Imaginea României
Motto:
Dacã Adam si Eva ar fi fost chinezi,
am fi încã în paradis, deoarece ei ar
fi ignorat mãrul si ar fi mâncat sarpele!
(Autor nescunoscut)
Distinsi cititori!
Ar fi cazul sã se trateze mai elegant problema româneascã! Destui de multi neiubitori ai natiei noastre ne-au fãcut reclamã proastã, au condus lobby-uri (pe bani grei!) pentru defãimarea României, au arãtat la televiziunile occidentale numai mizerii, copii handicapati, aurolaci si inculturã. Inclusiv regizorii nostri de film (faimosii nostri regizori!) au murdãrit deseori fata României, prin imaginile sau limbajul prezentat în filme care au circulat prin strãinãtate.
În marea majoritate a productiilor caselor de filme occidentale, se prezintã o societate curatã, cât de cât civilizatã, ai cãrei indivizi, indiferent dacã sunt personaje pozitive sau negative dau dovadã de înalt patriotism! Când vine americanul de la serviciu, regizorul îl asteaptã cu luminã, cu toate veiozele aprinse! Primul lucru care îl face, este sã se ducã la frigider sã îsi ia o bere rece... marcã americanã, sau la bãruletul din dulapul-bibiliotecã tixit de cãrti tot americane (sic!), unde are gheata (tot americanã) pregatitã la îndemânã si unde îsi toarnã într-un pahar frumos de cristal un bourbon (whiskey) mare. Demn de mentionat este faptul cã pânã si denumirea licorii aurii cu miros de plosnite, inventatã de scotieni si botezatã cu numele „whisky”, a fost fost schimbatã de americani patriotic în „whiskey” pentru ai da o identitate nationalã stil „Made in USA”!!! Si regizorul american face tot efortul sã se poatã citi eticheta în detaliu. Dacã nu, atunci are grijã ca rãi si bunii sã se batã lângã o bancã a guvernului, unde fluturã in vânt drapelul cu cele cincizeci de stele, sau sã arate o paradã a Armatei Salvãrii, în care toti paticipantii sunt îmbrãcati impecabil. Si astfel spectatorului i se creazã o imagine/emotie artisticã care îi va impregna în memorie faptul cã americanii sunt un popor civilizat, curat, educat si elegant ca la... paradã! Bravo lor!
Mergem mai aproape…
Când vine acasã Gyuri-baci de la coasã, regizorul maghiar are grijã ca acesta sã fie îmbrãcat cu o cãmasã curatã chiar dacã a robotit toatã ziua. Drumul asfaltat sau nu, farã pic de praf este circulat de autovehicule cu faruri aprinse, ziua în amiaza mare, de parcã poporul maghiar ar primi energia electricã pe gratis. Toti cei din cãrute sau pedestrasii care apar pe ecran se salutã cu respect de parcã s-ar cunoaste de când lumea. Ajungând acasã, omul cu coasa, este asteptat la poarta nouã, de sotia Mariska îmbrãcatã în costum national de parcã atunci ar fi venit de slujba duminicalã. În casã, pe masã, pâine caldã si un gulash aburind în castronul de Herend. Si domniei sale, omului cu coasa, i se oferã o bãuturicã, o palinkã într-un pãhãrel curat ca lacrima... În ogradã muge vitelul gras, cântã cocosii grasi, sâsâie gâstele grase, arãtând consumatorului de peliculã vizualã cã nenea Gyuri-baci este înconjurat de orãtãnii sãnãtoase si cã domnia sa este un om cu stare! Desigur, pentru a sublinia mândria nationalã, seara familia cosasului se adunã în fata televizorului pentru a vedea un film de a cãrui identitate nu poti sã-ti dai seama deoarece toti actorii vorbesc ungureste, chiar dacã îi cheamã Toshiro Mifune, sau Charles Bronson, sau Alain Delon. Sincronizare pe întelesul poporului! Aceasta însemnã domnilor, imaginea unei tãri! Felicitãri!
Ai nostri concetãteni (din care fac parte si regizorii de film) îl prezintã pe bietul nea Gheorghe, venind spre casã cu coasa ruptã, plin de noroi, fãrã dinti si cu degetul în nas, iar când ajunge la bordeiul lui îl asteaptã sucãrit foc vecinul Costicã si îi dã cu paru-n cap pretinzând cã i-ar fi furat „ciresili”, sau cã din cauza lui i-a murit capra! Mamã-mamã! Curent „cine-verité” cicã, influentat de pelicula „Mondo Cane”! Asta o fi oare imaginea României?
Ati vãzut vreodatã concursul de muzicã usoarã „Eurovijen”? Acesta este cel mai bun exemplu cã nu avem grijã de imaginea noastrã! Vecinii nostri (destul de apropiati!) Bosnia-Hertzegovina, Croatia, Macedonia, Slovenia si chiar Albania... au votat, dând puncte valoroase, asa numitilor lor dusmani din Serbia si Muntenegru. Dacã Spania a putut sa ne dea 10 puncte, atunci si vecinii nostri ar fi putut sã ne dea câteva puncte... Au preferat totusi sã le dea „dusmanilor”? Si asta se întâmplã an de an! De ce oare? De ce? Multi n-au votat cu noi, deoarece nu prezentam importantã pentru ei, deoarece nu ne cunosc, sau mai simplu, deoarece nu avem imagine! Nu stim sã ne-o facem si nici sã ne-o apãrãm! Si uite asa! Tãcere totalã!
Românii trebuie sã fie mereu cu ciocu’ mic, chiar dacã altii ne furã pe fatã! Rusii ne-au furat teritoriile (Bucovina de Nord, Tinutul Hertei si Insula Serpilor) si tezaurul national (1917), norvegienii copiii (vezi disputa Bodnariu vs. Barnevernet), canadienii descoperirea insulinei (Paulescu & Co.), austriecii pãdurile (Schweighofer & Co.), iar domnii olandezi ne „furã” imnul pe care simpaticul Rieu si audienta lui din piata municipalã din Limburg (Maastricht) îl cânta într-o veselie cu mâna pe inimã! Iar, alde noi, ca sã demonstrãm cã suntem europeni cuminti si cu botu’ pe labe, trebuie sã arãtãm cã ne preocupãm numai de criticarea justitiei interne, a parlamentarilor de toate culorile, de plagiatele autohtone de doi lei si de cãrtile scrise în puscãrie... Ne furã toti, cã deh, au de unde! Si austriecii cu „cheresteaua groasã” care nu vor sã ne lase sã intrãm în Sch(m)engen, si olandejii… care cântã cu mare drag „Pe-al nostru steag e scris unire!” compus de Ciprian Porumbescu... zicând cã este „Imnul Maastrichtului” compus de Alphonse Olterdissen... Noroc cu un înger pãzitor care a fãcut dreptate si a ascultat „ruga” mea! Dupã publicarea articolului meu „Pe-al vostru steag e scris unire!?” (24 ianuarie 2016) în mai multe reviste din jurul lumii, am remarcat cu satisfactie cã pe câteva saituri importante de pe internet, precum Wikipedia, referitor la paternitatea muzicalã a Imnului Maastricht este mentionat (s-a adãugat de curând! n.a.) ca ar fi o copie aproximativã (loosely copy!) a cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire” de Ciprian Porumbescu. Merci Becaud! Bravo lor! Oameni de caracter! Bine ca nu ne mai dau veto la intrarea în Schengen!
Vã mai aduceti aminte de Olimpiada de la Sydney din anul 2 mii!? Vai, vai! Ce durere, ce dezastru! Gimnasta Andreea Rãducanu aruncatã în disgratie! Cicã dopaj! Cu toate cã faimosului „drog” Nurofen i se fãcea reclamã pe toate panourile de afisaj din statiile de metrou si autobuz din Sydney-city!
Îmi pun întrebarea, dacã marea gimnastã româncã a fost atât de vinovatã de dopaj, de ce nu i s-au luat toate medaliile câstigate atunci, la acea olimpiadã nefastã. I-au confiscat doar una si s-a fãcut mult can-can cã rumunii e hoti si drogomani! I-auzi brâul! Ei, parcã numai dânsa!?
A venit si vremea tenismenei Simona Halep, locul unu mondial de douã ori! Prea era „prea-prea”! Jos cu dânsa! Si atunci, doamna fizioterapeutã, Candice Gohier, din echipa monsieurului Muratoglou de la Paris, antrenorul ei de anvergurã, i-ar fi dat sã pape niscaiva supliment alimentar contaminat cu roxadustat (un produs care creste productia endogenã de eritropoetinã si stimuleazã productia de hemoglobinã si de globule rosii), fapt care a facut-o în ochii lumii mare, mare, mare consumatoare de droguri! Si gata, disgratie totalã si dânsei! Adio titluri, adio onoare... De la locul întâi a ajuns în prezent pe locul 1140 în clasamentul WTA! Executatã! Pusã la zid, nevinovatã...! Dar îngerul pãzitor iar si-a deschis aripile! Recent, pe 4 martie 2024, am aflat la Breaking News cã Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne ar fi redus de la patru ani la nouã luni suspendarea Simonei Halep dictatã de Agentia Internationalã pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Ura, din nou! „ITIA ar trebui sã plãteascã despãgubiri pentru asta! În cazul Simonei, contaminarea în suplimentele alimentare a fost recunoscutã de instantã, chiar dacã laboratoarele WADA nu au gãsit-o… Contaminarea nu înseamnã dopaj!” (spunea reporterul Mihai Dumitru, într-un articol din ziarul „Cotidianul”).
Unde vom ajunge dacã la fiecare miscare denigratoare a unor indivizi tendentiosi vom ridica (si noi!) pripiti degetul acuzator spre cei care... conationali de-ai nostri fiind, nu avem dreptul legal si profesional sã îi executãm. Dacã NOI nu ne iubim pe noi însine, nu ne iubim poporul asa cum este, si nu suntem uniti, atunci cine sã ne iubeascã, cine sã vorbeascã frumos de noi, cine sã ne promoveze, cine sã ne apere, cine sã ne creeze imagine pozitivã? Strãinii?
Doamne fereste, nu tin nimãnui lectii de patriotism si îmi cer scuze dacã cineva se simte lezat, dar ar trebui sa fim mai prevãzãtori, mai cãtãrati pe barcadele nationale, cãci altfel ne pierdem identitatea... Dorinta mea? Vreau deci o reconciliere între români! Asta mi-am impus-o! Sã fim buni cu noi însine. Vesnic ne criticãm unii pe altii si astfel stirbim imaginea României! De sute de ani! Nu ne putem intelege... Oare de ce? Si apoi, mai avem o mare problemã, lipsa de caracter, invidia si defãimarea conationalului: „Cine, bre? Poetul Icsulescu sã fie propus pentru un priemiu Nobãl? Sau Apãunescu, Blandieneasca, Cezarvãnescu, Cãrtãrescu, sau Dinemircescu? Pãi mãi? Astia e toti pãtati! Apãunescu e plecat la Bellu si n-a mai venit..., Blandieneasca e cum e, Cezarvãnescu a murit de hemoroizi c-a fãcut prea multã zarvã, Cãrtãrescu joacã toatã ziua cãrti, iar Dinemircescu are cavitatea bucalã prea mare si mai bine si-ar vedea de cratitili lui…! Posibil cã toti au fost ori turnãtori, ori muncitori necalificati la furnalul Iepocii de Aur... cã dacã nu au fost, trebuie sã fi fost ceva dubios cu ei! Le gãsim noi o bubã! Or fi unelte ale capitalismului precum Gomescu, Pacepescu sau Semitescu!”.
Nu trebuie sã fim ostili, dar mai bine ne-am ocupa de sofisticarea si rafinarea propriilor creatii decât sã tot lãudam si sã-i promovam pe unii si pe altii din strãinãtate - care pânã la urmã ajung sã creadã cã li se cuvine... cã sunt alesii domnului! Cum dãm de un scriitor cu un exotic „nume spaniol format din cel putin trei segmente” ne închinãm la el ca la vitelu’ de aur... iar pe-al nostru îl „facem cadavru de debara” si ne debarasãm de el în grabã. Tipãm unii la altii: legionarule, comunistule, securistule, fascistule, veneticule, transfugule, exilatule, rusnakule, bosorogule, babalâcule, necoptule, de-salam-cu-soia-nemâncãtorule, de-neam-tradatorule, emigrantule, vadimizatule, regalistule, becaliule, patibularule, de-debara-cadavrule, sifiliticule, bocciule, tuciuriule, boschetarule, incultule, „dãsteptule", retrogradule, demodatule, bolnav-la-capule, de-curvã-puiule, de-bombe-speriatule, moldovean-puturosule, ardelean-prostule, oltean-incultule, mitic-bucuresteanule...
Asta este imaginea românului cotidian! Unde se întâlnesc doi de-ai nostri inventeazã în grabã un nou epitet la adresa conationalilor!!! De ce? Ca sã arate cã domniile lor sunt mai cu mot, mai rotunzi, mai destepti si mai smecheri! Liniste si reconcilere nu se face! Din cauza asta suferim cu totii, suferim de imagine sau de muscãtura fratelui sau a aproa-pelui. Ne moare capra deoarece ne-a muscat-o capra vecinului care era deja turbatã! Deci cam asa gândeste mandea! Si astfel nu se mai terminã cu polemica niciodatã! Nici dupã sute de ani! Ca la noi la nimenea! Atunci cum ati vrea sã ne perceapã strãinii!?
De la capãtul lumii vã doresc 1000 de ani de pace si prietenie!
-------------------
George ROCA
Sydney, Australia
15 martie 2024
|
George Roca 3/15/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.