Anul Eminescu
Anul 2025, când sărbătorim 175 de ani de la nașterea Poetului Național se dorește a fi, cel puțin în plan academic, un an exemplar. Începând cu sesiunea comună a celor două Academii, a României și a Republicii Moldova, din 15 ianuarie, de la București, apoi Congresul Mondial al Eminescologilor, de la Chișinău, Școala de vară a tinerilor cercetători, sărbătoarea Limba Noastră cea Română, și multe altele, inclusiv publicarea de noi ediții ale operei eminesciene în limbi străine (în acest fel, numărul limbilor în care va putea fi citit Eminescu va ajunge la 85), noi emisiuni filatelice, programe culturale adecvate comunităților de români din întrega lume, toate la un loc vor întregi profilul cultural al Anului Eminescu, declarant recent de de ambele Academii. Așadar, oficial, stăm bine. Dar, oare, societatea românească în ansamblul ei, școala, mediul politic, cultura și presa (mai) sunt pregătite să-l recunoască și să-l asimileze pe Eminescu? Transformat în simbol, beneficiiind de o posteritate agitată și zgomotoasă, Mihai Eminescu a fost receptat diferit de-a lungul timpului, în funcție de epoci și de regimurile politice care s-au succedat, astfel încât eminescianismul, despre care vorbea cu mai bine de un secol în urmă Alexandru Vlahuță, pare mai degrabă o formulă literară desuetă, decât o opțiune reală pentru ziua de azi.
Și totuși...Pe fond, orice nouă evocare eminesciană este ca un popas la poarta Raiului. Asta pentru că, oricând și în orice condiții, invocarea lui Eminescu ne cotrobăie prin suflete, ne dezvăluie neputințele noastre naționale, ne readuce pe solul rănit al literaturii actuale. Dincolo de orice cruce pământeană, în opera sa s-au adunat metaforele lumii întregi. Oricum am privi opera eminesciană, profan ori ezoteric, ea rămâne un mit. Pentru noi e chiar un text sacru, cu înțeles tainic, pe care avem datoria, din generație în generație, să-l cercetăm și să-i sporim înțelesurile. O operă, un scriitor național unesc poporul. Puse alături de alte capodopere universale ale literaturii, creațiile eminesciene ne sunt cele mai apropiate, le simțim ca fiind cele mai valoroase, cele mai frumoase. Ce ne desparte de universalitate? Ce ne face să repetăm, când vine vorba de Eminescu, banalele afirmații ale trecutului, erorile de transcriere și de interpretare, micile păcate și slăbiciuni omenești. Poate de vină e chiar superficialitatea noastră, poate ne trebuie o nouă metodologie, o hermeneutică specială, pe care ne-o pot oferi chiar poeții. Sau jurnaliștii, sau eminescologii, cine știe.
Recent, am primit de la un confrate critic, din Alexandria (în materie de cultură nu există conceptul de periferie, de marginalitate, centrul și provincia fiind părți ale aceleiași sfere, al cărui centru se află pretutindeni, iar circumferința nicăieri), Stan V. Cristea, o carte care m-a pus pe gânduri: „Eminescu. Reflectări în imaginarul actualității. Cronici literare” (Ed. Aius, Craiova, Colecția Exegesis, 2024), cuprinzând un număr 16 cronici la cele mai noi cărți despre Eminescu, apărute în spațiul public, în fapt un eșantion din exegeza eminesciană a ultimilor ani. Cum orice selecție critică este, inevitabil, și subiectivă, am acceptat cu plăcerea provocarea autorului de a se concentra pe două aspecte, aș spune complementare cercetării eminescologice în ansamblul ei, respectiv biografia și gazetăria, ambele (încă) de mare actualitate, dacă judecăm după valurile de cerneală consumate în zilele noastre pe aceste teme. Ferindu-se instinctiv de eminescologia pur factuală, cartea lui Stan V. Cristea face transferul de la eminescianism, fenomen literar înțeles ca stare de spirit, trăire și simțire întru Eminescu, la noua eminescologie, dând statut de știință stătătoare unui domeniu cu totul sensibil al cercetărilor, ce includ marea publicistică eminesciană, dar și „miturile” curente despre „românul absolut”.
Meritul principal al cărții lui Stan V. Cristea este, așadar, lărgirea cercului „strâmt”, până mai de curând, al eminescologilor consacrați, precum Theodor Codreanu, ori Nicolae Georgescu, în speță, ambii cu merite deosebite în promovarea imaginii lui Eminescu, cu nume noi precum Tudor Nedelcea, Constantin Cubleșan, deosebit de activ mai ales în zona eminescianismului critic, Cassian Maria Spiridon, pe linia revalorificării gazetăriei politice, și Zenovie Cârlugea, în acest „club intim ” de exegeți fiind inclusă și Ana Dobre, de data asta cu o cercetare multidisciplinară despre „Eminescu - prezentul etern” (Rm. Sărat, Ed. Rafet, 2024). Toate aceste studii și exegeze, ilustrează nivelul înalt al eminescologiei generale de la noi, disciplină situată la o distanță galactică de modelul falșilor eminescologi, mai degrabă niște eminescofili strecurați printre adevărații specialiști, care ne mai strică uneori plăcerea lecturii, mârâind cu un fanatism și moralism excesiv la orice presupusă atingere a gloriei eminesciene, dispuși, la nevoie, și la cele mai deșănțate elogii care îl așează pe Poetul național în rândul marilor economiști, de pildă, ori al fizicienilor, sau astronomilor, de parcă nu le-ar ajunge literatura, asta în condițiile când o simplă lectură a seriei „Opere”, ediția Perpessicius, a Academei Române, ar fi de ajuns ca să se lămurească asupra naturii și destinației acestor texte particulare din creația eminesciană.
Și pentru că tot vorbim de reușite în Anul Eminescu, cred că ar mai trebui menționată aici și Revista „Eminesciana”, editată de mai bine de 7 ani de un grup inimos de jurnaliști din cadrul UZPR, un alt exemplu de toleranță și generozitate publicistică, fiecare număr reunind peste 50-60 de autori, literați și jurnaliști din toate generațiile și din toată țara, inclusiv din diaspora, „Eminesciana” fiind una dintre cele mai liberale reviste culturale de la noi. Veritabilă tribună publicistică, revista cultivă în mod deliberat libertatea de exprimare, colegialitatea, altruismul, eleganța cuvântului și bunul gust literar. Ceea ce o deosebește însă radical de alte reviste similare, este frumusețea grafică. Tipărită în condiții de lux, ,,Eminesciana” este una dintre puținele reviste culturale „glossy paper ”, de la noi, fiind căutată și apreciată în primul rând de colecționari și de bibliofili. Cu totul, fiecare număr din „Eminesciana” este în același timp un almanah literar, un album de artă și un catalog artistic unicat, dedicat unei singure pasiuni, eminescologia.
Marian NENCESCU
|
Marian Nencescu 1/9/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.