Rezonante - O zi ca oricare alta.
Aprilie 8 2024, intrată în calendar pentru eclipsa totală a soarelui pe cerul Canadian, pe o fâșie care include Niagra on the Lake, până la Montreal, ce include și orașul Toronto fără însă ca eclipsa să fie totală aici, ci va acoperi soarele în proporție de 99.56%.
Good enough, mi-am spus, deși multă lume a hotărât să-și ia mașina la spinare să caute întunericul absolut în mijlocul zilei. Magazinele optice distribuie de câtăva vreme ochelari de soare, să protejeze retina curajoșilor ce se vor uita direct în ochii eclipsei. Ziarele ne-au avertizat să plănuim orice drumuri vrem să facem în această zi, să cumpărăm benzină din timp, să nu blocam autostrăzile, să nu fim în pană. Mai mult, anumite orașe din Ontario au instaurat o stare de necesitate, doar soarele a hotărât să se ascundă în spatele lunii!
Ziua mea a început devreme, cu gânduri de fiecare zi. Ce să pun pe masă. Să mergem la contabil să ne facă taxele, pentru Măria Sa Statul Canadian, ce știe să ne taxeze binișor pentru munca cinstită (dar uită să îi taxeze și pe cei ce câștigă la loterie, de exemplu). De fapt, cel mai mult se taxează banul câștigat prin muncă, tot restul e taxat mai puțin, am gândit eu…
Să merg la servici, să nu uităm ochelarii de soare!, să nu ne ardem retina, uitandu-ne la astrul incandescent, ziua-n amiaza mare…
În drum spre servici, să trec și pe la bibliotecă, să returnez filmul coreean Masquerade, o bijuterie în cinematografia de gen. Antologic, aș spune… ce poate sta ca profunzime, dar și ca umor, alături de marii entertainers de oricând și de oriunde.
Mă uit pe cer, e inorat. Poate nici n-o să vedem luna acoperind soarele azi, poate că nu va fi decât un mare întuneric ce se va pogorî asupra noastră… să mai vedem, îmi spun, mai sunt câteva ore până ni se arata umbrele cerești!!!…
Să o iau pe Yonge street, coloana vertebrală a orașului, ce duce până unde se termină pământul în Nord, la vreo 2000 km depărtare. În zona mea, pe Yonge se distribuie gratis Nachos picante, probabil ca să aibă lumea ce rumega azi, când se uită pe cer, ca la televizor.
Să mă grăbesc la servici, totuși. Să iau metroul. Aglomerație mare, acolo. Ca de obicei. Un cerșetor dintr-un colț, atrage atenția unui călător tânăr de culoare. Tânărul îi da cerșetorului alb una din pungile de Nachos primită gratis la colțul străzii. Dar din dar, am gândit eu… sau poate că tânărul negru e chiar better off. Poate el are servici, când celălalt sigur nu are. Oricum, a avut tandrețea de suflet să își împartă mica avuție cu cel ce avea mai puțin decât el… sau poate a fost doar dorința de a face cuiva o bucurie… oricum, nice touch.
Apoi aglomerație în metrou. Lume de toate mâinile. De toate felurile. Lângă servici, dat jos din metrou, luat lift transparent în Eaton Centre, de unde filmez gâștele iconice așa cum mișca liftul, de parcă sculptura “Flight”, de Michael Snow, zboară, întruchipând câteva zeci de gâște ce aterizează. O statuie în interiorul unui spațiu commercial acoperit cu sticlă, surpinsă din mișcarea liftului, de parcă însăși statuia prinsese aripi…
La servici, ca la servici. Meeting cu colegii, cu șeful ce tocmai s-a întors de la o conferință din Statele Unite. Schimb de impresii. Păreri diverse. Schimb de emailuri.
Discuție cu un coleg român ce îmi spune că nu face dacât fapte bune, că e în post. Credincios, băiatul… Sfaturi despre ce să fac și cum să-mi manageriez cariera. Drăguț omul… eu însă sunt la sfârșitul carierei și sunt hârsită în tot felul de strategii, unele care mi-au servit din plin… le fumasem, dar m-am bucurat să le primesc, atâta vreme cât au fost oferite cu intenții bune.
E totuși cumva un sentiment că semnele cerurilor sunt undeva aici, că faptele bune se obervâ… că cineva privește.
Realizez că într-unul din filmele pe care le-am văzut repetat -serialul “Mr. Sunshine”- eclipsa era asociată cu o perioadă istorică întunecată (cu o perioada de ocupație străină, în acel context). Îmi alung gândul, doar asta era valabil doar atunci…
Apoi, îmi trece prin cap melodia “Ain’t no sunshine”, splendid interpretată acum mai mult de o jumătate de secol de Bill Withers. O scăpărare de geniu, am gândit eu… Pentru el “Ain’t no sunshine when she’s gone”… Pentru el nici soarele nu mai straluce când iubita-i plecată…. Iar când e dusă, timpul trece cu mult mai greu, ne spune. Nevoia lui de apropiere, căldură și dragoste, comparară cu cea a razelor de soare… Oare care e semnificația unui “Ain’t no sunshine”… azi, aici, acum?
Și apoi, îmi aduc aminte de rugăciunea auzită de curând, care îi cerea Atotputernicului, Doamne luminează-mi întunericul!
Căci da, e posibil să nici nu ne știm cotloanele întunecate, e posibil ca numai o putere atotvăzătoare să ne afle cotloanele întunecate, din cele despre care nici n-am prins de veste că există.… să învățăm să risipim întunericul, cu lumina din suflet…
Milena Munteanu . Toronto
|
Milena Munteanu 1/4/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.