu și se răstălmăcesc, se explică, se interpretează în mod eronat, atât din incompetență profesională, cât și în mod voit.
Eu am considerat că textele de mai jos sunt atât de clar exprimate de Eminescu și pe înțelesul și al omului de rând încât nu mai necesită alte explicații. Am considerat inutil să mai explic textele de mai jos pe care, citindu-le și omul simplu, le înțelege corect și pe deplin și despre care spune da, foarte adevărat, parcă sunt scrise pentru zilele noastre.
Eminescu atacă, pe un ton amar, dar de un sarcasm incendiar, politicianismul din vremea sa, îi dezavua pe politicieni, considerându-i panglicari și negustori de vorbe. Partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Ceea ce a scris Eminescu în publicistică despre politică și politicieni este de actualitate și în prezent, așa după cum se poate constata fie și numai din următoarele citate ale sale:
Greșealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 13 februarie 1882).
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 27 aprilie 1879).
Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existența zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanțe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-și dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpănește, o spunem cu părere de rău: lupta egală în țară și Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiții personale, al unor apetituri, pe cât de nesățioase, pe atât de vrednice de condamnat. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 19 septembrie 1880).
Trebuie ca, cu toții, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut și să le combatem cu curaj și străruință. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalității înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condițiunile sociale s-au surpat și s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcțiune foarte periculoasă; tradițiunile țării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradițiuni și fără autoritate, încât țara cea mare, temeiul și baza naționalității noastre nu-și găsește conștiința raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambițiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opțiuni avem rivalități de ambiții; toleranța pentru toate interesele cele mai vulgare și cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 4 ianuarie 1881).
Statul a devenit, din partea unei societăți de esploatare, obiectul unei spoliațiuni continue și acești oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă și merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câștigate prin frustarea statului cu sume însemnate. Acești dezmoșteniți, departe de-a-și câștiga o moștenire proprie pe Pămînt pe singura cale a muncii onorabile, fură moștenirea altora, alterează mersul natural al societății, se substituie, prin vicleșug și apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a hoților de codru, instituind codri guvernamentali și parlamentari. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 17 august 1882).
S-au zidit fără îndoială multe palate în București, s-a înmulțit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; țara muncește înzecit pentru a întreține absenteismul și luxul, precum și pătura numeroasă de oameni care și-au făcut din politică o profesie lucrativă.. (Mihai Eminescu)
Favoarea și interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaților statului. (Mihai Eminescu)
Justiția, subordonată politicei, a devenit o ficțiune și nu mai există nici o garanție pentru cele mai prețioase interese ale societății. (Mihai Eminescu)
Un om de stat, precum și o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid e opus acelui om de stat.
Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puțini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat.
Orice zgârie-hârtie care nu avea idei a crezut că poate înlocui această lipsă prin vorbe nouă.
Funcțiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricați.
Viciul organic al lipsei unei administrații instruite, echitabile și binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri și a fost izvorul abuzurilor.
Energia cuvântului: Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. (Mihai Eminescu despre politică).
Astăzi, țara e condusă de ciocoi de toți cîți au devenit instrumente străine și au adus țara în sapă de lemn. (I.H. Rădulescu. Echilibru între antiteze)
S-au zidit fără îndoială multe palate în București, s-a înmulțit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; țara muncește înzecit pentru a întreține absenteismul și luxul, precum și pătura numeroasă de oameni care și-au făcut din politică o profesie lucrativă. (Eminescu)
Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputații, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de județ. Aceste comitete își împart toate în familie. Ele creează, din banii județelor, burse pentru copiii «patrioților» trimiși în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri județene pe unde «patrioții» au câte un petec de moșie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot». (Mihai Eminescu)
Nu poate o nație să fie pururea condusă de neadevăr și de corupție. (M. Eminescu).
Ierarhia socială n-ar trebuii să fie decât o ierarhie a muncii. (Mihai Eminescu)
Secretul vieții lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. (Mihai Eminescu)
Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate. (Eminescu, în Timpul, 26 mai 1882)
Egalitatea nu există decât în matematici. (Mihai Eminescu)
De oameni de caracter are nevoie statul, nu de deștepți cu o morală îndoielnică, fiindcă ei propagă relații de vicleșug și brutalitate. (Eminescu)
[...]cu cât se-nmulțește clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar.[...] când organizarea socială favorizează înmulțirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive. (Eminescu, în Curierul de Iași, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.)
[...]un mic sâmbure greșit în organizarea societății, în viața economică crește și îngroapă o națiune. (Eminescu)
Guvernul a creat Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni. (Eminescu, Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1)
Mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații. (Mihai Eminescu)
Multe ar avea de învățat politologii și politicienii noștri actuali, din publicistica eminesciană. Ne întrebăm, însă, dacă au și citit-o?
2. Eminescu despre guvernare
Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice. (Mihai Eminescu)
Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice. (Mihai Eminescu)
Mizeria materială și morală a populației, destrăbălarea administrației, risipa banului public, cumulul, corupția electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul și oricare vederile sale supreme, corupția și malonestitatea trebuie să lipsească din viața publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulități venale, de oameni de nimic, pentru a guverna. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 9 decembrie 1882).
Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiții, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiție hotărâtă, un trecut hotărât. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 30 iulie 1881).
Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale țării, orice patriot improvizat și de proveniență îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de țară și popor. Dar acești oameni noi, acești patrioți, căutau numai foloasele influenței politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale țării dau repede îndărăt în privire morală și în privire materială. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 22 martie 1881).
Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari și țăranii au sărăcit; industria de casă și meșteșugurile s-au stins cu desăvărșire iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenușerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie și aspiră a deveni deputați și miniștri, advocații, s-au înmulțit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc nația în fiecare zi, pe hîrtie. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 22 februarie 1879).
Oameni care au comis crime grave rămân somități, se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 3 mai 1879).
Mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 18 aprilie 1879).
Trădătorii devin oameni mari și respectați, bârfitorii de cafenele literatori, ignoranții și proștii administratori ai statului român. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 15 mai 1879).
Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungașul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii și speculanta de sineși femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce și, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 26 mai 1883).
Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputații, care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de județ. Aceste comitete își împart toate în familie. Ele creează, din banii județelor, burse pentru copiii patrioților trimiși în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri județene pe unde patrioții au câte un petec de moșie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui patriot. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 20-21 aprilie 1881).
Acela ce cutează a se revolta față de această stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure și să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei țări este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinațional, ca reacționar. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 23 iunie 1879).
Ești patriot de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieții, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o nație, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late și cu apă rece. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 20 mai 1881).
Ne mulțumim dacă actele guvernanților de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracție făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat și autentic sentiment patriotic. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 8 august 1880).
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine și, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieți fără bucurie și fără tihnă. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 31 august 1878).
Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine. Shakespeare cedează bufoneriilor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfințesc, zeii mor. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 7 aprilie 1879).
Un sistem reprezentativ, întins ca o rețea asupra întregii țări, influențat însă, întodeauna, în mod absolut, de guvernul central, și-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii județene, consilii comunale, consilii de instrucțiune, consilii de sus și de jos, care nici nu știu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 27 mai 1879).
Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ neadevărul, ignoranța lustruită, cupiditatea demagogilor, suficiența nulităților. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 28 septembrie 1880).
Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; așa încât, departe de-a vedea existența statului asigurată prin cârma puternică și prevăzătoare a tot ce poate produce nația mai viguros, mai onest și mai inteligent, suntem, din contră, avizați de-a aștepta siguranța acestei existențe de la mila sorții, de la pomana împrejurărilor externe care să postuleze ființa statului român ca pe un fel de necesitate internațională. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 31 august 1878).
Istoria își are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt și mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simțul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative și fiscale și de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mînuit în contra chiar a existenței statului. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 5 decembrie 1882).
Țăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O națiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu va putea să-și îngăduie luxul națiunilor industriale înaintate. Și ce e într-adevăr o națiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meșteșugul și de acea câștigă într-un an, cât câștigă meșterul din străinătate într-o zi. (Mihai Eminescu).
[...]un mic sâmbure greșit în organizarea societății, în viața economică crește și îngroapă o națiune. (Mihai Eminescu)
Guvernul a creat Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni. (Mihai Eminescu, Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1).
Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.. (Mihai Eminescu)
Viciul organic al lipsei unei administrații instruite, echitabile și binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri și a fost izvorul abuzurilor. (Mihai Eminescu)
[...]cu cât se-nmulțește clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar[...]. (Mihai Eminescu, în Curierul de Iași, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.).
[...] când organizarea socială favorizează înmulțirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive [...]. (Mihai Eminescu, în Curierul de Iași, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.).
Funcțiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricați. (Mihai Eminescu)
3. Eminescu despre pătura superpusă
Avem de-o parte rasa românească cu trecutul ei, identică în toate țările pe care le locuiește, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr și de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungași și de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale și occidentale. (Eminescu)
Cea dintâi datorie a națiunii, dacă vrem să se întemeze și economicește și moralicește, e sarunce pătura de paraziți de deasupra-i în gunoiul din care a ieșit[...]. Curățată de pătura de paraziți, nația își va reveni în fire. Ce este pătura superpusă ? Este un concept fără determinare etnică desemnând o asociație de exploatatori fără principii, legați între ei prin demagogie și prin fapte și comportamente, care au toate aceleași comportamente: contribuie la degradarea fondului biologic al unui popor, la declinul economic al acestuia și la dezintegrarea lui cultural-spirituală. (Eminescu. Vezi Ilie Bădescu. Sociologie eminesciană, Galați, Porto-Franco, 1984, p. 107)
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă și tranzacțiuni; teoria de luptă pe picior în aparență egal, în realitate inegal. Și în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câștig e bun, cel fără scrupule față de concetățenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezișă. (Eminescu)
Extrase din Pătura superpusă, de Mihai Eminescu, articolul publicat fără titlu în Timpul (VI), 29 Iulie 1881 (vezi:
https://ro.wikisource.org/wiki/P%C4%83tura_superpus%C4%83): Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate țările pe cari le locuiește, popor cinstit, inimios, capabil de adevăr și de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungași și de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale și occidentale, incapabilă de adevăr și de patriotism, rasa Caradalelor, pe care moldovenii din eroare o numesc munteni. Această teorie am espus-o în mai multe rânduri, dar «Românul» s-a ferit de-a ne răspunde. E o cestie foarte neplăcută pentr-un guvern compus în cea mai mare parte din asemenea adunături și pentru un partid în care, la zece nume, afli abia unul românesc. (Mihai Eminescu)
Elemente străine, îmbătrânite și sterpe, s-au amestecat în poporul nostru și joacă comedia patriotismului și a naționalismului. Neavând tradiții, patrie hotărâtă ori naționalitate hotărâtă, au pus totuși, mâna pe statul român. Conștiința că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o țară vrăjmașă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naționalității, ci realizarea unei serii de idei liberale și egalitare cosmopolite. (Mihai Eminescu)
Străini superpuși fără nici un cuvânt nației românești, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de țară și popor. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 9 august 1881).
Nu e vorba doar de reacțiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave și străine din viața noastră publică de către elementele sănătoase coalizate. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 19 septembrie 1879).
Peste noapte și prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvîntului care substituie, pretutindenea și pururea, în locul noțiunilor nație, țară, român, noțiunea om, cetățean al universului... (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 13 decembrie 1887).
Peste tot aceeași idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puțin îmi pasă! (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 23 mai 1882).
Rasa determinantă a sorții acestei țări nu mai este cea românească, ci străinii românizați de ieri alaltăieri, iar autoapărarea împotriva lor e disproporționat de grea, de vreme ce acești oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt așezate în afară, pe când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric și fără o conștiință limpede de ceea ce trebuie să facă. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 1 aprilie 1881 și 29 iulie 1881).
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă și tranzacțiuni; teoria de luptă pe picior în aparență legal, în realitate inegal. Și, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câștig e bun, cel fără scrupul față de concetățenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezișă. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 20 februarie 1879).
La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizații și a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a țării, organizație care costă prea scump și nu produce nimic. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 18 iunie 1881).
Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulțit în România, numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate și zidiri mari în orașele noastre - numai că nu ale indigenilor. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 25 septembrie 1882).
Populația autohtonă scade și sărăcește; cărți nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoștinți, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învață, o face de silă, gonind după o funcție. Încolo leagă cartea de gard. Și, pentru a avea o funcție trebuie să fii înrudit cu ei. (ziarul Timpul din 30 iulie 1881).
Acest spectacol al exclusivei stăpîniri a unei rase și decăzute și abia imigrate asupra unui popor istoric și autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ține la demnitatea și la onoarea lui. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 9 august 1881).
Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simți român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceștia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungășie și cocoterie nu merită a determina viața publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nvețe carte, să-nvețe a iubi adevărul pentru el însuși și munca pentru ea însăși, să devie sinceri, onești, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia și istericalele fanariote, și-atunci vor putea fi români adevărați. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e rușine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste și iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci și omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată. (Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 17-18 august 1881).
[
]Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii[
]
[
]Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii! [
]
[
]Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. [
]
[
]Și apoi în sfatul țării se adun să se admire[
]
[
]Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!
(Versurile din poezia Scrisoarea III-a, de Mihai Eminescu)
În sens eminescian: Fanarul: un cartier al orașului turc Istanbul. Iloții: populație din Fanar aservită otomanilor; erau persoane care nu aveau nici drepturi de proprietate și nici drepturi cetățenești. Fanarioți: un cerc restrâns de aristocrați care alcătuiau pătura superioară a societății în Imperiul Otoman. Saltimbancii: oameni care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. Irozii: oameni care au comportări asemenea lui Irod. Irod cel Mare, fost rege al Iudeii între anii 37 î.Hr. și 4 d.Hr., despre care în Biblia se menționează că ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Bethleem, cel care a fost descris de istoricul Flavius Josephus ca fiind cel mai crud tiran suit vreodată pe tron, care a domnit ca o fiară treizeci și șase de ani.
4. Eminescu despre muncă
Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând. (Mihai Eminescu)
Mulți lucrează, dar puțini gândesc. (Mihai Eminescu)
Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură. (Mihai Eminescu)
Țăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O națiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu va putea să-și îngăduie luxul națiunilor industriale înaintate. Și ce e într-adevăr o națiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meșteșugul și de acea câștigă într-un an cât câștigă meșterul din străinătate într-o zi. (Eminescu).
O constantă a publicisticii lui Eminescu este prețuirea muncii, munca fiind mijlocul care va ridica poporul nostru: O singură buruiană de leac pentru acest scop: munca. Muncă nu comunalism, iată mijlocul care va ridica poporul nostru. (Mihai Eminescu)
Temeiul unui stat e munca și nu legile bogăția unui popor nu stă în bani, ci iarăși în muncă, iar materia vieții de stat e munca, scopul muncii: bunul trai, averea, deci acestea sunt esențiale. (Mihai Eminescu)
E mică țărișoara noastră, îi sunt strâmte hotarele, greutățile vremurilor au știrbit-o. Dar această țară mică și știrbită e țara noastră, e țara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Într-însa găsim toate putințele dezvoltării, întocmai ca într-una oricât de întinsă. Athena era un petec de pământ și totuși numai din comorile ei și-a luat împărăția lui Alexandru podoabele măririi. S-o facem mare pe țărișoara noastră prin roadele muncii noastre și prin mărimea vredniciilor noastre. (Timpul, IV, 1879).
5. Eminescu despre patriotism
Măsura patriotismului nostru va fi dată de faptele pe care vom avea ocaziunea de-a le împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei pe care individul și le alege după plac. (Mihai Eminescu)
Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim și noi națiune industrială, măcar pentru treburile noastre, dar vezi că omul trebuie să învețe mai întâi carte și apoi să calce a popă, trebuie mai întâi să fii nație industrială și după aceea abia legile și instituțiile națiilor industriale. (Mihai Eminescu)
Adevărații apostoli ai libertății erau, înainte de toate, români pătrunși de conștiința unității noastre naționale (Tradiții istorice, Timpul, noiembrie 1879);
Independența, departe de a fi meritul actualei generații, e suma vieții noastre istorice (Geniul neîmbătrânit al istoriei românilor, Timpul, februarie 1880).
Eminescu rămâne conștiința noastră cea mai înaltă. Nimeni n-a fost mai preocupat mai mult decât el, de soarta poporului român și de destinul lui în istorie. Ideea cea mai scumpă a lui Eminescu a fost aceea a unității naționale. Acestei idei sacre i-a consacrat întreaga viață.
Venind în contact, cu uimire, cu mari comunități românești, răspândite în toată Peninsula Balcanică, Eminescu scrie apăsat: NU există un stat în Europa orientală, NU există o țară de la Adriatica la Marea Neagră care să NU cuprindă bucăți din naționalitatea noastră (Românii Peninsulei Balcanice, Timpul, 1878).
În viziunea lui Eminescu, poporul român este bun, blând, omenos, îngăduitor, cinstit, inimos, capabil de adevăr și de patriotism, tolerant, cu o inteligență caldă și deschisă adevărului. Ș-apoi ni se pare că nici un neam de pe fața pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Singure țările românești sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice dumnezeu au vroit și să vorbească ce limbă i-au plăcut. Nu se va găsi o țară în care să nu se fi încercat de a face prozeliți din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă (Curierul de Iași, noiembrie 1876).
Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc charte și resbele, zugrăvesc împărății despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest popor, care nu servește decât de calici acelora ce se înalță la putere - popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri (Din manuscrise, Opere, vol. IX); Căci e un popor viteaz, drept, foarte tolerant, ba poate c-a început a recâștiga chiar vechea și admirabila lui calitate de a judeca toate lucrurile cu sânge rece și de a nu da nimic pe vorbe goale. Dovezi istorice pentru acest bun-simț, într-adevăr superior, sunt multe: evlavios fără a fi bigot (...) și drept, fără finețe juristice, el s-a judecat fără cod civil și penal 500 de ani aproape. Reîntoarcerea la acele calități ale strămoșilor, la vitejie, dreptate și cuminție, va fi începutul unei epoce de adevărată regenerare (Timpul, 27 iunie 1879); Încolo foarte tolerant cu orice lege și orice limbă din lume, neamestecându-se nicicând în certuri religioase și respectând în mod egal credințele și convingerile orișicui, românul n-are de înregistrat în decursul unor lungi veacuri nici o răscoală religioasă, nici o persecuție în contra vreunei naționalități (Timpul, 16 decembrie 1879).
Atâta vreme cât vom reveni la Eminescu, ne vom putea recăpăta verticala și vom găsi o cale pentru a ne izbăvi de amnezie și de starea de dezbinare dintre noi și de înstrăinare față de propria ființă, față de propria realitate și identitate. Iubirea față de țară și legătura cu trecutul, pe care le găsim în mod desăvârșit exprimate și manifestate de Eminescu, sunt condiția esențială pentru ca acest popor să aibă un viitor demn.
Vezi pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html
6. Eminescu despre credință și religie
De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem. (Mihai Eminescu)
Suferințele de moarte ale dascălului și modelului nostru (Isus Cristos n.n.) nu ni se cer decât în momente excepționale, nu se cer decât de la eroi și martiri. Dar, întrucât ne permite imperfecțiunea naturii omenești, fiecine trebuie să caute a compensa prin muncă și prin sacrificiu bunurile de care se bucură. (Mihai Eminescu)
Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul. (Mihai Eminescu)
Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră. (Mihai Eminescu)
La început, pe când ființa nu era, nici neființa,
Pe când totul era lipsa de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns.
Când pătruns de sine însuși, odihnea Cel nepătruns,
Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă.
Caci era un întuneric, ca o mare fără rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază..
(Eminescu, in Scrisoarea I-a).
7. Citate diverse de Eminescu
Egalitatea nu există decât în matematici. (Mihai Eminescu)
Ocazia e iute la fugă și leneșă la întors. (Mihai Eminescu)
Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți. (Mihai Eminescu)
Între caracter și inteligență n-ar trebui să existe alegere... (Mihai Eminescu)
Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicație falsă. (Mihai Eminescu)
Ca să-ți dai seama de nivelul culturii generale a unei nații, trebuie să vezi ce idoli are.. (Mihai Eminescu)
Totul ia timp
și timpul ia tot. (Mihai Eminescu)
Omul are atâta libertate și egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav. (Mihai Eminescu)
Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne! (Mihai Eminescu)
Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viața suportabilă. (Mihai Eminescu)
Toate sunt mărginite, durerea nu
(Mihai Eminescu)
Cauza proprie a relelor noastre e lipsa de cultură adevărată, scria Eminescu, dovadă că își însușise teoria lui Titu Maiorescu, după care există o cultură adevărată și o pseudocultură sau o spoială de cultură.
Presiunea înjosește, pasiunea înalță. (Mihai Eminescu)
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești
cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme
Ne trezim și murim cu ele. (Mihai Eminescu)
Citește! Citind mereu, creierul tau va deveni un laborator de idei si imagini, din care vei intocmi intelesul si filosofia vieții. (Mihai Eminescu)
Vai de biet român săracul. Întărit tot dă ca racul
(Mihai Eminescu)
8. Mari personalități despre Eminescu
Nicolae Iorga aprecia că Eminescu stăpânea cu desăvârșire cunoștința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală; nimeni din generația lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei. O altă afirmație, foarte fermă, a aceluiași savant Nicolae Iorga, este aceea că opera lui Eminescu reprezintă cea mai vastă sinteză făcută de un român vreodată.
G. Călinescu îl definea pe Eminescu drept poetul nepereche, în egală măsură, poetul național poet universal.
Filosoful Constantin Noica îl numea Omul deplin al culturii românești.
Petre Țuțea l-a botezat românul absolut, remodelând titlul celebrei cărți a italiencei
Rosa del Conte: Eminescu sau despre Absolut, care, în traducere elementară, este echivalent cu Eminescu sau despre Dumnezeu.
Mircea Eliade: Eminescu este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul și din pământul nostru românesc.
Constantin Noica: Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați, căci măsura noastră este Eminescu, îndemnându-ne a-l cunoaște mai bine pe Eminescu noi înșine și a-l face mai bine cunoscut întregii lumi.
Nicolae Steinhardt: A vorbi despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine.
Constantin Noica: Eminescu este conștiința noastră cea mai bună, fiindcă el nu este doar cel mai mare poet al nostru, făuritor al limbii române literare și ridicându-se, prin opera sa artistică neîntrecută, la anvergura de poet universal, ci și o uriașă conștiință, situându-se permanent în adevărul nației românești (Zoe Dumitrescu Bușulenga), căruia i s-a dedicat până la jertfa de sine.
Prin opera sa literară, poetul nostru național, domnul cel de nemurirea noastră (Grigore Vieru), a făcut ca forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești, după cum a intuit Titu Maiorescu.
Ovidiu Ghidirmic punctează decisiv, în termeni deosebit de expresivi și vibranți: Publicistica eminesciană este de o tulburătoare actualitate. Publicistica rămâne magma fierbinte a operei eminesciene, o rană deschisă, care doare. Pe noi ne interesează ce ne spune ea astăzi, ce învățăminte folositoare pentru națiunea noastră putem extrage din publicistica eminesciană.
Eminescu-i România tăinuită în cuvânt, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html
Multe și interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html
***
Bibliografie
Alexandra Olivia Nedelcea, Eminescu, economistul, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2000
Eminescu și Teoria Relativității: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23601164-cine-descoperit-teoria-relativitatii-einstein-sau-eminescu.htm
Pentru Pătura superpusă, de Mihai Eminescu, articolul publicat fără titlu în Timpul (VI), 29 Iulie 1881, vezi https://ro.wikisource.org/wiki/P%C4%83tura_superpus%C4%83
Ioan Șoldu, Actualitatea gândirii economice a lui Eminescu, Editura Buna Vestire, Blaj, 2015
Eminescu-i România tăinuită în cuvânt, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html
Multe și interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html
Eminescu gazetarul, un bijutier al limbii române. Șapte citate celebre din publicistica geniului de la Ipotești. Radu Borcea. https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/eminescu-gazetarul-un-bijutier-al-limbii-romane-2183329.html
-----------------------------------------------------------
Conf. univ. dr. Nicolae GRIGORIE LĂCRIȚA
București, 15 Ianuarie 2025
|
Nicolae Grigore Lacrita 1/14/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.