|
|
|
|
|
|
  
|
|
Necesitatea de a fi
Am o ranã pe inimã cusutã
cu fire din sângele lui Dumnezeu
prin care
dacã aș vrea sã mã uit
aș vedea lumea de dincolo de noi
Fântâna din care bea Dumnezeu
uneori vreau sã fiu doar cel care sunt
sã uit de vocile celor din jur
sã-mi mãrginesc gândul
asemeni cerului de peste deal
în asfințit
sau poate fântâna
ziditã lacrimã peste lacrimã
din care o sã bea Dumnezeu
din trupul meu firav și plâns
sã împrãștii luminã
peste cei care vin însetați și obosiți
ca sã priveascã în fântâna
din care bea Dumnezeu
sau poate aș putea fi
un om rãu
mãsurând înaltul cerului
cu ochii dați peste cap
ori chiar
un șarpe zelos
ce-și lasã urma dinților
pe lacrima cãzutã pe fundul
fântânii
dar vreau Doamne sã fiu cel care sunt
nu mai am glas
trupul meu încã respirã
și va da apã
pentru fântâna ziditã
lacrimã peste lacrimã
din care o sã bea Dumnezeu
sã nu mã faci Doamne
sã obosesc în zadar
lasã-mã sã fiu cel care sunt...
La capãtul celãlalt al firului era Dumnezeu
asearã m-a sunat cineva
cu numãr ascuns
m-a întrebat despre toate cele
dar despre mine
nu m-a întrebat nimic
știa totul
chiar și cu ce costum
sunt îmbrãcat
la orele dintre noapte și zi
apoi am aflat cã știe
în ce an și în ce zi m-am nãscut
mi-a spus "La mulți ani"
la capãtul celãlalt al firului
era Dumnezeu
Gândind la tata...
demult nu-l mai aud pe Dumnezeu tușind
și nici pe tata strigându-mã
sã-i duc sus pe acoperiș
o canã cu apã
știu cã ultima datã
când
l-am vãzut pe Dumnezeu lãcrima
iar lui tata
îi sângerau mâinile și picioarele
i-am strâns picioarele de obrazul meu
și i-am oprit sângerarea
m-a privit lung
ca și când
iar aș fi fãcut vreo boacãnã
apoi mi-a spus:
poate cã la noapte
mã va chema Dumnezeu
ca sã-i duc o canã cu apã
tu ești bãrbat
sã nu mã aștepți cã
drumul o sã dureze o veșnicie...
O vorbã pentru sufletul mamei
nu știu câte zile voi mai pierde
de-aici încolo
în cimitirul în care
este îngropatã mama
nu mai este loc
cândva în partea de-alãturi
era o bancã
pe care
stãteam de vorbã cu Dumnezeu
în zilele de duminica
cineva a mutat-o mai încolo
cu câțiva pași
și atunci hotãrât
sã nu mã mai așez
am cedat-o lui Dumnezeu
sã mai poartã vorbi și cu ceilalți
știu cã este un gest
pentru care
mama m-ar fi sãrutat pe frunte
și mi-ar fi spus
ca din când în când
sã-l mai invit și pe tata
sã vorbim cu Dumnezeu despre sufletul ei
Umbrele copilãriei
imagineazã-ți o pasãre
care și-a rupt aripa în zbor
imagineazã-ți fântâna
din fața casei
adormitã sub nuc
imagineazã-ți fiecare brazdã
întoarsã cu plugul de lemn
și pe tata încãlțat
parcã
cu cizme de lut
și mai apoi
imagineazã-ți
cum ridicã cu secera
spicul cãzut la pãmânt
și pe mama cu ulciorul cu apã
strigând: haideți sã beți
cã nici Dumnezeu
nu poate opri timpul pe loc
imagineazã-ți copilul din tine
care ar vrea
sã se întoarcã în trecut...
Orașul fãrã strãzi
prin orașul meu fãrã strãzi
circulã moartea
de mânã cu singurãtatea
niciun pieton
nicio mașinã
și niciun birt ca altãdatã
la colț de stradã
doar Dumnezeu în mânã cu o cheie
așteaptã în partea cealaltã a orașului
Ultima lacrimã
mi-am sculptat anii
pe ultima lacrimã
a mamei
dar unul
nu- mi ieșea la socotealã
era anul în care
mama s-a dus
sã-l întâlneascã pe Dumnezeu
Ofertã incontestabilã
Când ai nevoie de oameni
nu mai e nimeni în jur
când ai nevoie
sã bați mingea pe maidan
nu mai este niciun copil
disponibil
când ai nevoie de încã o zi
moartea îți bate în geam
dar cui îi pasã de viața
pe care nu ți-ai trãit-o îndeajuns...
nu oferi dragoste nu primești nimic
Ca un vis
azi-noapte cineva
mi-a bãtut în geam
semãna cu mine de parcã
ar fi fost fratele meu geamãn
și mã striga
pe nume teo teo
deși nu știu de unde
îmi știa numele
îmi pãrea foarte cunoscut
i-am rãspuns
cu blândețea unui porumbel rãnit
hai îmbracã-te și intrã i- am zis
spalã-ți picioarele și
așazã-te lângã mine și dormi
a gândit cât a gândit
apoi a dispãrut ca un vis
De vorbã cu Dumnezeu
luminile orașului se sting
una câte una
rãmâne aprinsã doar cea
din dreptul patului
ca sã pot sã vãd
pilulele de pe noptiera
invadatã de boli și tristeți
asistenta mã întreabã
de ce dorm pe partea cu inima
pentru cã mâine trebuie
sã mi se facã eco cordul și
nu o sã dea bine în fața monitorului
sunt exasperat
închid ochii și-mi imaginez
o firimiturã de fericire
gata zic
starea mea e una acutã
iar Dumnezeu
mã privește cu indiferențã
trebuie sã mã conformez
cã cine știe dacã fișa mea
va avea sau nu o suspiciune sau o recomandare în plus
cauza probabilã a bolii mele
e în curs de investigare
experiența îmi spune sã închid ochii
și sã fiu puternic
indiferent de diagnostic
și între rãgazul dintre ultimile clipe
sã stau de vorbã cu Dumnezeu...
nu nu știu cum sã încep
cuvintele mi se dau de-a rotogolul
și sunt trist
încerc sã mã apropii cu gândul
și-l rog
Doamne
semneazã-mi biletul de trecere
de pe tãrâmul vieții
pe cel al întunericului...
atât și nu îți cer mai mult
(text scris pe un pat de spital)
Apartamentul cu numãrul 10
când rãmân singur
afarã plouã cu bulbuci
în apartamentul meu
doar umbra își face de lucru
se plimbã de ici-colo
și nu zice nimic
nu rãspunde nici la ușã
când moartea se uitã pe vizor
nu-i bai zic
o sã aștept pânã înceteazã ploaia
și de teamã o sã trag jaluzelele
apoi îi spun lui Dumnezeu
numãrul apartamentului
în care locuiesc
deși întotdeauna am locuit
în apartamentul cu numãrul 10
Îngãduințã
azi sunt îngãduitor cu mine însumi
sunt îngãduitor și cu moartea
ba chiar
îmi voi reînoi jurãmântul
de fidelitate
și o voi lãsa sã coboare în mine
ori de câte ori îi va fi frig
nu
nu o sã-i cer nimic la schimb
decât o liniște de încã o zi
apoi poate sã umble desculțã
prin ceea ce încã mai sunt
Câte ceva despre mama, câte ceva despre Dumnezeu
prietenii pe care i-am avut
pânã de curând
s-au dus unul câte unul
fiecare în direcții diferite
ca nori
care despart cerul de pãmânt
starea mea e una obișnuitã
cu singurãtatea
ca un cui de pe care
a cãzut tabloul cu cei care au fost
și numai sunt
uneori le simt lipsa
și mã umplu de lacrimi
și totuși ce i-aș spune lui tata
vãzându-l cum dã norii la o parte
ca pe o perdea în plinã zi ?
mã gândesc cã dacã
ar sta de vorbã cu mine
l-aș întreba
ce mai face și cum o duce mama
și poate l-aș întreba
câte ceva și despre Dumnezeu
Pe trecerea de pietoni imaginarã, doar eu
umblu cu un bãț alb în mânã
ca orbul
care-și face cãrare
printre trecãtorii întârziați
ce fug pe trecerea de pietoni
transpir și soarele șmecher
îmi zâmbește la fel
de parcã am fi
prieteni de o viațã
pe drept zic
suntem prieteni dar nu atunci când
îmi acopãr fața cu mâna
și bolborosesc în mine
cuvinte pe care
nu le-am mai auzit niciodatã
cu bãțul din mâna grea
ce-mi tremurã de-atâta bãtrânețe
îmi fac loc sã trec
pe o trecere de pietoni imaginarã
nu nu port ochelari
ochelarii sunt pentru cei care
vor sã opreascã timpul…
Moartea mea are un ciorap gãurit în cãlcâi
când ușa vieții
îmi rãmâne mereu închisã
în casã
danseazã pustiul
fumul de la ultima lumânare
un cui
și un tablou
cu cei care au fost
sub care pãianjenii se joacã
de v-ați ascunselea
nu n-am cum sã știu regulile jocului
și e mult prea târziu sã le învãț
prezența mea e doar o umbrã
sub candelabrul rãmas
neaprins de multã vreme
dar știu cã moartea mea
are un ciorap gãurit în cãlcâi
Doar vis...
azi-noapte mi-am vãzut moartea
și am crezut cã vrea
sã doarmã cu mine în același pat
cum o mai fãcuse
de vreo douã ori
sã povestim despre una-alta
și îndeosebi sã continuãm
discuția de ieri noapte
de fapt era vorba
despre un vis
în care
se fãcea cã am murit
și între douã vorbe mi- a spus
" nu nu te vreau
e mult prea devreme încã"
și când m- am trezit
moartea stãtea încotitã
pe pervazul ferestrei
dinspre apus
și mã privea insistent
Sub acoperire
searã de searã
moartea deghizatã în umbrã
se plimbã pe aleea
din spatele blocului meu
ochii și-i aruncã
peste urmele lãsate de mine
la întoarcerea acasã
e disperatã și rãsuflã greu
ca în zilele cãlduroase
în care unii
se adãpostesc unul în celãlalt
știu bine cã o sã treacã și pe la mine
realitatea nu- mi poate ascunde
nici cele mai mici gesturi ale vieții
anii mi s-au dus ca anotimpurile
peste zilele și nopțile lãsate
în urma trecerii mele
vine toamna cu tristețile ei
nu-i bai zic
realitatea nu mã poate ascunde printre gesturile zile
La colț de stradã
singurãtatea mea cerșește
la colțul unei strãzi
din orașul în care
nu mã cunoaște nimeni
și- i normal sã fie așa
din moment
ce sunt un strãin
într- un oraș strãin
în urma mea
cresc umbrele haotic
ca în urma unor pași
lãsați de izbeliște
strada miroase a tristețe și lacrimi
doar singurãtatea mã ia de braț
și trecem printre oameni
fãrã sã fim luați în seamã
din când în când
mã apucã o tristețe
și sfredelește adânc în mine
ca și cariile într-un lemn uscat
nu- i bai zic
va mai trece o zi...
La masa cu cei care nu mai sunt
de douã ori pe an
înainte de a trece pragul
îmbãtrânit
al casei pãrinților mei
mã descalț
ei nu mai sunt
au plecat sã se întâlneascã cu Dumnezeu
sã-l invite la masa
cu cei care nu mai sunt
mã privesc de sus și din tabloul agãțat
pe peretele de deasupra patului
în care
mi- am adormit copilãria
pe partea cealaltã
se gãsește soba cu plitã
pe care
ne pregãtea cartofi în jarul încins
ca un soare în plinã amiazã
lampa din tavan
cu sticla numãrul opt
rãmasã neștearsã
s-a spart nu demult
așteptãrile privesc nebunatic
înspre ușa întredeschisã
și nu mai intrã nimeni
între jaluzelele lãsate
s-au cuibãrit pãianjenii și privesc
înspre scãrile din lemn
nemãturate de multã vreme
mamã tatã v-am pregãtit masa
cartofi cu carne afumatã
așa cum ne plãcea la toți
și ascult fiecare
mișcare de prin curte
pe scaunul neocupat
va sta Dumnezeu
care ne va aduce
un buchet de trandafiri albi
din grãdina de la capãtul casei
fiicã-mea teodora
îi va așeza într-o vazã incolorã
ca lacrima pe care va scrijeli
doar douã nume : Ioan și Ana
mã grãbesc acum
înspre lavița din fața porții și aștept...
Teodor Dume
|
Teodor Dume 10/25/2024 |
Contact: |
|
|
|
|
|
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.