Lumină din durere.
Gânduri la aniversarea unei colege de peste Ocean
Pe 3 ianuarie 1944 se năștea la București, într-o familie de intelectuali, poeta, memorialista și jurnalista Veronica Pavel Lerner (din 2023, membră a UZPR, Filiala Presa Culturală). Erau vremuri tulburi, care, după război, se vor transforma într-un adevărat coșmar pentru foarte multe familii din așa-zisă clasă de mijloc bucureșteană. Tatăl său era un cunoscut avocat pledant, autor de lucrări de specialitate și chiar al unei piese de teatru cu subiect inspirat din lumea justiției, ce își asumase, sub comuniști, sarcina ingrată de „apărător din oficiu” în marile procese politice ale vremii, iar mama sa, care înainte era „casnică”, un statut obișnuit pentru familiile cu oarecare stare materială, devine, la nevoie, din „cititor pasionat”, critic de artă, cercetător la Institutul de Istoria Artei și expert plastic. Un frate mai mare, Toma Pavel, avea să aleagă peste ani cariera literară, profesând Teoria literaturii în Canada și SUA. Era vremea unor mari schimbări politice, care apăsau puternic asupra relațiilor de familie. Oficial, făcea parte „generația eliberării”, motiv pentru care la majorat, în 1962, a primit și o Diplomă în acest sens, dar acasă a fost crescută cu „guvernantă”, având de mică acces la o educație muzicală aleasă. Sensibilă și predispusă la boli, educată în spirit minimalist și progresist, a trecut cu bine peste un atac de poliomielită, boala secolului trecut, păstrând însă toată viața o sensibilitate care o va țintui la pat de mai multe ori și în mai multe etape ale vieții. Se poate spune chiar că, literar vorbind, datorează acestei stări maladive, dublată de o imaginație excesivă, multe din succesele sale literare. Mai mult chiar, inocența copilăriei, construită și modelată cu atâta grjă de famila sa iubitoare, i-au asigurat suportul moral cu care va face față mai târziu unor dureroase și definitive schimbări și opțiuni de viață. Tot ca un noroc „destinic” poate fi considerată și apropierea de N. Steinhardt, prieten de familie, un obișnuit al casei sale și care o va onora cu „prietenia” sa, dincolo de limitele omenești ale unei relații sociale perfecte.
Cu un asemenea bagaj mental și intelectual de excepție, Veronica Pavel, căsătorită Lerner, se decide, în 1982, să emigreze în Canada, renunțând nu fără regret la o carieră de profesor de chimie, dar și la un mod de viață care o marcase și o modelase, și cu care se simte solidară și azi. Se poate spune că, dintr-o viață trăită în două sisteme și sub două regimuri antagonice, Veronica Pavel Lerner a rămas atașată românismului integral, un pathos care o face să simtă și să scrie în românește, dar mai ales să nu-și renege originile și rădăcinile, așa cum au făcut mulți emigranți, mai mult sau mai puțin justificat. În țara de adopție, mai întâi la Montreal, apoi la Toronto, își construiește o nouă carieră, de cercetător chimist, reușind să rupă, așa cum stă bine oricărui român genial, și câteva bariere ale prejudecăților publice, devenid una dintre primele femei care a condus un laborator de chimie la o mare firmă internațională, asta într-o țară în care femeile cu greu erau angajate pe funcții superioare celei de secretară, sau, cel mult, de șefă de cabinet. Expertă în domeniul abstract al chromathografiei gazelor, Veronica Lerner a obținut solide recunoașteri guvernamentale, fiind răsplătită pe măsură de statul canadian. În paralel, a „debutat” în presă și literatură, la o vârstă respectabilă, în fapt „și-a luat inima în dinți” și s-a ambiționat le dovedească, mai întâi mamei sale, prietenilor, iar, cu timpul tuturor celor care iubesc cu adevărat scrisul în limba română, că știe și „să scrie”, asta în condițiile în care fratele și mama sa erau deja persoane publice, cu realizări recunoscute în domeniul publicistic, o provocare în plus pentru o ființă considerată de apropiați mai degrabă „fragilă și sensibilă”, decât o luptătoare pe tărâmul literelor. Între 1998-2015 a fost redactor la publicația „Observatorul”, din Toronto, ziar premiat de Guvernul Canadei pentru promovarea legăturilor cu România, și care a fost recompensat recent de UZPR cu calitatea de Publicație care apare sub egida Uniunii, apoi a început să publice și la alte reviste din Canada și din România, la „Repere Literare”, din Montreal (care apare, de asemenea, sub egida UZPR), iar, în țară, la „Leviathan”, „Astralis”, „Melos” (Revista Uniunii Compozitorilor din România), „La Punkt” etc. Este membră a Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec (ALSRQ), a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), a Grupului Scriitorilor din Mississauga (MWG), oraș din provincia Ontario, unde locuiește în prezent, redactor și administrator la mai multe site-uri literare în limba română, și chiar membră a Juriului publicului la Concursului Internațional de Muzică, Secțiunea Vioară, de la Montreal.
Publicistic, a debutat în anul 2000, la o editură din România care azi nu mai există, „Archaeus”, din București, cu proză scurtă, dar și cu poezie, apoi a devenit o colaboratoare constantă a Revistei și a Editurii „Vatra Veche”, de la Târgu Mureș, condusă de poetul și jurnalistul Nicolae Băciuț, împreună cu care a și scris o carte de confesiuni „Oameni - Repere - Mărturii” (Ed. Vatra Veche, Tg. Mureș, 2018), a mai publicat o serie de amintiri inedite despre N. Steinhard, intitulate, oarecum, în răspăr „N. Steindardt în care spui că nu crezi” (la aceeași Editură Vatra Veche, în 2020). A publicat poezie în limbile română, franceză și engleză (limbi în care s-a specializat, la nivel academic, în Canada).
Cele mai recente volume ale sale de poezie, „Frumosului deschisă poartă”, (Ed. Vatra Veche, 2023) și, cu deosebire „Neterminatele secunde” (Ed. Vatra Veche, 2020) arată o predispoziție nativă pentru lirica intimistă, de confesiune și analiză. Trăind departe de țară, în alt mediu social și chiar cultural, Veronica Pavel Lerner nu este ceea ce s-ar numi un scriitor și un jurnalist obișnuit. Ea se lasă vrăjită de cuvinte descrie „natural” stări de spirit, emoții, trăiri, fără a urmări un scop sau un beneficiu anume. Literatura și jurnalistica sa sunt exerciții pure, ingenue, de românism cultural, sunt fulgurații ale unui spirit liber de condiționări și prejudecăți. Apropierea Veronicăi Pavel Lerner de Filiala Presa Culturală a UZPR este și un exercițiu de solidaritate intelectuală, o dovadă de recunoaștere, peste spațiu și timp, a adevăratei profesii care ne leagă: scrisul în limba română. La mulți ani, dragă colegă!
Marian Nencescu
|
Marian Nencescu 1/6/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.