„Ar fi bine…”
Mă întreb, fără să-mi pot răspunde, cum a trecut timpul așa de repede? Mi se pare că timpul își scurtează secundele și minutele, iar orele se grăbesc și ele să parcurgă ecranele ceasornicelor, chiar și clepsidra își lasă nisipul să se scurgă mai repede ca altă dată! Aproape că nici nu mi-am dat seama cât de repede s-au perindat pe lângă mine lunile primăverii, ale verii, dar și ale toamnei care abia m-a părăsit, și iată că mă aflu în mijlocul lunii decembrie și-aștept să treacă anul. Și-aștept să întâmpin, așa cum am făcut mereu, sărbătorile solstițiului de iarnă, ale Crăciunului care se apropie cu pași grăbiți să bată și la ușa casei mele, așa cum a făcut mereu. Sau poate, mă mai întreb în tăcere, mi se pare doar că timpul trece acum mai repede ca altă dată?! De fapt, așa cum a spus George Orwell: „Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.” Oh, ar fi bine să fie așa!
Și totuși, ce bine ar fi să pot opri timpul! Măcar pentru o clipă! Eu nu mai am nicio grabă. Mi-aș dori să am mai mult timp ca să pot prelungi această deosebită, minunată perioadă a pregătirii mele sufletești pentru a fi în stare să întâmpin așa cum se cuvine sfintele sărbători ale Crăciunului, ca odinioară, așa cum am învățat de la bunicii și părinții mei. Dar timpul nu se lasă oprit și se prelinge pe obrazul vieții mele, lăsând urme adânci ce nu le mai pot netezi niciodată, nu le mai pot acoperi cu căldura unui zâmbet nevinovat de copil ce-l așteaptă, cu inima plină de emoții, pe Moș Crăciun.
Ce bine ar fi ca întorcându-mă pe drumul timpului să-mi mai pot opri pașii la poarta tinereții, să o redeschid pentru o clipă, să-mi privesc încă o dată anii aceia frumoși și să-mi cer iertare pentru toate greșelile făcute, cu voie și fără voie… Apoi să mă pot așeza, cu sufletul curat și liniștit, alături de tânărul iertat, sub crengile bradului frumos împodobit și să așteptăm împreună Crăciunul. Și să mă las furată numai de gânduri bune și frumoase, așa cum mă sfătuiește și Marcel Proust: „Lasă-te furat, întâlnește fericirea, găsește soarele din gândurile tale”… și chiar așa o să și fac.
Și totuși, acum, mai mult ca oricând, îmi doresc să-mi pot croi cărări noi pe drumul vieții care mă mai așteaptă, folosind toate pietrele care mi-au stat în cale și care m-au împiedicat să fiu fericită. Nu uit însă ce am citit cândva, de mult, o înțelepciune, de care îmi amintesc la fiecare răscruce de ani: „Dacă ștergi toate greșelile din trecut, ștergi și toată înțelepciunea din prezent. Adu-ți aminte lecția, nu durerea”… Și, uite așa, rămân un elev mereu prezent la lecția vieții.
Așa că, acum, când ne aflăm în pragul sfintelor sărbători, ne dorim mai mult ca oricând să fim buni, să fim fericiți alături de cei dragi, să ne putem bucura împreună. Dorim să dăruim și-alergăm în căutarea darurilor potrivite pentru fiecare. E important să faci pe cineva fericit și să-i poți arăta dragostea ce i-o dăruiești, e drept, dar e mai important să încep mai întâi cu mine. Așa cum scria poetul Nichita Stănescu: „Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm și noi în colțul inimii noastre”… din cuvintele poetului înțeleg că numai așa, iubind, poți fi fericit cu adevărat, numai așa, iubind, poți fi bun, poți ierta și ar fi bine să fim așa mereu, nu numai în preajma sărbătorilor Crăciunului!
Încerc să mă uit în colțul inimii mele și să-mi răscolesc amintirile, gândurile, bucuriile, tristețile, iubirile și să mă mărturisesc mie, ușurându-mi astfel singurătatea care acum, în prag de sărbătoare, devine tot mai prezentă, mai acaparatoare… Iar în versurile poetului Zaharia Stancu am găsit o mărturisire care mi se potrivește și care mi-o dăruiesc acum, regăsindu-mă: „N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,/ N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc./ Când bate vântul peste deltă, trestiile/ Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc. // N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept./ Inima n-are aripi, dar deseori zboară./ Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,/ Încap într-un flaut, într-o vioară…” (N-am să vă spun…).
Sinceritatea acestei mărturisiri poetice m-a ajutat să nu rămân singură, acum, în aceste ultime zile dinaintea mult așteptatelor sărbători creștinești, m-a ajutat să-mi adun amintirile, iubirile, dorurile în jurul meu și, așa, alături să ne împodobim gândurile, faptele pe drumul înspre un Crăciun fericit, așa cum ni-l dorim de-o viață. Ghirlande de gânduri luminoase vor împodobi crengile bradului din inima mea, îi vor lumina toate colțurile întunecate și mă vor ajuta să fiu fericită. Să fiu un om bun, tot mai bun, așa cum spunea Iorga: „Om cu adevărat bun e acela care ar fi putut să fie rău și nu a fost”…
A mai rămas doar puțin timp până la Crăciun, cu mult dor în suflet o voi porni la colindat, așa cum este obiceiul, și așa cum făcut deseori, copil fiind, să colind pe la casele visurilor mele și să mă opresc la ferestrele oamenilor dragi mie, ca să fiu și eu un Moș Crăciun, așa cum l-am regăsit și în versurile poeziei Să fii și tu un Moș Crăciun a poetului Adrian Păunescu: „Hei, omule, cu suflet bun,/ Frumos e rostul ce-ţi revine,/ Să fii şi tu un Moş Crăciun,/ Al celor mai săraci ca tine”…
Hei, oameni buni, vă doresc din suflet un Crăciun fericit!
Cornelia Bartels
|
Cornelia Bartels 12/22/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.