Expozitia Dacia si diplomatia culturalã româneascã de exceptie la Roma
Obiectivele strategice ale diplomației culturale românești actuale vizeazã, într-un cadru larg, promovarea valorilor culturale românești și construirea imaginii României în strãinãtate. În Italia, configurarea unei comunitãți românești tot mai consistentã începând cu anii ’90 și consolidarea structurilor acesteia dupã aderarea României la Uniunea Europeanã au necesitat o atenție deosebitã din partea instituțiilor statului român, cu precãdere a Ministerului de Externe și a reprezentanței noastre diplomatice în Republica Italianã fațã de cei peste un milion de români despre care scriam cu mândrie, la momentul apariției cãrții Romania în contextul integrãrii în structurile Uniunii europene. Relaþiile economice romano-italiene (EFES, Cluj-Napoca, 2007), cã contribuiau cu aproximativ 1,5 la realizarea PIB-ului Italiei, realitate recunoscutã inclusiv de cãtre politicienii italieni. De fapt, conform datelor ISTAT și respectiv IDOS MIGRANTES, acestea din urmã furnizate prin înaltul profesionalism al domnului Antonio Ricci, românii din Italia reprezintã în continuare cea mai numeroasã comunitate strãinã din Peninsulã, adicã 21,5% din totalul strãinilor, și cu un procent de rezidențã în creștere evidentã. De altfel, tocmai aceastã amplã realitate migraționistã, dimensiunea transnaționalã a migrației românești și inclusiv verticalizarea ei prin creșterea semnificației intelectualilor în arhitecturizarea socio-profesionalã a comunitãții românești a determinat și a permis schimbarea paradigmei diplomatice de reprezentare identitar-culturalã.
Relația bilateralã fortificatã în 1997 și 2008 prin Parteneriatul Strategic reconfirmat recent, în februarie 2024, dialogul politic, schimburile comerciale privilegiate care au fãcut ca între 1997 și 2007 Italia sã fie principalul partener comercial al României, relațiile culturale și relevanța comunitãții românești în Italia au reclamat, într-adevãr, o schimbare a perspectivei reliefãrii realitãții psiho-socio-culturale românești în Italia.
Desigur, prezența culturalã instituționalã în toți anii evoluției democratice de dupã 1990 a fost esențialã prin contribuția Accademiei di Romania, fosta Școalã Românã de la Roma, fondatã în 1921 de cãtre Nicolae Iorga, desființatã în 1947 de cãtre regimul comunist și închisã efectiv în iarna anului 1948, a Institutului de Culturã și Cercetare Umanisticã de la Veneția sau a lectoratelor românești și ele cu puternicã tradiție în Italia de la Claudiu Isopescu care a creat în 1926 primul lectorat de limba românã, în urma votului unanim al Consiliului Facultãþii de Litere din cadrul Universitãþii „La Sapienza” din Roma, la cele de la Milano, Torino, Padova, Genova, Bologna, Venezia, Bari, Napoli, rãmase fãrã finanțare din partea statului român în 1946-1947, odatã cu consolidarea regimului comunist de la București. Evident, astãzi, înafara diplomației statale și instituționale, oamenii de culturã, studenții, tinerii, autorii de publicații sau românii în general au șansa de a rãspândi spectaculozitatea culturii române prin gesturi culturale.
A fost însã nevoie de schimbarea imaginii de țarã și a reputației României, inclusiv de demontarea clișeelor și a prejudecãților, atlfel spus de trecerea de la destructurarea stereotipurilor la strategii de promovare culturalã multiplã. Dacã în perioada interbelicã, situarea românilor între Orient și Occident era unul dintre elementele definitorii ale culturii române și ale specificul național, destul de greu de înțeles de occidentali și dificil de reprezentat în acțiunile de diplomație culturalã ale timpului, diplomația culturalã actualã și schimbarea paradigmaticã a reprezentanței diplomatice de la Roma vine sã reconfigureze spiritul identitar prin apelul la valorile comune europene, prin raportare la geografia mentalã occidentalã și, desigur, prin apelul la istorie și formidabilele valori materiale create de cãtre români, cu un puternic accent spre antichitate și romanitate. De altfel, Rãdãcini la jumãtate. Treizeci de ani de imigrație româneascã în Italia este o excelentã carte editatã de cãtre prestigiosul Institut de Studii Politice “S. Pio V” și Centrul de Studii și Cercetãri IDOS, Roma, 2022, sub coordonarea Mirunei Cãjvãneanu, a lui Benedetto Coccia și Antonio Ricci ca text-mãrturie despre sensul românesc în Italia, interculturalitate, interferențe, transnaționalitate și istorie.
Ambasada României în Republica Italianã prin contribuția excepționalã a Excelenței Sale, Doamna Ambasador Gabriela Dancãu, a reușit cu mult tact, cu subtilitate, dar și cu evidentã conlucrare instituționalã, sã treacã la un alt nivel de abordare diplomaticã, inclusiv prin intermediul diplomației culturale, adicã a “mãnușii de catifea” aflatã la îndemâna țãrilor pentru a promova conform lui Milton Cummings “aspecte ale culturii și înțelegerii reciproce”. Este de fapt, vorba despre dezvoltarea mai multor direcții ale diplomației culturale în Italia menite sã ducã la cultivarea imaginii de țarã prin construirea unui brand complex, istoric, cultural și științific, concomitent cu redimensionarea interfeței comunitãții românești prin valorizarea profesionalã, înalt profesionalã (segmentul migraționist reprezentat de intelectuali și persoanele înalt calificate), culturalã, artisticã, asociativã.
Una dintre tematicile diplomației culturale (practicã diplomaticã de tip track II sau soft power), impresionante prin anvergurã, deschidere, valoare și unicitate, implicã tocmai raportarea la istorie, așa cum procedeazã de altfel marile culturi, mai exact la istoria autenticã și creația impunãtoare, iar inițiativa organizãrii expoziției Dacia. L'ultima frontiera della romanità cuprinde în splendida ei reprezentare și convergențã cu istoria anticã a Italiei, toate aceste atuuri și esențe.
Fãrã îndoialã cã asumarea unei expoziții cu tematicã anticã în capitala Italiei implicã un profesionalism desãvârșit și o colaborare impecabilã cu organizatorii de la Museo Nazionale Romano și cu instituțiile statului italian de la Ministerul Culturii la cele locale prin publicitatea asiguratã evenimentului cultural în presã, în mass-media în general și în spațiul public al Cetãții Eterne.
Impresioneazã de la început faptul cã Dacia. L'ultima frontiera della romanità este cea mai mare și valoroasã expoziție româneascã organizatã în afara granițelor României în ultimii 25 de ani, în cadrul ei fiind prezentate peste 1000 de artefacte de la 47 de muzee din România și Republica Moldova, unele având privilegiul de a fi expuse în premierã. Printre cele mai impresionante piese se numãrã coiful getic din aur de la Coțofenești (770 grame aur pur nerafinat), șarpele Glycon, brãțãrile dacice din aur, piese din tezaurul de la Pietroasa „Cloșca cu Puii de Aur”, tãblițele din bronz Lex Troesmensium și donarium-ul de la Biertan.
Despre tezaurul de la Pietroasa, descoperit în 1837, trebuie spus cã zece piese din ansamblul de 22 al colecției au fost restituite de cãtre Rusia Sovieticã în 1956, alãturi de câteva picturi de Nicolae Grigorescu, adicã aproximativ 33 de kg de aur din totalul de 93 tone aur românesc trimis la Moscova începând cu decembrie 1916, în contextul ocupãrii Bucureștiului de cãtre trupele Puterilor Centrale.
De fapt, uimitoarele piese expuse urmãresc evoluția istoricã a teritoriului României pe o perioadã de peste o mie cinci sute de ani (sec. VIII î.Hr. – sec. VIII d.Hr.) și sunt o mãrturie a numeroaselor contacte și schimburi culturale care au avut loc în regiune, rezultat al abundenței de resurse și al geografiei privilegiate, între Europa și Asia. Despre relevanța științificã și valoarea culturalã a expoziției au discutat în emisiunea televizatã CavalloDuemila, arheologul Cecilia Cobianchi și jurnalista Marialucia Galli care au subliniat maiestuozitatea ei, precum și accentul pus pe “persistența dacilor și mai apoi a românilor” în spațiul carpatic, dar și pe reliefarea urmelor romanitãții în Dacia cuceritã de Traian în 106 d. Hr.; artefactele narând, în opinia celor douã invitate, istoria Daciei, dar și a culturii și a spiritualitãții daco-române, de la elita militarã dacicã și cucerirea romanã ilustratã prin reproduceri ale metopelor Columnei lui Traian, la semnificațiile mitologice ale șarpelui Glycon sau Șarpele cu plete, comparat cu zeul Medicinei Asklepios, la resursele minerale, influențele greșești și orientale prin spectaculosul coif apotropaic de la Coțofenești și alte exponate splendide.
Celebrul jurnalist și scriitor Giuseppe Ussani D’Escobar a publicat în numãrul din 16 februarie al revistei Il Pensiero, un amplu și binemeritat articol “Tesori sconosciuti della Romania. Alla Terme di Diocleziano in scena una cultura da vivere”, de fapt o invitație profesionistã și rafinatã în “marea artã”, pentru cã la Roma se poate “descoperi, cunoaște și aprofunda istoria și civilizația acestui mare popor grație expoziției foarte valoroase organizate de guvernul român și Ambasada României în Italia, împreunã cu guvernul italian”. Este vorba despre “magnificul coif princiar din aur de la Coțofenești din a doua jumãtate a sec. IV î.Hr.”, aproape intact, “capodoperã a artei traco-dacice”, cu influențe persane, a cãrui “privire plinã de spațiu și timp infinit, surprinde esența culturilor antice care s-au recunoscut într-un vocabular expresiv comun”, apãrãtoarea din aur pentru cal, în formã de pește monstruos, de la Stãncești, cu imagini de animale, de influențã orientalã din sec V î.Hr., scheme figurative, ambiguitãți semantice, uneori cu funcții magice, opere și “ artiști magnifici care au cãutat fantasticul și suprarealul în creațiile lor foarte elegante și rafinate”...
Una dintre valențele puternice ale expoziției o constituie tocmai reprezentarea istoriei, ca excelentã tehnicã a diplomației culturale, alãturi de istoriografie, turism, film etc, de fapt reprezentarea grandorii istoriei dacice de dinainte de cucerirea romanã și a culturii de dupã cucerire sau altfel spus facilitarea oferitã valorilor cultural-istorice de a vorbi prin ele însele despre români și cultura lor; în privința promovãrii culturale trebuind spus cã înșiși romanii au apelat la puterea de convingere și argumentație!
Stategia de promovare prin istorie este la Roma complexã și completã pentru cã expoziției în sine i-a fost adãugatã, prin grija Ambasadei României în Republica Italianã, publicitatea, indispensabilã promovãrii acestui brand de țarã, istoria.
Expoziția asigurã vizibilitatea celor mai luminoase simboluri ale istoriei noastre antice, are deschidere spre excepțional, este unicã prin amploare, reprezentativitate, organizare și amplasare în spațiul Termelor dioclețiene ale Cetãții Eterne, cuprinde o selecție de fundaluri puternice și de maximã spectaculozitate, dar și de tradiție și culturã autenticã impresionantã. Reprezentarea istoriei prin acest excepțional demers istoric și cultural asigurã un sens al identitãții unice, dar și al raportãrii, prin continuitatea istoricã, la valorile Imperiului Roman și ale Apusului din secolele care au urmat. Expoziția reușește, astfel, prin perfecțiunea ilustrãrii, un discurs cultural și istoric convingãtor la adresa apartenenței românilor la popoarele europene occidentale în general și la cele neolatine în mod particular ceea ce o încadreazã cu maximã certitudine în paradigmele actuale ale multiperspectivei, ale promovãrii identitare și ale anvergurii culturale.
Reacțiile laudative apãrute în presa italianã și toate ecourile de pânã acum ale expoziției Dacia. L'ultima frontiera della romanità ne permite sã spunem cã existã o diplomație culturalã promovatã cu succes la Roma prin limbaj, simbolisticã, actori și tematicã, într-un întregit discurs și spectacol al istoriei antice care conferã o imagine puternicã, substanțialã, prestigioasã și ineditã prin valoare și vechime, a istorie, a culturii, a mentalitãții și a spiritualitãții românești de care fiecare român poate sã fie mândru, inclusiv vizitând, ca un gest de fireascã asumare identitarã, expoziția organizatã la Termele lui Dioclețian pânã în 21 aprilie 2024!
conf univ dr Anca Stangaciu
|
Anca Stangaciu 3/27/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.