Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente Despre noi / Contacte Evenimente Culturale Puncte de vedere Pagina crestină Note de carieră Condeie din diasporă Poezia Aniversari si Personalitati Interviuri Lumea nouă Eternal Pearls - Perle Eterne Istoria noastră Traditii Limba noastră Lumea în care trăim Pagini despre stiintă si tehnică Gânduri pentru România Canada Press Stiri primite din tara Scrisorile cititorilor Articole Arhiva 2025 Articole Arhiva 2024 Articole Arhiva 2023 Articole Arhiva 2022 Articole Arhiva 2021 Articole Arhiva 2020 Articole Arhiva 2019 Articole Arhiva 2018 Articole Arhiva 2017 Articole Arhiva 2016 Articole Arhiva 2015 Articole Arhiva 2014 Articole Arhiva 2013 Articole Arhiva 2012 Articole Arhiva 2011 Articole Arhiva 2010 Articole Arhiva 2009 Articole Arhiva 2008 Articole Arhiva 2007 Articole Arhiva 2006 Articole Arhiva 2005 Articole Arhiva 2004 Articole Arhiva 2003 Articole Arhiva 2002		Informatii Utile despre Canada si emigrare. Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online. Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul! Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online
	De vorba cu sora lui Nichita Stănescu ( n 31 March 1933 –d 13 December 1983) EM - Stimate doamne Tatiana Stănescu și Mariana Stănescu vreau mai întâi să vă mulțumesc că a-ți acceptat acest dialog. Știu că nu este simplu ca să întoarcem timpul înapoi și să ne a-ducem aminte de lucruri care uneori pot răni și pot să înduioșeze mai mult de cât ne propunem. Nu asta vreau. Aș vrea însă să ne întoarcem totuși în acest tunel al timpului acolo unde sunt înce-puturile familiei Stănescu Nicolae și Tatiana. Și în începuturile familiei lui Nichita, ceea ce a însemnat pentru el, toată viața, oa-za lui de lumină. Nichita spunea undeva că: ,,viața noastră este de fapt ceea ce ne amintim despre ea`` ,, Că nu poți să vrei să uiți ceva sau altceva, sau să-ți amintești ceva sau altceva `` Totodată, fiecăruia dintre noi îi este plăcut să-și amintească despre tinerețe, fiecare om are un colțișor ocrotit cu grijă pentru tinerețea sa Doamna Tatiana, mi se pare mie, sau seamănă tot mai mult acum Mariana cu Nini ? TS - Da, seamănă acum foarte mult cu Nini. În copilărie nu. Se-măna mai mult cu soțul meu, că avea părul creț și când trebuia să-l piepten era mare nenorocire, după ce îl spălam avea numai bucle și avea părul închis la culoare. EM - Și când a crescut așa Nini, mai spectaculos ? TS - De la 12 ani a început să crească MS - Când era mic îi spuneau grasul TS - Da, îi spuneau grasul, că era grăsuț, adică durduliu. EM-Era un copil răsfățat TS - Da și pe urmă a slăbit. După ce a venit de la armată, i se lipea burtica de șira spinării, MS - Era foarte răsfățat. El să știți că a plecat la București vede-tă, dar nu era vedetă scriitor, era vedetă că-l plăceau toate cole-gele. Eu mă supăram. Nu stăteau de vorbă cu mine fetele, cât scriau pe toate cărțile Îngerul blond, îi scriau scrisori. Ariana mai ales, o prietenă de a mea, care îi scria în fiecare zi câte o scrisoare. Îl plăceau fetele, veneau așa ca la stup la el, avea un farmec extraordinar. Conta mult și faptul că era în echipa de vo-lei. Era un liceu de băieți și unul de fete, iar noi, fetele, stăteam la gard, eram galeria. El a plecat din Ploiești cu o aură. Erau multe fete, foarte frumoase din Ploiești, care se bă-teau pe el. Ramona, Prunela, erau frumoase de tot. Și verișoarele mele. Era și Valerică Pârvan care a murit și el. Dansau la cea-iuri, cântau muzică de ceai și dansau. M-a trimis odată mama să stau și eu la un ceai. Aveam și eu 13 ani. Și am adormit, pentru că Nini mi-a dat vișinată. Și eu doream să merg la ceaiuri. El mă lua, mă pupa la colțul străzii și mă lăsa acolo, la colțul străzii. Mama mă trimitea așa, într-un fel să fiu cu el, că era la vârsta critică. Eu nu intuiam a-tunci. Eram fericită să mă ia el. Mi-a vândut pentru mine și prietena mea educația sexelor. Când îl apuca conștiința. Pe bani. Tăticu ne dădea dar lui nu-i ajungeau. Însă am avut o copilărie extraordinară, datorită mamei. Vă spun, eu am plecat la București cu ideia că mama este cea mai severă mamă. Pentru că în fiecare zi mă trăgea de co-dițe. După aia mi-am dat seama că a făcut enorm pentru noi în perioada aceea Că venea domnișoara Paula la Franceză, că Nini se plictisea și îmi dădea 5 lei ca să stau eu până la sfârșitul orelor..era altceva.. EM - Cinci ani vă despărțeau ? MS - Cinci ani și jumătate. Dar însemna enorm atunci, la vârsta copilăriei distanța este așa, ca de la cer la pământ. Și atunci mă plasa în diverse puncte strategice. Pe urmă când am devenit mai mare am devenit utilă. Atunci eram un fel de mesager. Confident. Ajutor la divorțuri și bine înțeles omul care i-a păs-trat toate secretele. N-am spus niciodată nimic nimănui. Avea încredere deplină în mine. Le-am păstrat întotdeauna doar pentru mine. Nu spuneam un cuvânt despre el și sunt o groază de lu-cruri din viața lui pe care le știu numai eu. Dar bineînțeles că eu îi sunt recunoscătoare, căci el mi-a dăruit mie ceea ce eu dacă aș mai trăi 200 de ani n-aș mai găsi. Adică alături de el am întâlnit cele mai mari culmi ale vieții intelectua-le și de suflet. Lăsând la o parte că am cunoscut toată floarea li-teraturii române, a fost ceva extraordinar. Dacă îmi amintesc numai întâlnirea cu George Călinescu, că îmi spunea Nini: Spune și tu două cuvinte, ceva Iar eu de emoție, eram căzută. Fată din provincie, să-l vezi pe marele Călinescu coborând pe scări, calm. Și vorbea încet și tărăgănat cum vorbea Ninișor în ultima pe-rioadă. L-am cunoscut pe Zaharia Stancu, care era un boier fru-mos, cu mașina Volga, cu maniere față de scriitori. Îl trata pe Nini în mod desosebit. EM - I-a și organizat o sărbătorire la Uniunea Scriitorilor, când era Președinte MS - Da. Plus că trăind între ei, fără să vrei, te schimbi Și fe-lul meu de a gândi M-a făcut să înțeleg lucrurile cu totul altfel. Mi-a dăruit și multă afecțiune Și eu sunt sentimentală ca și el. Când el a fost aniversat la 50 de ani, eu eram foarte emoționa-tă. La moarte tatălui meu, în 1978, eu făcusem un șoc că tăti-cul meu a murit subit și Nini a zis: Trebuie să fii alături de mi-ne că eu sunt tatăl tău Ori câte a făcut el în viață, a avut grijă să-mi dăruiască foarte multă afecțiune și sfaturi pentru mine de cel mai mult bun simț..Și sigur că mă exploata ca ori ce frate Dacă dădea ordin ca a doua zi la ora 10 să mă prezint cu dovle-cei pane că mă sculam la 4 ca să gătesc...cu chifteluțe, sau să-i pun frunză de vișine în ciorbă..Ca ori ce frate Mai se supăra pe mine când se alinta ba că sunt rece ba că sunt rea Glumea desigur. Însă niciodată n-aș putea să-i fiu îndeajuns de recunoscătoare. Că și acum îmi este foarte greu să cobor în real fără el. El adu-cea așa o aură Am fost loviți de nenoroc.. Noi am fost săraci și am trecut prin momente grele. Câteodată el era fericit când îmi vedea salariul meu după ce îmi spunea să nu mă mai duc la serviciu - Gata, de mâine nu te mai duci la Școală Am să vorbesc cu Ministrul.. Pe urmă când vedea că e o leafă pe masă, era bucuros Era bucuros că vin cu leafă acasă EM - Că există undeva o sumă disponibilă, că era o sumă de bani în casă, chiar dacă era foarte mică.. TS - Dar nici tu n-ai vrut să lași serviciul și nici să te muți de aici MS - Nu, nu am vrut să las serviciul, deși n-am știut că se va în-tâmplă așa am vrut să fiu independentă și să-mi câștig existen-ța să am demnitatea mea de femeie și să avem o siguranță. Să fie ceva sigur în familie și bănește. Însă am fost așa, loviți de nenoroc aș putea să spun Nu am avut case, nu am avut avere. Îmi e și greu să-mi amintesc. Îmi amintesc și părți plăcute Eram tineri și mă refer la perioa-da când era cu Gabriela Melinescu, marea lui iubire. Pe atunci ne întâlneam la 10 dimineața la Athene Palace Pe urmă s-au despărțit și a intrat Rodica Dinescu pe fir. Era foarte frumos și plecam cu el pe Calea Victoriei și eram așa de mândră și el spunea –uite nici la Florin Piersic nu se uită lumea așa mult Florin Piersic era etalonul lui Întorceau fetele capul după el. Deja începuse să fie cunoscut. Era prin 73 - 77. EM – În plină maturitate, avea 40 de ani. MS - Da, am avut foarte multe lucruri frumoase. Da faptul că avea o lume a lui, extraordinară, care te făcea pe tine, care aveai treabă sau erai ocupat cu ceva, să stai tot timpul lângă el. Multe se pot spune despre el Nu era pregătit pentru moarte Din păcate nu știu ce s-a întâmplat cu el în ultima perioadă și cu ce au contribuit toți cei care au tras de el De aia vă spun că el nu era pregătit pentru moarte, repet, nu era pregătit pentru moarte pentru că el începea un nou ciclu de opere N-aș putea să spun să mor eu împăcată, să mă gândesc eu că așa a fost soarta Eu zic că el era puternic, a depășit momentul 78 (moar-tea lui tata)cel mai greu mo-ment al vieții lui, vă spun eu care sunt sora lui Și sunt și alte momente dure, pe care le știu numai eu Și din cauza asta am așa o mare tristețe.. EM - Că n-a spus tot ce trebuia să spună MS - Că n-a spus tot ce trebuia să spună și că n-am putut eu să fiu lângă el atunci, tocmai eu care întotdeauna eram lângă el Că el a fost internat la Spitalul de urgență Floreasca și eu am fost anunțat dimineața la 6 că a murit Că el dacă mă chema când a început să se sufoce când a venit de la TS - De laTurnu Severin, Este o zi din viața lui, înainte de moarte, pe care eu nu o știu MS - Da, că eu știam eu știam ce trebuie de făcut Eu îl cu-noșteam bine Că înainte când îl durea un deget..mă chema i-mediat.. Că atunci când a fost la Fundeni, în 1981, mă duceam cu mâncare, că sunt multe lucruri, vă spun că dacă le pun cap la cap și să le înțeleg deodată pentru că este o zi din viața lui înainte de moarte pe care eu nu o știu Nu se poate, pentru că el dacă avea o durere fizică, apela, ca la mama - Dă-mi cutare, dă-mi cutare sau îi aduc aminte că atunci când a fost el bolnav, a fost fericit că aveam aceeași grupă de sânge și nu mai era nici o problemă Adică eu eram sora lui și știam totul și ne împăcam foarte bi-ne amândoi Adică nici eu nu eram o femeie agresivă Eram și eu blândă și blajină cu el țineam foarte mult la el, noi n-am a-vut niciodată probleme mă certa el uneori pe mine îmi fă-cea cearta de control cum spunea el EM - Bre, hai bre trebuia bre cum spunea el.. MS - Cum spuneam, asta este una din neliniștile care mă fră-mântă faptul că nu știu nimic despre o zi din viața lui și pu-se cap la cap așa sondarea mea și ce am mai aflat eu între timp că n-o să mă lămuresc niciodată Și era și vecinul lui Nalbantu, care a murit după 6 luni și Elisabeta, care a fost cole-ga lui și care l-ar fi ajutat, era o femeie energică l-ar fi dus din timp, i-ar fi dat o ampicilină L-ar fi dus din timp la spital eu nu știu ce s-ar fi întâmplat Adică el, cu congestia lui pulmonară i-a cedat inima dar cum a ajuns la congestia pulmonară nu știu i-a cedat inima Elisabeta îl iubea ca pe fratele ei. Totdeauna săream amândouă. Nu, nu este în regulă.. A fost un moment unde, ceva s-a rupt sincron.. De aia nici eu nu-mi iert cum am putut să pierd ziua aceea din viața lui El nu avrut să plece la nunta aia El nu a vrut să plece la nuntă i-a spus și mamei, mi-a spus și mie.. TS - I-a spus și lui Mihai. Că a scris în cartea aia a lui Aurelian Titu Dumitrescu că s-a dus la nunta aceea cu dar că putea să dăruiască plicul fără să se ducă că era o mascaradă MS - Eram acolo, stăteam cu Donoiu, era la pat, friguros ca și mine, ca și mama. Zicea: - nu mă duc că mi-e frig Noi suntem, o familie de friguroși O familie de oameni care se deplasează mai greu Asta așa că este bine de știut.. TS - Și îi era rău, foarte rău..S-a dus bolnav.. MS - Îi era foarte rău deja era obosit El a fost dus acolo el nu a vrut să meargă Și asta îmi repro-șez că nu am avut destulă putere, n-am fost pe fază pe momentul acela Dar să nu știu eu când a venit de la Turnu Severin !? TS - Să nu dea telefon venit de cu ziua în București MS - Niciodată nu s-a întâmplat Adică dacă lui îi era foame mă suna vino dumineca, dacă îl durea degetul mă suna nu era o problemă importantă hai că atunci când făcea vreo pros-tioară nu mă suna, asta-i altceva, cunosc eu problema Dar aicea...nu există Avea nevoie de o cămașă, vino cu feonul de acasă și usucă-mă, nu vroia să țină în casă, nu suporta mașina de călcat, că sunt electrice și îi ia foc casa și eu mă căram cu ele, du-te cu ele..du-te cu feonul, du-te cu toate Și din cauza asta vă spun am o mare tristețe asupra acestui moment TS - Cum a fost cu casa aceia din Căderea Bastiliei !? MS- Da, am mai spus de casă, că am făcut cerere la Primar, ce-rerea pe care adus-o cu Mihai.. TS - Da, cu el. Ar fi avut 4 camere, ar fi stat cu mine, cu Maria-na, am fi avut grijă de el și acum eram toți împreună. Dacă Pri-marul din anii 80 ai Bucureștiului, Pană, care avea de fapt Ordin de la superiori, răspundea cum trebuie cererii pentru ca să i-o dea în patru zile Deci dacă Pană rezolva această problemă, noi eram cu toții împreună. Pentru că al doilea ordin era să i se editeze toate poeziile și să-și plătească toate datoriile la Uniune.. și a și fost Nini la Râpea-nu, și s-au rezolvat..dar Pană n-a vrut să rezolve această treabă banală, o modestă casă și încă nu știm de ce ? Undeva pe lângă Uniunea Scriitorilor, ca să fie la îndemână. El ar fi dormit suficient, ar fi mâncat bine, cum îi plăcea și totul era foarte bine. În același rând sunt convinsă, am fost de atunci convinsă, că nu trebuia să meargă la Turnu Severin Am tot vorbit despre asta.. A fost toată chestia o înscenare și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Nunta, acea nuntă unde el a fost naș al familiei Conde-escu a avut loc în vară, cu toate cele cuvenite și înscenarea cu chestiunea cu darul era inutilă și periculoasă.. pentru că era frigul din Decembrie Și numai un inconștient, ca să nu spun altceva, îl duce pe un om bolnav înafara casei și unde ! Știm cu toții ce frig era în București ce frig era peste tot, ce frig era în tren. Deci aceste două motive, sunt cele care au determinat această tragedie. EM –Înțeleg că Nichita dăduse chiar semn că nu ar vrea să meargă, că nu se simțea bine, că i--a spus Marianei că nu vrea să plece, că este bolnav și că este frig ? MS - Da, i-am spus și eu să nu meargă nică-ieri TS - Da și l-am întrebat dragă unde te duci că zici că ți-e frig și a zis că merge cu mașina și i-am zis..chiar cu mașina..este foarte frig și poate să derapeze, este gheață.. MS - De fapt era vorba despre tren, au plecat cu trenul TS - Și am fost așa de neliniștită MS - Da, și i-a spus același lucru și lui și lui Mihai, lui Raluca și lui Donoiu, sunt mulți, la toată lumea Da au tras de el MS- În primul rând dacă îl cunoștea cineva cât de cât pe Nini și-ar fi dat seama că el n-ar fi dorit iarna decât să doarmă puțin și să aibă o mâncărică caldă era extraordinar de obosit...Era și fri-guros și era și bolnav Și el avea spaimă de drumuri, îi era frică să plece iarna Adică n-a plecat el în America că i-a fost frică să se suie în avion Și i-a fost frică să plece..avea spaimele lui..Și acolo s-a dus pentru amărâtul acela de dar Și acum...dece a murit ? Dece a murit ? Pentru că ei, mirii de la nunta cu dar, s-au despărțit. Ofelia nu mai e cu Alexandru, a lua-to Petru Creția și pe chestia asta Alexandru a ajuns Directorul Muzeului de literatură, băiatul lui are bursă Soroș în America TS - Băiatul lui Condeescu !? MS - Toți au ajuns bine Ofelia e doamna Creția, toți au viața aranjată bine, adică foarte bine și eu am rămas fără frate și ma-ma fără băiat Noi am rămas cu durerea și cu toate cele rele Nu trebuia să se întâmple așa.. Este o lipsă de suflet să vezi așa, un om, un scriitor, când știi că-i un artist, cum să-l duci tu acolo să-l hârjionești ? Ca să dea darul acela de douăzeci de mii care tot iei i l-au pus în plic, că el nu-i avea.. MS - Eu eram în stare de ori ce pentru el, făceam eforturi, mă sunam la patru și jumătate, ca să gătesc și să fiu la 8 când venea Loreta a avut o secretară Loreta..ca să fiu eu înainte cu mânca-re, cu rufe, cu tot...Făceam totul și niciodată nu i-am spus că mi- e greu să car cu geamantanele de la Premiul Herder pe care le aveam Într-unul aveam mâncare și într-unul schimburi Nu se făcea, dacă aveai bunul simț, când ai un om așa lângă ti-ne, să faci așa ceva, să-l expui, să-l duci la o așa mizerie, că nu era nici număr de circ, nici acrobat...ce era numărul minune ? Ca să deschizi darul..să dai 20.000 ..că asta a fost Este o mare durere în toate Toți l-au consumat... MS - Și toți care veneau așa zișii prieteni..veneau și-l consu-mau nici vorbă să-i zică Nichita ..să te odihnești și tu Este o mare durere în toate..Toți l-au consumat.. EM -Și mai este un mare păcat, mi se pare mie, că toți, sau a-proape toți, au înțeles să vină cu sticla sub braț Asta a fost din nou o durere Știau bine că el face un efort ca să depășească momentul lui de suferință și că trebuie să se ferească, să se protejeze MS - Măcar la mine aicea el n-a pus gura pe băutură, măcar că din când în când când mai avea chef și o mai ascundea o pu-nea după vază dar n-a fost, eu știu că s-a putut abține foarte bi-ne Că a avut mâncare, a avut liniște, a avut cărți, i-am făcut toate gusturile, l-am răsfățat, Îi veneau prietenii în vizită A suferit din cauza unora din jurul lui MS - Adică sunt niște puncte, așa și vă spun, au trecut totuși 10 ani și nu se poate spune că este vorba numai de niște impresii impresii ale surorii sale de moment Sunt niște momente când un frate are nevoie de o soră, clar..Nu poți să-i spui nici iubitei, nici nimănui de niște lucruri pe care trebuie să le faci, adică ai nevoie de un sprijin. Și mai ales el, nu ? Care era atât de înconjurat, de atâta lume, și lovit Că așa spun toți că l-au iubit și eu sânt bucuroasă..dar.. Să știți că a suferit din cauza unora din jurul lui, a suferit, foarte mult..Erau seri când se învârtea prin casă până la 4 și nu înțele-gea dece i s-a întors spatele, sau dece au fost discuții care îl deranjau. Dar asta mă deranjează cel mai mult, vă spun, legat de dispariția lui. Faptul că nu știu ce s-a întâmplat Și eu să nu știu când a fost internat la Spitalul de Urgență !? Și am încercat vă spun să pun cap la cap ce s-a întâmplat în ul-tima lui zi și nu-i găsesc capătul.. Întotdeauna când intra în spital, mă duceam, puteam să mă duc la el cu mâncare, cum a fost la Fundeni, cu schimburi, tot, zi de zi și eu să nu știu când a fost internat la Urgență..!? Dacă zicea că nu mi-a funcționat mie telefonul acasă, sau al-tele, că n-am fost eu acasă, dar e vecina mea, Paulina, de aici, care avea cheile de acasă când stătea Nini...Toată lumea știa Nu există, nu se poate. Nu că-i telefonul meu deranjat, sau că nu eram acasă, sau că eram plecată în Patagonia EM - Da rămâne această tristețe a faptului că nu s-ar fi făcut totul, totul ce s-ar fi putut face ca să se depășeasacă un moment critic MS - Adică sunt convinsă că el era foarte puternic și tăticu a fost foarte puternic și vă spun, cu sănătatea și eu și mămica, suntem foarte puternice, dar el era peste noi, depășea momentul, că avea putere să se regenereze. Și nu era într-un moment critic al vieții lui Însfârșit, să încheiem cu ceva frumos că mă cuprinde iar amă-răciunea, iar mi se lipește amărăciunea pe cap Unele mărturii ale mamei și surorii lui Nichita Stănescu Despre viața și moartea marelui poet (Ovidiu Suciu – TRIBUNA- Octombrie-Noiembrie 1993 -Fragment) -Ovidiu Suciu: Vă rog să ne spuneți cum scria Nichita Stănes-cu? Avea ciorne scrise de mână, bătea la mașină? Avea un ca-iet în care făcea unele însemnări mai intime?A fost prima lui soție dragostea cea mare? -Mariana Stănescu, sora poetului: La început scria cu măna și apoi, când eram la părinți. cumpărasem mașina lui tăticu de la prăvălie. (O marcă bună, germană). Acum se află la muzeu. În prima parte bătea și revistele la mașină. Cu timpul, în ultima par-te, a dictat. A rămas la Doina un caiet – jurnalul lui – pentru care a fost șantajat. Era un dosar gros, în care Nini – cât a stat cu Doi-na – scria diverse însemnări. Ceva era în acel jurnal, pentru că acolo erau „motivele” pentru care lui Nini i-a fost frică să divorțeze de Doina. Îl știu cum arăta, dar nu știu ce conținea. Era un caiet studențesc cartonat. Era un jurnal, în care scria și versuri. Neînțelegerea cu Doina a fost și fiindcă ea începuse să-i corecteze poezia: socotea că nu scrie bine ! -Tatiana Stănescu mama poetului: Totuși dragostea lui cea mare a fost Magdalena. -MS: Nu poți să-ți dai seama. Era o dragoste la 17 ani. A iubit-o foarte mult pe Adriana Enescu. S-au înțeles foarte bine. A fost perioada lui de maximă creație. Pe urmă au fost Gabriela Meli-nescu, Mihaela Mihăiescu, Rodica Dinescu Au fost foarte mul-te femei de foarte bună calitate în viața lui: femei extraordinare, nemaipomenite. Toate l-au iubit, l-au ocrotit, dar în final vroiau să pună stăpânire pe el. Nini nu suporta și atunci pleca, chiar dacă ele nu erau cu nimic vinovate. Asta a fost fatalitatea. Dora venea și stătea foarte mult afară. Ea a avut acces foarte târziu în casa lui Nini. A avut o tenacitate foarte mare. Astea nu-s lucruri pe care să le discut, că nu-mi plac... -OS: Nichita și-ar fi dorit să aibă copii? -MS.: Foarte mult. Era să aibă cu Gabriela, dar a pierdut sarcina. Cu Rodica nu a putut să aibă copii pentru că nu era divorțat și nu putea să aibă un copil în afara căsătoriei. Doamna nu concepea să aibă copii în acele condiții. - OS: Ce altă dorință mare a avut Nichita pe care n-a reușit să o împlinească? -M. S.: Și-a dorit să aibă o familie adevărată. A vrut să stea cu mama, cu mine: să aibă o familie. Și-a dorit să stea liniștit: fami-lia să-l iubească, să-l respecte și el să poată să scrie. A fost foarte chinuit. Nu a avut nici casă, nici mâncare în ulti-ma perioadă. A fost o perioadă așa de cumplită, încât nu pot să-mi amintesc că simt că înnebunesc.. -OS: Dora nu gătea? M. S.: Dacă n-avea mâncare ? Vom vorbi despre Dora, dar nu astăzi... O catastrofă... În ultima perioadă, când a murit tata, s-a întâmplat ca Nini să se căsătorescă. A fost o viață cumplită pentru mine. El era foarte necăjit. Toate astea au grăbit moartea lui. De foarte multe ori, du-minica mă suna și mă duceam cu mâncare. El era obișnuit, la noi în casă, să fie mâncare. Dora nu s-a ocupat. Și nu spun numai de Dora acest lucru... în ultima perioadă în care pur și simplu l-au omorât. Făceau presiuni asupra lui. Toți cereau ceva. El nu mai avea timp nici să doarmă, nici să mănân-ce. Era un adevărat complot al distrugerii îndreptat asupra lui. Veneau la el tot felul de nechemați – inși care n-aveau nici o legătură cu el: n-aveau nici un fel de respect față de timpul lui. Eu nu puteam să-mi permit să-i cer cel mai mic lucru să-mi re-zolve, iar ceilalți profitau de el pentru orice. A fost oribil ce s-a întâmplat în ultimii ani în casă la el... -OS: Să ne întoarcem la o dominantă a sa: la patriotism, ca dimensiune morală esențială a lui Nichita. -TS: De mic era foarte mândru că-i român, mândrie moștenită de la taică-su. -Sora: Tata ar fi putut să plece din țară. Avea prieteni care lucrau la Societatea Româno-Americană. Puteam să ne salvăm. De fapt tata și-a iubit mult și orașul. Nici la București n-ar fi vrut să ple-ce. Patriotismul lui republican de la Ploiești. A fost crescut în ma-re respect pentru familie, față de părinți. De fapt, tata a fost unul dintre cei mai bine educați bărbați pe care i-am întâlnit vreodată. Toată această educație au sădit-o, mama și tata, și-n Nini. - OS: Nichita a fost în străinătate ? -MS : La Paris, în Italia, Anglia, Suedia, Iugoslavia, Finlanda. Germania – de mai multe ori. Avea la Regensburg o cunoștință,o doamnă primăreasă care-l invita mereu; apoi în Rusia, în Basara-bia. Cel mai bine s-a simțit, totuși, în Basarabia, la Chișinău, un-de l-au primit cel mai bine. A fost și-n Monaco. Și în America a avut invitație, dar în ultima perioadă i-a fost frică să călătorească cu avionul. -OS: În marcau aceste vizite? -MS: Zicea că cel mai plăcut e acasă. În Iugoslavia, un poet rus i-a spus: „Ești de-al nostru, ești rus!” El i-a răspuns: „Eu sînt ju-mătate român pentru că tata era român și jumătate român pentru că sînt poet român”. Dacă voiai să-l jignești îi spuneai că nu-i român...Și așa a fost o campanie dup㠄Epica Magna”,cu Premiul Ovidiu Suciu și Mariana Stănescu Nobel. Au inventat despre el că este rusnac, basarabean, evreu fapt pentru care a suferit cum-plit. Au simțit coarda lui sensibilă și l-au atacat. În special masoneria, care era cu ochii pe el. Foarte mulți ma-soni s-au perindat în casă la el ca să-l racoleze, ceea ce n-au reu-șit. Este evident... Când a fost propus la premiul Nobel, i s-a spus ( nu vreau să spun de către cine): „Fă și tu dizidență că o să-l iei precis!”. „De ce? Poezia mea e mai presus de orice...” Chiar și Goma ( care a venit foarte mult la el ) l-a sfătuit. Eu făceam de mâncare pentru copilul lui Goma. A scris, a publicat, a făcut mai mult decât oricare. Sînt convinsă că dacă se băga în politica lor i s-ar fi acordat pre-miul Nobel... El era așa de mare... Eu niciodată n-am reușit să spun despre poezia lui nimica. L-am citit o dată, de două ori, de zece ori, de douăzeci de ori. Pentru mine e atât de mare că n-aș fi îndrăznit, ca soră, să fac o analiză a poeziei lui. Am avut tot timpul evidența că nicăieri n-am întâlnit un ase-menea om. Ce-am trăit lângă el n-o să trăiesc niciodată în viață. Nu numai că scria extraordinar, dar avea un geniu al vorbirii, al comunicării, pe care nu l-am întâlnit la nimeni. Atât de ușor se plimba peste tot, în toate domeniile – filozofie, religie, matema-tică. A fost o adevărată minune. De multe ori mă gândesc că poate a fost dotat cu ceva supranatural. Nu mă consider un om care n-ar avea personalitate. Totuși în preajma lui mă simțeam atât de mică și atât de neînsemnată... Mă simțeam bine să stau la bucătărie, aproape cu umilință față de opera lui. (...) Alături de el eram așa... departe de tot... -OS: Pe dvs. nu v-a ispitit poezia, n-ați cochetat cu ea?... -MS: Domnule, el era atât de mare... Chiar dacă mi-ar fi plăcut aș fi fost lipsită de șansă... -OS: În schimb el era precupat de matematică... -MS: Și eu sunt o cititoare... Mi-ar fi plăcut să fac filozofie. Întâmpla-rea a făcut să fac matematică. Dar, după ce el a scris cum a scris, să fi apărut cineva în familie...! Nu se putea, era imposibil. Chiar dacă aș fi dorit să scriu, după ce i-a apărut primul volum n-aș fi îndrăznit... -OS: Ați pomenit de anumiți „inși” care l-au strangulat, l-au înăbușit pur și simplu... Au existat, însă, și niște adevărați prie-teni – compatrioți morali, cum este Mihai (Bandac)... -MS: Au existat, dar ce s-a întâmplat în ultimul an parcă toți erau rostogoliți pe scări. Se întâmpla un fenomen în Amzei, pe care n-am reușit să-l contracarăm. Acuma ne dăm seama... Dacă-l durea un deget eu eram chemată... În ultimul an s-au întâmplat niște lucruri pe care nu le înțeleg. Chiar eram îndepărtată de el, sistematic. Și nu că nu eram pri-mită... Dar se întâmpla ceva, acolo... „Porțile”, care erau acolo, erau mai puternice decât noi, cei care i-am dorit binele... Din ca-uza asta s-a-ntâmplat și nenorocirea să moară cum a murit... -OS: Care dintre cei din jur i-au rămas prieteni adevărați, în afară de Mihai? -MT: În afară de Mihai mai era doctorul Donoiu, dar nici el n-a știut când a fost internat Nini la spital. Doctorul Dianu, care ve-nea de la Spitalul de urgență (prieten cu Nini) n-a știut nimic de moartea lui. Nici chiar Tomozei – de care îl lega o prietenie de ani de zile – nu a știut (...) -OS: Povestiți-ne cum îl ascundeați de admiratoare și-i lăsați mîncarea sub pat, pe care noaptea o mânca... -MS: El a stat mult aicea... A avut o perioadă, poate cea mai bu-nă din viața lui (...) A stat la mine când a ieșit de la spital, opt luni de zile. O zi sau două se ducea în Amzei. Pregăteam totul. L-am ținut departe de toată lumea dezlănțuită. A fost ocrotit, s-a simțit bine. A fost o perioadă în care nu a băut deloc. Coboram la plimbare cu el sau ne întâlneam la Cornelia. Mergeam la Gostat – unde-l cunoștea toată lumea: cumpăra roșii etc., era fericit că circulă singur cu maxi-taxi. Lui i-a plăcut cu taxi de mic, pe urmă cu trăsura, apoi cu maxi-taxi. Era într-o formă foarte bună, citea, asculta radio, scris.. -OS: Dormea puțin? -MS: Nu. Perioada aceea dormea foarte mult. Îi lăsam mâncarea pe tavă în dormitor: plăcintă, sucuri de fructe, etc. Era foarte li-niștit. -OS: Ce adresă aveați atunci? -MS: Str. Fagului, nr. 16, apt. 8. - OS: În câte camere locuiați? -MS.: Dou㠖 dacă se pot numi camere: una mică și alta foarte mic㠖 plină cu cărți, unde este și studioul meu. Aci doarme mă-mica. Apartamentul l-am cumpărat tot datorită lui. O vecină a re-clamat că aveam, spațiu excedentar... Atunci Nini a zis: „Hai s-o cumpărăm, că te ajut eu, să avem și noi la bătrânețe ceva...” Am plătit, din rata mea de profesoară, 800 de lei pe lună. M-ar fi ajutat Ninișor, dar... n-a reușit să-mi dea nimic... Și-a dorit foarte mult să aibă și el unde să vină. Acum e greu: mămica e bătrână, eu am de lucru la școală. -OS: Lui Nichita îi plăcea natura? -MS: Cât era tânăr, pe urmă a devenit mai leneș. -OS: S-a legat de oraș? -MS: Nu de oraș, mai mult de spațiu... Era greu să se deplaseze. Dacă am fi avut condiții bune, dacă am fi avut mașină la scară? Dacă ar fi avut și el o casă bună, mașină cu șofer, cum avea Sa-doveanu sau Zaharia Stancu, (?) i-ar fi plăcut și lui. Mai ieșea cu Donoiu la Cîmpulung. Era o adevărată expediție. Duceau cu ei o paporniță cu mâncare, pe care o pregăteam cu o zi înainte. -OS: Ce-i plăcea, îndeosebi să mănânce? -MS:Chifteluțe, dovlecei umpluți, dovlecei panè, plăcintă cu me-re, plăcintă cu brânză - mâncare de casă - fasole bătută, piroști, ciorbică cu crenguță de vișină. Mă sculam de la ora 4, găteam și-i duceam mâncarea în Amzei. N-aveam creangă de vișin dar îi spu-neam că iau de la școală, de-și n-aveam nici acolo. -OS: Consuma cafea? -MS.: Nu era „cafengiu”. Ceaiuri – rusești fără zahăr și ceai de plante...Vorbea cu mama câte o oră la telefon, avea răbdare. Îi cumpăra ciocolată străină; tot ce-i trăsnea lui prin cap îi cumpăra mamei. Din Iugoslavia i-a adus o brățară și un medalion de ar-gint. Avea pentru mama un adevărat cult. Trimitea bani: să repare acoperișul, să... -TS: Mereu spunea să nu fac economie, să ard gaz, să fie cald... -MS.: Nimeni nu s-a mai interesat cum o duce mama după moar-tea lui. Nu s-a gândit că și eu sînt traumatizată, abia mergeam pe stradă. N-aveam direcție – și mama era destul de bolnavă... Trebuia să-și fi dat seama și ei că e nevoie măcar de un doctor. -OS: Nu v-au dat pensie de la Uniune? -MS: De la Uniune i se dă un ajutor de 2000 lei. Cheltuielile sunt mari. După fiecare parastas, după fiecare comemorare, noi cădem amândouă bolnave la pat. Sîntem două femei singure. (...) Alerg după ceaiuri, după doctori; alerg după toate; ni-mi permit să-mi iau un concediu medical. Am temperatură, dar nu-mi permit nici o derogare pentru că trebuie să am grijă de bani – mulți-puțini câți am, trebuie să-i chivernisesc. (...) N-am mai fost în Amzei, decât o singură dată... Aș merge să-mi amintesc de zile-le trecute – când cumpăra Nini câte o sute de lalele pentru Mihaela, sau un coș de flori de la o țiganc㠖 in-diferent pentru cine... Făceam piață în Amzei, sau pe Calea Victoriei... Mai sînt amintiri care mă leagă... Mi-aduc aminte doar de lucruri ca-re mă ajută să supraviețuiesc. Îmi pare rău că n-am putut să-l apăr dar a murit tata subit (...). -OS: La ce vârstă a murit tata? -TS: În`78.(e vorba de anul morții) -MS: Suferea din cauza necazuri-lor pe care le-am avut. A avut o pa-reză. A fost operat de ulcer: a murit în spital. (Mama, Sora – povestesc despre moartea tatălui lui Nichita) .-MS: Mama a fost mai amabilă cu Dora, pentru că a văzut că pierdem cu toții. Se gândea că trebuie să ai-bă pe cineva, că eu nu mai pot. -OS: Au fost căsătoriți...? -MS: Da. -OS: Au divorțat...? -MS: Nu. El a divorțat de Doina. După 21 de ani. El n-ar fi vrut să divorțeze de Doina, ca să nu se însoare cu Dora... Noi am fost martorii la divorț. Nici nu voia să meargă la tri-bunal. Vroia să se întoarcă. Despre Dora se spuneau deja lucruri grave, legate de o eventua-l㠄misiune” a ei pe lîngă Nichita. N-am mai văzut așa perseverență. Nini făcea treabă în casă și Dora stătea pe scări de dimineața până seara. Dar ea avea misiune... I s-a spus lui Nini de către persoane importante... Ea a făcut foarte mult rău. Vina ei este foarte mare... Pe semne că așa a fost să fie. Eu am știut destul de târziu de la soțul unei colege care lucra în diplomație. I-am spus și lui Nini, să nu mai aibă de a face cu ea. Era foarte periculoasă. Grupul din care făcea parte și care o dirija era a lui Gogu Rădu-lescu. El și asociații lui făceau mari presiuni asupra lui Nini. Dora a desăvârșit totul. I s-au plătit toate serviciile... Dar el nu mai este... Pe semne că așa se hotărâse la Comana, la Gogu Rădulescu. Ori cu ei și dirijat de ei, ori deloc. Noi n-am putut face nimic... . Leoaică tânără-iubirea POETA LEONIDA LARI, ÎN DIALOG CU MARIANA STĂNESCU Glasul națiunii, Chișinău, ianuarie 1994 LEONIDA LARI: Fiecare se simte asigurat de singurătatea lui / între asigurații de singurătatea lor / se ciocnesc pahare / se pupă obraze / se dăruiesc flori / moartea unei plante devine ca-dou de sărbătoar / până când mă și întreb / dacă zeul / la săr-bătoarea lui / nu-i dăruiește zeiței capul meu / ca pe o floare retezată / și moartea mea ca pe o amintire de neuitat? -Mariana Sănescu: Da, aveți dreptate, Nichita în ultimii ani ai vieții avea o singurătate numai a lui pe care o bănuiam. Era par-tea lui de suflet care nu ne aparținea, aparținea numai Poeziei Mariana Stănescu,Tatiana Stănescu, Leonida Lari și Anatol Ciocan Nichita se confesa încă elev fiind. Când ajunsese mare, în spe-cial după vârsta de 40 de ani, confesiunile lui au început să fie foarte dureroase Simțea necesitatea confesării. Era foarte aproa-pe dar și foarte departe de noi Un punct era numai al lui și noi, ai casei, probabil că nu am înțeles acest punct, punctul Nichita Vedeți dumneavoastră, în ultimul timp Nichita a fost numit și colaboraționist, cei din masonerie care au avut și au și azi vile, mașini, posturi, premii, salarii uriașe – necruțându-l!. El, Nichita, nu a avut aproape nimic și nici nu a cerșit, nu s-a milogit ca să aibă, să obțină. Dacă ar fi fost colaboraționist ar fi avut și el o vilă, ar fi avut de toate. Dacă ar fi fost ar fi primit și Premiul Nobel, cu siguranță. Căci șefii cei mari, când li s-a cerut caracterizarea din partea Uniunii Scriitorilor din București pentru Academia din Stock-holm, au scris că e un tip cu suporturi morale șubrede, cam de tipul acesta. Că tare-i interesa pe academicienii de la Academia Suedeză cu cine se culcă sau cu cine se cinstește poetul Nichita Stănescu! Îi interesa poezia lui. Pe cei de la Uniunea Scriitorilor, în special Jebeleanu, îi intere-sa altceva și, urându-l că era mai talentat decât ei, îl marginalizau de câte ori venea vreo ocazie. N-a avut locuință mult timp, până aproape de 50 de ani, trăia la mine în cămăruța asta mică pe ur-mă i-a dat Municipiu, și nu Uniunea Scriitorilor, apartamentul micuț din Piața Amzei Era un timp când îl părăsiseră și chiar și prietenii Cred că în acești ani de disperare, l-a întâlnit Dora. Nu-i port răutate, dar eu, ca soră a lui Nichita, am impresia că femeia aceasta a fost în viața lui Nichita un accident Apoi cum Dumnezeu să-l cred eu pe Cristoiu când acesta scrie cu litere parșive și nerușinat de mincinoase că ,,Nichita și pe tim-pul comuniștilor a dus-o bine``. Un servitor, un nomenclaturist, într-o emisiune la televiziune, confirmă și el aceleași erori, fără nici o mustrare de conștiință. Eu am fost mulți ani umbra fidelă a lui Nichita, am fost martor ocular la cele mai multe dintre întâlnirile lui cu prietenii, cu co-legii, chiar cu cititorii, le țin minte pe toate. Și pentru că mai țin minte câte ceva, am devenit și eu incomodă pentru unii Doina Ciurea, prima lșui soție a fost rugată de Nichita în timpul vieții să nu-i publice primele poezii. Nu, Doina a făcut-o, parcă-ntradins și i-a edita volumul Argotice.Și încă o mai roagă pe mama la telefon să nu aibă pretenții la dreptul de autor! E dureros, pur și simplu, că se întâmplă așa ceva. Dar poate că și mama bătrână a lui Nichita ar vrea să mănînce o ciocolată!... Da, Nichita nu s-a înregimentat cu nimeni și la nimic Împărțea adesea cu mine și cu mama cartofii pe care-i aduceam de la Ploiești Da, a dus-o greu, fiindcă nu a lins blidul nimănui, în fața nimănui nu s-a căciulit. Au mai circulat bârfe, pe lângă multe altele, că mai e și rus, basarabean, evreu ! Dar bășica s-a spart repede -LL: Astfel - neînregimentându-se, nici în sus, nici în jos, nici în dreapta, nici în stânga - nu i-au dat nimic? -MS: Când s-a auzit că mănâncă la mine, din modesta mea leafă de profesoară, nu le venea a crede Pe timpuri l-au desființat și Manolescu în România Literară, l-a mai atacat chiar și Sorescu cu alambicatul titlu al unui articol: Magnatul poeziei românești și epica sa. Nu, Sorescu nu a fost răutăcios, s-au împăcat mai apoi, dar Nini era foarte vulnerabil și suferea nespus însă nu ținea ură sau pică mult timp Lui Sorescu i-a spus foarte repede : Bătrâne, hai să împăcăm ,, Da, au vrut să-l înregimenteze, să-l angajeze. Din instinct și din geniu Nichita nu a făcut-o. Când au văzut că nu le merge – au în-ceput să-l șantajeze. Când au văzut că nu-l pot mișca nici așa, au început să-l blocheze cu tăcerea Veneau la el un timp numai Hagiu cu Pituț, care i-au fost prie-teni până la moarte. Poate că și de asta i-a dorit Dumnezeu pe toți trei la el, în nemurire -LL:Geniul lui s-a impus pe cota cea mai înaltă a cerului și cu cât trece timpul, cu atât numele lui, clopotul lui, se aud lumi-nând - răsunând tot mai tare ! -MS:Și încă o informație care stă în spatele unui întreg munte de efecte. Dacă eu, sora lui, aveam sacramentala grijă ca fratele meu poetul Nichita Stănescu, să fie sătul, odihnit, să-i fie cald, să-i fie comod – apoi el din altă parte nu a simțit acest lucru Nini nu a avut, nu a simțit căldura unui cămin în anturajul ulti-milor ani alături de cine a fost. Să mă ierte Dumnezeu, dar de la moartea lui Nini nu știu dacă Dora i-a telefonat mamei măcar odată Au trecut precum știți, peste zece ani Nichita a avut de-a face în marea lui imaginație și desigur în viața de toate zilele cu ființe-le înalte ale planetei. Dora a nimerit ca într-un gol Nichita parcă i-ar fi acceptat dorința sau ruga:,,Ia-mă de nevas-tă!``,. În bunătatea lui, Nini a făcut-o și pe asta! O Gabriela, poeta Gabriela Melinescu a fost cea care ținea la el grozav; mai țin minte cum îl căutam împreună la Restaurantul rusesc de pe Kisseleff, pe la ore cam întârziate Erau momente frumoase Nichita nu se mai rupea din singu-rătatea punctului lui propriu, numai a lui! În ultimii ani de viață intrase în încă, nu mai știu eu ce, noțiuni străine lui ca poet și această mașinărie l-a și zdrobit în fond. De aici pare a i se trage chiar sfârșitul cosmic La afectat până la nebunie pictorul Sorin Dumitrescu, cel care i-a ilustrat Noduri și semne. Halucinant și plin de hipnoză acest Sorin, și-a băgat în această carte a lui Nichita mai multe din desenele pe care poetul nu le-a acceptat. Dar deoarece Sorin i-a găsit și hârtie și tipografie, nu a avut încotro Venise, nu știu cum, Goma de la Paris, au stat în casă la mine, vorbeau de toate. Nichita l-a admonestat; ,,La mine în casă dle Goma, mănânci o tartină și bei un pahar de vin Politică bătrâ-ne, vom face la Uniunea scriitorilor `` -LL. Iată un SEMN: ,,Ca și cum ai vedea munții plăngând / ca și cum ai citi în deșerturi un gând / ca și cum ai fi mort și totuși alergând / ca și cum ieri ar fi în curând / astfel stau palid și trist, fumegând`` și un nod:,,mai singur sînt, ca niciodată sin-gur / n-am ramură cu umbră și n-am rădăcini / iubito sînt ca un butuc / pe care un călău retează scurt / gîturile păsărilor mi-gratoare / mă voi înroși de sângele lor nezburat / și voi striga cât strigă un butuc / în care s-a înfipt toporul -MS: ,,Ce soră ai, Nini! Genială!``Îi spuneau toți prietenii lui cît Nini mai era în viață. După moartea lui Nichita nu mai sînt atît de ,,genială`` ca atunci, ne-au părăsit toți, ne-au uitat cu excepția pictorului Mihai Bandac, a lui Cezar Baltag, Condeescu Până și Tomozei s-a supărat, nici nu mai știu pentru ce, el care a fost unul din cei mai apropiați ai lui Nichita Țin minte pe atunci, acum10-15 ani, mă sculam dimineața pe la cinci ca să le pregătesc dejunul tuturor celor din Piața Amzei, mă gândeam că peste noapte numai Dumnezeu știe cine poate mînca la Nichita Mă duceam acolo cu gențile pline De acasă unde mama era obosită și vlăguită. Noi am crescut nu chiar ca în Paradis, n-am refuzat niciodată nimic Cu geamantanele cu care Nini s-a întors de la Viena după primirea Premiului Herder, îi căram cămășile să i le spăl, poate că n-ar trebui să vă spun lucrurile astea dar și ele sunt viața de ieri a lui Nini, fratele meu Nini era ca Pasărea Phoenix – după o masă bună, o vorbă cald㠖 își revenea imediat și căuta universul căruia îi era captiv – car-tea scrisă. -LL: Iată și versul respectiv despre cosmosul lui personal: Eu sunt înecat / în pasărea numită phoenix / cea care arzând a re-înviat / șezi blând lacule / eu numai în phoenix m-am înecat -MS: Iată așa, cel care spunea în tinerețe și la maturitate, la toate damele și la toate fetele îndrăgostite de el că ,, eu nu sunt Florin Piersic`` nu a putut obține de la această viață o calmitate normală și atît de necesară unui om de creație, cu atît mai mult pentru o viață zbuciumată ca a lui, cu sufletul fumegând peste tot, oriunde - ar fi fost Când s-a întors de la Chișinău, în 1976 ne-a povestit lucruri mi-nunate, era încântat de Basarabia și de basarabeni. Celebra lui frază rostită acolo : ,,De acasă am ajuns tota acasă``o repeta cu mândrie și la București. I-au fost dragi Damian, Grigore, Leonida s-a întors de acolo cu un braț de fotografii Poate că v-am vorbit prea multe. Dar mă doare și pe mine când mai bîiguie unii astăzi (tot din cei care au de toate) că Nichita a huzurit pe timpul comuniștilor, el care nu a avut nimic (în sens de avere ) în viața asta. Dumnezeu să-I ierte că nu știu ce vorbesc!... Sau mai contează că aruncând cu pietre în memoria plină de lu-mină a marelui poet român care a fost Nichita Stănescu pot atrage atenția cuiva că ,, uite, mă, ăsta până și pe Nichita îl critică! E tare!?`` Pe dracu!... cei care l-au agresat pe Nichita în critică, cei care mai aruncă glod și astăzi peste geniul lui – nu vor căpăta nimic din toatea acestea, doar uitarea. Iar poezia lui Nichita Stănescu va rămîne la o cotă încă neîntrecută de contemporani în secolul XX. Poate că mai și greșesc Dar nu cred! -LL: Iată încă un vers care este o sinceră confesiune a lui nini pentru toți – și cei care-l urăsc și cei care-l iubesc: Eu nu sînt servitorul nici unui înger /și nici aierul de sub aripa lui nu sânt/ eu sînt un cîntec/ eu sînt un cîntec/ pe care singur îl cînt/ veni-va toamna cu dumnezeoaica ei / de bălegar de aur printre tei / veni-va iarna cu băligarul de argint/ al fulgilor care mă ning / cînd eu voi fi mereu un singur cîntec / al vostru, care-l cînt. -MS: O fi el și strigat acest vers, dar din însîngerata lui singură-tate, din infinita lui durere, din fierbintea lui flacără interioară care îl devora, care l-a și devorat Nini a iubit viața nu în acel sens, cînd se spune ,,îi place viața`` ci în acel sens al imensității acestei vieți devoratoare – viața - ,,Leoaică tînăr㠖 iubirea`` Viața l-a devorat. Dar nu a putut mînca sufletul lui luminos. Ni l-a lăsat nouă, ca să ne putem mîngîia cu el Învingător a rămas Nichita și nu noi cei care îl supravețuim Dialogul a fost consemnat de poetul Anatol Ciocanu ,,Și a fost și devorat de aceste roiuri ,, Despre viața și moartea lui Nichita Stănescu Interviu cu sora poetului, profesoara Mariana Stănescu Reporter- Eugen Zainea EZ - Ne aflăm în casa doamnei Mariana Stănescu, profesoară, sora poetului de geniu care a fost Nichita Stănescu, casa în care de multe ori, și nu numai în ultimii ani ai vieții, Nichita Stănescu chiar a și locuit îndelungi perioade de timp. Stăm de vorbă bine-înțeles cu doamna Mariana Stănescu. În primul rând sărut mâna doamnă Mariana Stănescu MS-Bine ați venit. EZ - Nu ne-am propus în aceasta Emisiune omagială Nichita Stănescu, să discutăm despre poezia lui Nichita Stănescu. S-a scris foarte mult despre ea și se va mai scrie cu siguranță zeci și sute de ani de acum încolo. Despre poezia lui sunt alții mai ca-lificați decât noi să o discute. Eu aș dori să vorbim despre omul Nichita Stănescu. Sunteți persoana cea mai îndreptățită să facă acest lucru. Ca despre toate marile personalități, în jurul lui Nichita există o adevărată mito-logie, care este în ceeace îl privește, extrem de departe, după pă-rerea mea, de realitatea vieții lui Nichita, omul. Și tocmai de asta aș vrea, în discuția pe care o avem acum, să restabilim cumva aceast imagine a omului Nichita Stănescu, a vieții reale pe care a trăit-o el și care i-a influențat, evident, atât creația și mai ales des-tinul. MS - E adevărat că este foarte greu să definești viața reală, pen-tru că fiecare om are reperul său de a aprecia alt om. Eu pot să vă spun de el din punctul de vedere poate mai mult sentimental, afectiv, și faptul că e fratele meu la care am ținut foarte mult și mi-a deschis mie niște orizonturi nebănuite și niște lumi pe care n-aș fi putut să le parcurg, chiar dacă aș mai trăi 300 de ani deacuma încolo. Dar s-o reluăm așa din copilărie. El a fost un copil iubit de când s-a născut, adică iubit și dorit de părinți, că a fost un băiat frumos, cu ochi albaștrii, dotat cu toate calitățile, care pe par-curs, de foarte mic, au fost puse în evidență. EZ- A avut un talent deosebit, se pare că talentul poetic l-a moș-tenit cumva pe linie maternă ? MS- Da, pe linia mamei a moștenit. Bunica, mama mamei, scria versuri. Și era o poetă - bine pentru epoca aceia - destul de ta-lentată. Depășea poezia care se scria în epocă. Bunica fiind și o femeie extraordinar de cultă și imprimându-i mamei aceiași dra-goste pentru carte. Iar mama, la rândul ei, a avut o contribuție extraordinară și în formarea lui și faptul că a moștenit cam totul, pentru că el, de pe la trei ani de zile, dovedea că are talent. Desena foarte frumos, cânta la pian, avea o personalitate ac-centuată, pentru că, iată, era la trei ani și primele lui răspunsuri la întrebarea ,,ce vrei să te faci ? erau: - mă fac ministru de externe. La trei ani ! Avea adică o scara valorilor de mic. Și primul lui talent care a ieșit în evidență a fost cel legat de pictură și sculptură. Noi aveam în curte la Ploiești un garaj, un-de ținea tata mașina și el își făcuse un atelier de pictură și sculp-tură. Și făcea tot felul de lucruri, când era mai măricel, pe la pa-tru, cinci sau șase ani, și când a fost chiar mai mare făcea și pen-tru mine păpuși, cum erau atunci, dar să mi le vândă.... Cum se făceau nu știți? Erau păpuși cu corp și cu cap, umplute. Talentul acesta a fost remarcat de mama și încurajat extraordi-nar de mult. EZ - A avut talentul muzical? MS - A avut talent muzical și încă un talent muzical cultivat. Ma-ma cântând la pian l-a dat la cea mai bună profesoară din Plo-iești, doamna Gheorghiu. Și el a studiat la doamna Gheorghiu , cam zece ani. Era o profesoară celebră care dădea concerte. Deci a primit și o educație muzicală. Cum se spune baza. Dar bineînțeles că toate au fost grefate pe talentul lui nativ, pentru că el era un copil la care de mic se vedea că are ceva, pentru că îl iubea toată lumea. Că mămica îi brodase pe o babețică : ,,nu mă săruta !,,. Că era atât de dulce și atât de lipicios și avea pe ,,vino încoa`,, de mic. Și de aici i s-a tras și mitul. De mic vorbea foarte frumos, tot-deauna avea un spirit de observație extraordinar și vedea mai mult decât ceilalți. Cum sunt copii, bine, că puneau tot felul de întrebări, care de care, așa, mai deosebite, pentru că prima carte mai importantă, afară de cărțile noastre de povești, pe care i-a cumpărat-o mama a fost un atlas geografic și pe urmă atlase is-torice. Erau în limba germană, mama făcuse școala germană. Că așa le-a găsit dânsa să fie mai frumoase, cu hărți frumoase. Ne-a luat un glob pământesc. Deci dragostea lui de cunoaștere, când era mic era orientată, așa, către toate domeniile. Către ar-hitectură de exemplu, că el a vrut să se facă arhitect, la matema-tică era foarte bun EZ - A fost întradevăr foarte bun și la matematică și la fizică. Toată lumea se aștepta la o carieră de acest tip. MS - Era foarte bun, a făcut realul. Eu spun că el a fost foarte dotat, ar fi ajuns ori cum, dar mama s-a ocupat enorm de noi. Adică a fost o femeie, pentru vremea aceea, cu vederi înaintate. Întotdeauna erau discuții între cumnate. - Păi cum, tu ai dat banii pe Enciclopedie ? Că și acum am Enciclopedia Romîniei. Din `38, `39. Cum, ai dat banii pe aia (?) că mai bine le luai ceva util cum era mentalitatea în Ploiești. Și când a ajuns el mare când au început să dispară cărțile.. noi aveam bibliotecă de istorie, de filozofie, aveam o bibliotecă complexă, pentru că tăticul citea foarte mult cărți de istorie. Deci aveam o bibliotecă complexă și el a putut să se educe cu totul altfel, adică să aibă și o educație și o instrucție, care să-l ajute, adică să poată să facă el selecția. Poți să ai un talent nativ extraordinar, dar dacă talentul ți-l bazezi pe educație,rezultatul este altul. Cum era el de exemplu, el cunoștea Biblia, de la fir la fir, pentru că mama îi explica, cum știa mama bineînțeles. Nu că ar fi fost bigot sau mistic, dar el înțelegea și mie îmi explica sen-sul filozofic, de multe ori când îl întrebam EZ - Da, deci explicația este că el având la dispoziție o bibliotecă atât de mare și putând face selecția a avut o cultură generală deo-sebită, de tip enciclopedic. MS- Așa se explică și pasiunea lui pentru monezi, că și de aici se trage pasiunea lui pentru istoria antică.. EZ – Cultivată și de un mare profesor pe care l-a avut la istorie, la liceu. MS - Pe domnul Simache. Iar restul, vă spun, a fost un copil per-fect normal, foarte bun, foarte drăgălaș. Avea foarte mulți prie-teni, juca fotbal când era mai mic pe stradă, la școală juca volei, era în echipa de volei și toate colegele mele erau moarte după el, pentru că era mai mare cu aproape 6 ani ca mine. EZ - Din copilărie, am înțeles de la dumneavoastră că Nichita a fost un copil foarte iubit și într-un anume fel răsfățat datorită dră-gălășeniei lui. Asta a făcut, ca în continuare de-a lungul vieții să simtă nevoia de a fi protejat, de a fi ocrotit probabil. Vă întreb da-că întradevăr, în viața lui, după ce să zicem așa s-a despărțit de familie, deci în momentul în care și-a început viața, după adoles-cență, a fost cu adevărat Nichita protejat și ocrotit de cei din jur ? MS - Nu a fost. A avut câțiva prieteni buni, dar datorită și felu-lui de a fi, avea o generozitate de un tip special, aproape până la distrugere, adică ar fi dat totul numai ca să nu supere pe nimeni, să nu deranjeze, să nu refuze pe nimeni. Și nu a putut să se prote-jeze practic. Adică și când arzi, că de multe ori stau și mă gân-desc, nici n-ai cum să te protejezi, adică n-ai cum. Sigur că și-a mai găsit alinarea, să spun la mine, la Mihai, la un alt prieten adevărat, dar asta era o picătură într-un ocean de stres extraordinar de mare. Și pe urmă a avut perioade foarte, foarte grele. Perioade grele, de început, când începuse să publi-ce. Perioade de sărăcie, lipsă de bani. Probleme sentimentale, care la el aveau dimensiuni foarte ma-ri, pe care nu reușea să le rezolve niciodată, în nici un fel. Deci din punctul de vedere al vieții personale a fost foarte zbu-ciumat. Adică rar, când mai venea pe la mine își mai găsea așa liniște, că mai râdeam din copilărie, de prostii, așa mai găsea o oarecare liniște. Dar era ceva așa, un paleativ, cât de un wekend. Adică nu, nu a fost protejat. EZ – În general din câte știu, din puținele interviuri pe care le-ați dat dumneavoastră, de fiecare dată când avea momente de derută, momente de teamă, momente de pierdere a busolei, dacă pot să mă exprim astfel, simțea nevoia să se întoarcă într-un spațiu în care să aibă parte de această protecție pe care a avut-o de mic și a cărei nevoie o simțea în permanență. Și atunci de fiecare dată, revenea, am înțeles, aici, în acest apar-tament micuț în care locuiți dumneavoastră și acum, pentru că era spațiul în care știa că de fiecarte dată poate să găsească acea pro-tecție înpotriva tuturor agresiunilor lumii din jur. MS- Este adevărat că venea cu plăcere, pentru că găsea totul, găsea o liniște, plus că îl iubea toată lumea în cartier, că eu ve-neam de la școală și mă anunțau de la colț: - a venit domnul Nichita. Că se ducea și făcea cumpătături, avea și o plăcere să vină cu cumpărături. S-a simțit foarte bine când venea la mine, dar așa a fost să fie nu s-a putut altfel. Noi am avut și multe greutăți și cu tata, a fost bolnav, mama a fost bolnavă, însfârșit am avut multe. Dar el nu se proteja, adică venea aici, se adăpa și pleca și după aia venea din nou obosit, chiar dacă se odihnea o zi, două, trei. EZ –Deci de fiecare dată, acest spațiu, acest mic apartament, era locul în care își recăpăta energia MS - Da, a avut și momente mai bune, când a avut perioade mai lungi liniștite, știți? Da nu știu cum s-a întâmplat ? Adică absolut nu știu. Și pe urmă el avea ceva așa nu putea să stea singur. Singur fizic mă refer. Că el de fapt era singur. Dar simțea nevoia să aibă prezența cuiva, să fie cineva în jurul lui și chestiunea aceasta îi aducea de multe ori multe necazuri, știți ! Și din parte sentimentală, că se încurca cu cine nu trebuia și în cealaltă parte, că venea unu, că venea încă unu, ca în progresie geometrică. A avut acest lucru de mic. N-a putut să stea singur. Și el venea la mine și mă striga – vine cineva să mă pupe ?! EZ-Asta și explică faptul că a avut extrem de mulți prieteni, prie-teni mai buni și mai adevărați, prieteni din cealaltă categorie, din cei care i-au fost în jur ca să-l exploateze MS-Eu, acum, dacă mă uit așa detașat, afară de prietenii care îi exclud de la început, cinci, șase prieteni ai lui, ceilalți veneau din varii motive. Faptul că el era fermecător - partea femenină, fap-tul că totuș era o trambulină. Îi ajuta pe toți, era darnic, le citea versurile. Faptul că înainte de 89 era mediul cel mai elevat. Lumea se interesa de poezie, atunci dacă erai poet aveai popu-laritate A fi scriitor, actor, era o popularitate enormă. EZ- Era o aură MS- Da era o aură Știu că mergeam cu el pe Calea Victoriei și se oprea lumea..și el glumea: eu nu sunt Florin Piersic Opreau tot felul de eleve, studente - Nichita, Nichita Adică era un lucru așa, care lor într-un fel le dădea un alt spațiu adică nu trăiau în anonimatul de acum. Îmi aduc aminte ce bătăi erau la lansări de carte, la cozi, că se terminau cărțile, nu se găseau . Și la el și la Marin Preda. Ca să iau așa două exemple care îmi vin acumîn minte. EZ - Da, îmi aduc aminte de momentele când erau lansări de căr-ți, ale lui Nichita, ori la Li-brăria Eminescu ori la Li-brăria Sadoveanu, erau sute, poate mii de oameni, care așteptau zeci de minu-te în șir pentru un autograf. MS - Atunci era un miraj extraordinar al cărților, adică se citea cu atâta pa- Nichita Stănescu cu mama și sora sa siune și cu atâta dăruire și din cauza asta, bănuiesc eu că totuși era o clasă de mijloc, cu un nivel cultural mai european, adică nu americanizat. Că avea un succes.. era invitat peste tot pentru farmecul lui, avea farmecul oratoriei, puteai să-l asculți de dimineață până seara, era mereu altul și pe o groază de teme, putea să le abordeze pe toate. Adică a avut și un farmec special, eu nu pot să-l definesc așa, acum, mă detașez în timp, că el nu mai este din `83 Dar avea acel farmec și de la mine obținea ori ce. Cât eram eu de încăpățânată, el tot reușea să obțină ce dorea, fără să spună ceva. Cu vorbă bună să obțină. Avea un farmec deosebit, că da-că îi intra ceva lui în cap și vroia ceva, obținea totul. EZ- Între persoanele care au trăit în preajma lui, care s-au apro-piat de Nichita în perioada aceia sau aflat și foarte mulți scriitori de valoare întradevăr. Dintre prozatori Fănuș Neagu, Nicolae Breban, dintre poeți - și ce este foarte interesant și foarte trist cumva, așa, și aici vreau să vă pun o întrebare a fost foarte bun prieten cu câțiva poeți de marcă, de valoare. Exceptându-l pe Ilie Constantin care de fapt e și plecat din țară de multă vreme, toți ceilalți, Grigore Hagiu, Cezar Baltag, Gheorghe Tomozei, Gheorghe Pituț, toți s-au stins cu mult îna-inte de vreme, adică toți sunt poeți dispăruți, care în mod normal, din punct de vedere biologic n-ar fi trebuit să se stingă. Este un destin? MS - Poate că e și un destin, dar durerea cea mai mare este nu că au dispărut fizic, ci faptul că datorită situației au dispărut și ca operă.. EZ - Din conștiința publică..? MS - Da. De exemplu mă uit la generațiile tinere. Acum zece sau unsprezece ani, elevii de școală, vă spun eu care sunt din branșă, știau de Tomozei, de Hagiu, știau de toți. Acum strict cât este în materialul acela școlar, pomenesc câte-va nume. Adică nu știu pe mine mă sperie. În rândul tinerilor acum chiar așa, nu ca o repulsie ci ca o respingere, totul este orientat către lucruri exterioare iar către lucruri interioare ni- mic. Asta mă doare cel mai mult. Sau măcar că Tomozei, Tom, a murit într-o mare durere, fiind atacat în presă într-un mod cu to-tul și cu totul oribil, ceiace i-a grăbit finalul. EZ-Și din păcate n-a fost singurul. Adică de acest tip de atacuri au avut parte aproape marea majoritate a scriitorilor epocii. MS-Da, desigur. Dar el a fost mai fragil, mai vulnerabil și sa stins de durere Și îndurerat și într-o mare pană materială și într-o uitare totală și într-un atac. Grigore măcar și el tot așa. Uitați toți. Ce mai fac familiile, câte o Fundație, câte ceva, din când în când. Mai apar la televizor dacă au timp să dea programul în întregime, sau cum au scos TVR 2, că era o emi-siune de cultură și au scos-o și pe aceea era emisiunea care îmi plăcea mie cel mai mult. EZ –Înafară de aceste personalități pe care le-am evocat în cuvin-tele dinainte, în jurul lui Nichita au roit foarte, foarte mulți oa-meni, care nu aveau o valoare reală, exact ca fluturii care sunt atrași de o sursă extraordinară de lumină, de marea sursă de lu-mină care a fost Nichita. În marea lui generozitate la care vă re-fereați ceva mai devreme, el n-a știut în delicatețea lui să-i înde-părteze, n-a știut să se ferească de ei, aceștia i-au consumat, am eu senzația foarte, foarte mult din timpul rezervat creației, din timpul care ar fi trebuit să fie rezervat odihnei și în felul acesta, tot acest roi de așa ziși admiratori care se îndreptau către el, fie-care cu gândul la niște avantaje, dacă nu altceva, măcar faptul că se aflau în preajma unei asemenea mari personalități, ceeace le deschidea niște orizonturi și probabil niște uși. Nu i-au consumat ei înafară de timp în felul ăsta nu i-au consu-mat ei și viața? MS - I-au consumat și viața și mai ales, lucru care este parado-xal, el despre fiecare știa exact ce-i poate pielea. Și totuși îi ad-mitea, le citea textele, știa care este lichea, care nu-i talentat.. Avea o chestiune de asta, așa, adică el în sinea lui știa despre fiecare totul. Dar nu putea să-i îndepărteze. Eu n-am întâlnit așa ceva, adică nu putea să refuze pe nimeni, adică dacă el odată se supăra pe cineva, după aia avea atâtea remușcări încât cădea bolnav, dacă ar fi spus la cineva ceva, un cuvânt, da-că îl apuca câteodată foarte rar. Adică a avut o fire, așa, o structură Era extraordinar de conști-ent, despre fiecare, știa tot, ra-diografie complectă. Adică nu-l trăgea cineva, el se lăsa tras, I-au consumat mult, sigur și din sănătate și din viață și din tot și din tristețea de care a fost înconjurat Avea o mare tristețe, se simțea singur. El era așa în tot, dar el era singur, căci el suferea de singurătatea asta fizică și simțea nevoia unei apropieri care poți să o înlocuiești și cu un cîine la un moment dat. Dar el a fost foarte însingurat... EZ - Marele paradox este că deși aproape în permanență - cel pu-țin în ultimii ani ai vieții, când devenise deja o foarte mare perso-nalitate, devenise aproape un mit, a fost în permanență înconjurat de roiuri cum spuneam, de prieteni sau mai puțin prieteni, dar el a fost în permanență, în realitate, a fost singur MS - Și a fost și devorat de aceste roiuri Din păcate așa este, cam așa se întâmplă: ucenicii își devora-seră maestrul, ajung eu la concluzie. Sau el, nu știu, cred că el era conștient de chestia asta el știa lucrul acesta dar nu pu-tea să se apere, din ce motive, din structură, din fire? Îl luase valul da căci era extraordinar avea o bunătate de asta, princiară, avea ceva de structură Eu nu puteam să-i spun că îmi place ceva, că îmi dădea pe loc. Nu-i spuneam nimic și el îmi spuinea : gata, ia-l. Nu putea-i să-i spui cedva, și de o cămașă..că gata..spunea : ia cămașa dacă îți place.. EZ - Dintr-un inteviu pe care l-ați acordat cândva unei reviste am reținut că Nichita și-ar fi dorit foarte mult o atmosferă de familie, și-ar fi dorit foarte mult să aibă condițiile necesare să locuiască cu mama și cu dumneavoastră. Și în aceste condiții ar fi putut fi și protejat și probabil că dum-neavoastră și mama dumneavoastră ați fi putut să reprezentați fa-ță de roiurile astea de admiratori sau mai puțin admiratori, filtrul pe care Nichita, dat fiind sufletul lui, temperamentul lui, nu-l pu-tea reprezenta, probabil că ar fi prelungit cu mult viața și destinul lui până la urmă ar fi fost altul, dacă ar fi avut aceste condiții să locuiți înpreună ? MS - Și eu cred că ar fi fost așa, pentru că și eu și mama eram blânde și înțelegătoare și noi nu ne-am supărat niciodată, eu cu el nu ne-am supărat niciodată și nici mama cu el, într-o viață întreagă. Noi știam să ne luăm fiecare cum suntem și să ne aju-tăm. Dar a fost așa o conjunctură atunci că nici n-aș vrea să-mi mai amintesc. A fost ceva așa ca un plan diabolic. Avea casă aprobată n-a mai avut casă EZ - La acest episod dacă putem să ne referim există am o informație, că acea casă care ia fost repartizată inițial, nu era de fapt micuța casă din Piața Amzei în care a locuit în ultimii ani ai vieții ci era o altă casă. Este real acest episod, cum știți ? MS - Da, era o altă casă, dar el a cedat-o..a înprumutat-o (!?) Nu știu exact, dar în ori ce caz stă acolo un ,,demnitar,, care n-are rost să-i pronunț acum numele ! Da, așa este. EZ - Adică era vorba de o casă foarte mare, de o vilă, aproape un conac, undeva pe Căderea Bastiliei, în care ați fi putut locui îm-preună ca familie, în care ar fi avut cu totul alte spații ca să se desfășoare, să-și ducă existența de om atins de aripa geniului. Deci este real acest episod. Până la urmă a fost să moară în acel apartament despre care îmi spunea maestrul Bandac care i-a fos unul dintre cei mai buni pri-eteni, că seamănă izbitor cu acest apartament în care ne aflăm și în care locuiți. MS - Deci apartamentul meu are absolut aceiași configurație, numai poziția diferă, că acolo este în Piața Amzei. Așa a fost să fie. Aici trebuie să pot să supravețuiesc în condițiile în care sunt cu mama acum; și mama îl strigă de fiecare dată pe Nini. Am început să fac așa, abstracție, că dacă e să le pun cap la cap, atâtea lucruri apar încât, practic, te înspăimânți ce ai putut să trăiești și cine a putut să te înconjoare. Adică nu-ți vine să crezi. Nu-ți vine să crezi. EZ- Vorbim în continuare despre roiul acesta de oameni care s-au învârtit în jurul lui Nichita. Generozitatea de care vorbeați și mai devreme era atât de mare, încât, din câte știu, el a fost și un mare colecționar. A fost colecționar de monede la un moment dat, a fost colecționar de ceasuri și această generozitate mergea până într-acolo, încât colecțiile adunate cu migală și cu trudă și bineînțeles cu multă cheltuială le risipea după aceea, înpărțindu-le la prieteni, la oameni pe care îi cunoscuse atuncea pentru pri-ma dată MS-Da, este adevărat că avea o plăcere extraordinară de a dă-rui și asta a moștenit de la mama. Că și mama n-avea un inel pe mână mai mult de o săptămână. Dacă venea o nepoată sau altci-neva și-l admira, i-l dădea de pe mână. Adică avea plăcerea asta de a dărui. Avea o plăcere extraordinară de a dărui, de a face pe altul să aibă bucurii mai mari decât a lui. EZ - Și asta a făcut ca în ultimă instanță el să nu aibă și lui să nu-i rămână nimic MS - Nici să nu-i rămînă și să aibă și mari greutăți materiale, să aibă lipsuri, că el de fapt așa, afară ce mai mânca când era mai tânăr pe la restaurant, el în general mânca mai mult pe la mine, că dacă avea bani îi cheltuia pe altceva, însfârșit EZ- Chiar este un lucru asupra căruia aș vrea să insist, fiindcă mitologia aceea de care pomeneam la început creată în jurul nu-melui lui Nichita, dă impresia că el a fost un favorizat al soartei, că ar fi fost bogat. Realitatea este - și trebuie să restabilim această realitate așa cum a fost ea, că a fost un om care în general a trăit foarte modest, deci nu s-a scăldat niciodată în lux, în bogății.. Cu Ion Frunzetti, Victor Crăciun și alți colegi într-o excursie culturală MS - A fost extraordinar de modest. Și nici nu avea dece să fie favorizat, pentru că el n-a făcut absolut nici o concesie Numai datorită felului de a fi în vorbire, genial, știa ca în toate discuțiile să ocolească anumite subiecte și într-un fel și să obțină ce dorea dar fără să facă nici un fel de concesie. Iar de favorizat nu, categoric nu a fost. El și-a obținut totul prin minea lui genială așa a reușit să apară în cărți și în pre-să. Nu n-a fost favorizat, el a fost nu modest, vă spun, chiar foar-te modest. Adică ce a avut a împărțit cu colegii lui care au fost mai săraci. A fost foarte modest. Adică extraordinar de modest, până a nu avea un ban. A ,,înpușcat banul,,. Când primea o sumă mai mare o cheltuia cu ceilalți colegi. EZ - Să încercă să evocăm puțin momentul, parcă 1980, când a existat o propunere pentru acordarea Premiului Nobel pentru lite-ratură MS - Da, atunci a venit regretatul Constantin Chiriță, care ținea foarte mult la fratele meu. Primise un fax la Uniunea Scriitorilor A fost o propunere făcută de Academia Suedeză. Adică, fosta lui iubită Gabriela Melinescu, înpreună cu soțul ei din Suedia, au tradus foarte mult din poezia lui. Era tradus acolo. Și a fost propus chiar de Academie. Că lu-mea face confuzie, crede că Gabriela l-a propus. Dar nu putea o scriitoare să îl propună la Premiul Nobel. Era propunerea Aca-demiei Suedeze. Și atunci îmi amintesc că a venit domnul Chiriță la el, chiar am N-ul ăla, că i-a adus o sticlă de șampanie cu o fundă și cu un N așa, din metal pus. Și venise Faxul că este propus pentru Premiul Nobel. Dar când au venit cei din Suedia, el a venit la mine, n-au avut cum să ia legătura. Iar despre el, Caracterizarea dată de Biroul Uniunii, a fost că umblă cu femei, ca să mă exprim mai elegant. Deci evit termenul cutare că duce o viață depravată și des-pre operă, nimic. Și ziariștii nici nu au avut accesul la el, să îi ia un interviu au plecat cum au venit. Și de aici cred eu a început să i se tragă răul EZ.- Asta în condițiile în care totuși Nichita a fost unul dintre ro-mânii cei mai cunoscuți în străinătate. Și unul dintre scriitorii cei mai traduși. MS - Da și nu s-au putut întâlni. Adică nu au putut să ia contac-tul. El a venit la mine și a stat în perioada aceia. Și nu au avut voie să ia contactul. Dar nici cu cărțile lui. Pe care de altfel le aveau. Dar în nici un fel, nici cu mine, nici cu el, nu știu ce au făcut. EZ - Prin urmare a existat o caracterizare a Uniunii Scriitorilor, care nu îi era tocmai favorabilă. Sau a unor persoane din Biroul Uniunii Scriitorilor MS-Nu pot să spun acuma dacă era vorba de o caracterizare doar a Uniunii sau și a celor de la Partid, sau știu eu de unde. Nu pot să spun, dar au menționat, în ori ce caz, că nu sunt de acord Pentru că are o groază de defecte. EZ- Asta în condițiile în care atunci când s-a vorbit de acest lu-cru au existat reprezentanți ai altor literaturi și în special foarte bunii prieteni pe care i-a avut Nichita în Iugoslavia, în Serbia, de care el a fost foarte legat, care au militat chiar pentru acorda-rea acestui premiu MS -Da, au făcut foarte mult și pur și simplu este impresionant, adică ce au invocat ei acolo, dar pe semne că așa de bine se lucrează Că și la Premiile acestea Nobel ai Lobyul care se formează, dar vine și contra Lobyul. Și au fost niște puternici dacă au reușit să-l impună. Au fost niște șanse foarte mari. Foarte mari șanse. Nici nu-mi vine să cred, că eram la el, era o zi în care nu aveam eu ore de dimineață. Și domnul Chiriță a ve-nit târziu, cu Cirly, fata lui care este în Austria. Eram așa de fe-riciți. Nici nu ne venea să credem, că era Faxul primit la Uniu-ne, sau ce era atunci pe vremea aia. EZ-Într-u un anume fel, de fapt, acest semnal venit dinspre Aca-demia Regală Suedeză, a și alarmat cumva, pentru că, dacă nu greșesc eu și aș vrea să îmi spuneți dacă este corect ceeace știu, chiar și acea casă de pe Căderea Bastiliei, pe care a primit-o – adică ideia de a i se repartiza însfârșit un apartament ca un spațiu de locuit cu familia, cu mama și cu dumneavoastră, până la urmă de la asta i s-a și tras Până atunci se pare că nu se gândise ni-meni. MS - Este adevărat. Sigur că și-au pus problema, chiar de la Șeful statului; că unde stă, unde poate fi vizitat, unde primește? Nu știu, dar a fost ceva cu casa aia. Sunt multe puncte care tre-buiesc gândite și analizate. Că sunt și extraordinar de obosită, mămica este în situația în care este. Că sunt multe puncte, care dacă le pui așa, unul lângă altul și le aduni îți pui un mare semn de întrebare. Și sunt niște lucruri dureroase legate de moartea lui, că acuma, că mama este atât de bolnavă, nici nu mai vreau să-mi amintesc. Că dacă le pui cap la cap, la punct, te îngrozești Așa fără pasiune, fără patimă, fără nimic din toate astea.. Au trecut atâția ani. EZ- Trebuie să aflăm adevărul, în spiritul adevărului istoric MS- Da, cu moartea lui, sunt niște lucruri care nu sunt în ordine. Nu sunt în ordine. El a avut temperatură, nu s-a prezentat trei zi-le la doctor, a venit pe tren cu 40 de grade, s-a sufocat toată ziua și a ajuns seara la urgență. Pentru mine este un mare semn de întrebare ?! Nu spun altceva deocamdată, vă spun sunt prea amărâtă. Să pot să analizez Dar în ori ce caz mi se pare incredibil, să vii într-un tren înghețat, de la Turnu Severin, de la nunta aia bles-temată, cu temperatură, să ajungi foarte târziu la Urgență și acolo să mori !? EZ- Aceleași semne de întrebare care s-au năs-cut și în jurul morții al-tui creator român a lui Marin Preda. MS -Măcar de Marin Preda știu precis, din două surse, că a fost găsit lovit la față, era lovit EZ. Vorbeam de mulți prieteni. Mai adevărați sau mai puțin adevărați pe care i-a avut Nichi-ta Dintre toți acești să le zicem prieteni, din-tre cei care mai supra-vețu-iesc, câți mai tră-iesc evident, câți i-au fost într-adevăr prieteni Cu Gheorghe Pituț și Gheorghe Tomozei adevărați în sensul că au ținut legătura cu dumneavoastră și își mai aduc aminte de Nichita ? Deci cei pe care până la urmă i-a triat viața și prin comportamen-tul ulterior chiar după moartea lui Nichita au demonstrat că ar fi meritat într-adevăr acest califi-cativ ? MS - Păi aș putea să spun, de exemplu, afară de Mihai care i-a fost așa de devotat din umbră, întotdeauna, și care el a fost așa de apropiat de mama și este ca al doilea copil a lui mama, mama îl iubește foarte mult, aș spune Eugen Simion care este Preșe-dintele Academiei, a făcut foarte mult și are o delicatețe sufle-tească foarte mare, mai este Nicolae Breban. Din cei vii, că ceilalți.Ź..!? Și mai este doctorul Ion Donoiu, care era numismat. Și mai es-te un poet tânăr, foarte talentat, Aurelian Titu Dumitrescu, cu care a scos el Antimetafizica, care i-a fost extraordinar de devo-tat, cu care țin legătura și cu familia lui, la carte țin foarte mult, că m-a ajutat să găsesc sponsori pentru mormântul lui Nini Adică pare o chestie minoră. Primăria a făcut, a făcut Mircea Micu, cu Primărie, cu Preșidenție, dar banul care apare, l-a procurat, a umblat după el Aurelian Titu Dumitrescu EZ - În ori ce caz, destul de puțini, dintre cei care au fost în jurul lui. Este adevărat că dintre cei care i-au fost cu adevărat prieteni, mulți s-au stins MS – S-au stins. Unii au luat-o pe altă cale, politică, au început anumite răutăți, patimi fără nici o legătură cu poezia. De asemenea își amintește cu foarte mult drag de mama și i-a dat și un premiu înpreună cu mama lui Labiș, Corneliu Vadim Tudor de la România Mare. Acum patru ani. Le-a dat la amân-două mămicile, a lui Labiș și lui mama. Și el mai dă și câte un telefon, așa din când în când, să mai întrebe de starea mamei. L-a admirat pe Nini. EZ-Trebuie să spunem că dumneavoastră atunci când spuneți Mihai, vă referiți la pictorul Mihai Bandac, adică i-ați spus pe numele mic pentru că Mihai este atât de apropiat de familie, într- u cât practic, așa este denumit MS - Da, așa este, mama îl consideră cel de al doilea fiu al ei, fratele lui Nini și al meu. EZ - Doamna Mariana Stănescu, vă mulțumesc foarte mult pen-tru amabilitatea de care ați dat dovadă primindu-ne aici în condi-țiile dificile pe care le traversați în momentul de față, vă doresc foarte multă sănătate, pentru mama dumneavoastră în primul rând și toate cele bune și pentru dumneavoastră și poate că ne v-om revedea cu altă ocazie să continuăm acest început de evocare al fratelui dumneavoastră, poetul de geniu care a fost și va rămâne pentru eternitate, Nichita Stănescu. Vă mulțumesc, sărut mâna. Ultimul dialog între Nichita Stănescu și Ilie Purcaru Acest dialog a fost extras din arhiva Fundației Nichita Stănescu deținută de către doamna profesoară Mariana Stănescu, Președinta Fundației și a jurnalistului și scriitorului Ilie Pur-caru. Dactilograma fragmentelor de dialog imprimate pe o casetă audio, a fost realizată la Școala generală din Cartierul Pajura a cărei directoare a fost sora poetului. După 1990, cu acordul acesteia, s-a hotărât tipărirea materia-lulu, integral sau în foiletoane, la una din publicațiile unde Ilie Purcaru era colaboror:Fapta, Națiunea, RebusTUM, România Internațională, Romania Magazin, Regăsirea, Timpul, etc., însoțit de adnotări și precizări adecvate. Scriitorul Mircea Micu primind și el acceptul de a publica fragmente la una dintre revistele culturale bucureștene. Dialogul aflat în această formă primară își propunea să treacă în revistă momente, situații și întâmplări care au precedat și au urmat momentului acordării Premiului de la Struga. NS- Dragă Ilie ți-l prezint pe domnul Romeo Cătuneanu, de profesie economist și de vocație poet. Din Constanța. Și mă ono-rează cu prietenia domniei sale. După cum sper să nu-l dezono-rez cu prietenia domniei mele. Și tocmai îi spuneam că am devenit poet și nu pictor sau mu-zician, cu prilejul unei cărți care se numea... Unsprezece elegii... IP - Auzi Nichita... când eram co-pil aveam talent la desen... Tu știi cât talent aveam eu la desen? NS - Te cred Ilie... IP - Formidabil... NS - Eu te văd cum scrii, parcă desenezi, numai cuvinte nu sunt alea, care hai bre că am glumit, nu mă lua în serios IP - Nu măi, că așa este, ai dreptate... NS - Bre, îți aduci aminte când eram noi tineri și am făcut defi-larea la tine la redacție... cu... IP - Cu Vera... NS - Cu Vera cu ochii de lebădă și cum te-am păcălit cu toții ca să plătești pensie alimentară...? IP - Da mai ții minte când am plecat eu cu tine la Praga...? NS - Nu bătrâne IP - Am fost plecat cu tine și cu... Anghel Dumbrăveanu... și cu Bălăiță... și cu Paul Dobrescu? NS – Bătrâne... am fost atât de fericit a fost prima mea călăto-rie în străinătate IP - A fost în 1968 NS - Da mă, era cu o săptămână înainte de ocuparea Cehoslova-ciei! IP - Da, în 1968... exact cu o săptămână înainte... NS - Da domnule și am fost suspectați tot timpul pentru activi-tăți anume... IP - Și cu ocazia aia mi-ai dat tu mie o poezie, după câteva zile în București, așa, poemul se cheamă Ilie cel bun... o am acasă... NS - Mă bătrâne, vrei să mă repet ca să-ți spun că singurii oa-meni sunt copacii...?! IP - Nu. Singurii oameni sunt vulturii... spui tu de multe ori... Of Nichita, mi-era un dor de tine, pe cuvântul meu, mi-era un dor de tine nemaipomenit... NS - Măi, știu, și mie și am avut o bucurie nebună să te văd și ne-am nimerit amândoi pe aceeași lungime de undă... IP - Da... NS - Tu erai, când am vorbit la telefon, eu nu mai știu exact... dar bănuiesc că erai extrem de bucuros... iar eu eram extrem de nervos... Și cum îți spuneam pe propria mea soție, dintr-o greșală, de întoarcere de mână... nu știu cum... am lovit-o... IP - Ai lovit-o, da? NS- Da, da, fără să vreau... a fost un plonjon... știi, drept care stătea lipită de zid, acolo... că are păreri literare dom`le... și mie îmi pare foarte rău că are păreri literare... eu însumi n-am păreri literare... dară-mi-te ea...! IP - Dora este o femeie foarte drăguță...! NS - Auzi, auzi... dacă ție îți place ți-o dau ție... ha, ha, ha... IP - Ha, ha, ha... NS - Dacă ție îți place și-o dau cu dragă inimă! Ușurat! IP - Zău Nichita, e plăcută... e o femeie plăcută... este ea, așa, cam șireată, ca ori ce puștoaică... pentru că e mică... NS - Eeeeeee, eeeeeee! IP - Astea mici... sunt și ele... te iubește... ține la tine... NS – Aaaaaaa... eeeee! IP - Acum ce vrei...? NS - Aaaa... aaa, cu bani... cum sporește amorul...! Cum sporește amorul...! IP - Te rog să-i transmiți din partea mea... NS - Cum... cum... cum sporește amorul...! IP - Păi tu ai cunoscut-o de mică pe asta, nu? NS - Ce să fac eu dacă am luat-o așa... da de unde să știu că am de gând să mă însor cu ea? IP - Drăguță fată, zău... mai greșește și ea... NS - Nu mă Ilie, greșește foarte tare... când face pe doamna Stănescu... și nu este cazul...! Numai în acte e așa...! IP - Nu-și dă seama... nu pricepe... nu priecepe... NS - Îmi dă telefoane, să-mi spună: vino acasă... vine doctorul, Dute-n pizda mătii...! RC - Știți ceva? M-am gândit și eu așa și... că o femeie sau e muere... sau nu e muere. NS - No, no, muerea este un lucru sfânt... curva e un lucru... res-pectabil... ha, ha, ha...! IP - Ha, ha, ha, care și cum, care și cum... NS - Ha, ha, pentru că muierea vine de la ,,muier, muerilli” care înseamnă femeie... RC- Sau din spaniolă... muheres IP - Sigur că da... NS - Eu lupt să nu se deterioreze termenul de muiere... NS - Iar doamna profesoară - de a plecat acum pe ușe - este foarte emotivă, face parte din categoria acelor dăscălițe care îi cred pe scriitori că există, care îi cred pe poeți că există, care îi cred pe pictori și sculptori că există... IP - Vai de ea, păcat de ea NS- Și odată la mine acasă, când da meditații lu` asta mică, la un moment dat mă întreabă: Domnule Stănescu ce părere aveți des-pre limba latină? IP - Ha, ha, ha, și tu i-ai spus o părere bună...!? NS- Nu, nu. M-a întrebat atât de serios că m-am speriat și atunci zic domnule să nu o zăpăcesc pe doamna profesoară... că în limba latină nu există cuvântul dacă... că verbul se pune la urmă și că este o limbă de tip cazon IP - Exact ca și limba engleză de fapt... limba latină NS - Că s-a inventat repetiția... ca atunci când Senatul cerea... să-l salutăm pe Cesar... prin repetiție să-l salutăm pe Cesar, de unde târziu a apărut ordinul milităros... IP - Mă, da doamna profesoară este puștoaică, o știu de undeva, iar ea spune că mă știe foarte bine și mă predă la școală... NS- Da mă și am prins-o că-și nota ce spuneam... Și bagă un romantism atât de tare... Ce este aia poet bre? Este foarte roman-tică. Și am prins-o notându-și ce vorbeam IP- Așa, vorbe ale clasicului în viață... NS - Care clasic, care viață bre? Care clasic, care viață? Și bagă un romantism așa de tare ce e aia poet bre? Ha,ha,ha RC – Da... e o femeie drăguță NS - Este și e foarte romantică... Un câine realist socialist NS - Of, iertați-mă că stau atât de lăbărțat, căci mă dor gleznele de înnebunesc... cum se lasă seara... mă bătrâne... mă dor ca do-uă măsele de elefant IP - Nichita, e vina lui taică-tu, nu e vina ta, ce să-ți fac, taică-tu a fost... sportiv... NS- Da bre bătrâne... da unchiu-miu, ce pisica Penelopei... că el n-a fost campion... a fost militar... și tot așa l-au durut... IP - Aceeași structură... NS -Da, mă gândesc... așa... tot de bine ce m-a iubit Dumnezeu ... deși nu cred... că putea să mă iubească cu adevărat... să am glezne subțiri și un alt creier... Dar așa nu mă mai neliniștesc... IP - Lasă Nichita, altul nu mai avem pe lumea asta, e bun și el, că dacă ai avea unul mai bun NS- Auzi bătrâne, dacă cu acesta care este... și atât de tare... nu prea îmi vine uneori să trăiesc, da dacă totuși ar fi fost, probabil că eram ca Eminescu... pe la 33 de ani... IP- Asta zic și eu... RC- N-am decât 31... IP- Până la 39 mai ai timp... NS- M-a invitat Ioana Crăciunescu la ea la Bulbucatele IP- Mă ce mai face? NS - Bre nu prea știu, dar mi-a dat o carte de versuri foarte inte-resantă... Supa de ceapă... Mi-a plăcut foarte, foarte tare...foar-te interesantă bătrâne. Și avea un câine seter... un câine realist socialist... ha,ha,ha să-ți spun de ce? Cum vine stăpâna... doar-me toată noaptea în prag și nu lasă pe nimeni să intre...cum plea-că stăpâna cum fuge în sat după cățele... IP- Și poate să-i intre ori cine în casă... .. NS- (către RC) Pleci mâine, ai bani la tine? RC- Plec mâine, nu-mi fac eu probleme, mi-am luat și bilet. NS- Eu nu pot să te culc la mine fir-ar a dracului de treabă RC- Nu, mulțumesc, dar nici nu-i vorba de asta, nu-i nici o problemă.. NS-Da... mai stăm ce mai stăm și în cele din urmă plecăm... Documentări cu navele... RC- Acum vre-o trei săptămâni a venit Marin Sorescu... la se-cretarul de partid de la întreprinderea NAVROM... A venit să se documenteze cu navele... cu nu știu ce... mi-a spus un coleg... IP- Ce chestie interesantă la nea Mărin ce documentare cu navele...? RC- Da, a venit... s-a plimbat... NS- Un om franc... IP- Să se documenteze cu navele? NS- Și mason... după aceea... IP- Păi tocmai... RC- Și a venit și Amza Pelea cu soția și au găzduit la o navă... Dacă veniți odată prin domnul Nichita și dacă vrem așa să orga-nizăm pe o navă românească... să ne întâlnim... NS- Auzi Ilie, știi ce ne propune Romeo... să organizăm pe o navă... IP- Așa o petrecere... RC- Așa exact... IP- Gând la gând cu bucurie... o navă o paranghelie...! Nichita te rog să mă ierți pentru rimă asta penibilă... asta-i situația... RC- Atunci să veniți odată la Constanța, să organizăm pe o navă o acțiune culturală... Eu acolo lucrez, în port. Să stăm, să ne în-tălnim așa ca oamenii, să stăm de vorbă, să petrecem și după aceea să mergem pe la mine pe acasă. NS- Noi vrem să mergem pe mare... RC- Să mergem pe mare, cu șalupa, să ne plimbăm, să vedem IP- De la Constanța, până sus la Periprava și înapoi... RC- Eu nu cred că pot să rezolv așa ceva, am să mă gândesc să-l aduc pe Directorul NAVROM, unde lucrez ca să poată să facă înlesniri și să reușim această plimbare, documentare... Un nou convertit la un ortodoxism atroce... IP - Vorbeai de prietenul tău, de trădare, de o situație limită, de un comportament cum îi spuneai tu... mârșav... de un nou con-vertit la un ortodoxism atroce...!? NS- Domnule, o secundă, o secundă, un trădător este un om care iubește și lasă cum zice doamna Maria și cine iubește și lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă... iar dacă iubești și nu lași ți se ri-dică și statuie IP- Sigur, sigur NS- Uită-te la noi că suntem cu tâmpla albă, eu sunt alb total IP - Eu la fel MP- Tu nu mergi spre casă, mai stai? NS-Te sărut bătrâne, te sărut bătrâne. O să ai noroc, este prima oară când te văd la lumină și nu te-am recunoscut... dă-mi un sărut pe chestia asta... ori eu am orbit, ori tu te-ai schimbat... IP- Nu s-a schimbat, nu... NS- Te sărut, am orbit eu... IP- A mai îmbătrânit și el puțin... așa. NS- Și cum vă spuneam, să continui. Eu am luat 60.000 de leva (dinari n.n.) pe care i-am înpărțit frățește... între prietenii mei... așa... I-am dat lui nevastă-mea 30 de mii ca să-și cumpere țoale. Adică nu, 25 de mii... că 5 mii, mi le-am lăsat mie... Ei sunt pașoptiști total NS- Și tot cum vă spuneam, vin de la macedoneni. Ei sunt atât de săritori. Ei sunt pașoptiști total (...) dar nu pașoptiști francma-soni... Și acum își redescoperă istoria... IP - Așa îi știu și eu... NS - O secundă, Bojinca Pavloski a mers ca un câine pe urma macedonenilor care au plecat în Australia... și a scris un roman... Western Australia, care a apărut în toată Europa. E un băiat mai tânăr decât mine, mai idealist, are numai 35 de ani și dacă îl aju-tă Dumnezeu... îi țin pumnii... va deveni un mare autor al lumii. Eu am scris și în presa română despre el foarte bine și am scris cu precădere la el acasă. Am avut cu el consultări asupra franc-masoneriei, de o duritate nebună și mi-a dat lista românească și sârbească și iugoslavă... IP- Din ce perioadă? NS- Din perioada... actuală. IP- Și tu ai lista asta? NS- O secundă, o secundă, este și scrisă și pe hârtie și este ținută și în mine pe deasupra. Și mi-a povestit și m-a pus să facem îm-preună... Și Sorescu făcuse parte din... nu știu ce... Și cum a fost cu premiul cu francmasonii... și bătălia... cum a fost chemat în Mexic... Vasco Popa, prietenul meu IP- Să mi-o dai și mie... ...eram laureatul premiului lor național... NS- O secundă, o secundă! Adam Puslovici, mare om, de un su-flet desăvârșit... om născut în condiții tragice, copil văzându-și maică-sa într-o anumită situație, tatăl lui murise în războiul lui Tito în munți și întorcându-se el de la școală odată, găsind-o pe măsa acasă cu alt bărbat, a avut un șoc odios, după care toată viața cât a trăit... maică-sa trecea îmbrăcată în negru pe la toți... numai să-l vadă... și el cum o vedea, scuipa pe jos. Domnule, tragedii, tragedii oribile. Prietenul meu de o viață... la fel de naiv ca și mine... IP- Cine, Vasco? NS- Nu, Adam. RC- Adam Puslovici. NS- Adam Puslovici... înseamnă Pâslaru... care face pâslari... Și să vă spun în continuare: Sorin mi-a cumpărat o mobilă stil, care se poate vedea la mine, pe 10.000 de lei de la o strănepoată?! Și i-am zis: bătrâne te iau în Serbia și îți dau banii acolo, ca să-ți faci treaba. I-am dat pe urmă când am ajuns acolo, iar mie de două zile mi-au ajuns la hotel și nu mai aveam bani. Că toate premiile astea au fost plătite cu două sute de mii de lei (dinari n.n.) numai în cazul meu nu s-au plătit, pentru că Uniunea (Scri-itorilor n.n.) a deplasat aproape 60 de scriitori... IP- Pe banii tăi? NS- Da și atunci tot premiul meu s-au transformat în diurna U-niunii Scriitorilor... pentru că eu am considerat că trebuie acor-dat poeziei românești... mă înțelegi... m-am gândit să bag umă-rul... că, vorba aia, cu o vedetă nu se face primăvară... Mă înțe-legi? Și Adam Puslovici... om simțit... mi-a zis: bă, avem posi-bilitatea să câștigăm niște bănuți, eu sunt prieten cu directorul de la Uzinele (?) și facem totul în felul următor: tu vii acolo și ci-tești o poezie, două, și zici ceva frumos despre generalul Tito, sau despre prietenia româno-iugoslavă... capeți 5000 de lei (di-nari n.n.) pe seară, iar dacă prietenul tău, care n-avem cum să-i dăm bani pe tablouri, că nouă nu ne plac, că noi credem că tipul lui de desen nu-i pe gustul nostru... Eu spun ce spun ei...! IP- Da, dom`le... NS- Nu este pe gustul nostru, că noi cultivăm un altfel de gust, da dacă noi știm că el mai cântă și la chitară pe versuri de ale tale, un singur cântec dacă îl cântă la chitară, capătă și el 5000 de lei (dinari n.n.) pentru că te-a însoțit. Deci facem noi deplasarea, cu o zi înainte eu mai aveam nu-mai 5000 de goroflinci... (dinari n.n.) el avea mai mulți, îi dădu-sem eu și cu înprumut și cu nu știu ce... o secundă... stai... stai... realitatea-i olfactivă...o să vezi... că viața te învață... I.P- Multe. NS- Daaaa și vine Sorin frisonat la mine... și astăzi încă cu jale m-am despărțit definitiv de el, eu nu-mi reneg propriile mele sentimente... Mă înțelegi? Și prea bine m-am simțit... de câteva ori... ca să neg, deși mi-a spus de nevastă-mea că-i curvă și să n-o iau de nevastă, poate că a avut dreptate, poți să știi? Și m-a în-trebat un lucru mizerabil, care nu se întreabă, dacă să se căsăto-rească cu Doina sau nu!? Care nu se întreabă. Bărbatul se căsă-torește fără să se consulte cu altcineva... că nu mă întreb... că nu te întreb pe tine dacă să mă nasc din maică-mea sau nu!? IP- Bineînțeles. NS- Dacă mie îmi place sfânta... sfânta e nevasta mea, dacă mie îmi place curva... vai de curul meu. În fine plecăm noi în niște mașini de astea negre, uriașe, specializate, cilindroase, fiecare în câte o mașină... că eram domni bre... eram laureatul premiului lor național... eu cu nevastă-mea, Sorin cu nevasta și cu transla-torul... și cu un pictor de al lor... Și nici nu mai știu dacă mai stau mult în această împerechere...! NS- Ce băcănie mi-a făcut când s-a dus la Muzeul de Artă Mo-dernă cu picturi... A scuipat pe toți și s-a dat mare și ăia s-au fri-sonat și s-au speriat... ce obrăznicie! IP- Chiar așa mă? NS- Da dom`le, chiar așa, chiar așa bătrâne. Mă bătrâne, chiar dacă nu-ți place... dacă ești invitat... zi o vorbă drăguță acolo... în pisica Penelopei... IP- Sau nu te uita... NS- Exact. Nu te uita pictor fiind IP- Și zici că i-ai dat 5000 de gorobenți (dinari n.n.)...? NS- Așa cu o seară înainte el a zis: bă, vrea Doinița că noi plecăm cu o zi înainte mâine iau 5000 pe chestie roag-o pe nevastă-ta să-mi dea mie erau gorobenții lui nevastă-mea să mi-i dea... IP- Îi dădea înapoi?! NS- Îi dau înapoi imediat roag-o tu... că mă duc la asta care și asta este o țață ce n-a văzut lumea... nevastă-mea... Și nici nu mai știu dacă mai stau mult în această împerechere...! IP- Poetule, asta numai tu hotărăști. NS- Numai eu hotărăsc. IP- Ai unde să stai. La SIRFA. Lucruri care te leagă de un străin... NS- Să reluăm firul povestirii... Așa și îi spun boamfei mele de nevastă mă, dă-i lui Sorinache, dă-i lui Doinița cei 5000 de lei (dinari n.n.) Doinița foarte gudurătoare...! așezat p...uță... frecat rotulă...tot compotul, mă înțelegi, sub generoasa ofertă a soțului! mă rog... familie modernă. RC- Viață modernă. NS- Sigur. Deci dă-i 5000 că mâine ni-i dă și plecăn noi cu ma-șinile către orașul... Poplițe... sau Bubițe... sau Caraulițe...mă rog în orașul Caraulițe... noi am sosit... am fost primiți de Primarul orașului. Socoteli, panglică, pâine, sare, masă, șprițane... așa, și în mașina următoare, tot neagră, Sorin Dumitrescu, beat p..ă, deci băuse între timp de groază, în loc să intrăm într-o sală, ca pictorul să execute la chitară un cântec... că așa era învoiala bă-trâne... că dacă nu vroia nu o făcea, și culmea că o făcea pentru ... Nichita Stănescu... care i-a fost prieten... cu care a trecut prin-tr-atâtea momente... de ce să nu le pomenim... chiar anumite mo-mente antiintelectuale...! IP- Ha, ha, ha se preia la SIRFA... NS- Ceea ce este o mare bucurie. IP- Corect. NS- Așa, când au venit pe la el prin atelier sugativele... tușurile japoneze și alte lucruri, lucruri care te leagă de un străin, nu!? Ha, ha, ha. IP- Ha,ha,ha. NS- Și să-ți spun cu prietenii noștri. După ce mâncăm noi o ma-să copioasă dată de șeful Uzinelor să zicem... Reșița... cum ar veni pe la noi... îți dai seama ce fel de mâncare... nu găsești la București ce capeți la Reșița... apoi pompă, discurs, Directorul uzinei, discurs Primarul orașului, discurs Nichita Stănescu, răs-puns, complezențe, șuste, chestii și urmează spectacolul. Care, spectacolul, nu fusese făcut într-o sală ci pe un stadion IP- Extraordinar. NS- Căci așa se gândiseră. Pe stadion, pe un stadion de provin-cie. Și erau foarte mulți copii, până la 14000 și circa 5000 de maturi, părinții, care aveau grijă de ei. Și cine a venit să se producă acolo? Amza Pelea al lor... Toma Caragiu al lor... care recitau schițe umoristice pe deasupra... interpretate din marii lor prozatori. Că au și ei tradiția lor cum avem și noi tradiția noas-tră. Din Caragiale al lor...din Nușici din Branislav...Din P..lim-bec, fiecare mă rog. După care a urmat un moment al lor cu un cor plăcut de copii și după care surpriza!!...Și ca invitat de onoa-re am fost prezentat eu, și Sorin Sorescu... Sorin ? IP- Sorin Sorescu, foarte bine... NS- Să cânte un cântec la chitară. IP- Sorin Sorescu NS- Să cânte un cântec la chitară... Iar el, Sorin, beat fiind...a fă-cut un gest ordinar, și-a sfărâmat chitara, a călcat-o în picioare. Desigur după ce a luat masa, bine, mersi și a dispărut... dormind într-un crâng... mângâiat de Doinița pe post de ninfă... mă rog... și am urmat eu în aplauze generale... IP- Formidabil NS-Și avenit Adam Puslovici și a spus:copii, în manualele voas-tre școlare există un poet... IP - Nichita Stănescu... NS- Și o poezie de Nichita Stănescu... uitați-vă la el... că acesta este... Și eu am citit poezia din manualul lor școlar. IP - În limba lor...? NS - Nu, în limba mea. Și el, în limba lor, a tradus-o splendid după care s-a încheiat chestia. Iar Sorin a zis: vă bag în p..da mamelor voastre... că ce... că nu mi-ați spus... și tot așa... A fost cred ceva la fel de frumos cum a fost întâmplarea de la Cluj din 1980 de la Expoziția fratelui nostru Anotimpurile cu Dumitru Fărcaș și ceilalți Cu totul altfel, dar tot la fel de frumoasă A căzut în cap după mine Filip Radulovici, de dor și de dragos-te... Tito și ai lui... Nu știu ce. M-a atras din hotel ca să nu chel-tuiesc și m-a ținut la el acasă. A fost o minune, tot timpul. M-a dus la mormântul lui Tito, cu aprobare specială. Am făcut fotografii în față la mormântul lui Tito... că am fost un om res-pectuos și nu l-am înjurat, da de ce să-l înjur pe Tito, ce mă pri-cep eu. Acolo era o Colecție de decorații, amintiri și nu știu ce. Iar ei, adică Sorin și Doina erau foarte grăbiți să plece în Ro-mânia unde aveau un mare aranjament IP - Doamne Nichita, da ești un copil zău ce nu s-a pomenit, nemaipomenit Are un caracter mârșav, de comportament NS- Stai să-ți povestesc mai departe, că asta-i doar prima parte... Vă amuză povestea? IP- Da. NS- Dă-l în acolo pe doctorul Popa, că tot e scump și dacă tot este el scump o să aștepte IP- Și zi mă, prietenul tău nu ți-a dat banii ăia niciodată? NS- Auzi matale, nici nu mă mai interesează. Are un caracter mârșav, de comportament, că m-a făcut de c t în public, făcând pe nebunul pe banii mei Da fă pe nebunul pe banii tăi... nu pe banii mei. Nu pe banii mei. Nu-mi iei tu mie ultimii bani și faci pe nebunul pe banii mei nu se poate. IP- Nu pe nebunul pe cultul NS- Așa și în final, în fine, în rezumat, a produs o impresie în-grozitor de dezagreabilă. Eu luptasem ca el să obțină o expoziție acolo. Le-am arătat, le-am povestit nu știu ce... După ce a făcut circul de acolo, imediat, toți pictorii s-au dezis de el și chiar și pictorul abstract care-l găzduise în oraș. IP, RC-Ha,ha,ha. NS- Da și s-a f t mandibula... în fine. Și sosit la București... el cumpărându-mi mobila... de o mie de lei... de 10.000 de lei, mi-a plasat mie chilipirul, cică. Foarte plăcut, ce să zic, iar eu n-am avut bani decât 2000 de lei avans și 8000 de lei i-am achitat în ruble iugoslave (dinari n.n.)... IP- Valută forte. NS- Așa și mă trezesc după chestia asta cu el într-o zi și zice: Ți-am achitat mobila în fine și vreau banii. Eu: Zău? Păi nu ți-o plătisem? Ah zice, uitasem. După care, să vezi, chichița este foarte complexă, nu-i simplă, el a obținut-o nu știu cum pe 10.000 și în rate, dar asta nu o exclude pe ailalta, nu știu cum să-ți spun, e o încrângătură de vase foarte ciudată Așa, hai vă spun mai departe. Și în fine după ce mi-a făcut el două scene și programe îngrozitoare, că odată am vărsat sânge și mi-a mai făcut bucuria să mai vărs încă odată sânge... IP- Dar de ce să verși sânge? NS- Aaaaa, când mă supăr foarte tare, datorită bolii mele agra-vante de ficat, limba mi se inflamează, asta este o chestie tipică și îmi sângerează limba, este un fenomen tipic... ceea ce este o chestie oribilă. Și mă clătesc cu apă și tot sângerează și până nu torn lămâie pe ea să o stârnească și până nu fac vitamina Kapa (?) injecție, nu se oprește hemoragia pe limbă, care e tipică de la chestia asta. Uite, așa se întâmplă. Dom`le... venise atașatul cultural al Greciei, care este poet grec, la greci se păstrează vechea cutumă. Cum a fost Blaga în Portu-galia, atașat cultural, mă înțelegi? Dom`le și stăteam noi așa și odată apare noul convertit la orto-doxism atroce, Sorin Dumitrescu, sau Sorin Sorescu, sau Dorin Sumitrescu IP- Sau Ra..n Dumitrescu, ha,ha,ha NS- Sau Marin Dumitrescu, sau mă rog, clătinându-se și bătân-du-mi la ușă, la ora 11, când tocmai eram noi în toiul discuțiilor galantoane... în urcare. Și bubuituri și picioare în ușă, apare So-rin Dumitrescu cu doi tipi, în stare de ebrietate, cu un răcnet to-tal, spre oroarea atașatului cultural, spre oroarea traducătorului, care începuse să-l ia în serios pe Sorin Dumitrescu, spre palidi-tatea mea lipsită de reacție Ilie, eu nu pot să dau afară din casă pe nimeni. Că ori cine vine la mine în casă, poate să mă calce în picioare, că nu-i dau afară dom’le. Și urmează un program cu o oarecare logică etilică, dar de o duritate a cuvintelor uluitoare... Și îmi face Sorin textul acesta față de atașatul cultural al Greci-ei că și acesta s-a făcut palid, ăia s-au făcut palizi Că eu sunt porc că sunt rus și că n-am caracter și sunt și corcitură jumătate român, jumătate rus deci lipsit total de caracter. IP- Eeeeeee. NS- Ei și a sosit bătrânul Sorin proaspăt creștinat și alte ches-tii d`astea dom`le... nu s-a lăsat... s-a trântit pe jos și a tras un somn de 2 ore dom`le... După 2 ore de somn după ce s-a tre-zit a început cu o forță mai tare s-a făcut total negru și a dat să plece acasă...și nu putea să plece că se izbea din zid în zid și mi-a fost frică să nu moară draculu călcat de vreo mași-nă, după care a doua zi dimineața, foarte calm, Sorin îmi spune că se duce în vizită la mănăstiri... ca și cum ar fi plouat (în legă-tură cu scena de cu seara n.n.) că îmi aduce două kile de vin ne-maipomenit, că nu știu ce... că nu știu cum ...eu sunt un om foarte greșit alcătuit NS- Da eu sunt un om foarte greșit alcătuit... mie mi se umflă supărarea extraordinar ca la distobloci diplodoci sau bronto-zauri Bați o oră în coada lor și până se umflă și se comunică informația la creier, urletul este din Terțiar spre Quaternar și m-am înfuriat a patra zi și i-am scris o scrisoare pe care o păs-trez și pe care o dau și la SIRFA dacă vreți, pentru că din mo-ment ce i-am comunicat-o nu mai am secrete - de o duritate to-tală, în care am rupt relațiile cu el definitiv IP- Dacă face el un gest sublim... dar pe bune față de tine... îl ierți? NS- Nu, nu-l iert. Niciodată n-o să mai fie prieten cu mine. Nu. Nu. Relații de civilitate oarecare. E plecat în Franța. Tot pe spinarea mea și sper din toată inima să nu se mai întoarcă. Dar dacă se întoarce, va fi foarte rău pen-tru el, că a scris 4 vederi și toate interesate. Că am prins eu de veste O repara puțin dacă îmi scria din Franța, cum tot este el acum foarte ortodox!? O rugăciune ortodoxă și o cerere de iertare ACASĂ LA NICHITA STĂNESCU Interviu inedit realizat de către un grup de tineri studenți ai profesorului George Cornea, la propunerea unui prieten al poe-tului, în luna mai din anul 1982. R - Sunteți considerat ca un Corifeu al unei generații de poeți. NS- Aș respinge afirmația de Corifeu al unei generații, pentru că dacă există un Corifeu în poezia românească, este poezia popu-lară, de la care într-un fel sau altul cu toții ne tragem și nu spun o demagogie când spun lucrul ăsta, să remarcați și dumneavoas-tră că Eminescu care a înnoit pentru prima oară, aproape că exa-gerez, Alecsandri care a fundamentat pentru prima oară limba li-terară și după care a ajuns limba literară aproape cea de astăzi, o limbă eminesciană, preluată după aceea de mari poeți cum au fost Octavian Goga, George Coșbuc, imediat după aceea în acea generație de aur a lui Blaga, Arghezi, Ion Barbu și cu precădere a lui George Bacovia, cu toții în scurgerea timpului au o oareca-re nuanță de învechire lingvistică față de Poezia populară, care-și păstrează, am remarcat, atunci când nu este dialectală, când este mai generală, cum sunt cazurile unor variante din Miorița, au o actualitate lingvistică nemărginită, aproape de nedepășit. Și am să mă exprim de îndată de ce cred lucrul ăsta. Pentru că limba noastră națională, limba română, este o limbă profund vie, care depășește cu mult orice încercare de a fi oprită într-un sta-diu al ei, chiar dacă acesta se numește Gramatica Academiei, sau chiar dacă acest stadiu, să zicem, se numește Eminescu. Ea însă se odihnește în câte un poet un timp, a fost poate cel mai mult în cazul Eminescian, dar pleacă mai departe pentru că nu putem identifica limba unui poet cu ansamblul limbii în care scrie. Limba unui poet este cazul fericit al limbii, dar nu este în ace-lași timp și cazul ei mai general. Dar în cazul poeziei aș vrea să subliniez faptul că poezia nu trebuie înțeleasă ca un act lingvis-tic. Și am mai spus-o și o repet încă o dată, ca o lecție didactică, ca pe un bineînțeles, că limba este materialul poeziei, adică lim-ba este poate că materialul cel mai subtil, dar totodată și cel mai rezistent. Mai rezistent decât piatra, decât culoarea, decât linia R- V-ați fi schimbat steaua cu steaua lui Labiș? NS- Nimeni nu-și poate schimba steaua cu nimeni. Să știți că dacă Labiș a murit este o imensă pierdere, dar să știți că noi nu suntem mai buni pentru că el a murit. Dimpotrivă dacă el ar fi trăit poate ar fi fost un prilej de emulație mai puternic. Orice poet este mai mult sau mai puțin bun în funcție numai de sine însuși și niciodată prin comparație cu altul. În funcție de ce-ea ce are el de spus. R-Vă plac revistele literare de azi comparâdu-le cu cele de acum 10-15 ani? NS- Niciodată nu prea mi-au plăcut revistele literare ca să fiu sincer, din pricină că ele au devenit mai devreme sau mai târziu exponentele unui grup literar. Mă și întreb dacă o revistă literară poate să fie foarte obiectivă? Dacă chiar felul în care se face o revistă literară și cum sânt gândite, ideea de revistă literară, este o idee obiectivă. După cum nici gazetăria nu cred că se poate fa-ce absolut obiectiv. R - Credeți că, critica noastră, a ținut pasul cu metamorfozele creației dumneavoastră? NS- Ale mele, sau în genere? R - Ale dumneavoastră personal. NS- Ale mele, fără nici o îndoială. Am fost un răsfățat în sensul ăsta. M-am bucurat atât de laudă cât și de injurie, cât și de arti-cole obiective, cât și de articole subiective. Este exact ce-și poa-te dori un autor. Dar să știți că și critica literară are rolul ei la în-ceputurile operei de creație. Mai târziu e mai puțin interesantă. În primii ani este foarte bu-nă. După aceea nu mai e atât de importantă pentru că se instituie un fel de sentiment al criticii care îl ai chiar în tine însuți și care nu te poate înșela. Și care l-aș numi într-un cuvânt Conștiința valorii. Cu meritele și cu scăderile ei. R - Poate că geniul critic este mai greoi chiar prin felul său de a fi? NS- Nu știu, nu m-am gândit. R - Adică fuge mai încet. NS- Nu m-am gândit. R - Volumul 11 elegii a fost comentat ca o corecție a sistemului heghelian. Acest raport dintre poezie și filozofie mai este la fel de fecund și azi pentru sufletul dumneavoastră? NS- Înțeleg foarte greu întrebarea dumneavoastră, pentru că el nu a fost gândit ca o corecție a Sistemului Heghelian câtuși de puțin și dacă el este dedicat, o parte, un poem anume, dedicat lui Heghel, pentru mine dedicațiile sunt însemne de stimă, nu alu-ziv. Fără îndoială că el are unele influențe, există în această carte unele influențe din filozofia Hegheliană, dar el se dorește de fapt o artă poetică. Și în măsura în care această artă poetică propune un nou sistem de referință pentru poezie, atunci se poate spune că este o corecție la tipul de artă poetică modernă. Dar în nici un caz o corecție la tipul de filozofie. Relația filo-zo-fie-poezie mi se pare o relație didactică, puțin fortuită. Ca și relația poezie-muzică, poezie-pictură și așa mai departe. Fără în-doială sânt zone înrudite, dar numai înrudite. Nu sânt suprapuse, pentru că dacă s-ar suprapune ar trebui să renunțăm sau la filozofie, sau la poezie, sau la pictură, sau la muzică. Fiecare zonă de sensibilitate, sau în cazul filozofiei care am putea din punctul nostru de vedere s-o luăm ca o sensibilitate a noțiunilor, își are aria ei, independența sa, teritoriul ei indepen-dent, în care se manifestă. Iar din alt punct de vedere, după părerea mea, Heghel, împinge dialectica într-un punct culminant al ei și nu putem ca oameni ai secolului douăzeci să trecem nepăsători peste această culminație a gândirii totuși a secolului nouăsprezece. Principiul este o treabă personală și nu este un compromis. Este o înfrângere. Acuma n-am prea stabilit exact ce înțelegeți dumneavoastră prin compromis? A face artă în care nu crezi mi se pare culmea jegului. A jegului artistic. Dacă nu ești apt, dacă nu crezi ceea ce iscălești în spatele unei pagini, mai bine îți tai mâna cu care iscă-lești și-ți rupi ochiul cu care ai văzut litera scrisă. R - Cât din sufletul dumneavoastră mai așteaptă să se întruchi-peze în poezie? NS- Eu aș spune că absolut tot așteaptă să se întruchipeze în po-ezie, pentru că asta a fost direcția existenței mele, căutarea aces-tui fenomen fundamental uman care se numește poezia, absolut necesară omului pentru a trăi, această duminică a fiecărui om în parte, căci poezia la urma urmei este singurul sentiment care ne scutește de tristețe. Asta-i! *** R - Ne spuneți un vers? NS - Oda în nici un metru: Poate oare un extraterestru/ care nu are caracter terestru/ să iu-bească o regină din Mesopotamia?/ Poate oare Pământul care este de natură cosmică/ să fi avut pe el o Mesopotamie?/ Poate omul care este o ființă artificială/ să semene cu un cal care este o ființă naturală. Oare?/ Butucul: Mai singur sunt ca niciodată/ Singur, n-am ramură cu umbră și n-am rădăcini/ Iubito sunt ca un butuc/ pe care un călău retează scurt gâturile păsărilor migratoare/ Mă voi înroși de sângele lor nezburat/ și voi striga cât strigă un butuc în care s-a înfipt toporul/ Ah păsărilor din văzduh, atâta vreme cât nu am să vă-nțeleg pe voi/ eu niciodată n-o să vă iubesc/ dar când am să vă înțeleg pe voi/ eu tot niciodată nu o să vă iubesc/ Ah păsări moarte. Spune-mi: Spune-mi dacă te-aș prinde într-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului/ Nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea de teamă să nu-mi strivești sărutul? De la o vreme: De la o vreme am început să gândesc în cuvinte/ Adio voi lu-cruri firești/ Cântecul a plecat din câmpie și s-a dus înspre mun-te/ Adio Doină, adio colindă/ De data asta încep o nouă debarcare// Nu mai scot animalele din Arca trupului meu/ Scot soare-le meu la vânzare/ Primul preț mi l-a dat Dumnezeu/ De la o vreme am început să gândesc în cuvinte/ Adio voi lucruri firești/ Pe morți am să-i îngrop în ceruri/ Iar Cerul în pământuri lumești/ Iar parastasul de 40 de zile va fi al alteia/ De la o vreme am început să gândesc în cuvinte/ Adio voi lucruri firești. Elisabeta Mondanos Elisabeta Mondanos     12/28/2024 Contact: Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |   created by Iulia Stoian